Căile Mele

175

Isaia 58

Isaia 58:2a „În toate zilele mă întreabă şi vor să afle căile Mele,

ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea

şi n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său.”

*

Problema poporului a fost aşteptarea lor de la Dumnezeu să le răspundă în termenii fixaţi de ei. Aşa credeau şi păgânii. Ei Îl căutau pe Domnul, dar nu voiau schimbarea. Problema adâncă a fost clară şi expusă ca fiind o practicare intensă a unei activităţi religioase fără să fie acompaniată de o responsabilitate morală. Postul ajunsese doar o practică a unui ritual religios. Postul este asociat aici cu ziua ispăşirii când poporul trebuia să se smerească şi să-şi mărturisească păcatul. Nu numai că nu s-au smerit, ci s-au certat, s-au lăsat în voia pornirilor răutăcioase, au asuprit pe alţii şi au fost răi.

1 Ioan 3:17-18, ne spune despre problema primilor creştini: Dar cine are bogăţiile lumii acesteia şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? Copilaşilor să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.”

Ţi se întâmplă să iubeşti numai cu vorba?

Iacov 1:27, ne spune care este religia adevărată: ,,Religiunea curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”

Care sunt văduvele şi orfanii pe care i-a pus Domnul în viaţa ta?

Care sunt văduvele şi orfanii cercetaţi de tine? Cât de des?

Cum te păstrezi neîntinată de lume?

Când recunoaştem sărăcia noastră înaintea lui Dumnezeu, când vedem păcătoşenia noastră, suntem motivaţi să iubim pe cei nevoiaşi din jurul nostru şi să mulţumim Domnului pentru harul Lui.

 

Doamne, îmi doresc ca inima mea să fie neîntinată de lume!

Eu sunt Domnul şi nu este altul !

11 worshipIsaia 45

Isaia 45:5a

„Eu

sunt

Domnul

şi

nu

este

altul.”

*

Ceea ce a spus Dumnezeu despre împăratul Cir s-a întâmplat. Cum te ajută acest adevăr pe tine? Cum te ajută acest adevăr să-L cunoşti mai mult pe Dumnezeul Scripturilor? Te-ai gândit să citeşti mai mult Biblia ca să-L cunoşti pe Dumnezeu în istorie? Vrei să cunoşti ce spune El despre viitorul omenirii? Tot ceea ce spune El, se va întâmpla.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care ne vorbeşte pentru ca noi să cunoaştem adevărul despre viitor şi să ne încredem în El.  Îţi vei face timp să cunoşti adevărul despre viitor? Îţi vei face timp să te închini Lui în duh şi adevăr? Vei recunoaşte tu că Dumnezeu este Stăpân peste trecut, prezent şi viitor? Vei recunoaşte tu puterea Celui ce a întins cerurile şi a creat pământul, a întocmit lumina şi a făcut întunericul, dă propăşire şi aduce restriştea, picură ploaia şi face iarba să crească? Vei cere putere, tărie şi lumină de la El? Cum îţi vei arăta astăzi încrederea ta în El prin faptele tale?

Care este îngrijorarea ta astăzi? Ceea ce se întâmplă în lume? Economia? Violenţa? Relaţii rupte? Ce ai învăţat despre Dumnezeu şi te-ar putea ajuta să-ţi păstrezi viaţa în echilibru? Te vei ruga ca Dumnezeu să ţi se descopere prin situaţiile din viaţa ta?

Te vei ruga ca Dumnezeu să-ţi dea pace pentru că El cunoaşte tot viitorul, este bun şi puternic?

Care este atitudinea ta faţă de Dumnezeu? Te cerţi cu El? Care sunt întrebările tale?

Sunt cuvintele Lui grele pentru tine? Sunt căile Lui un mister pentru tine?

Vei începe tu ziua cu rugăciune şi mulţumire pentru cine este El, pentru cine este El în cartea Isaia? Chiar dacă nu înţelegi de ce sunt anumite situaţii în viaţa ta, anumite persoane în jurul tău, vei alege tu să depinzi de El, să te bazezi pe El, să te încrezi în El?

