Scopul vieții este …

Scopul vieții nu trebuie să fie prosperitatea materială, ci maturitatea spirituală a sufletului.

Sufletul este mult mai important decât trupul. Creșterea noastră în omul dinlăuntru înseamnă mult mai mult decât dezvoltarea minții și a capacităților intelectuale și practice. Vrem să devenim ceea ce trebuie să fim și nu numai ceea ce vrem să fim.

Maturitatea sufletului este înălțimea priorităților.

Toți ne naștem din pământ și vom sfârși în pământ, dar ce facem de la venire până la plecare, determină destinația finală și veșnică. Timpul aici pe pământ este o pregătire pentru veșnicie. Ce vom deveni? Alegerea ne aparține fiecăruia. Încotro ne este îndreptată atenția? Ne examinăm interesele, ne ocupăm de caracter, de sănătatea fizică și spirituală, ne cercetăm valorile, facem o evaluare atentă cu privire la relații, suntem atente la crizele vieții care ne obligă să facem decizii?

Obiceiurile zilnice sunt baza caracterului nostru și ne ajută să facem decizii fie bune, fie mai puțin bune. O prezență pasivă nu este suficiență, ci e nevoie de implicare practică, ceea ce va contribui la maturizarea noastră.

Advertisement

Decizii

Cine îți controlează deciziile? Cu cât mai multe decizii bune, cu atât furtuna are șanse mai puține să ne distrugă. Stai în legătură cu turnul de comandă. Comunicarea cu specialiștii în vreme de furtună este esențială. Reacția normală este să cerem ajutor în vreme de nevoie. Suntem tentați să ignorăm ajutorul altora, ca să credem că ne-am descurcat singuri.

Domnul Isus ne spune că fără El nu putem face nimic. Rămânerea noastră ca mlădiță în viță este viață. Sunt în siguranță când sunt conectată cu Vița. Suntem ispitiți să credem că anumite lucruri le putem face fără Domnul, dar nu contează vremea cât timp sunt în contact cu Salvatorul. Sunt anumite furtuni care contribuie la o zdrobire interioară.

Doamne, Te chem în furtună ca să mă ajuți să iau decizii bune.

Ziceai în inima ta

1 trust*

Isaia 47

Isaia 47:10b

„Ziceai în inima ta: „Eu şi numai eu”.”

*

Ce zici tu în inima ta?

Ai zis vreodată: ,,Eu şi numai eu!”?

Dumnezeu a folosit Babilonul ca să pedepsească Israelul, dar Babilonul a mers prea departe. A ajuns să se mândrească, a ajuns să zică: „Eu şi numai eu”. A uitat că Dumnezeu conduce istoria, nu Babilonul (chiar dacă era puterea cea mare pe pământ). Conştienţa puterii l-a înşelat. O catastrofă nevăzută va veni peste Babilon. Astrologii, vrăjitorii, descântătorii nu ştiu ce va fi în viitor. Încrederea în ei nu ajută.

Conţinutul credinţei este important!

Ceea ce credem are consecinţe asupra noastră. Suntem liberi să credem ce vrem, dar nu suntem liberi să alegem sau să schimbăm consecinţele credinţei, necredinţei sau consecinţele deciziilor noastre. Consecinţa necredinţei este judecata. Consecinţa trăirii după bunul meu plac este lipsa binecuvântărilor şi multe alte pierderi.

Care este atitudinea ta? Credinţa? Crezi că poţi să continui la nesfârşit cu necredinţa?

Care lucruri crezi că nu se vor schimba niciodată? Care lucruri crezi că nu ţi le poate lua nimeni?

Cui îi spui: „Eu şi numai eu!”? Cui spui: „Nimeni nu-i ca mine!”? Cui spui: ,,Ce zic eu, se va face!”?

Autoritatea se câştigă, nu se impune.

Pentru care lucruri te încrezi în puterea şi înţelepciunea ta? Ce vei face ca toată încrederea să o pui numai în Dumnezeu? Trebuie să-ţi schimbi atitudinea faţă de Dumnezeu?

Babilonienii au fost mândri de cuceririle lor, nerecunoscând că victoria aparţine lui Dumnezeu. Recunoşti tu ajutorul lui Dumnezeu în succesele tale?

Babilonienii nu au luat în considerare consecinţele purtării lor rele faţă de alţii.

Crezi că purtarea ta rea faţă de alţii are consecinţe?

