Nu este datoria noastră să ne facem dreptate!

3aIsaia 13:1-22

Isaia 13:11 „Voi pedepsi, zice Domnul, lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori.”

 

Dumnezeu întotdeauna va pedepsi pe duşmani; nu este datoria noastră să ne facem dreptate.

Noi vrem de multe ori să-i pedepsim pe alţii. Biblia ne spune că răzbunarea este a Domnului. El va răsplăti. El are timpul lui pentru orice lucru.

Cum cauţi tu răzbunare când cineva te-a rănit?

Cauţi să rezolvi tu problema?

Ce-i înveţi pe alţii despre răzbunare şi răsplătire?

Ce-i înveţi pe copiii tăi despre răzbunare prin purtarea ta?

Crezi că trebuie să faci o schimbare în atitudinea şi faptele tale?

Dumnezeu îi va judeca pe cei ce te tratează rău. El are viteji şi oştire care luptă pentru aleşii Lui. Dumnezeu a judecat Babilonul, şi ce a spus despre el s-a împlinit. Dumnezeu a pedepsit Babilonul pentru că babilonienii au crezut că ei sunt în control. S-au bazat pe puterea lor, nu L-au respectat pe Dumnezeu, nu s-au temut de El, nu I-au dat slavă. Realizările lor au fost tot ce a contat în ochii lor.  Unde vezi tu că se petrec astfel de lucruri astăzi?

Când oamenii ajung în poziţii de conducere (în familie, în biserică, în diferite companii, în guvern), încep să creadă că ei ştiu, ei pot, ei fac, şi uită să recunoască că totul este darul lui Dumnezeu. Când suntem acolo nu vedem. Avem nevoie de ajutor. Egoismul este mare duşman. Te rogi tu să vezi ce se întâmplă cu tine?

Ai pe cineva care te ajută să vezi unde eşti? Ceri ajutor?

Unde în viaţa ta vezi această atitudine?

Crezi că iei decizii bune? Crezi că te descurci? Crezi că tu poţi rezolva în viaţa ta sau a altora?

Ce faci când oamenii te laudă că ai succes? Al cui este meritul? Recunoşti că Dumnezeu te-a adus acolo?

 

Doamne, păzeşte inima mea de răzbunare şi egoism!

 

Lauda ta să izvorască dintr-o inimă curată!

6 floriIsaia 12

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

*

Cum vei lăuda pe Domnul astăzi?

Te laud Doamne căci Tu eşti pacea şi bucuria mea! Tu îmi linişteşti inima îngrijorată! Tu îmi dai o minte sănătoasă! Tu îmi dai o inimă curată! Tu îmi păzeşti piciorul de cădere! Tu îmi pui picioarele pe stâncă şi îmi întăreşti paşii! Tu îmi pui cântări de laudă pe buze!

Te iubesc pentru că ai o relaţie specială cu mine: Niciodată nu mă vei părăsi, niciodată nu mă vei uita, niciodată nu mă vei înşela, niciodată nu mă vei respinge, niciodată nu eşti prea ocupat când te chem, niciodată nu vei şterge numele meu din cartea vieţii.

Când sunt căzută, Tu mă ridici; când sunt greşită, Tu mă ierţi; când sunt slabă, Tu mă întăreşti; când sunt pierdută, mă regăseşti; când mă tem, mă încurajezi; când mă împiedic, mă ajuţi; când sunt rănită, mă vindeci; când sunt zdrobită, mă înţelegi; când nu văd, Tu mă conduci; când mi-e foame, mă hrăneşti.

Doamne, Te laud că în necazuri eşti cu mine, în persecuţii mă aperi, în probleme mă mângâi, în pierderi ai grijă de mine, şi când va veni moartea mă voi întâlni cu Tine.

Tu eşti totul pentru toţi, pretutindeni, în acelaşi timp şi în toate felurile!

Tu eşti  Iehova, Dumnezeu şi mă bucur să-Ţi aparţin!

