Vino după Mine

Ce înseamnă să te duci după Domnul?

Ioan 21:1-14

 *

Ioan 21:19b  

,,Isus a zis:

Vino

după

Mine.“

De multe ori muncim cu greu şi nu avem succes pentru că lucrăm prin puterea noastră. Adevărata putere este a lui Dumnezeu şi noi nu putem să-i convingem pe oameni să asculte de Cuvânt.

Numai Cristos poate deschide ochii orbilor (trupeşti sau spirituali).

Totuşi, când noi lucrăm cu Cristos, ne uităm la direcţiile şi planurile Lui, urmăm metodele Lui în ascultare, aşteptăm cu credinţă roadele promise. Nu numai că succesul vine de la Domnul, dar El şi pregăteşte şi susţine material şi spiritual pe cei ce lucrează. A fi în lucrarea Lui, înseamnă a experimenta prezenţa Domnului care suplineşte toate nevoile. Un conducător spiritual puternic (ca şi Petru) realizează slăbiciunea lui şi se deschide pentru Domnul în adâncurile inimii lui pentru discernământul şi puterea care vin doar de la El. Un ucenic al Domnului are o libertate spirituală care se bazează pe ascultarea totală de Domnul.

Cum Îl văd pe Dumnezeu împlinind nevoile celor ce ascultă de El?

Cum poate un conducător să fie puternic spiritual?

Pe ce se bazează libertatea spirituală? Ce înseamnă să te duci după Domnul?

Doamne, mă rog pentru toţi conducătorii spirituali pe care eu îi cunosc (spune numele lor), pentru păstorul bisericii mele (spune numele lui), pentru soţul meu, să fie într-o ascultare totală de Tine (să meargă după Tine), să-şi deschidă adâncurile inimii pentru discernământul şi puterea care vin de la Tine, să se încreadă în Tine pentru toate nevoile lor materiale şi spirituale.

Domnul să se bucure de ascultarea ta

în lucrarea pe care El ţi-a dat-o!

La pescuit

Ai aruncat mreaja?

Eşti pescar?

Ioan 21:1-14

Ioan 21:6  ,,Isus le-a zis: aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi. Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor.“

Lucrarea de ,,pescuire de oameni“ trebuie făcută după porunca Domnului (aruncaţi mreaja în partea dreaptă). Dumnezeu are căile Lui, timpul Lui pentru orice lucrare. Numai ceea ce este făcut după planul Domnului are succes şi valoare eternă.

Ce lucrare încerci tu să faci prin puterea ta?

Succesul vine doar în ascultare de Cristos.  Succesul în viaţa de creştin vine de la Dumnezeu şi numai de la El. Ascultarea de Domnul este esenţială în lucrarea încredinţată. La Cuvântul Domnului, la timpul Lui, după planul Lui, după  voia Lui, orice lucru este bun şi frumos. Domnul vrea ca noi să fim credincioşi şi să ascultăm de El mai mult decât să avem success.

Ai tu succes în lucrare? Îl urmezi tu pe Cristos?

Dacă ai succes, te umfli de mândrie? Sau, în umilinţă, recunoşti că Dumnezeu lucrează prin tine?

Crezi că trebuie să-ţi schimbi gândirea în ceea ce priveşte succesul în lucrare?

Crezi că trebuie să-ţi schimbi felul de vorbire (cu întrebări în loc de sfaturi)?

Domnul să te facă ,,pescar de oameni“!

Întrebări

Ioan 21:1-14

*

Ioan 21:3a

*

,,Simon Petru

a zis:

Mă duc

să prind peşte.“

*

Ce înţeles spiritual are pescuirea?

Cum poţi prinde peşti? (oameni)

Orice om are nevoie de Cristos. Unii recunosc, alţii nu.

Noi trebuie să spunem altora despre Cristos.

O inimă smerită are respect faţă de alţii. O inimă înţeleaptă găseşte întrebări care să-i ajute pe oameni să-şi descopere marea lor nevoie de Dumnezeu.

Ai întrebat vreodată pe cineva ce crede despre faptele bune? Despre păcat? Despre Dumnezeu? Despre Domnul Isus şi mântuirea Lui? Care este relaţia dintre credinţă şi fapte bune?

L-ai lăsat să-ţi spună fără să-l contrazici? L-ai lăsat să vorbească fără să-l întrerupi?

Nu spune altora ce au de făcut, dacă nu ţi-au cerut părerea sau ajutorul. Pune doar întrebări.

Te grăbeşti să le spui altora ce au de făcut?

Îi ajuţi tu să caute ajutor la tine sau la Domnul?