Ai ajuns la cunoştinţa şi credinţa că Domnul Isus este Salvatorul tău? Crezi tu că El a murit pentru păcatele tale? Crezi tu că El a înviat din morţi şi acum stă la dreapta Tatălui şi într-o zi orice genunchi se va pleca înaintea Lui şi orice limbă va mărturisi că El este Domnul? Spui şi altora aceste lucruri? Care este implicarea ta în comunitatea unde trăieşti? Cum slujeşti altora?

Doamne, inima mea este plină de mulţumire

pentru cartea proorocului Isaia!

Caută apă

1 nextIsaia 41:17

„Cei nenorociţi şi cei lipsiţi

caută apă şi nu este;

li se usucă limba de sete.

Eu, Domnul, îi voi asculta;

Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.”

*

Cum cauţi apa cea vie? Recunoşti nenorocirea şi lipsa din sufletul tău? Recunoşti uscăciunea spirituală din viaţa ta şi din jurul tău? După ce tânjeşte sufletul tău?

Este nădejde! Dumnezeu ascultă! El nu părăseşte pe nimeni!

Psalmul 42 ne spune: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare. Pentru ce te mâhneşti suflete şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu. Îmi este mâhnit sufletul în mine, Dumnezeule, de aceea, la Tine mă gândesc, din ţara Iordanului, din Hermon şi din Muntele Miţear.

Un val cheamă un alt val la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine. Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea cântam laudele Lui şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele. De aceeea zic lui Dumnezeu, Stînca mea: „Pentru ce mă uiţi? Pentru ce trebuie să umblu prin de întristare sub apăsarea vrăjmaşului?” Parcă mi se sfărâmă oase cu sabia când mă batjocoresc vrăjmaşii mei şi-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?” Pentru ce te mâhneşti suflete şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mânturea mea şi Dumnezeul meu.”

Este acest psalm rugăciunea ta?

Este Domnul nădejdea ta?

Doamne, Tu ai promis că asculţi rugăciunea şi nu părăseşti pe cei nevoiaşi. Mă încred în Tine pentru toate nevoile mele.

Inima mea spune: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu!

Cel ce poartă de grijă

25aIsaia 25

*

Isaia 25:1a

„Doamne,

Tu

eşti Dumnezeul meu.”

Care îţi este primul gând când auzi zicându-se că cineva poartă de grijă? Sunt oameni specializaţi în anumite domenii care pot să ajute, pot să poarte de grijă. Ei pot ajuta anumiţi oameni, în anumite circumstanţe şi nu toate cazurile. Eu cunosc pe Cineva care se poate îngriji de toţi oamenii, de toate cazurile şi în toate timpurile. El este Îngrijitorul perfect. Cineva poate să dea mântuire perfectă, pace perfectă şi nădejde perfectă. Cum Îl lauzi pe Cel ce ţi-a dat mântuire, pace şi nădejde? Poţi să spui cu încredere: „Dumnezeu este Mântutorul meu!”? Este ţinta vieţii tale să-L lauzi pe Domnul pentru cine este El pentru tine? Ce a făcut El pentru tine? Cum trăieşti Isaia 25? A făcut El lucruri minunate pentru tine? A fost El un loc de scăpare pentru tine? Un adăpost împotriva furtunii? Un umbrar împotriva căldurii? Te-a apărat de duşmani? Cu cine vei împărtăşi aceste binecuvântări?

Planul Domnului este să distrugă răul. Într-o zi orice genunchi se va pleca înaintea Lui şi orice limbă va mărturisi că El este Domnul. El este astăzi ajutorul meu şi va reduce la tăcere pe cei ce se împotrivesc planului Lui. Mândria va fi pedepsită. Ai văzut cum Domnul îi reduce la tăcere pe cei ce se împotrivesc Lui şi poporului ales? Ai văzut căderea celor mândri?