Cum ţi-este lauda ta? Dintr-o inimă curată? Numai de pe buze?

 

Lauda ta să izvorască dintr-o inimă curată!

Cum răspunzi la binecuvântările Domnului?

4 floriIsaia 12

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

 

Cum vei răspunde la binecuvântările Domnului?

Eu voi lăuda pe Domnul, voi chema Numele Lui, voi vesti lucrările Lui, voi pomeni mărimea Numelui Lui, voi cânta Domnului şi voi striga de bucurie şi veselie, căci mare este Domnul meu, Sfântul lui Israel!

Eu vreau să răspund la binecuvântările Domnului cu această rugăciune:

Doamne, Te laud că ai toată puterea în cer şi pe pământ şi vei reveni ca să domneşti cu dreptate. Vei transforma totul, vei distruge pe cel rău şi domnia Ta va aduce pace, unitate şi bucurie. Sunt încântată că voi face parte din această Împărăţie.

Mulţumesc că m-ai izbăvit de sub puterea celui rău.

Sunt plină de încredere şi nu mă voi teme de nimic căci Tu eşti Dumnezeul meu! Tu eşti tăria mea şi pricina laudelor mele! Tu m-ai mântuit! Tu mi-ai iertat toate păcatele! Tu ai făcut lucruri minunate în viaţa mea!

Tu eşti pacea mea! Tu mă ajuţi să trăiesc în unitate cu alţii (nu în război)!

Tu eşti bucuria vieţii mele! Tu eşti slava mea! Tu îmi înalţi capul! Tu eşti izvorul apelor vii care dă sens şi putere vieţii mele! Tu eşti bunătate, eşti îndurare şi credincioşie! Tu eşti ajutorul meu, adăpostul meu, ocrotirea mea, tăria mea, stânca mea, cetăţuia mea, scutul meu! Tu eşti Păstorul meu! Eşti Călăuzitorul meu! Eşti Mângâietorul meu! Eşti nădejdea mea!

Tu eşti Lumina şi Mântuirea mea! Tu eşti Sprijinitorul vieţii mele! Tu eşti Adevărul! Tu eşti dragoste! Eşti Sfânt! Eşti neprihănire!

Tu singur eşti veşnic! Tu eşti atotputernic, atotştiutor, omniprezent şi perfect!

Tu ai câştigat inima mea şi mă bucur să-Ţi aparţin!

 

Inima mea laudă pe Domnul!

Bucurie în închinare

8 floriIsaia 12

*

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

Oamenii îşi exprimă bucuria în cântare. Cântarea noastră trebuie să-L laude pe Dumnezeu!

Îl laud pentru că El este Salvatorul meu!

Îl laud pentru că El este Izbăvitorul meu!

Îl laud pe Domnul pentru lucrările Lui minunate!

Cântarea şi închinarea sunt realităţi de fiecare zi nu numai de duminica.

Curge bucurie din tine spre alţii? Este închinarea ta cu bucurie? Ştii cum să-L lauzi pe Domnul? Ştii cum să-L prezinţi pe Domnul?

Cum îţi propui să proclami Numele Domnului?

Vrei să compui o cântare izvorâtă din relaţia ta cu El?

Se vede bucuria Domnului în viaţa ta? Pe faţa ta? Cum te bucuri tu? Zic alţii despre tine că eşti o persoană plină de bucurie sau zic că ai o mutră acră?

Isus va reveni. Lumea noastră va fi transformată. Dar eu mă voi bucura încă de acum. Nu voi aştepta acea zi ca să mă bucur. Astăzi este ziua bucuriei!

În ziua aceea va fi o închinare cum nu s-a mai văzut şi nu s-a mai auzit. Eşti tu bucuroasă să auzi acest lucru? Începe bucuria de astăzi! Nu aştepta până mâine.

Poporul Domnului Îl laudă pe El şi-L face cunoscut lumii.