Domnul să te lumineze să găseşti întrebări bune în orice situaţie!

Este credinţă în inima ta?

Ioan 20:1-9
*

Ioan 20:8 

,,Celălalt ucenic

a intrat,

a văzut,

şi a crezut.“

*

Fiecarea ia decizii pentru sine.
Învaţă pe copilul tău sau al altora despre relaţia lui cu Dumnezeu. Relaţia lui cu Dumnezeu îl va ajuta să ia decizii bune în viaţă. Te-ai gândit că învăţăturile pe care le-ai dat copilului pot fi folosite de Duhul Sfânt să pregătească inima lui pentru primirea Domnului ca Mântuitor? Ca şi părinţi creştini, toţi ne dorim şi aşteptăm ziua când copiii vor face un legământ cu Domnul. Copilul a auzit acasă, la şcoală, la biserică, la radio şi televizor despre Domnul. Tu poţi să pregăteşti şi să încurajezi, dar nu poţi lua decizii pentru copilul tău. Oricât îţi doreşti să-l vezi împăcat cu Domnul, nu-l împinge să facă ceva sub presiune. Copiii caută să placă părinţilor, şi uneori ştiu ce vor părinţii. Lasă-L pe Duhul Sfânt să folosească Cuvântul, şi să-l aducă pe copil de bunăvoie la răspunsul corect. Un început cu incertitudini nu e bun.

Când Duhul Sfânt lucrează în inima unui copil se vede. Copilul este gata să facă un angajament pe viaţă. Unii copii, foarte devreme în viaţă, fără să înţeleagă bine, au dorinţa să urmeze pe Domnul. Nu descuraja micuţul interesat. Cu multă sensibilitate, discută cu copilul despre ceea ce înseamnă să fii copilul lui Dumnezeu. Dacă este gata, roagă-te cu el să-L primească pe Isus în viaţa lui. Cu timpul va creşte în cunoştinţa şi înţelegerea Scripturilor. Domnul nu aşteaptă ca un copil să aibă o deplină cunoştinţă a adevărului.

Domnul a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi…“ Matei 19:14
Cere Domnului să pregătească inima copilului tău, roagă-te şi încrede-te în Dumnezeu pentru viitorul lui.

Roagă-te şi încrede-te în Domnul pentru viitorul tău!

Alege astăzi să crezi Cuvântul lui Dumnezeu!

Este trecutul tău îngropat?

Ioan 19:39  ,,Nicodim a venit şi el…“

Nicodim a crezut că el Îl cunoaşte pe Dumnezeu, dar la sfârşitul vieţii s-a întâlnit cu adevărat cu El, în persoana Domnului Isus.

Doamne, vin şi eu înaintea Ta cu mulţumire.
Au trecut aşa de mulţi ani de când Te-am primit în viaţa mea ca Domn şi Mântuitor (33) şi am crezut tot timpul că Te-am iubit aşa de mult, dar Îţi mulţumesc că mi-ai descoperit că de multe ori am fost superficială, fără profunzime spirituală; deseori am fost departe de Tine când cu inima, când cu mintea.
Niciodată nu am înţeles aşa de profund moartea şi îngroparea Ta ca acum, când mă prăbuşesc în lacrimi înaintea Ta şi-Ţi mulţumesc că ai suferit pentru mine. Ai fost arestat şi tratat ca un tâlhar, ai fost bătut şi scuipat, ai fost dispreţuit şi răstignit pentru mine, pentru păcatele mele.

Doamne, Tu Te-ai născut să fii Împărat, şi ai venit în lume să mărturiseşti despre Adevăr. Vreau să aud şi să ascult glasul Tău!
Vreau să îngrop tot trecutul meu şi să trăiesc fiecare zi în planul Tău pentru mine, vestind Împărăţia Ta cu o inimă plină de bucurie şi recunoştinţă!

Domnul să-ţi dea o inimă plină de bucurie şi recunoştinţă!

Tu roagă-te să ai o inimă mulţumitoare!

Numără-ţi binecuvântările


Ioan 19
Îţi numeri binecuvântările?
Ai o inimă recunoscătoare?

*
Ioan 19:38-39   Nicodim şi Iosif au venit să aibă grijă de trupul mort al Domnului.

