Author: anatatar
Odrasla lui Işai
Isaia 11:1
„Apoi o Odraslă
va ieşi
din tulpina lui Işai
şi un Vlăstar
va da
din rădăcinile lui.”
*
Care sunt calităţile care Îl fac diferit pe Domnul Isus (Odrasla lui Işai), de toţi conducătorii lumii?
Înţelepciune, pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Înţelepciunea şi priceperea sunt puteri ale minţii.
Înţelepciunea este puterea de a vedea lucrurile, priceperea este puterea de a vedea diferenţele şi a lua decizii bune.
Duh de sfat înseamnă puterea de a sfătui, de a trage concluzii drepte. Duh de tărie înseamnă puterea de a pune în practica concluziile bune.
Cunoştinţă înseamnă aici înţelegerea adevărului şi aplicarea lui în viaţă. Frica de Domnul este motivaţia corectă în purtare, care dovedeşte ascultarea de Tatăl, loialitate şi voia Lui. Plăcerea Domnului Isus a fost frica de Tatăl. Judecata Lui nu se va baza pe aparenţe nici pe erezii.
Noi credem că Mesia va stăpâni având aceste calităţi. Va fi plăcerea Tatălui, nu va lua ochii oamenilor ca să fie aprobat şi acceptat. Ca dreptatea (judecata) să fie absolută este nevoie de cunoaştere absolută pe care numai Mesia o poate avea. Nimic nu-L va lua prin surprindere.
Conducătorii lumii nu sunt în stare să apere pe cei săraci şi nevoiaşi.
„El (Domnul) va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării.” Pentru că lumea este ostilă faţă de Mesia şi-i apasă pe cei săraci, pământul va fi lovit. Puterea Lui este aşa de mare că prin Cuvântul gurii Lui şi prin suflarea gurii Lui va omorî pe cel rău. Neprihănirea şi credincioşia Domnului vor învinge în lupta cu cel rău. Pacea va triumfa.
Ţi-ai dori aceste calităţi? Sau care dintre aceste calităţi ţi le-ai dori?
Eu mi-aş dori înţelepciune, pricepere, duh de sfat şi de tărie, cunoştinţă şi frică de Domnul, judecată dreaptă, neprihănire şi credincioşie.
Domnul să te binecuvânteze cu aceste calităţi!
Doamne, dă-mi o inimă înţeleaptă, pricepută,
care Te cunoaşte şi are frica de Domnul!
Nu dispera
Nu dispera în ceasul de-ncercare!
Doar grâul e ales spre-a fi cernut.
TU n-ai să pieri ca pleava dusă-n zare,
când eşti suflare sfântă şi nu lut.
*
Priveşte norul martorilor mare.
E drum îngust dar bătătorit.
Răcneşte leul fioros de tare,
dar aminteşte-ţi că-i înlănţuit!
*
Nu vezi tu peste valul de-nnorare
cununa biruinţei strălucind?
E scris că cel ce rabdă până moare
acela numai fi-va mântuit.
*
Şi Domnul a trecut prin suferinţe
şi a răbdat ocară şi dispreţ,
de-aceea este Domnul biruinţei
comoara cerului, cea mai de preţ.
*
În seceta-ncercării, tu ascultă
cum clipoceşte apa de izvor.
De n-ar fi încercări, de n-ar fi luptă,
n-ar fi cununa pentru-nvingător.
*
O, nu dori în ceasul de-ncercare
chiar veac de-ţi pare, să ajungi să mori!
Te-aşteaptă răsplătirea cea mare:
Cununa vieţii, cea de-nvingător.
*
by Tatiana Topciu
A Valentine’s Lesson from a Husband Who Botched It
Alright, husbands, here we go. Today’s the big day. It’s time to muster our level best and not drop the ball on Valentine’s Day.
It’s not too late to make plans, or give them an upgrade — though it might be hard work scrambling at the last minute.
Even so, sometimes our best of Valentine’s intentions go awry. And when we botch it, at least we should try to learn something from it.