Plata păcatului este moartea şi Domnul va distruge moartea pentru totdeauna. Nu va mai fi suferinţă, nu vor mai fi lacrimi (25:8). Domnul va înlătura sentimentul de vinovăţie din poporul Lui (25:7). Domnul a vorbit şi ce a zis se va împlini! Ce vei răspunde tu?

Cu adevărat acesta este Domnul! El vorbeşte şi ce spune se împlineşte!

Doamne, Te laud pentru credincioşia Ta faţă de mine, pentru toate lucrurile minunate din viaţa mea, pentru că eşti scăparea mea în furtunile vieţii, pentru că eşti refugiul meu în nevoi, pentru că reduci la tăcere pe vrăjmaşii mei şi pentru că am hrană din belşug. Te laud pentru promisiunile Tale minunate: că vei pregăti o sărbătoare mare pe muntele cel Sfânt, că vei distruge moartea pe vecie şi vei elibera pe poporul Tău de prezenţa păcatului.

Inima mea spune:

Domnul, Dumnezeul meu îmi poartă de grijă!

Domnul oştirilor

7aIsaia 14: 24-32

Isaia 14:24

„Domnul oştirilor

a jurat şi a zis:

„Da, ce am hotărât

se va întâmpla,

ce am pus la cale

se va împlini”.”

*

Naţiunile pământului trebuie să se întoarcă la Dumnezeu şi să-L recunoască ca Dumnezeu suveran peste toate ţările. Judecata asupra neamurilor va avea loc, şi judecata individuală este o problemă de viitor. Fiecare om va ajunge să recunoască domnia lui Cristos. Într-o zi orice genunchi se va pleca înaintea Lui şi orice limbă va mărturisi spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul (Filipeni 2:10-11).

Unde vei fi tu? De partea cui? Cum ştii?

Chiar dacă Dumnezeu a folosit Asiria şi Babilonul ca să pedepsească pe poporul Domnului, nu înseamnă că ei pot să facă ce vor, sau ei pot alege purtarea aspră şi violenţa.

Pentru violenţă şi mândrie este pedeapsă; Dumnezeu judecă cruzimea comisă de un individ sau o naţiune.

Este cineva în viaţa ta pe care-l tratezi cu o oarecare cruzime? Crezi că o să scapi de pedeapsă?

Cum te gândeşti la zilele din urmă? Te bucuri că-L vei vedea pe Domnul sau te temi că te aşteaptă judecata?

Mulţi oameni caută să fie mari şi să asuprească pe alţii (să fie şefi duri şi aspri). Tu ce cauţi?

Oamenii trebuie să înveţe să-L glorifice pe Dumnezeu, nu pe ei înşişi. Care sunt modurile în care tu-L glorifici pe Dumnezeu? Cum te bucuri de Dumnezeu, şi nu doar de binecuvântările Lui? Vei cere Domnului să-ţi arate cum să te bucuri înaintea Lui? Vei cere Domnului să te înveţe cum să-L glorifici pe El?

Dumnezeu a folosit Babilonul să pedepsească poporul Israel, dar nu să-l distrugă complet, şi nici să oprească planul Lui.

Simţi pedeapsa lui Dumnezeu în viaţa ta? Îţi vei aminti că Dumnezeu pedepseşte pe cine iubeşte?

Îţi vei aminti că Dumnezeu are ca scop sfinţirea în viaţa fiecărui credincios?

Cum Îi vei mulţumi că la timpul potrivit va veni izbăvirea? Isaia 43:3

Doamne, îmi doresc ca inima mea să se bucure de prezenţa Ta!

 

Limba este un foc!!!

Isaia 5:18-19

„Vai de cei ce trag după ei

nelegiuirea

cu funiile minciunii,

şi păcatul cu şleaurile unei căruţe

şi zic: „Să-Şi grăbească,

să-Şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem!

Să vină odată hotărârea

Sfântului lui Israel

şi să se aducă la îndeplinire,

ca s-o cunoaştem.”

