Lumină în întuneric

1 mom

Isaia 49:1-6

Isaia 49:6b

„Te pun ca să fii

Lumina neamurilor,

ca să duci

mântuirea

până la marginile pământului.”

*

Cine este Lumina neamurilor? Cine duce mântuirea până la marginile pământului?

Cine a adus Lumina în viaţa ta? Cine ţi-a vestit mântuirea pentru prima dată?

Salvatorul este Lumina neamurilor!

Salvatorul este săgeata lui Dumnezeu care ţinteşte inima omului, unde trebuie să ajungă mesajul Evangheliei. A fost ascuns de ochii lumii în palma lui Dumnezeu (tolba Lui de săgeţi) până a venit pe pământ, la Betleem. A întâmpinat multă opoziţie, dar planul lui Dumnezeu întotdeauna se împlineşte. Viaţa Domnului Isus nu a fost o mare victorie pe pământ. Nu a fost triumf după triumf. A fost o viaţă de suferinţă. Pentru toţi cei ce trec astăzi prin suferinţă din cauza celor ce nu cred, Salvatorul ne aminteşte că dreptul nostru este la Domnul şi răsplata noastră este la Dumnezeul nostru. Fie atenţia noastră la ce spune Domnul, nu la problemele vieţii.

Misiunea Salvatorului este să restaureze poporul Israel care este încă împrăştiat. Va fi o trezire spirituală şi o aprindere, o înflăcărare a credinţei, care a fost absentă pentru multă vreme în popor.

Salvatorul este şi Lumina neamurilor ca să ducă mântuirea până la marginile pământului. Este singura lumină care poate alunga întunericul (spiritual) din lume. Romani 8:12  ne spune: „Isus le-a vorbit din nou şi a zis: Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Evreii şi neamurile au nevoie de Lumina aceasta pentru că sunt pierduţi în întunecimea păcatului şi a ignoranţei.

Ioan 14:6 afirmă: „Isus a zis: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

Faptele Apostolilor 4:12 subliniază: „În nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”

Salvatorul nu biruieşte prin puterea militară. El convinge oamenii cu cuvintele Lui. Cuvintele Lui fac o rană întâi (o gură ca o sabie ascuţită), ca pe urmă să dea vindecarea. Cuvintele Domnului au putere să transforme vieţi, dacă sunt spuse de omul potrivit, la timpul potrivit.

Cei credincioşi trebuie să proclame Evanghelia, trebuie să prezinte astăzi evreilor şi neamurilor vestea bună a mântuirii prin credinţa în Domnul Isus Cristos.

Cine din jurul tău are nevoie de Evanghelie? Pentru cine te rogi în fiecare zi ca să fie luminat de Cuvântul lui Dumnezeu? Ce faci tu ca să proclami mesajul salvării prin Domnul Isus Cristos? Cine este lumină în casa ta? Ce ştiu copiii tăi despre Lumina lumii?

 

Doamne, mulţumesc că ai ţintit inima mea cu Săgeata Ta.

 

Lumina

11 blessIsaia 49:1-6

Isaia 49:6b

„Te pun ca să fii

Lumina neamurilor,

ca să duci

mântuirea

până la marginile pământului.”

*

Noi toţi suntem păcătoşi, dar nu credem că este aşa de grav să fii păcătos, deşi Romani 3:23 ne spune că plata păcatului este moartea. Domnul Isus a purtat păcatele noastre pe cruce. Când suntem convinşi de acest lucru ne mărturisim păcatele şi suntem liberi.

Trebuie să ne cunoaştem credinţa. Trebuie să cunoaştem Cuvântul lui Dumnezeu. Toţi oamenii trebuie să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi să răspundă la chemarea Domnului la mântuire.

L-ai acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitorul tău personal?

Dacă nu L-ai acceptat în inima ta, de ce nu L-ai acceptat? Când vei spune „DA!” Domnului?

