„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

De-a lungul vremurilor, credincioşii spirituali au avut părerea că un credincios nu poate ajunge la o umblare profundă cu Domnul prin intermediul unei rugăciuni constituite din ardoare, cereri, meditaţie, judecată şi foarte multe discuţii obiective. În cel mai bun caz, o astfel de rugăciune este benefică la începutul umblării spirituale.

Mai mult, s-a observat că rugăciunea de suprafaţă şi obiectivă se învaţă foarte uşor. Dar nu se învaţă uşor relaţia cu Isus Christos despre care vorbim aici. Dacă vei continua cu o rugăciune tipică – exterioară – şi dacă o astfel de practică continuă an de an fără prea mult progres, atunci îţi iroseşti o mare parte a timpului. De ce Îl cauţi pe Domnul sforţându-ţi mintea, căutând un anumit loc în care să mergi pentru a te ruga, alegând anumite lucruri pe care să le discuţi, şi sforţându-te să-L găseşti pe Dumnezeu în afară … când de fapt El este în tine?

Sf. Augustin a spus-o atât de minunat: „Doamne, am hoinărit ca o oaie rătăcită, căutându-Te neliniştit cu judecata mea. Am obosit mult căutându-Te în afară. Totuşi, Tu locuiai în mine. Dacă Te-aş fi dorit numai, şi să fi tânjit după Tine. Am mers pe străzile şi în pieţele acestei lumi, şi nu Te-am găsit, pentru că degeaba Te căutam afară pe Tine, care erai înlăuntrul meu”.

Nu Îl vom găsi pe Dumnezeu în afară. Şi nici nu-L vom găsi prin judecată şi logică şi cunoştinţe superficiale. Fiecare din noi Îl are prezent în el. Se pare că acei credincioşi, care tot timpul Îl caută pe Dumnezeu, strigă după El, tânjesc după El, cheamă Numele Lui, se roagă zilnic, au un fel de orbire, nedescoperind niciodată că ei înşişi sunt un templu viu (templul Duhului Sfânt) şi locuinţa adevărată a Lui.

Spiritul lor este locul şi tronul unui Dumnezeu care se odihneşte tot timpul înlăuntrul lor. Cine atunci, dacă nu un nebun, Îl va căuta pe Dumnezeu în afară, atunci când ştie că El este înlăuntru? Sau cine se va sătura vreodată, dacă îi este foame şi totuşi, refuză să guste?

Totuşi aceasta este viaţa pe care o trăiesc mulţi oameni buni, care tot timpul caută, şi niciodată nu găsesc. Faptele lor nu sunt perfecte. Nu ar trebui să crezi că este dificilă calea spirituală şi nici că este numai pentru cei cu multă minte.

Domnul tău a dovedit foarte clar lucrul acesta atunci când şi-a ales apostolii. Erau oameni neştiutori şi de rând. El (Isus) i-a spus Tatălui: „Îţi mulţumesc Tată pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi Le-ai descoperit pruncilor”. Este foarte clar că nu vom ajunge la lucrurile profunde, şi nici la locurile adânci din noi, prin intermediul gândirii sau printr-o rugăciune de suprafaţă.

Tatăl are grijă de păsările care rămân singure atunci când sunt părăsite de părinţii lor; crezi că te va abandona pe tine? Gândeşte-te la păsări. Nu pot vorbi şi nu au judecată, şi totuşi le poartă de grijă şi le dă mâncarea necesară. Ele nu se prea pricep să spună rugăciuni frumoase, nu-i aşa? Şi nici nu se simt incomod  pentru că nu pot să spună rugăciuni, care sună frumos.

Atunci de ce te simţi tu? De fapt, este bine atunci când te găseşti deposedat de plăcerea simţămintelor şi ca atare trebuie să mergi doar prin intermediul credinţei – da, chiar şi atunci când călătoreşti pe cărări întunecoase, prin deşert, care duc… unde? Nu ştii cu certitudine. Fără o astfel de experienţă va fi foarte dificil să ajungi în umblarea ta spirituală în anumite locuri. O cale dureroasă, da, dar una sigură. Din nou, te îndemn să fii constant. Nu da înapoi, chiar dacă Domnul nu-ţi mai spune nimic şi tu nu mai ai nimic ce să spui în rugăciune.

(Ghidul Spiritual de Michael Molinos)