Cu cine vei împărtăşi aceste adevăruri?

Doamne, bucuria cea mai mare pentru mine este că Domnul Isus va reveni şi vreau ca atenţia mea să fie la revenirea Lui, să aştept şi să grăbesc venirea Lui printr-o purtare sfântă şi evlavioasă.

 

Inima mea se închină cu bucurie şi

aşteaptă pe Domnul!

Te laud, Doamne!

2 foriIsaia 12

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

Cum lauzi tu pe Domnul? Ai bucurie în inima ta?

Pacea şi unitatea duc la bucurie! Domnul dă bucuria! În ziua aceea mânia lui Dumnezeu se va sfârşi şi ne va mângâia pentru că este un Dumnezeu plin de har. Nu pentru că noi merităm, ci pentru că El este salvarea noastră. Ne încredem în El şi nu ne temem.

Câtă bucurie trebuie să fie în inima celui ce laudă pe Domnul!

Inima care a fost atinsă de harul Domnului este o inimă plină de mulţumire şi caută voia Lui.

Motivul bucuriei este salvarea primită în dar şi iertarea păcatelor. Atenţia celui ce laudă pe Domnul este Domnul Însuşi care nu mai este mânios, ci iertător, gata să mângâie şi să întărească. El dă bucuria salvării. El mă mângâie nu pentru că merit, ci pentru că El este bun.

Un alt motiv al bucuriei este sărbătorirea victoriei lui Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu este mântuire, nu este eliberare, nu este împlinire (satisfacţie). Pentru că Dumnezeu lucrează mântuirea, noi putem scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii: dragoste, vindecare, har, (Psalm 116:13). După cum fântâna este simbolul potolirii setei, tot aşa şi Cuvântul (Dumnezeu Însuşi), stâmpără setea sufletului, satisface şi dă bucurie.

Imaginează-ţi un însetat lângă fântână. Fântâna noastră nu seacă niciodată. Cristos nu ne va părăsi niciodată. El întotdeauna ne va împlini setea sufletului nostru şi ne va da bucurie.

Experimentezi tu această împlinire în relaţia ta cu Dumnezeu?

Inima mea este plină de bucuria Domnului!

Doamne, Te laud că potoleşti setea inimii mele!

Pacea şi rădăcina ei

1 lacrimiaraIsaia 11:1-9

Isaia 11:1

„Apoi o Odraslă

va ieşi

din tulpina lui Işai

şi un Vlăstar

va da

din rădăcinile lui.”

*

Când Domnul Isus se va întoarce a doua oară, toată creaţia va fi restaurată şi adusă la forma originală pe care Dumnezeu a intenţionat-o de la început. El va transforma lumea noastră radical. Pacea şi armonia vor fi noua ordine mondială.

Pacea este de trei feluri: pacea cu Dumnezeu, pacea interioară şi pacea cu alţii.

Când am o relaţie bună cu Dumnezeu am pace cu El. Pacea cu El îmi dă pace în sufletul meu. Singurul mod de a avea pace cu Dumnezeu este să cred că mânia lui Dumnezeu a lovit în Domnul Isus Cristos, nu în mine. El a plătit pentru păcatele mele. Ai pace cu Dumnezeu?

Pacea sufletului nu înseamnă cu nu am probleme şi stres. Este un sentiment de siguranţă că sunt în mâna Tatălui. Este binecuvântarea de a fi copil al Domnului.

Urmez eu planul Domnului? Stau eu în legătură cu El?

Când am pace înlăuntrul meu am pace şi cu alţii. Una o determină pe alta. Pacea cu alţii este ca o stradă cu două sensuri. Câteodată trebuie să ne încredem în Dumnezeu ca să fie pace în anumite relaţii. Numai El poate transforma pe alţii, noi nu putem.

Îţi dă pace relaţia ta cu Dumnezeu? Îl crezi? Recunoşti că El a plătit pentru tine, pentru păcatele tale? Te-ai împăcat cu El? Este El Domnul şi Salvatorul tău?