Dacă Domnul Isus este Salvatorul tău, cât e de serioasă mărturia ta în lume? Te rogi pentru misiune? Te rogi pentru misionari? Susţii financiar misionarii? Cum te raportezi la alte popoare care nu au credinţa ta? Chemi pe oameni la biserica ta? Îi accepţi pe cei ce vin la închinare dar sunt diferiţi de tine în ce priveşte îmbrăcămintea, cultura, apariţia fizică, cunoştinţa lor? Cum îi ajuţi să se uite la Cristos, nu la tine?

Naţiunile se ridică şi cad. Împărăţiile vin şi pleacă. Conducătorii sunt printre noi astăzi, iar mâine nu mai sunt. Companiile au succes până vin altele mai mari şi mai puternice. Aşa este şi cu noi: astăzi aici, mâine unde vom fi? Dacă aşa stau lucrurile, care este contribuţia noastră în lume?

Cuvintele Salvatorului descoperă persoana Lui, misiunea Lui, planul Lui şi puterea Lui. El a spus: Toată puterea Mi S-a dat în cer şi pe pământ, în Matei 28:18. Mesajul Lui ajunge până la marginile pământului. Misiunea Lui a fost cunoscută de Dumnezeu înainte de a se naşte. Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. În comparaţie cu conducătorii lumii (împăratul Cir) care se luptă cu arme, Salvatorul se luptă cu cuvântul gurii Lui (o sabie cu două tăişuri), declarând adevărul lui Dumnezeu. „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Evrei 4:12

Cum ţi s-a descoperit harul, autoritatea şi puterea Salvatorului prin citirea Bibliei?

 

Doamne, dă-mi harul să vin cu gândurile inimii mele

la lumina Cuvântului Tău!

 

Fericirea cu Isus

1 Be content

*

FERICIREA CU ISUS…

*

Nu cunoaștem fercire
mai deplină ca-n Hristos
Tot ce Dânsul ne aduce
e plăcut și valoros
Pune-n noi înviorare
când loviți suntem de val
Ne ajută să parcurgem
drumul când suim un deal.

*

Nimeni nu ne poate spune
vorbe cum ne spune El
Când rostește El povețe
se dezvoltă-n noi un zel
Și înaintăm pe cale
nu cuprinși de ezitări
Ci-animați de-ncredințare
și de binecuvântări.

*

Nu există împlinire
fără Fiul cel jertfit
El S-a dat de bună voie
arătând cât ne-a iubit
Ne inspiră sentimente
care nu-s de pe pământ
Ci-au venit direct din Plaiul
ce-i dincolo de mormânt.

*

N-am putea trăi viața
mai intens și mai plenar
Făr-a Lui încurajare,
fără minunatu-I har
Primăvară e în suflet
de când ne-a chemat duios
La o slujbă cu jertfire,
la un trai plăcut, frumos.

*

Nu cunoaștem vreun principiu
mai înalt decât acel
Ce ne-arată care-i calea
spre neprihănitul Miel
Lumea dă înfumurare
și-un bagaj cu amăgiri
Dar Hristos ne-nseninează
cu magnifice priviri.

*

Mai presus de-a Lui chemare
nu a fost și nu va fi
Când e El în luntrea vieții
vânturi grele-om birui
Îl păstrăm ca pe-o comoară
(cea mai scumpă-n Univers)
Și-I aducem adorare
prin cântare, rugă, vers.

*

George Cornici/Oct. 2013

Doamne, mângâie şi întăreşte

Doamne, mângâie şi întăreşte pe toţi cei ce trec prin greu astăzi!

Doamne, mângâie pe toţi cei ce au pierdut pe cineva drag şi dă-le nădejdea vieţii veşnice,

în Numele Domnului Isus, Mântuitorul şi Domnul sufletelor noastre!

111 praydD

Binecuvântare sau povară? (9)

1111 blessEvrei 13:7, 17 ,,Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.”