 

„Vai” este o exclamaţie a durerii.

Vai de cei ce-şi bat joc de Dumnezeu!

Vai de cei mincinoşi!

Vai de cei ce se joacă cu Dumnezeu zicând că El nu pedepseşte.

Unii oameni vorbesc aşa de uşor despre păcat, chiar fac glume la care lumea râde. Decăderea morală este pedepsită de Domnul.

Mândria şi aroganţa sunt păcate care trebuie pedepsite de Domnul. Unii oameni se cred mai importanţi decât Dumnezeu, totul se învârte în jurul lor.

O viaţă trăită fără Dumnezeu este păcat. Păcatul înşeală. Plăcerea pe care o promite îşi face aripi şi zboară. Nimeni nu o poate prinde.

Numai binecuvântările pe care le dă Cristos sunt veşnice.

Spui că ţinta ta este Cristos?

Sau Îl învinuieşti pe Dumnezeu pretinzând că vrei să vezi planul Lui pe care îl crezi doar în parte? Este dorinţă în tine pentru pocăinţă?

Vrei să te scape Domnul de păcat sau numai de consecinţele lui?

Care păcat ţi se pare acceptabil şi te-ai obişnuit cu el?

Ce vei face tu ca să te păzeşti de o asemenea gândire şi purtare?

Doamne, ajută-mă să-mi păzesc gura şi limba ca să nu vorbesc minciuni şi să nu batjocoresc Numele Tău. Nu mă lăsa să râd la glume proaste. Învaţă-mă ce înseamnă să nu iau în deşert Numele Tău.

Doamne, păzeşte inima mea de minciună, joacă şi batjocură!

Dar pentru voi

“Dar pentru voi,
care vă temeţi de
Numele Meu,
va răsări
Soarele neprihănirii,
şi tămăduirea va fi
sub aripile Lui.”
*
Maleahi 4:2

*

Să fii binecuvântat în casa ta şi la locul tău de muncă,

Domnul să te facă învingător în toate clipele tale grele!
Tot ce faci să fie binecuvântat şi pe orice vei pune mâna să prospere!
Tot ce începi să duci la bun sfârşit, şi să-ţi aducă o bună răsplată şi-o mare bucurie!

Oriunde vei merge şi de oriunde vei veni, binecuvântarea să fie cu tine!
Să ai mereu biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi, oricare ar fi ei:
boala, lipsa, îngrijorarea, tristeţea, teama, durerea, răutatea, singurătatea…
Domnul ţi-a dat odihnă din toate părţile.
Pacea Lui, care întrece orice închipuire, îţi păzeşte mintea şi inima în Isus Cristos.

Din toate bunătăţile să ai la vremea potrivită, din belşug,
Să poţi da cu mână largă şi cu bucurie şi celor care duc lipsă,

Să dai cu împrumut, dar să nu iei niciodată.

Domnul să te facă să fii cap, şi nu coadă, totdeauna sus, şi niciodată jos.
În fiecare seară să pui capul liniştit pe pernă şi să adormi mulţumind Domnului pentru ziua care s-a isprăvit.
Să aştepţi doar lucruri bune de la Dumnezeul tău.

Teama şi îngrijorarea să nu-ţi fie niciodată tovarăşi,
Încrederea ta să fie nestrămutată în bunătatea şi dragostea Domnului pentru tine.

Nici o armă ridicată împotriva ta să nu aibă putere,
Orice limbă care te va judeca să fie osândită,
Căile tale să fie totdeauna drepte şi netede.
Dacă păşeşte pe ele cel ce şchiopătează, să nu se abată de la ele, ci mai degrabă să fie vindecat.

Privirea ta să fie totdeauna aţintită spre Cel care poate totul,
Care te-a iubit atât de mult încât a plătit preţul suprem pentru a te răscumpăra. În El toate lucrurile sunt posibile.

Pacea, bucuria, nădejdea şi dragostea
să nu te părăsească niciodată!

Binecuvântare scrisă de Titi Moga