Here’s what John Piper learned (perhaps among other things) from botching a Valentine’s dinner. He told the story one Easter Sunday in the sermon “Irrevocable Joy.” (The Scripture text is the words of Jesus in John 16:22: “You have sorrow now, but I will see you again and your hearts will rejoice, and no one will take your joy from you.”)
Noël and I went downtown for a special Valentine’s Day dinner last February 14. It was one of the many dates I have botched over the 20 years of our marriage. The restaurant I had chosen especially for her was closed. It was cold as we walked around trying to find another one. We wound up at a fast food place in the center of the city sitting by a window overlooking 8th Street.We sat there looking around at this great city. The street was dark and almost deserted. There was trash in the gutter. The little street level shops seemed worn and chintzy. The few people walking around gave the appearance that made you wonder whether more cocaine might be sold that night than chow mein and egg rolls.
The glitzy hotel facades looked pretty weak against the darkness — like they were hoping against hope that rich people would want to come down and spend some time here. The magnificent new lighting of the Norwest Bank building that gives a fairyland flavor to the Minneapolis skyline sheds no light on the streets beneath. The doors were locked.
I got the eerie feeling that this exploding downtown, this urban pearl and pride of the upper Midwest, with all its upscale shops and classy hotels and stunning skyscrapers, is built on sand. I got the sinking feeling in my stomach that the millions and millions of dollars that have been poured into downtown Minneapolis could, with just the slightest turn of popular displeasure, become a billion dollar boondoggle — a dark, sleazy, dirty downtown slum where nobody wants to be.
The Fragility of This Life and World
Piper continues,
I mention this just to illustrate how even the big enterprises of our life and culture are very fragile. We plan and we save and we build, and things look good and successful, and then it starts to collapse. And we can’t believe it. Nobody comes to shop. Nobody rents the office space. Retailers begin to leave. The streets are deserted. The hotels can’t pull the conventions. Restaurants close. The pushers move in. The gangs take over. And pretty soon the unthinkable has happened. The pearl is ruined. The Timberwolves don’t stay. The new convention center can’t fill its schedule. And all that’s left is cheap sleaze and empty buildings.It has happened elsewhere. It could happen here. And it can happen in your own life. We are very fragile. Not much is sure and firm and solid in our lives. That’s why this word from Jesus is very precious to me. “No one will take your joy from you.” You’ve heard of unconditional guarantees — warranties that seem too good to be true? Have you ever heard of any product that says: “In this you will find pleasure and no one will take your pleasure from you”? If you read that on some box or bottle, you would smirk and call it marketing ballyhoo.
But that’s what Jesus says. Minneapolis may come “a-tumblin’ down,” and all the money be lost and the dreams be dashed, but, “No one will take your joy from you.”
by David Mathis
When An Earthly Husband Images Our Heavenly Groom
Valentine’s Day is here. It’s a day when our society encourages couples to take the extra steps to show their love for one another. Give flowers. Give chocolates. Go out to dinner. Celebrate love.
Some of you reading this right now are lonely. Some have been abused or hurt deeply by a spouse. Some may be single without an earthly spouse. But all of us as Christians together have a heavenly husband, and oh how great is our Groom’s love toward us!
Scripture is full of the love of God — the cross being the supreme expression of that unfathomable love.
The LORD your God is in your midst, a mighty one who will save; he will rejoice over you with gladness; he will quiet you by his love; he will exult over you with loud singing. (Zephaniah 3:17)
I don’t know about you, but one of my biggest stumbling blocks in life is believing that God really does love me and that he is pleased with me. This constant insecurity I live with has been difficult on my marriage. At times, it drives me to lay down expectations my earthly husband was never intended to meet. On other occasions, it has driven me to doubt his love and his sincerity, not because of anything he has done, but because my doubt of God’s love is transferred as doubt of my husband’s.
And then there are all the times that I try to earn my husband’s love because I just can’t seem to get it in my head that this dear man genuinely loves me unconditionally, without exception. His love has never depended on how I looked, how much I weighed, or what I had achieved in or out of the home. He just loves me.
God in his grace and providence gave me a husband who knows my doubting and has diligently reminded me of God’s love over the years. He has even endured my mocking and scoffing as time and again he would quietly and gently relate: Jesus loves you, Luma.
