Ce este încrederea aceasta pe care te bizui?

8 iunieIsaia 36

Isaia 36:4b

„Ce este

încrederea aceasta

pe care

te bizui?”

 

Cine a fost Ezechia?

Ezechia a fost împăratul la Ierusalim. El s-a încrezut în Domnul şi a avut succes în lucrul lui. Sanherib, împăratul Asiriei, a cucerit cetăţile întărite ale lui Iuda şi voia să cucerească şi Ierusalimul. A încercat să înşele pe Ezechia spunând că nu are de ales decât să se predea. În vorbirea lui, Sanherib părea înţelept, dar nu era. Pe cine a atacat el de fapt? Pe Ezechia? Nu, ci pe Dumnezeu. A zis poporului: Nu vă încredeţi în Dumnezeu pentru ajutor, căci Dumnezeu mi-a zis să vin împotriva voastră şi să vă nimicesc. Acest lucru nu era adevărat. A mai zis: nu vă încredeţi în Ezechia, ci încredeţi-vă în mine căci vă ofer pacea; nu vă încredeţi în vorbele lui Ezechia care zice că Domnul va aduce izbăvire. Sanherib a vorbit despre Dumnezeu fără să aibă respect faţă de El. Vai de cei ce iau în deşert  (fără respect) Numele lui Dumnezeu!

Poporul a tăcut şi nu a răspuns trimişilor împăratului Sanherib.

Cum reuşeşte lumea astăzi, ca să ne întoarcă ochii de la încrederea noastră în promisiunile lui Dumnezeu, spre încrederea în promisiunile oamenilor?

Aşa se întâmplă şi astăzi, ca în trecut. Oamenii încep să creadă că ei au soluţii şi răspunsuri la problemele vieţii. Vrem şi noi uneori ca să fim importanţi, bogaţi, populari etc., ca şi alţii pe care îi vedem în lume. Alegem uneori ca să nu ne încredem în Domnul şi în planul Lui pentru viaţa noastră.

Cine te ameninţă pe tine? Te învinuieşte cineva? Învinuieşti tu pe cineva?

Cum te amăgeşte cineva cu vorbirea lui? Are propuneri de pace, dar o inimă rea?

Cine vorbeşte folosind Numele lui Dumnezeu fără respect?

Cunoşti oameni care batjocoresc Numele lui Dumnezeu?

Ai auzit vreodată pe cineva spunând: Încredeţi-vă în mine, nu în Dumnezeu?

Vrei ca oamenii să se încreadă în tine sau în Dumnezeu? Crezi că tu ai soluţiile cele mai bune? Îi chemi pe oameni la credinţa ta sau la credinţa în Dumnezeu?

Care este răspunsul tău când alţii te batjocoresc?

Doamne, ajută-mă să mă încred în Tine când sunt ameninţată de duşman. Nu mă lăsa să stau de vorbă cu duşmanul. Pune pe inima mea rugăciunea.

 

Doamne, fereşte-mi inima de confuzie

când sunt ameninţată de duşman!

 

Advertisements

Învaţă pe copil

1 fatherIsaia 14: 24-32

Isaia 14:24

„Domnul oştirilor

a jurat

şi a zis:

„Da, ce am hotărât

se va întâmpla,

ce am pus la cale

se va împlini”.”

 

Învaţă pe copilul tău sau al altora că Domnul Isus este Stăpânul şi Modelul tău. El este Cel ce hotărăşte şi se împlineşte, Cel ce pune la cale şi se face.

Când alegem să nu-L ascutăm pe Domnul, vine suferinţa în viaţa noastră. Împăratul Nebucadneţar a vrut să conducă poporul cum doreşte el, fără să recunoască autoritatea lui Dumnezeu. Istoria ne dovedeşte că Dumnezeu este în controlul tuturor evenimentelor ce se petrec în lume. În înţelepciunea Lui, l-a pedepsit pe Nebucadneţar, ca el să înveţe cine este adevăratul Conducător peste lumea întreagă. În bunătatea Lui, i-a dat împărăţia înapoi după ce s-a pocăit.

Tatăl nostru, Dumnezeu este întotdeauna înţelept şi bun cu copiii Lui. El este modelul de părinte perfect pentru noi. El poate să ne ajute să fim părinţi care ştiu să-şi crească copiii cu înţelepciune şi bunătate. Ceri tu ajutorul Lui pentru creşterea copilului tău?

Îl pedepseşti tu cu înţelepciune?

Se vede bunătatea ta după pedeapsă?