Babilonul a folosit expresii care sunt adevărate numai pentru Dumnezeu: eu şi numai eu, nimeni nu mă vede. Foloseşti des în vorbirea ta pronumele „eu”? Crezi că totul se învârte în jurul tău? Cât de importantă este persoana ta şi cât de mult reflectă purtarea ta faptul că tu Îl reprezinţi pe Dumnezeul tău? Ce spune purtarea ta despre Dumnezeul tău?

Caut eu gloria lui Dumnezeu? Caut să strălucească lumina Lui prin mine?

Doamne, vreau ca să am credinţă în Tine, căci Tu îmi dai victorie şi eu Îţi dau glorie!

Doamne, păzeşte inima mea de mândrie!

Rugă pentru Anul Nou

5 blessPhilippians 4:6  

*

,,Nu vă îngrijoraţi de nimic;

ci în orice lucru,

aduceţi cererile voastre

la cunoştinţa lui Dumnezeu,

prin rugăciuni şi cereri,

cu mulţumiri.”

*

Mă bucur să vă salut cu acest verset şi cu această rugăciune:

Doamne, scumpe Tată,

Ce mare bucurie am să vin înaintea Ta şi să mă rog pentru anul care vine. Mă bucur să ştiu că Tu eşti cu mine şi mă vei binecuvânta în anul care vine. Speranţa mea este în Tine căci ceea ce Tu binecuvântezi, rămâne binecuvântat.

Doamne, vreau să experimentez puterea şi prezenţa Ta prin rugăciune acum, în anul care vine şi pentru tot restul vieţii! Vreau să mă bucur şi să fiu mulţumitoare căci aceasta este voia Ta. (1 Tesaloniceni 5:16-18) „Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, cu privire la voi.”

Doamne, îmi doresc pentru anul care vine ca să mă bucur de o închinare adevărată în duh şi în adevăr care aduce transformare şi putere în viaţa mea şi a altora, căci aceasta este cea mai mare bucurie pentru mine. Vin în prezenţa Ta, îmi plec inima şi genunchii ca să-Ţi înalţ Numele Tău, pentru că eşti vrednic de laudă. Te laud că Tu-mi dai bucurie în inima mea (Psalm 4:7a). Toată cinstea şi puterea,  tăria şi gloria, sfinţenia şi dreptatea sunt ale Tale. Voi spune strălucirea slăvită a măreţiei Tale şi voi cânta minunile Tale (Psalm 145:5). Tu sprijineşti pe cei nenorociţi şi dobori pe cei răi la pământ (Psalm 147:6). Tu faci dreptate celor asupriţi. Tu dai pâine celor flămânzi. Tu izbăveşti. Tu deschizi ochii orbilor. Tu îndrepţi pe cei încovoiaţi. Tu iubeşti pe cel neprihănit (Psalm 146:7-8). Tu ai un plan pentru viaţa mea. Ai un viitor plin de speranţă pentru mine. Mulţumesc că mi Te descoperi prin Cuvânt, prin Fiul Tău Isus Cristos. Tu eşti Mângâietorul meu, Călăuzitorul meu, Eliberatorul meu, Răscumpărătorul meu. Tu-mi dai dragoste, pace, linişte, bucurie, credincioşie, har, îndurare, bunătate, adevăr şi vindecare. Mă bucur să ştiu că Tu nu Te schimbi, eşti acelaşi ieri, azi şi în veci. Te rog să mă ierţi când neglijez să mă închin şi să-Ţi aduc laudă aşa cum meriţi sau cum ceri. Învaţă-mă să mă închin cu toată inima. Ajută-mă să răspund cu laudă şi închinare la orice situaţie din viaţa mea. Vreau să Te laud pentru că Tu eşti bun şi îndurările Tale ţin pe vecie (Psalm 136:1). „Pentru că bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta, deci, toată viaţa mea şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile” (Psalmul 163:3-4). Voi povesti minunile Tale (Psalmul 96:3). Mă voi închina înaintea Ta îmbrăcată cu podoabe sfinte (Psalmul 29:2).

Doamne, îmi doresc să fiu o femeie înţeleaptă. Cer de la Tine înţelepciune, căci înţelepciunea care vine de sus este curată, paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică (Iacov 3:17).

Tată, Te rog ajută-mă să-mi amintesc că:

Înţelepciunea cântăreşte toate opţiunile şi apoi ia decizii.

