Alesul Meu

1 jesusIsaia 42:1-4

Isaia 42:1a

„Iată

Robul Meu

pe

care-L

sprijinesc,

Alesul Meu!”

*

Când popoarele sau indivizii aleg să nu creadă în Dumnezeu, ei nu numai că  nu cred în nimic, ci, cred în orice.

Cum trăiesc eu viaţa de credinţă aşa ca cei din jur să recunoască că sunt credincioasă?

Cum dovedeşte vorbirea mea că sunt o credincioasă?

Ce îmi captează gândurile, timpul, energia şi emoţiile?

Ce face Robul Domnului? Robul Domnului (Isus) nu strigă (este blând, bun), nu vine cu fast ca toată lumea să aplaude, nu vrea publicitate la minunile Lui, nu zdrobeşte trestia frântă şi nu stinge mucul care mai fumegă (are grijă de cei slabi şi căzuţi).

Ştii că Domnul este cu tine când eşti slabă sau căzută? El ştie totul despre tine. Dacă ai ajuns să crezi că nu mai poţi duce problemele vieţii, să ştii că Dumnezeu vede tot şi este lângă tine să te ajute. El are puterea să aducă lucruri noi în viaţa ta. Este Mângâietorul tău.

Cunoşti pe cineva slab sau căzut ca să te porţi cu el cum s-ar purta Dumnezeu?

Cunoşti tu blândeţea şi bunătatea Domnului? Te rogi pentru cei slabi şi căzuţi? Ai răbdare cu cei slabi în credinţă?

Doamne, vreau să mă port cu alţii cu o bunătate ca bunătatea Ta.

Robul Domnului (Isus) este credincios în comparaţie cu poporul Israel care a fost neascultător. Tatăl L-a ales, Îşi găseşte plăcerea în El şi Duhul Sfânt este peste El (Ioan 3:34).

Ce înseamnă să fii robul Domnului? Eu sunt robul Domnului când Îl glorific pe Dumnezeu printr-o slujire cu credincioşie, printr-o trăire curată şi printr-o închinare cu bucurie.

Robul Domnului vesteşte dreptatea şi judecata care ne eliberează ca să trăim pentru Dumnezeu. Vedem în versetul 1 că trinitatea lucrează împreună ca să stabilească judecata şi mântuirea. Fiul a venit pentru neamuri ca să aducă mântuire.

Care este păcatul care te ţine în întuneric? Vrei libertatea pe care o dă Domnul Isus?

Este o boală care te ţine în închisoare? Domnul Isus te poate elibera.

Doamne, Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, Robul lui Dumnezeu, mulţumesc pentru bunătatea şi blândeţea Ta faţă de mine. Mulţumesc pentru Duhul Sfânt, Mângâietorul meu. Mă bucur să mă închin Ţie, să caut curăţia şi să rămân în credincioşie faţă de Tine. Tu m-ai eliberat din închisoarea păcatului şi mi-ai dat mântuirea. Te laud că eşti cu mine prin furtunile vieţii şi mă ajuţi să-mi păstrez încrederea mea în Tine în orice vreme.

Doamne, vreau să Te slujesc cu o inimă plină de credincioşie şi bucurie!

Eu sunt roaba Ta

rainbow heartIsaia 41

Isaia 41:9b

„Tu

eşti

robul

Meu,

te aleg

şi nu te lepăd!”

 *

Dumnezeu a prezis succesul militar al unui conducător persan cu mult înainte de naşterea şi domnia lui (împăratul Cir). Ai nevoie de mai multe dovezi ca să crezi că Dumnezeu este real, plin de dragoste şi bunătate? Te închini înaintea Lui şi-L slujeşti cu bucurie?

Ai tu dumnezei falşi pe care îi consulţi din când în când? Ce anume îţi consumă gândurile, timpul, energia şi emoţiile? Este oare un idol care nu te lasă să ai timp pentru Dumnezeu?

Dumnezeu este făuritorul istoriei. El cunoaşte toate detaliile cu mult înainte de desfăşurarea lor. Scopul Lui cu privire la naţiuni şi indivizi se va împlini.

Ce ţi-a descoperit Domnul cu privire la scopul pe care îl are pentru viaţa ta?

Cum vei răspunde la chemarea Lui? Crezi că eşti aleasă şi nu lepădată de Domnul?

Să respingem şi să negăm autoritatea Lui în istorie înseamnă să trăim sub teroarea evenimentelor de fiecare zi.

Ce te face să te înfiori şi să te temi? Situaţia economiei globale? Moartea? Viaţa după moarte? Singurătatea? Lipsa semnificaţiei? Cum înfrunţi aceste temeri? Te temi de pedeapsa Domnului?