One day in particular, about ten years ago, I insisted that those were trivial meaningless words thrown around in our superficial evangelical society. My wise husband, who knows that thinking is one of my gifts, asked me if I would be willing to spend one full day meditating on that statement Jesus loves you, Luma. I did. God, in his great mercy and love in Christ Jesus, has slowly made that statement blossom in my heart and mind little by little since that time.
I tend to be a more utilitarian woman, eschewing flowers and chocolates. But God has been using my husband over the years to soften me. Tulips are my favorite flowers, and I have began buying them for myself and letting my husband know that I would rejoice to receive them. I have also started enjoying chocolate. Not that these are marks of my “arrival” at anything, only the evidences of the personal softening of my heart — a heart which too often has doubted the love of Jesus.
Embracing the gospel has freed me to trust the love of my earthly husband, who has always been good to speak to me the love of our heavenly husband.
The dinner, the flowers, and the chocolate may or may not be there, but it really doesn’t matter. The best Valentine’s gift I could ever receive is a husband who is constantly reminding me, Jesus loves you, Luma.
As someone who has lived a life of doubt in that statement, I want to encourage you today. No matter where you are in this life, or what circumstance you are dealing with regarding earthly love, meditate on this: Jesus loves you.
God shows his love for us in that while we were still sinners, Christ died for us. (Romans 5:8)
by Luma Simms
Urare
Să-ţi iubeşti soţia tinereţii,
cum iubeşte pe câmpuri căprioara
apărută-n zorii dimineţii,
ca să pască iarba-n rouă, vara…
*
Ochii-i blânzi a neprihană cată…
Trupul ei întreg e-o-nfiorare
Arc întins… privirea încordată:
de-unde va ţâşni săgeata, oare?
*
*
O-nspăimântă şi mişcarea ierbii…
Simte pe aproape vânătorul…
Când se uită, însă, vede cerbii
şi-ntre ei… îşi vede căpriorul…
*
Ştie-acum că grija-i e luată:
Dacă va veni nimicitorul
cu săgeata lui înveninată,
pieptul şi-l va pune căpriorul…
*
Trec sub frunze unul lângă altul…
Temerile toate i se-alină…
şi, luându-şi împreună saltul,
se tot duc… în ceaţa de lumină…
*
Să-ţi iubeşti soţia tinereţii,
cum iubeşti o zi de primăvară…
cum iubeşti seninul dimineţii…
s-o iubeşti mereu ca-ntâia oară…
*
Şi de ce-ai îmbrăţişa pe lume
alte daruri, altă-nfăţişare,
când pe ea ai vrut-o tu, anume,
de soţie, unică sub soare…?
*
Pentru tine-a strâns mărgăritare
şi-astăzi ţi le dă cu bucurie.
Cum te vei purta cu fiecare,
mire drag, răspunzi o veşnicie!
*
Tu copilă scumpă, îmbrăcată
în zăpada rochiei de mireasă,
mâna ta e binecuvântată
pacea în căminul tău s-o ţeasă.
*
Să-ţi păstrezi blândeţea îngerească!
Zâmbetul să-ţi înflorească-n casă!
Sufletul într-una să-ţi sporească
şi să fii mereu, mereu mireasă!
*
Nu uitaţi genunchii a-i proşterne
spre-a urca de astăzi, împreună
către munţii gloriei eterne,
unde vă aşteaptă o cunună…
*
Tatiana Topciu
8 Nu mai trăiesc eu – schimbarea mentalității
Despre Dragoste
DESPRE DRAGOSTE
*
,,Dumnezeu
*
este
*
Dragoste.”
*
*
Cine ar putea oare cuprinde acest subiect, să-l dezvolte şi mai ales să aibă pretenţia că a reuşit să spună tot? Ce înseamnă ea, şi de fapt cu ce se confundă cel mai adesea? Definiţii găsim în toate dicţionarele, în toate limbile şi până la urmă trebuie să recunoaştem că este ceva bun, pozitiv. În linii mari numim dragostea ca fiind atracţia dintre oameni, după multiple criterii. Se întâmplă ca aceasta să fie ireversibilă, fără răspunsul cel puţin identic al celeilalte părţi şi atunci se naşte ceea ce noi definim suferinţa. Este cam ceea ce experimentăm noi în relaţiile interumane.