Ai pace înlăuntrul tău? Depinde pacea ta de circumstanţe sau problemele vieţii? Dacă nu ai pace, verifică-ţi relaţia ta cu Domnul. Stai în legătură cu El.

Ai pace în relaţiile tale? Este pace în familia ta? Ai pace în relaţiile de la biserică? Sau la lucru? Sau cu vecinii? Cu cine trebuie să faci pace? Cum plănuieşti să faci pace? Biblia ne spune să trăim în pace cu toţi oamenii (cât atârnă de noi). Dacă ţi-ai făcut partea ta, încrede-te în Domnul pentru ajutor. Nu-i datoria noastră să schimbăm oamenii. Dumnezeu schimbă oamenii. Într-o zi El va aduce pacea în întreaga lume.

 

Doamne, umple inima mea de pace!

 

Domnul este sprijinul meu!

19mIsaia 10:1-34

Isaia 10:20b

„Se vor sprijini

cu încredere

pe Domnul,

Sfântul lui Israel.”

*

Doamne, mă sprijinesc pe Tine. Mă încred în Tine din toată inima şi nu mă bizuiesc pe înţelepciunea mea. Te recunosc în toate căile mele căci Tu îmi netezeşti cărările. Mă tem de Tine şi mă abat de la rău. Nu dispreţuiesc mustrarea Ta şi nu mă mâhnesc de pedeapsa Ta căci ştiu că mă iubeşti. Nu îndepărtez învăţăturile Tale de ochii mei căci ele sunt viaţa sufletului meu şi podoaba gâtului meu. Merg cu încredere pe drumul Tău ca să nu mi se poticnească piciorul. Tu eşti nădejdea mea. Tu-mi păzeşti piciorul de cădere.

Ce ai învăţat săptămâna aceasta despre suveranitatea lui Dumnezeu?

Dar despre felul cum Domnul Îşi împlineşte planurile Lui?

Ce ai învăţat săptămâna aceasta despre pedeapsa (disciplinarea) lui Dumnezeu?

Cum ai vrea să fie rugăciunea ta pentru tine şi familia ta?

Cum te-ai ruga pentru tine, pentru familia ta, pentru naţiunea ta, având în vedere aceste adevăruri?

Rugăciunea mea pentru tine este să te ajute Domnul să rămâi în umilinţă, să accepţi disciplinarea pe care o face în viaţa ta.

Domnul să te ajute să rămâi în voia Lui ca să nu ai nevoie de disciplinare!

Dumnezeu este suveran, nimic nu-L ia prin surprindere. El a plănuit ca tu să citeşti astăzi aceste cuvinte. Cere Domnului o minte clară, o inimă liniştită, eliberarea din problemele zilei şi o atenţie maximă la ceea ce El vrea să-ţi spună.

Chiar dacă Dumnezeu mă foloseşte ca un instrument de pedepsă, ca El să aducă judecata (în relaţiile mele cu copiii sau cu alţii), trebuie să fiu atentă cum împlinesc această slujbă, ca la rândul meu să nu cad sub judecată, pentru mânia (nervi nestăpâniţi) şi violenţa mea (cuvinte care rănesc). Disciplinarea se face cu dragoste.

Doamne, umple inima mea cu umilinţă

căci vreau să mă sprijinesc pe Tine!

Cei mai mari

18mIsaia 10:26-34

*

Isaia 10:33b

„Cei mai mari

sunt tăiaţi,

cei mai înalţi

sunt doborâţi.”

Mândria este păcat. Cum îmi afectează mândria relaţia mea cu Domnul? Dar cu alţii? Care este anitidotul pentru mândria omului? Umilinţa!

Romani 12:16 „Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.”

Doamne, vreau să rămân la cele smerite!

Psalmul 118:9 „Mai bine să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în cei mari.”

