Domnul oştirilor va fi înălţat

Isaia 5

Isaia 5:16 „Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată şi Dumnezeul cel Sfânt va fi sfinţit prin dreptate.”

 

Cum este înălţat Domnul oştirilor în viaţa ta?

Când păcatul este judecat în viaţa mea, prin Cuvântul Domnului, Domnul este înălţat. Când Dumnezeu mă eliberează de sub puterea păcatelor (lăcomie, pofte, plăceri, uşurătate în vorbire, stricăciune morală, înşelăciune, nesocotirea adevărului scris, neîmplinirea adevărului Lui), El este înălţat. Cuvântul Domnului eliberează!

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Evrei 4:12

Cum este sfinţit Dumnezeul cel Sfânt în viaţa ta?

Păcatul din viaţa mea cere pedeapsa lui Dumnezeu.

Cum este rugăciunea ta când pedeapsa Domnului este peste tine?

Poţi să te rogi ca şi David prin Psalmul 6:1-9?

„Doamne, nu mă pedepsi în mânia Ta şi nu mă mustra cu urgia Ta. Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele. Sufletul mi-e îngrozit de tot şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine? Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte-mi sufletul! Mântuieşte-mă, pentru îndurarea Ta! Căci cel ce moare nu-şi mai aduce aminte de Tine şi cine Te va lăuda în locuinţa morţilor? Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul şi-mi scald patul în lacrimi. Mi s-a supt faţa de întristare şi a îmbătrânit din pricina tuturor celor ce mă prigonesc. Depărtaţi-vă de la mine, toţi cei ce faceţi răul! Căci Domnul a auzit glasul plângerii mele! Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!”

 

Doamne, fie Cuvântul Tău viu şi lucrător în inima mea!

 

Cine aduce roadă?

Isaia 5

*

Isaia 5: 4b

„Eu

mă aşteptam

să facă

roadă.”

*

 

Domnul ne-a spus cerinţele, aşteptările Lui. El ne-a dat tot ce avem nevoie ca să împlinim cerinţele Lui.

Cum împlineşti tu cerinţele Lui?

Cum foloseşti ceea ce ai primit?

Ce ai învăţat despre aşteptările lui Dumnezeu pentru viaţa ta şi cum vrei să începi să le pui în practică?

Doamne, dă-mi o minte atentă, o inimă liniştită şi dă la o parte orice distrage atenţia mea, pentru că vreau să fiu numai eu cu Tine. Vreau să iau decizii în prezenţa Ta.

Mulţumesc că mai ai har pentru mine şi îmi vorbeşti. Vreau să împlinesc cerinţele Tale. Ajută-mă să ştiu cum să fac dreptate, cum să iubesc mila şi cum să trăiesc smerită cu Dumnezeul meu.

Crezi că Dumnezeu are ceva avertizări pentru tine?

Cum poţi să arăţi tu respect pentru Legea Domnului?

Cum poţi arăta tu valoarea Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa ta?

Cum dovedeşti că iei în serios avertizările Domnului?

Doamne, mulţumesc pentru avertizările Tale pentru mine.

„Mă ţin de învăţăturile Tale, Doamne nu mă lăsa de ruşine!” Psalmul 119:31

„Fă-mă să pricep calea poruncilor ( şi avertizărilor) Tale şi voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate. Îmi plânge sufletul de durere. Ridică-mă după Cuvântul Tău.” Psalmul 119:27-28

Doamne,

dorinţa inimii mele

este ca să găseşti roadă în viaţa mea!

Drepturile omului

Isaia 5:22-23

„Vai de cei tari când este vorba de băut vin, şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari, cari scot cu faţa curată pe cei vinovaţi, pentru mită şi iau drepturile celor nevinovaţi.”

 

„Vai” este o exclamaţie a durerii.

Vai de cei ce iau drepturile celui nevinovat!

Vai de cei investiţi cu autoritatea să facă dreptate dar folosesc puterea pentru câştig mârşav. Fac legi în favoarea lor.

Vai de cei ce iau mită ca să nedreptăţească pe cel nevinovat şi să scoată cu faţa curată pe cel vinovat.

Cei ce sunt în poziţii de conducere îi influienţează pe alţii şi au o mai mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu.

Cunoşti tu scopul lui Dumnezeu pentru viaţa ta? Cauţi tu să trăieşti pentru binele altora? Sau totul este doar pentru tine?

Vai de cei ce se cred eroi la lucruri rele (băut vin şi amestecat băuturi).

Ce vei face tu ca să te păzeşti de o asemenea gândire şi purtare?

Domnul aşteaptă să facem dreptate celui nevinovat.

Nu avem nici o scuză ca să ignorăm aşteptările (cerinţele) Domnului.

Care din aşteptările Domnului le ignori?

Domnul vrea să aibă primul loc în inima mea. Este El primul în viaţa ta?

Domnul aşteaptă să petrec timp cu El. Petreci tu zilnic timp cu El?

Cum te supui sub autoritatea soţului tău?

Te concentrezi mai mult la fericirea ta sau la căutarea sfinţeniei?

Doamne, iartă-mă pentru scuzele mele că nu am timp pentru Tine. Numai Tu mă înveţi ce este drept. Numai Tu îmi dai o inimă care simte cu alţii.

Doamne, vreau ca Tu să ai primul loc în inima mea!

Doamne, ajută-mă să respect drepturile altora!

 

Dătătorul vieţii

 1 Ioan 5:11

*

,,Dumnezeu

*

ne-a

*

dat

*

viaţă.“

*

Cuvântul lui Dumnezeu este un izvor de viaţă!

,,Doamne,

învăţăturile Tale din Cuvântul Tău, sunt minunate! De aceea le păzeşte sufletul meu, pentru că vreau să am viaţă.

Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Deschid gura şi oftez, căci sunt lacom după poruncile Tale.

Întoarce-Ţi faţa spre mine şi ai milă de mine, după obiceiul Tău faţă de cei ce iubesc Numele Tău.

Întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău, şi nu lăsa nici o nelegiuire să stăpânească peste mine.

Izbăveşte-mă de asuprirea oamenilor ca să păzesc poruncile Tale.

Fă să strălucească faţa Ta peste mine şi învaţă-mă orânduirile Tale.

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.

Temelia Cuvântului Tău este adevărul, şi toate legile Tale cele drepte sunt veşnice.

Să cânte limba mea Cuvântul Tău, şi să se bucure inima mea.

Mă bucur de Domnul!” (Versete din Psalmul 119)

 

Fie Cuvîntul Domnului dătăror de viaţă pentru tine!