Înţelepciunea dă echilibru în toate domeniile vieţii (lucru, bani, timp, sănătate, familie, relaţii, vorbă, gândire, mâncare, cărţi etc.).

Înţelepciunea cunoaşte priorităţile şi le practică.

Mi-aş dori să-mi deschid gura numai dacă am ceva bun de spus şi să spun cu înţelepciune, blândeţe, smerenie şi dragoste.

*

Doamne, ajută-mă! Doamne, dă izbândă!!!

*

 

 

Cine aduce roadă?

Isaia 5

*

Isaia 5: 4b

„Eu

mă aşteptam

să facă

roadă.”

*

 

Domnul ne-a spus cerinţele, aşteptările Lui. El ne-a dat tot ce avem nevoie ca să împlinim cerinţele Lui.

Cum împlineşti tu cerinţele Lui?

Cum foloseşti ceea ce ai primit?

Ce ai învăţat despre aşteptările lui Dumnezeu pentru viaţa ta şi cum vrei să începi să le pui în practică?

Doamne, dă-mi o minte atentă, o inimă liniştită şi dă la o parte orice distrage atenţia mea, pentru că vreau să fiu numai eu cu Tine. Vreau să iau decizii în prezenţa Ta.

Mulţumesc că mai ai har pentru mine şi îmi vorbeşti. Vreau să împlinesc cerinţele Tale. Ajută-mă să ştiu cum să fac dreptate, cum să iubesc mila şi cum să trăiesc smerită cu Dumnezeul meu.

Crezi că Dumnezeu are ceva avertizări pentru tine?

Cum poţi să arăţi tu respect pentru Legea Domnului?

Cum poţi arăta tu valoarea Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa ta?

Cum dovedeşti că iei în serios avertizările Domnului?

Doamne, mulţumesc pentru avertizările Tale pentru mine.

„Mă ţin de învăţăturile Tale, Doamne nu mă lăsa de ruşine!” Psalmul 119:31

„Fă-mă să pricep calea poruncilor ( şi avertizărilor) Tale şi voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate. Îmi plânge sufletul de durere. Ridică-mă după Cuvântul Tău.” Psalmul 119:27-28

Doamne,

dorinţa inimii mele

este ca să găseşti roadă în viaţa mea!

Cine tolerează păcatul?

Isaia 5:1-30

Isaia 5:25a

„De aceea

Se şi aprinde Domnul

de mânie.”

 

Noi alegem să fim credincioşi Domnului sau să nu Îl ascultăm.

Dacă alegem să-L ascultăm, nu vom trăi plini de frica mâniei lui Dumnezeu. Frica ne ţine robi. Romani 8:15 ne spune: „Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm „Ava” adică „Tată”.

Te urmăreşte frica uneori? Aminteşte-ţi acest verset.

Dumnezeu va judeca pe cei ce au luat decizii să nu asculte de El şi L-au ignorat pe Dumnezeu.

Mânia lui Dumnezeu trebuie satisfăcută. El este Conducătorul şi foloseşte duşmanii Lui şi ai noştri ca să ne pedepsească.

Respingerea (ignorarea) lui Dumnezeu atrage judecata asupra omului.

Dumnezeu este sfânt şi nu poate să tolereze păcatul. El judecă astăzi păcatul din viaţa mea. Mă disciplinează ca să nu fiu pedepsită odată cu cei necredincioşi.

Păcatele celor credincioşi au fost judecate la cruce, de aceea nu simţim întreaga mânie a lui Dumnezeu asupra noastră.

Avertizările lui Dumnezeu sunt har pentru mine astăzi. Mâine? Nu se ştie.

Ce ştii despre ziua judecăţii finale?

Unde vei fi tu în ziua judecăţii? Între cei credincioşi? Dacă nu, de ce nu?

Vrei să scapi de judecata din urmă?

Astăzi este ziua mântuirii. Primeşte-L pe Isus Cristos în inima ta. Crede astăzi tu şi toată casa ta. Apoi aşteaptă venirea Domnului umblând în lumina Lui.

Doamne, umple inima mea

de credincioşie şi ascultare de Tine!

Este credinţă în inima ta?