Ei au putut face acest lucru întrucât au fost bogaţi.  Aceasta a fost o mulţumire din partea lor. Alţii nu au putut face acelaşi lucru, pentru că erau săraci.
Învaţă pe copilul tău sau al altora  să mulţumească.
Doamne, mulţumesc că:
pot să văd – alţii nu văd,
pot să aud – alţii nu aud,
pot să miros  – alţii nu au acest simţ,
pot să ating – alţii nu au mâini,
pot să lucrez – alţii nu pot,
pot să umblu – alţii nu au picioare,
pot să vorbesc – alţii nu pot vorbi,
pot să mănânc – alţii au nevoie de ajutor,
pot să mă rog – alţii nu ştiu,
pot să citesc – alţii nu ştiu,
pot să cânt – alţii nu pot,
pot să plâng – alţii nu au lacrimi,
pot să zâmbesc – alţii nu pot,
pot să gândesc – alţii au o minte bolnavă…etc.
Doamne, mulţumesc că am o familie, sănătate, casă, lucruri multe, mâncare, prieteni, biserică, etc. Alţii nu au.
Numără-ţi binecuvântările una câte una!

Binecuvântează pe Domnul,

şi nu uita nici una din binefacerile Lui!

Când ultima dată ţi-ai numărat binecuvântările?

Tu eşti binecuvântată!

Ţi-a spus Domnul să ai grijă de cineva?

Ioan 19:18-30

Ioan 19:27 

,,Apoi a zis ucenicului (Ioan):

,,Iată mama ta.“ 

Şi din ceasul acela,

ucenicul a luat-o la el acasă.“

Planul lui Dumnezeu pentru noi implică grija altruistă faţă de alţii.

Domnul Isus, în cea mai grea suferinţă, acolo pe cruce, a auzit nevoia tâlharului. Acolo, la cruce, a avut grijă şi de mama Lui, dând-o în grija lui Ioan.
Domnul s-a îndurat şi de soldaţii care-L batjocoreau, cerând iertare pentru ei.

Când noi suntem în suferinţă, suntem aşa de ocupaţi cu noi, cu problemele noastre că nu mai vedem nevoile altora. Domnul ne aminteşte să fim atenţi la nevoile altora.
De cine trebuie să ai tu grijă? Pentru cine trebuie să te rogi?
Cine te necăjeşte? Cui trebuie să acorzi îndurare? Te îndeamnă Domnul să faci ceva pentru alţii? Cum răspunzi Domnului?

Eşti tu prea ocupată cu suferinţa ta?

Cine mângâie pe alţii, va fi mângâiat şi el la nevoie.
Mângâierea pe care o dăm altora este pe măsura unităţii noastre cu Cristos.

Planul lui Dumnezeu este să pui toată suferinţa la crucea Lui.

Pune toată suferinţa ta la crucea Domnului!

Tu fii atentă şi la nevoile altora!

Care sunt trăirile tale când se vorbeşte despre răstignirea Domnului?

Ioan 19:18-24

,,Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţii doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc. Pilat a scris o însemnare, pe care a pus-o deasupra crucii; şi era scris: ,,Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor.“ Mulţi din Iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate. Era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte. Preoţii cei mai de seamă ai Iudeilor i-au zis lui Pilat: ,,Nu scrie: ,,Împăratul Iudeilor“. Ci scrie că El a zis: ,,Eu sunt Împăratul Iudeilor. “ Pilat a răspuns: ,,Ce am scris, am scris!“ Ostaşii, după ce L-au răstignit pe Isus, I-au luat hainele şi le-au făcut patru părţi, câte o parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n-avea nici o cusătură, ci era dintr-o singură ţesătură de sus până jos. Şi au zis între ei: ,,Să n-o sfâşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie.“ Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: ,,Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.“ Iată ce au făcut ostaşii.“

Crucea sau răstignirea Domnului Isus este unul dintre răspunsuri la multele întrebări despre suferinţă. Moartea prin răstignire era o suferinţă foarte grea.
Răstignirea este un subiect discutat de obicei la sărbătoarea Paştelor.
Deşi am ştiut toată viaţa despre răstignire, cred că nu înţeleg în întregime acest lucru.
Cum înţelegi tu răstignirea? Care sunt trăirile tale când se vorbeşte despre răstignirea Domnului?
Ostaşii împărţeau hainele Domnului. Cum se poate purta cineva în felul acesta faţă de Unul care moare?
Dacă tu ai fi la cruce, ce ai face?
Domnul a fost dezbrăcat de slava cerească pentru ca să poată purta păcatele mele şi ale tale; a fost străpuns pentru fărădelegile mele şi ale tale. Când Adam şi Eva au fost îmbrăcaţi cu haine din pielea unui animal (după ce au căzut în păcat), a fost nevoie de o jertfă pentru haina lor. A fost nevoie de jertfa Domnului ca să mă îmbrace pe mine şi pe tine în neprihănirea Lui.