Totodată, în felul cum vedem noi lucrurile, avem de multe ori impresia că doar anumite categorii de oameni sunt capabile să iubească. Şi mai credem, pe bună dreptate că unii oameni nu merită deloc să fie iubiţi având în vedere derapajul lor de la normele comportamentale. Cu aceste elemente facem aprecieri şi ne încadrăm în societate. Totul se rezumă la simţurile noastre.
Oare despre ce fel de dragoste vorbeşte Domnul nostru când ne dă „o porunca nouă”? Este vorba de vreun omonim sau de sărăcia vocabularului?
Un prim text care vine să confirme diferenţa, este cel din Gen. 6,vers.2, când fiii lui Dumnezeu au văzut cum erau fetele oamenilor şi ca urmare, le-au luat de neveste. În total contrast, Isaac în cap. 24 din prima carte, îşi primeşte nevasta din mâna lui Dumnezeu şi apoi a iubit-o. (vers.67) În primul exemplu, lucrarea omului a stârnit mânia lui Dumnezeu, urmarea fiind potopul, în cel de-al doilea promisiunea merge mai departe prin Isaac şi Rebeca.
Următoarea treaptă o găsim scrisă în Levitic 19, vers. 18., reluată de Domnul în predica de pe munte şi de apostolul Pavel în epistola către Romani. Moise spune poporului să nu se răzbune şi nici să nu fie supărat pe fiii lui Israel. În acest context el adaugă ceva peste puterile lor. Dacă trebuie să renunţe la revanşă, şi să le treacă chiar şi supărarea, de-acum el le cere să-i şi iubească, şi nu oricum ci ca pe ei însuşi. E mult prea mult, mai ales că sunt şi nevoiţi să trăiască în condiţii de călătorie. Şi, peste toate acestea, nimic de negociat pentru că Domnul vorbeşte. Ce fel de dragoste pot ei să ofere? Cât de mult se iubeau ei pe sine pentru a valorifica o grilă la superlativ? Dacă celelalte porunci erau cât de cât „omeneşti” pentru că ţineau de un anumit statut personal de înţelegere şi educaţie, această aplicaţie nu-şi are corespondent în priceperea lor. Pentru că este precursoarea renunţării definitive la „eu”, pentru că este imaginea iubirii fără limite a unui Dumnezeu deja sângerând, pentru că „sine”-ul lui Dumnezeu este vărsat în Fiul omului, evreii scoşi din Egipt nu s-au putut împăca deloc cu acest tip de iubire. Pentru Isaac şi Rebeca a fost suficient să ridice ochii ca să intre în „da-ul” lui Dumnezeu, în timp ce poporul a nesocotit toate poruncile până la lecţia babiloniană.
Deşi pleacă de la iubirea pentru aproape, nivelul de dragoste pentru vrăşmaşi, din Matei 5, 43-48 este incandescent. Este de altfel condiţia desăvârşirii. Este altceva. Acelaşi cuvânt dar o altă semnificaţie. Să iubeşti pe vrăşmaşi. Aşa direct, fără ocolişuri. Vers. 44 parcă ne plasează într-o altă dimensiune. Să faci bine celui care te urăşte când noi nu suntem în stare să facem bine nici măcar celor care le suntem indiferenţi. Poate mai reuşim să întoarcem cu vreo răsplată, binele pe care alţii ni-l fac. Asta în cazul fericit când socotim că nu ne sunt datori.
Ne distribuim noi pe noi după un scenariu bine pus la punct dar cu o lipsă totală de conţinut. Nu ne aplaudă nimeni. Suntem la vers.46-47, şi nici nu vrem să plecăm de acolo pentru că este comod şi nu dă bătăi de cap. Cerem în schimb mereu lui Dumnezeu să ne mărească dragostea pentru El şi Imparatia Lui, (si nu este rau) dar uitam ca manifestarea acesteia implica renuntarea noastra la pasivitate si intrarea pe teren. Dragostea de acest tip se toarna, conditia este sa avem vase goale la noi. Iar acestea se obtin privind in stanga si dreapta noastra si citind cu inima 1Corinteni 13.