Ce înseamnă să-mi aduc aminte de cei ce vestesc Cuvântul lui Dumnezeu?

Să îmi aduc aminte de ei în rugăciune? În fapte bune? În recunoştinţă? În vorbe de bine? Ca să-l binecuvântez?

Mă uit eu cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de viaţă? Cât de importantă este viaţa curată a unui om a lui Dumnezeu? Cum îmi doresc să fie sfârşitul vieţii mele?

Urmez eu credinţa celor ce vestesc Evanghelia?

Cât de mult ascult eu de cei ce mă învaţă Cuvântul?

Cât de supusă sunt eu autorităţii pe care Dumnezeu a pus-o în biserica mea?

Cât de mult realizez eu că cineva priveghează asupra sufletului meu?

Cât de mult înţeleg eu responsabilităţile mari pe care le au cei ce conduc biserica (au să dea socoteală de sufletele noastre).

Sunt eu o bucurie pentru păstorul meu şi pentru familia lui? Cum împiedic eu bucuria păstorului şi bucuria bisericii?

Suspină păstorul meu din cauza mea? Suspină fraţii meu din cauza mea?

Cât de mult veghez eu la menţinerea păcii şi unităţii în biserica mea?

Cât de mult mă rog pentru o închinare plăcută Domnului nu omului, o închinare care aduce transfromare şi putere, o închinare în Duh şi Adevăr în biserica mea?

Ce fac eu ca biserica mea să fie supusă autorităţii divine?

 

Doamne, ajută-mă să fiu o binecuvântare pentru păstorul meu

şi pentru biserica mea!

*

Doamne, ajut-mă să fiu o binecuvântare pentru toţi cei din jurul meu!

*

Doamne, binecuvântează pe păstorul meu şi familia lui!

Doamne, binecuvântează biserica mea!

Binecuvântare sau povară? (8)

1 blessEvrei 13:7, 17 ,,Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.”

Cum pot să fiu o binecuvântare pentru păstorul meu?

Ar fi bine să păstrez atenţia şi să iau notiţe din când în când.

Este bine să am Biblia cu mine la biserică şi un caiet de notiţe. Acest lucru nu înseamnă că fiecare mesaj va fi unul puternic şi extraordinar, ci că am respect faţă de păstor. În timpul săptămânii când eu mă ocup de lucrurile plăcute mie, păstorul meu studiază Biblia şi se roagă pentru mine. Din 168 de ore pe săptămână, câte ore trebuie să-l ascult pe păstorul meu? O oră? Trei ore? Ascult cu atenţie? Îmi ţin copii sub disciplină? Am un minut după predică să mă duc să-i spun păstorului meu: ,,Mulţumesc pentru mesaj!”?

Cum mă rog pentru păstorul meu? Sunt o binecuvântare sau o povară pentru păsorul meu?

Dacă toţi credincioşii din biserica mea ar păstra atenţia şi liniştea în timpul predicii păstorului meu, aşa cum eu fac, cum ar arăta biserica mea în următorii cinci ani?

Doamne, Te rog să mă ajuţi să păstrez atenţie şi linişte în timpul predicii!

 

Doamne, ajută-mă să fiu o binecuvântare pentru păstorul meu!

*

 

Tu fii o binecuvântare pentru păstorul tău!!!

Binecuvântare sau povară? (7)

next churchEvrei 13:7, 17 ,,Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.”

*

Cum pot să fiu o binecuvântare pentru păstorul meu?

Ar fi bine să anunţ pe păstorul meu dacă nu pot să merg la biserică?

Ai avea curajul să nu te duci la slujbă o zi, fără să anunţi pe şeful tău? Sau dacă ai face aşa, ai avea curajul să te duci la lucru după o zi lipsă, şi să te porţi ca şi cum nu s-a întâmplat nimic? O asemenea purtare nu va fi tolerată. Totuşi unii credincioşi merg când vor ei la Casa Domnului, lipsesc fără să anunţe pe nimeni şi cred că nu-i treaba nimănui ce fac ei.