Isus cel răstignit este Împăratul tău!

Mulţumesc că ai murit în locul meu!

Ce înseamnă să îţi duci crucea?

Ioan 19:17 

,,Isus,

ducându-Şi

CRUCEA

a ajuns la locul zis al

,,Căpăţânii“,

care în evreieşte

se cheamă

,,Golgota.“

Domnul Isus a fost socotit necurat pentru că a ales să poarte păcatele mele şi păcatele tale. El a fost făcut păcat, ca eu şi tu să fim curaţi. El a fost necurat pentru că a purtat pentru mine, gândurile mele rele, mânia mea, superficialitatea mea, minciuna mea, critica mea, lipsa mea de bunăvoinţă, neglijenţa mea, etc. A fost scos în afara oraşului, în afara cetăţii, afară din tabără, ca şi ţapul lui Azazel, pentru ca eu şi tu, care eram departe de Dumnezeu, să fim apropiaţi de El.
Simon din Cirena a avut parte de crucea Lui, şi a rămas amintit pe paginile Bibliei.
Care este partea ta în crucea lui Cristos? Eşti doar un spectator?
Mulţi plâng în vinerea mare la vederea suferinţelor Domnului, dar nu se implică, nu poartă crucea, nu dovedesc adevărata pocăinţă după ce au primit salvarea Mântuitorului.

Plângi tu pentru suferinţele Lui? Plângi pentru păcatele tale care au fost cauza suferinţelor Lui? Continui să te rogi pentru izbăvire şi eliberare de sub puterea păcatului? Cauţi tu ascultarea de Domnul prin credinţă?

Noi putem să plângem acum în pocăinţă sau vom plânge odată la marea judecată când harul Domnului nu va mai fi la dispoziţia noastră.

Emoţiile şi sentimentele religioase, fără angajament personal şi implicare în lucrarea Domnului, în fiecare zi, nu ajută. Ziua judecăţii o va dovedi.

Domnul să te ajute să îţi porţi crucea în fiecare zi!

Te recunoşti în persoana lui Petru?

Ioan 18:1-27

Ioan 18: 19

,,Marele preot

a întrebat pe Isus

despre ucenicii Lui

şi

despre învăţătura Lui.”

Cunoşti învăţătura Domnului Isus? Cum se poate ca un mare preot (care cunoştea Legea), să nu recunoască învăţătura Domnului Isus? De ce este greu pentru unii oameni foarte religioşi ca să recunoască adevărul?
Din exemplul lui Petru înţelegem că oricine poate ajunge într-o stare de tăgăduire a Mântuitorului. Petru s-a lepădat de trei ori. Un păcat aduce altul şi altul după el. Ce anume din exemplul lui Petru te-ar ajuta în starea ta de negare?
Domnul ştie că noi vom cădea, dar este gata să ne dea iertare când ne pocăim.
Petru nu a fost un rebel. A fost slab şi fricos. Tu cum eşti? Unde ai căzut? Care îţi este păcatul? Poţi să îţi vezi păcatul? Eşti gata să-l mărturiseşti Domnului şi să îţi ceri iertare? Cum Îi vei mulţumi Domnului pentru iertarea din săptămâna aceasta?
Petru a plâns cu amar. Cum îţi plângi tu păcatul? Te doare păcatul tău?
Te recunoşti în persoana lui Petru?
Domnul Isus S-a lăsat legat şi răstignit ca eu şi tu să fim liberi.
Ce înseamnă eliberarea şi libertatea pentru tine?
Domnul Isus îi iubeşte pe cei ce sunt ai Lui şi are grijă de ei.
Domnul i-a apărat pe ucenici când a spus celor ce L-au căutat, să-i lase pe ucenici să plece. Cum ai tu grijă de cei de lângă tine şi cum îi aperi? Este atenţia ta numai la tine sau vezi şi pe cei din jurul tău?
Fiecare persoană trebuie să aleagă: credinţa sau necredinţa.
Necredinţa aduce frică şi cine se teme nu poate face o lucrare. Credinţa poate lucra.
Ce alegi tu în problema ta? Credinţa sau frica?
Există curăţire şi iertare pentru cei ce se pocăiesc.
Petru a fost iertat. A fost şi folosit de Dumnezeu ca să lucreze în Împărăţia Lui şi a rămas un exemplu pentru noi. Ce este pocăinţa pentru tine? Trebuie să te pocăieşti în fiecare zi? Cum ţi-e inima când ceri iertare Domnului?

Domnul are un viitor şi pentru tine!
El vrea să te folosească în Împărăţia Lui!