Cu dragostea pornita din simturile noastre, falimentul este asigurat.
Efeseni cap. 5 -2 face parte din motivarea noastra. O jertfa de bun miros-lui Dumnezeu.
Gilu Florea
Arad-Sega
9 februarie 2013
Decalogul soţului şi al soţiei
Decalogul soţului şi al soţiei
“Puneţi-vă, dar,
în inimă şi în suflet
aceste cuvinte
pe care vi le spun!
Să le legaţi ca un semn
de aducere aminte
pe mâinile voastre
şi să fie ca nişte fruntare
între ochii voştri.”
Deseori în viaţa aceasta vorbim despre cele 10 porunci, impunem reguli şi facem ordine în viaţa altora, însă familiile multora dintre creştini sunt corigente la acest capitol: „Cele 10 porunci”. Nu vreau să judec nimic şi nu vreau să ofensez pe nimeni, dar de multe ori îmi place să aduc în discuţie subiecte pe care mulţi vor să le evite, îmi place să spun lucrurilor pe nume, şi să ne îndreptăm dacă este nevoie.
Ceea ce aş vrea să vă pun la dispoziţie în rândurile de mai jos nu sunt cuvintele mele, ci cuvintele unui om care a trecut prin viaţa de familie. Aş vrea să vă prezint cele 10 porunci pentru viaţa de familie, care cu siguranţă vă vor fi de un mare ajutor şi folos.
Decalogul soţului
- Ascultă, soţule: soţia ta este singura ta soţie; să nu ai altă femeie în viaţa ta!
- Să nu laşi ca ochii tăi, mintea ta sau inima ta să privească, să gândească sau să iubească vreo altă femeie în afară de soţia ta!
- Să nu iei în deşert numele soţiei tale, gândindu-te la altă femeie, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi preacurvari!
- Să lucrezi pentru împlinirea nevoilor tale personale, dar să nu uiţi să sfinţeşti pe soţia ta, îngrijindu-te de nevoile ei spirituale, emoţionale şi materiale!
- Să-i cinsteşti pe părinţii soţiei tale!
- Să nu-ţi ucizi soţia cu vorba sau cu fapta, căci “moartea şî viaţa sunt în puterea limbii”!
- Să nu preacurveşti poftind alte femei în inima ta!
- Să nu-i furi soţiei tale dreptul pe care îl are asupra ta, căci ea este stăpână pe trupul tău!
- Să nu-ţi minţi niciodată soţia!
- Să nu pofteşti ceva de la soţia ta în relaţiile intime, dacă acest lucru Ȋl dezonorează pe Dumnezeu şi pe soţia ta!
Decalogul soţiei
- Ascultă, soţie: soţul tău este singurul tău soţ; să nu ai alt bărbat în viaţa ta!
- Să nu laşi ca ochii tăi, mintea ta sau inima ta să privească, să gândească sau să iubească vreun alt bărbat în afară de soţul tău!
- Să nu iei în deşert numele soţului tău, gândindu-te la alt bărbat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi preacurvari!
- Să lucrezi pentru împlinirea nevoilor tale personale, dar să nu uiţi să sfinţeşti pe soţul tău, îngrijindu-te de nevoile lui spirituale, emoţionale şi materiale!
- Să-i cinsteşti pe părinţii soţului tău!
- Să nu-ţi ucizi soţul cu vorba sau cu fapta, căci “moartea şi viaţa sunt în puterea limbii”!
- Să nu preacurveşti poftind alţi bărbaţi în inima ta!
- Să nu-i furi soţului tău dreptul pe care îl are asupra ta, căci el este stăpân pe trupul tău!
- Să nu-ţi minţi niciodată soţul!
- Să nu pofteşti ceva de la soţul tău în relaţiile intime, dacă acest lucru Ȋl dezonorează pe Dumnezeu şi pe soţul tău!
Cele 10 porunci cu privire la Decalogul soţului şi soţiei din acest articol sunt preluate din cartea “Căsătorie garantată pe viaţă” scrisă de Nelu Mureşan.