Biblia ne spune că păstorul este conducătorul spiritual al poporului Domnului.

1 Tesaloniceni 5:12 ne îndeamnă: ,,Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi.”

Dacă noi credem Biblia, trebuie să credem că păstorul este autoritate pentru biserică. Cinstim noi mai mult vorbirea oamenilor decât vorbirea lui Dumnezeu? Cum este purtarea mea? Este păstorul meu un străin neimportant? Depinde sănătatea mea spirituală de el şi de relaţia mea cu el?

Dacă toţi credincioşii din biserica mea ar lipsi de la Casa Domnului aşa cum eu lipsesc, cum ar arăta biserica mea în următorii cinci ani?

*

Doamne, ajută-mă să dau socoteală păstorului meu

pentru absenţele mele de la Casa Domnului!

 

Binecuvântare sau povară? (6)

church

*

Evrei 13:7, 17 ,,Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.”

Cum pot să fiu o binecuvântare pentru păstorul meu şi pentru biserica mea?

Trebuie să fiu la timp la serviciile bisericii şi la toate evenimentele pregătite de biserica mea?

Dacă aş întârzia la locul de muncă cum întârzii la biserică, aş mai avea o slujbă? Oare de ce creştinii sunt atenţi cu prezenţa la timp la locurile lor de muncă şi aşa de neatenţi cu prezenţa la timp la Casa Domnului? Se pare că lumea respectă mai mult un şef de la locul de muncă decât îl respectă pe păstor sau pe Păstorul cel Bun. De fapt la locurile de muncă, angajaţii ajung cu câteva minute înainte de începerea programului de lucru; iar la biserică, credincioşii vor să ajungă cât se poate de târziu şi să plece cât de poate de devreme.

Dragă frate sau soră, când întârzii la biserică de fapt spui păstorului şi celorlalţi credincioşi că nu îţi pasă. Timpul tău este mai important decât timpul altora şi decât timpul lui Dumnezeu. Egoismul şi lipsa de respect sunt păcate. Va veni o zi când toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de domnie a lui Cristos şi vom da socoteală de tot ce am făcut rău sau nu am făcut bine. Vei alege tu să fii o binecuvântare pentru păstorul tău şi pentru cei credincioşi prin prezenţa ta la timp la biserică?

Dacă toţi credincioşii din biserica mea ar întârzia şi s-ar duce la Casa Domnului aşa cum fac eu, cum ar arăta biserica mea în următorii cinci ani?

*

Doamne, ajută-mă să fiu la timp la Casa Domnului!

Mă bucur când mi se zice: ,,Haide la Casa Domnului!”

Psalmul 122

 

 

Binecuvântare sau povară? (5)

1 trustEvrei 13:7, 17 ,,Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.”

*

Cum pot să fiu o binecuvântare pentru păstorul meu?

Trebuie să mă străduiesc să rămân curată, aproape de Domnul şi gata de slujire.

Romani 12:1-2 ne spune: ,,Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Trebuie să-i arăt păstorului meu că nu sunt mulţumită să fiu doar un membru în biserică, ci, realizez că viaţa mea aparţine lui Dumnezeu şi vreu să-L slujesc? Trebuie să-i arăt păstorului meu că nu mă mulţumesc să slujesc puţin, ci cât pot de mult?

1 Corinteni 15:58 ne spune: ,,De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.”

Nu numai duminica, ci în fiecare zi prin rugăciune, Cuvântul citit şi acţiune, pot sluji biserica lui Cristos.

Dacă toţi credincioşii din biserica mea ar fi curaţi, aproape de Domnul şi gata de slujire aşa cum sunt eu, cum ar arăta biserica mea în următorii cinci ani?

*

Doamne, ajută-mă să fiu neclintită,

tare în credinţă

şi să sporesc în lucrul Domnului!