Poţi să-ţi mărturiseşti chiar acum păcatele care te apasă şi să recunoşti suveranitatea lui Dumnezeu, Cel ce are trecutul, prezentul şi viitorul în mâna Lui, Cel ce ţine şi viaţa ta în mâna Lui.

Ne încredem în Dumnezeu pentru că El a dovedit că putem să ne bazăm pe El.

Cum ţi-a dovedit Dumnezeu că este adevărat şi demn de încredere în trecut?

Cum ţi-a dovedit Dumnezeu că este adevărat şi demn de încredere săptămâna trecută?

Cum Îi mulţumeşti? Cum te bucuri că eşti aleasă ca să fii roaba Domnului?

În care domenii din viaţa ta încă îţi mai pui încrederea în alte lucruri sau persoane în loc să-ţi pui încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu? Cum vei schimba încrederea ta în bani, soţ, internet, tv., prieteni, cărţi, sine, etc. cu încrederea în Dumnezeul cel adevărat şi suveran?

Dumnezeu este în control întotdeauna şi în toate lucrurile!

 

Doamne, inima mea alege încrederea în Tine!

Mulţumesc că m-ai ales să fiu roaba Ta!

 

Cuprinsi de slabiciune

CUPRINȘI DE SLĂBICIUNE

*

Cuprinși fiind de slăbiciune
Stindardu-n jos să nu-l lăsăm
C-acel moment de uscăciune
Se va topi în rugăciune
Și iar putea-vom să luptăm.

*

Vom fi în groapa dezolării
Parcă uitați de-ai noștrii frați
Gândi-vom că ne-a dat uitării
Cel ce-a pus bazele-nchinării
Spre-a nu mai fi încătușați.

*

Vor fi și zile de confuzii
Când, consternați, vom plânge greu
Ba, unii vor mai face-aluzii
C-a noastre doruri sunt iluzii
De la un filozof evreu.

*

În multe…multe situații
Simți-vom că din noi s-a dus
Tăria pentru abnegații,
Pentru-a ieși din complicații
Și-a sta, senini, lângă Isus.

*

Dar n-om rămâne în țărâna
Ce ne-a orbit pentru moment
Ne face Fiul semn cu mâna
Spre a putea vedea Lumina
Și-a înfrunta chiar un torent.

*

Vom constata cum forța vine
Cum vine seva-n rămurea
Și-asaltul oștilor străine
Nu va putea să ne dezbine
Și nici descurajări să dea.

*

Întineriri se vor produce
În ființele ce-odat-au mers
Încovoiate sub o cruce
Și nu au mai putut aduce
Rod cuvenit în Univers.

*

Vor prinde rădăcini convingeri
Mai tari și fără ezitări
Simți-vom sfintele atingeri
Și nu vom mai gusta învingeri
Ci mii de binecuvântări.

*

Cuprinși fiind de ofilire
Puteri în noi veni-vor iar
Vom rezista sub asuprire
Și vom privi spre strălucire
În cel mai luminos Hotar.

*

George Cornici / 12 August, 2013

Un vestitor

1 good newsIsaia 41:21-29

Isaia 41:27

„Eu, Cel dintâi,

am zis Sionului:

„Iată-i, iată-i!”

Şi Ierusalimului:

„Îţi trimit un vestitor de veşti bune!”

Care este provocarea pe care Dumnezeu o face tuturor dumnezeilor neamurilor?

Pot ei controla istoria? Pot idolii să spună trecutul? Pot idolii să spună viitorul? Pot idolii să facă ceva bun sau rău?

Tăcere adâncă!

Cum se deosebeşte Dumnezeu de idoli?

Dumnezeu face ceea ce promite! Ne putem baza pe El, Cel Suveran şi Atotputernic. Dumnezeu plănuieşte viitorul şi duce la îndeplinire planul Lui. El ne trimite un vestitor de veşti bune. Nimeni nu poate face aşa ceva. Idolii nu sfătuiesc, nu răspund, nu ajută în vremuri grele.

La cine alergi prima dată când ai necazuri? Pe cine sau pe ce te bazezi? Pe resursele tale, pe prieteni, pe bani, pe puterea ta, pe înţelepciunea ta, etc.?

Sau te bazezi pe Dumnezeu?

Ce vei face săptămâna aceasta ca să dovedeşti că ai credinţa în Dumnezeu?

Poţi da un exemplu în care se vede felul în care folosesc astăzi oamenii idolii ca să explice trecutul sau viitorul?

Ce zici despre horoscop? Ce zici despre astrologi? Ce zici despre vrăjitoare ,,bune”? (Exod 22:18) Ce zice Dumnezeu despre idoli?

Isaia 41:22-24 ne spune: „Să le arate, şi să ne spună ce are să se întâmple; care sunt proorociile pe care le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele, şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul. Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai tîrziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii. Iată că nu sunteţi nimic şi lucrarea voastră este nimic; o scârbă este cine vă alege pe voi.”