Ioan 20:1-9
*

Ioan 20:8 

,,Celălalt ucenic

a intrat,

a văzut,

şi a crezut.“

*

Fiecarea ia decizii pentru sine.
Învaţă pe copilul tău sau al altora despre relaţia lui cu Dumnezeu. Relaţia lui cu Dumnezeu îl va ajuta să ia decizii bune în viaţă. Te-ai gândit că învăţăturile pe care le-ai dat copilului pot fi folosite de Duhul Sfânt să pregătească inima lui pentru primirea Domnului ca Mântuitor? Ca şi părinţi creştini, toţi ne dorim şi aşteptăm ziua când copiii vor face un legământ cu Domnul. Copilul a auzit acasă, la şcoală, la biserică, la radio şi televizor despre Domnul. Tu poţi să pregăteşti şi să încurajezi, dar nu poţi lua decizii pentru copilul tău. Oricât îţi doreşti să-l vezi împăcat cu Domnul, nu-l împinge să facă ceva sub presiune. Copiii caută să placă părinţilor, şi uneori ştiu ce vor părinţii. Lasă-L pe Duhul Sfânt să folosească Cuvântul, şi să-l aducă pe copil de bunăvoie la răspunsul corect. Un început cu incertitudini nu e bun.

Când Duhul Sfânt lucrează în inima unui copil se vede. Copilul este gata să facă un angajament pe viaţă. Unii copii, foarte devreme în viaţă, fără să înţeleagă bine, au dorinţa să urmeze pe Domnul. Nu descuraja micuţul interesat. Cu multă sensibilitate, discută cu copilul despre ceea ce înseamnă să fii copilul lui Dumnezeu. Dacă este gata, roagă-te cu el să-L primească pe Isus în viaţa lui. Cu timpul va creşte în cunoştinţa şi înţelegerea Scripturilor. Domnul nu aşteaptă ca un copil să aibă o deplină cunoştinţă a adevărului.

Domnul a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi…“ Matei 19:14
Cere Domnului să pregătească inima copilului tău, roagă-te şi încrede-te în Dumnezeu pentru viitorul lui.

Roagă-te şi încrede-te în Domnul pentru viitorul tău!

Alege astăzi să crezi Cuvântul lui Dumnezeu!

Adevărul sau compromisul?

Ioan  18

Ioan 18:29b 

,,Ce pâră aduceţi

împotriva

Omului acestuia?“

Pilat ne reprezintă pe noi, natura umană căzută. Ne asemănăm cu Pilat când refuzăm ataşamentul nostru faţă de Domnul şi credinţa noastră nu e puternică, pentru că la mijloc este reputaţia şi poziţia noastră în lume.

La întrebarea lui Pilat dacă Domnul este un împărat, Isus a răspuns: ,,Da sunt, dar Împărăţia Mea nu-i din lumea aceasta“. Slujitorii Domnului nu se luptă pentru poziţii în Împărăţie. Ei aparţin Adevărului. Te lupţi tu pentru o poziţie oarecare în Împărăţie?

Dumnul i-a dat multe ocazii lui Pilat să judece corect, dar el nu a fost în stare să judece acest caz. Compromisul lui Pilat a adăugat suferinţelor Domnului (bătaia cu biciul). Compromisul cu neadevărul întotdeauna duce la o situaţie mai grea, chiar dacă în aparenţă rezolvă problema.

Este compromis în viaţa ta? Care sunt rezultatele lui în viaţa ta?

Pilat a dat voie soldaţilor să-şi bată joc de Domnul.

Ce faci tu când alţii spun lucruri rele despre Domnul?

Ce faci tu când alţii spun lucruri rele despre credincioşii cunoscuţi sau necunoscuţi?

Pilat a vrut să pună responsabilitatea pe iudei pentru moartea Domnului, zicând: ,,Este Împăratul vostru, voi să-L răstigniţi“. Şi noi adesea punem pe alţii să ia decizii, ca noi să scăpăm de necazuri şi responsabilitate.

Ce faci tu? Pui presiune asupra altora ca să facă ce vrei tu?

Dai tu vina pe alţii când lucrurile nu ies bine sau nu sunt cum vrei tu?

Îţi asumi tu responsabilitatea pentru deciziile greşite sau dai vina pe alţii?

Doamne, mulţumesc că mă iubeşti cu o dragoste perfectă. Şi eu Te iubesc pentru că Tu mă înveţi şi mă ajuţi să trăiesc fără compromis.

Domnul să te păzească de compromis!

