Fără frică

Ioan 12:42-50

„Totuşi chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El, dar, de frica Fariseilor, nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. Iar Isus a strigat: „Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi cine mă vede pe Mine Îl vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu am venit ca să fiu o lumină în lume pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec, căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: „Cuvântul“  pe care l-am vestit Eu.  Acela îl va osândi în ziua de apoi. Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl care M-a trimis, El Însuşi Mi-a poruncit ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc, şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. De aceea lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.“

Sunt şi astăzi oameni care cred, dar de frica altora nu-L mărturisesc pe Domnul. Dacă Domnul este cu tine, nu are de ce să-ţi fie frică. Încrede-te în El.

Cum Îl mărturiseşti tu pe Domnul? Prin vorba ta? Prin tăcerea ta? Prin răbdarea ta? Prin faptele tale bune?

Domnul este gata să ne elibereze din tot întunericul acestei lumi. Auzirea şi păzirea cuvintelor Lui ne mută din întuneric la lumină.

În ziua de apoi va fi o judecată a celor ce nesocotesc cuvintele Domnului. Ce crezi tu despre ziua judecăţii?

Credinţa în Domnul Isus ne dă victorie şi putere să-L mărturisim

Domnul să pună cuvintele Lui în gura ta ca să-L mărturiseşti fără frică!

Binecuvântare în încercare

Ioan 11

*

Ioan 11:40

„Isus a zis:

Nu ţi-am spus că

dacă

vei crede

vei vedea

slava lui Dumnezeu?“

*

Credinţa este descrisă adesea în Scripturi ca o viziune a caracterului lui Dumnezeu şi ca o încredere completă în dragostea Lui aşa încât în orice lucru, bun sau rău, se vede o oportunitate a binecuvântării Domnului. Această credinţă nu va fi dată de ruşine.

Dacă vedem o criză financiară, o boală, o moarte, o nenorocire etc., venind de la Domnul ca o binecuvântare, El o să lucreze. Fără încercări nu sunt binecuvântări. Când nu ne uităm după o binecuvântare în încercare, (mergem fără credinţă) suferinţa este în zadar, fără nici o roadă.

Domnul nu S-a grăbit să rezolve problema, ci a aşteptat „timpul Tatălui.“  Numai când suntem în voia Tatălui vine binecuvântarea. Este important, când ne grăbim, să nu ignorăm voia Tatălui şi să mergem înainte de timp, ca să arătăm latura noastră umană sau să cedăm la presiunea umană. Domnul Isus nu a cedat niciodată la presiunea celor din jur, nu S-a grăbit, nu S-a îngrijorat, ci în fiecare zi, în fiecare împrejurare a făcut lucrarea pe care I-a dat-o Tatăl.

Să ne rugăm şi noi ca Domnul să ne călăuzească paşii, la noi reacţii şi atitudini, să nu urmăm deciziile şi acţiunile noastre. Graba strică treaba!

Eşti câteodată prea grăbită şi vrei să rezolvi o situaţie (în natura umană căzută) fără rugăciune? Roagă-te chiar şi pentru o decizie minoră!

 

Uită-te după o binecuvântare în orice încercare!

 

Cercetează-te!

,,Matei 10:38  

Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.
Matei 16:24  

Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
Marcu 8:34

 Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
Marcu 10:21  

Isus s-a uitat ţintă la el, l-a iubit şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.”
Luca 9:23

 Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.
Luca 14:27  

Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.

Crucea şi purtarea ei

Crucea, respectiv purtarea crucii, vin în viaţa noastră numai atunci când alegem deliberat să împlinim voia lui Dumnezeu şi să ne îndeplinim chemarea noastră specifică. Fuga de înfăptuirea voii lui Dumnezeu, nu de cunoaşterea ei teoretică, este fuga de cruce, şi îngroparea talantului are acelaşi motiv.

Evlavia nu se vede în darul pe care îl ai, ci în crucea pe care o porţi.

Caută să te apropii nu de oameni cu daruri deosebite, ci de cei care poartă crucea.

Observă diferenţa între un om care are un dar şi unul care poartă o cruce. Dacă porţi crucea, orice dar pe care îl ai, îl foloseşti pentru gloria Lui. Fără cruce tot ceea ce ai foloseşti pentru gloria ta. Fuga de cruce este fuga de a-L glorifica pe Dumnezeu. Dacă cauţi daruri şi refuzi să porţi crucea, crezi că nu eşti suficient de lăudat, de apreciat, de înălţat de oameni, şi tânjeşti după alte daruri care să realizeze tânjirile inimii tale.

Şi de ce ai căuta alte daruri, dacă cele pe care le ai nu le întrebuinţezi pentru slava lui Dumnezeu ?

De aceea iubesc crucea, căci fară ea nu pot să fac nimic pentru a-L glorifica pe Dumnezeu.

Oamenii care nu poartă crucea nu pot să nască oameni purtători de cruce.

Orice lucrare în care se implică astfel de oameni are verdictul morţii asupra ei înainte de a fi îndeplinită. Tot ceea ce vine din firea pământească este dat nimicirii. Ea se poate implica în lucrări „mari”: evanghelizare, predicare, rugăciune (în special publică), etc.

Nu aprecia oamenii după lucrările în care se implică, ci după roadele lor. Fă distincţia între lucrări şi roade. Oamenii care produc roadele firii pământeşti în viaţa lor, nu trăiesc pentru gloria lui Dumnezeu indiferent de ceea ce fac. Mulţi oameni şi multe adunări sunt moarte şi sunt în drum spre cimitir… Au nevoie de înviere, de o întâlnire cu Domnul Bisericii, dacă nu, curând vor fi îngropate. Ceremonia înmormântării a început… Se fac opriri, se roseteşte o predică, se cântă o cântare, dar e în drum spre cimitir. Tot ceea ce mai fac este să împodobească coşciugul (clădirea). Suntem într-o vale de oase uscate…

Scris de

Valentin Leonaş