Doamne, Tu eşti adăpostul meu! Nu mă încred în cei mari. Caut un adăpost în Tine.

Proverbe 16:18-19 „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii.  Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri.”

Doamne, păzeşte inima mea de mândrie! Dorinţa inimii mele este să rămân smerită.

1 Petru 5:5b „În legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”.”

Doamne, mulţumesc că îmi dai harul ca să mă împodobesc cu smerenie.

Proverbe 3:34b „Celor smeriţi le dă har.”

Tată, mulţumesc că îmi dai har.

1 Ioan 2:16 „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.”

Doamne, dă-mi harul să rămân în Tine şi Tu să fii modelul meu de trăire!

2 Cronici 7:14 „Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.”

Doamne, mă smeresc, mă rog, caut faţa Ta şi mă abat de la căile mele rele căci doresc să mă asculţi, să-mi ierţi păcatele şi să mă tămăduieşti!

 

Doamne, umple inima mea de umilinţă!

Iubirea

                      iubirea IUBIREA
*
Zâmbesc, deşi inima-mi este rănită
Şi tac, şi privesc şi ascult umilită
Cuvinte ce dor şi lovesc negândit,
Dar tot mai iubesc, căci Tu m-ai iubit.
*
Doar dragostea Ta mă umple de pace
Când al deznădejdii lanţ îl desface
Şi-mi pune în suflet al Tău har ceresc,
Mereu, tot mereu, mai mult să iubesc!
*
Nu inima mea care plânge înfrântă
Nu sufletul trist e cel care-Ţi cântă,
Ci darul ceresc ce in mine L-ai pus
Mai mult să iubesc, la fel ca Isus.

Victorita Florea

Control şi Responsabilitate

11m

*

Isaia 10:5-19

*

Isaia 10:12b

„Voi

pedepsi,

zice

Domnul.”

*

Cum înţelegi judecata lui Dumnezeu?

Ai auzit vreodată această expresie: Nu ştim ce ne va aduce viitorul!?

Sau poate ai auzit expresia: Ştim cine ţine viitorul în mâna Lui!

Tu ce crezi? Crezi că viitorul este scăpat de sub control? Crezi că este determinat de alinierea planetelor şi a stelelor? Crezi că viitorul este determinat şi controlat de Dumnezeu?

Eu cred că Dumnezeu este suveran peste toate evenimentele, peste vieţile oamenilor şi peste întreaga istorie.

Dumnezeu ne-a promis pe Fiul Său ca Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor şi Prinţ al păcii.

Dumnezeu a promis mânia Lui pentru neascultare de adevărul Lui scris pentru noi. Dumnezeu va disciplina (pedepsi) pe cei ce sunt copiii Lui pentru că ei ştiu aşteptările Domnului, dar aleg să nu asculte.

Cei ce aparţin lui Dumnezeu sunt responsabili înaintea Lui pentru ascultarea sau neascultarea lor.

Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor. El este Stăpânul. El este Dumnezeu, nu eu, nici tu. El determină sfârşitul oricărei situaţii. El plănuieşte toate evenimentele pentru gloria Lui şi binele nostru. El are un plan şi foloseşte pe cine vrea El să aleagă ca să-şi împlinească scopul Lui.

Asiria a vrut să distrugă poporul Domnului. Nu a avut nici o idee că este folosită de Domnul pentru disciplinarea poporului. Au crezut că este puterea lor, înţelepciunea lor. Metoda lor a fost brutală, de aceea nu şi-au asumat responsabilitatea pentru faptele lor.

Disciplinarea Lui, este pentru răscumpărarea omului, ca să-l aducă înapoi la El. De ce crezi că Dumnezeu a folosit Asiria ca să pedepsească Israelul?

Misiunea (scopul) lui Dumnezeu este disciplinarea. Metoda Lui nu este distrugerea.

Pune Doamne, pe inima mea,

dorinţa de a fi responsabilă pentru tot ceea ce fac şi spun!