Noi putem fi încurajate când înţelegem chemarea Domnului de a fi părinţi. Privilegiul chemării este extraordinar. Ajutăm la formarea unei persoane unice. Când înţelegem că Dumnezeu ne-a dat această misiune, fiecare zi o vedem în lumina lui Cristos. Ajungem să pricepem că slujim Domnului prin responsabilităţile şi oportunităţile zilei. Prin puterea Duhului Sfânt minţile noastre sunt reînnoite şi putem vedea totul, de la deciziile majore până la cele mai mici detalii ca parte a planului lui Dumnezeu pentru noi, pentru întreaga perioadă de creştere a copiilor. Poate simţi de multe ori că anii trec fără anumite plăceri. Poate ajungi descurajată. Poate vrei să faci altceva. Dacă te gândeşti că Dumnezeu ţi-a dat copii ca să aducă bucurie în casa ta, face această gândire o diferenţă în tine? Îţi schimbă perspectiva?

Dacă ne plângem sau ajungem la resemnare, ne-am pierdut libertatea, şi aceşti ani sunt pierduţi.

 

Doamne, vreau ca inima mea să se bucure

în orice lucru pe care-l am de făcut!

Dumnezeu este cu noi!

28 fIsaia 8:10b

*

„Căci

Dumnezeu

este

cu

noi

(Emanuel).”

*

Vei alege tu să crezi Cuvântul? Sau te vei împiedeca în necredinţă?

Pentru cine este Domnul Isus o piatră de poticnire? Pentru cei necredincioşi? Când te poticneşti? Vrei tu să faci ce spune Domnul?

Pentru cine este Domnul un locaş sfânt? Este Domnul un locaş sfânt pentru tine? Eşti tu pusă de o parte pentru Domnul? Trăieşti tu înţelept? Cum este închinarea ta? Este El refugiul şi scăparea ta?

Pentru cine este Domnul o stâncă de păcătuire? Este Domnul o stâncă de păcătuire pentru tine? Stânca, care ar trebui să fie protecţie şi ajutor poate să devină o cursă, sau un laţ, sau un prilej de cădere?

Cine este Domnul pentru tine? Toate cele de mai sus? Care imagine reprezintă viaţa ta?

Cum ai putea ajuta pe alţii să-L vadă pe Cristos?

Ai un exemplu prin care poţi arăta cum oamenii se îndepărtează de Cristos? Ce-i de făcut? Cum renunţăm la exemplul rău? Unele circumstanţe sunt grele şi nu putem să arătăm spre Cristos pentru că suntem fireşti. Alteori cunoştinţa multă ne întunecă mintea şi nu mai suntem în stare să arătăm spre Domnul. De multe ori suntem mai spirituali în biserică decât acasă sau în viaţă.

Ce ţi-a spus Domnul despre viaţa ta?

În care domeniu al vieţii tale nu-L crezi pe Dumnezeu?

Ce schimbare îţi spune Domnul să faci în gândirea sau viaţa ta?

Cum te rogi ca să aplici aceste adevăruri la viaţa ta?

Eşti deschisă pentru lucrarea Duhului Sfânt în inima ta?

Umbli tu cu Domnul sau o iei înaintea Lui?

Te temi de Domnul sau de problemele vieţii?

Ce influienţă poţi avea tu în societate? Dacă vrei să fii crezută trebuie să crezi cuvintele Domnului, să fii atentă, să stai liniştită, să nu te temi, să nu-ţi pierzi inima şi să te încrezi în puterea şi planurile lui Dumnezeu care conduce istoria.

Stai drept în toate timpurile (criză sau linişte).

Toată puterea şi înţelepciunea oamnenilor se va pleca înaintea puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu. Ce mare bucurie să ştim că Dumnezeu este cu noi.

Doamne, linişteşte-mi inima în prezenţa Ta!

Rugăciune pentru sănătatea familiei

Iacov 3:13-16

,,Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii! Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească (Greceşte: sufletească), drăcească. Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.”

Doamne, mulţumim că Tu ne dai o minte sănătoasă. Tu ne dai înţelepciune şi pricepere. Tu ne ajuţi să avem o purtare bună şi să facem fapte cu blândeţea înţelepciunii. Tu ne fereşti inima de pizmă (invidie) amară, de un duh de ceartă, de laudă deşartă şi minciună, care aduc boală sufletului şi trupului nostru. De la Tine aşteptăm o înţelepciune care vine de sus şi în care nu este tulburare şi fapte rele. Fereşte-ne de înţelepciunea lumii care ne poate duce la rău şi păstrează familia noastră sănătoasă în credinţă şi purtare.

Înţelepciunea care vine de sus să păstreze sănătatea familiei tale!

Tu fii înţeleaptă şi pricepută!