Cum te rogi pentru chemarea şi scopul pentru care ai fost creată?

 „Mare putere are

rugăciunea

fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

 

Doamne,

ajută-mă să cunosc chemarea şi scopul pentru care Tu m-ai creat. Nu vreau să mă uit în jur ce fac alţii şi să îi urmez. Vreau să am foarte clar înaintea ochilor mei ce vrei Tu să fac. Ajută-mă să nu mă compar cu nimeni în lucrare, să nu critic, să nu judec, să nu fiu prea sensibilă, să nu ajung la frustrare, la îngrijorare, la tulburare şi lipsa păcii. Mulţumesc că îmi dai o viziune clară pentru viaţa mea, mi Te descoperi şi mă călăuzeşti cum să-mi folosesc darurile pe care mi le-ai dat. Am nevoie de puterea şi atingerea Duhului Sfânt ca să transforme întunericul în lumină prin lucrarea ce mi-ai dat să fac. Vreau să ştiu cine sunt şi unde merg (Efeseni 1:11). Nu mă lăsa să iau decizii care să încurce lucrarea mea. Renunţ la dorinţele şi planurile mele şi accept planurile Tale chiar dacă mă doare, pentru că nu vreau ceva ce nu este binecuvântat de Tine, nici nu vreau să pierd timpul fugind după ceva ce nu pot ajunge sau care aduce frustrare şi descurajare. Pune dorinţele Tale în inima mea ca eu să mă încred în Tine că Tu poţi să duci la bun sfârşit lucrarea. Ajută-mă să fiu credincioasă în lucruri mici şi mari încredinţate mie, să mă bucur, să fiu smerită pentru că este puterea Ta care lucrează, să susţin tot ceea ce fac cu multă rugăciune. Dă-mi un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Ta. Luminează-mi ochii inimii ca să pricep chemarea Ta (Efeseni 1:17-18). Caut să mă port într-un chip vrednic de chemarea pe care mi-ai făcut-o (Efeseni 4:1). Caut voia şi gloria Ta.

 Domnul este lumina şi călăuza ta!

Cum te rogi pentru înţelepciune?

„Mare putere are

rugăciunea

fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

 

Doamne, îmi doresc să fiu o femeie înţeleaptă. Cer de la Tine înţelepciune, căci înţelepciunea care vine de sus este curată, paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică (Iacov 3:17).

Tată, ajută-mă să-mi amintesc ce este şi ce face înţelepciunea în cartea Proverbelor lui Solomon:

Proverbe 3:18 „Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă şi cei ce o au sunt fericiţi”.

Proverbe 3:16 „În dreapta ei este viaţă lungă, în stânga ei bogăţie şi slavă”.

Proverbe 3:17 „Căile ei sunt nişte căi plăcute şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice”.

Proverbe 3:24 „Când te vei culca vei fi fără teamă şi când vei dormi somnul îţi va fi dulce”.

Proverbe 3:26 „Căci Domnul va fi nădejdea ta şi El îţi va păzi piciorul de cădere”.

Proverbe 4:6 „N-o părăsi şi ea te va păzi, iubeşte-o şi te va ocroti!”

Proverbe 4:12 „Când vei umbla, pasul nu-ţi va fi stânjenit şi când vei alerga, nu te vei poticni”.

Proverbe 2:10-12 „Căci înţelepciunea va veni în inima ta şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău. Chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate”.

Proverbe 3:23 „Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău şi piciorul nu ţi se va poticni”.

Proverbe 4:8 „Înalţ-o şi ea te va înălţa, ea va fi slava ta, dacă o vei îmbrăţişa”.

Proverbe 1:5 „Să asculte dar şi înţeleptul şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput şi va căpăta iscusinţă”.

Mulţumesc, Tată, că Tu mă ajuţi să-mi amintesc că:

Înţelepciunea cântăreşte toate opţiunile şi apoi ia decizii,

Înţelepciunea dă echilibru în toate domeniile vieţii (lucru, bani, timp, sănătate, familie, relaţii, vorbă, gândire, mâncare, cărţi etc.),

Înţelepciunea cunoaşte priorităţile şi le practică.

Mi-aş dori să-mi deschid gura numai dacă am ceva bun de spus

 şi să spun cu înţelepciune, blândeţe, smerenie şi dragoste.

 

Domnul să te-ajute să fii o persoană înţeleaptă!