Trebuie să schimbi ceva în viaţa ta? Cum te vei ruga după ce ai citit Isaia 41?

Cum vei lăsa ca adevărurile din acest capitol să-ţi schimbe gândirea şi viaţa?

Dumnezeu întotdeauna ajută şi este de partea mea!

 

Doamne, inima mea Te alege pe Tine şi se bucură de vestea cea bună!

 

Caută apă

1 nextIsaia 41:17

„Cei nenorociţi şi cei lipsiţi

caută apă şi nu este;

li se usucă limba de sete.

Eu, Domnul, îi voi asculta;

Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.”

*

Cum cauţi apa cea vie? Recunoşti nenorocirea şi lipsa din sufletul tău? Recunoşti uscăciunea spirituală din viaţa ta şi din jurul tău? După ce tânjeşte sufletul tău?

Este nădejde! Dumnezeu ascultă! El nu părăseşte pe nimeni!

Psalmul 42 ne spune: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare. Pentru ce te mâhneşti suflete şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu. Îmi este mâhnit sufletul în mine, Dumnezeule, de aceea, la Tine mă gândesc, din ţara Iordanului, din Hermon şi din Muntele Miţear.

Un val cheamă un alt val la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine. Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea cântam laudele Lui şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele. De aceeea zic lui Dumnezeu, Stînca mea: „Pentru ce mă uiţi? Pentru ce trebuie să umblu prin de întristare sub apăsarea vrăjmaşului?” Parcă mi se sfărâmă oase cu sabia când mă batjocoresc vrăjmaşii mei şi-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?” Pentru ce te mâhneşti suflete şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mânturea mea şi Dumnezeul meu.”

Este acest psalm rugăciunea ta?

Este Domnul nădejdea ta?

Doamne, Tu ai promis că asculţi rugăciunea şi nu părăseşti pe cei nevoiaşi. Mă încred în Tine pentru toate nevoile mele.

Inima mea spune: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu!

EU îţi vin în ajutor

1 iulieIsaia 41:11-20

Isaia 41:13

„Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,

care te iau de mâna dreaptă

şi-ţi zic:

Nu te teme de nimic,

Eu îţi vin în ajutor!”

*

Dumnezeu mă încurajează să nu mă tem de duşmani, căci ei vor fi înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine, vor fi nimiciţi şi vor fi pierduţi.

Cum va purta de grijă Dumnezeu celor săraci şi nevoiaşi, celor nenorociţi şi lipsiţi?

Dumnezeu va da apă celor însetaţi, va face pământul să rodească, vor creşte copaci, şi poporul se va odihni la umbra lor. Dumnezeu va face ca pustia să înflorească.

Domnul are grijă de nevoile noastre: apă, mâncare şi loc de odihnă.

Ţi-aminteşti o situaţie când Domnul a împlinit o nevoie a ta, chiar dacă tu nu ai fost conştientă de ea? Ai tu astăzi nevoie de o amintire a bunătăţii lui Dumnezeu? Este uscăciune în viaţa ta? Este pustiu în relaţiile tale? În trupul tău? Ai tu nevoie de prezenţa Domnului ca să aducă primăvară în sufletul tău? Unde ai nevoie de viaţă? Unde ai nevoie de înviorare?

Doamne, mulţumesc că Tu mă încurajezi să nu mă tem că Tu eşti cu mine ca să mă întăreşti şi să mă sprijineşti.

Mulţumesc că Tu mă aperi de duşmani; Tu Te lupţi pentru mine şi ai grijă de nevoile mele.

Mulţumesc că mă ajuţi să văd, să ştiu, să pricep şi să înţeleg că Tu eşti Sfântul lui Israel care zideşte toate lucrurile, şi mâna Ta lucrează şi este biruitoare.

Mulţumesc că Tu mă ajuţi să văd, să ştiu, să pricep şi să înţeleg planul Tău de răscumpărare. Tu eşti Răscumpărătorul meu! Tu nu eşti departe de mine; eşti cu mine în toate lucrurile pe care le experimentez (bune sau rele). Tu Însuţi ai grijă de mine, nu un înger, nu alţi oameni.

Unde ai nevoie tu de grija Tatălui? Poţi identifica problema ta? Roagă-te specific.

Poate ai nevoie de o sută de lei ca să plăteşti curentul. Spune-i Domnului.

Poate ai nevoie de o măsură dublă de răbdare când soţul tău vine acasă. Cere Domnului.

Poate ai nevoie de înţelepciune în relaţia ta cu copilul rebel. Roagă-te Domnului.

Domnul poartă de grijă!

 

Doamne, Tu înviorezi inima mea prin purtarea Ta de grijă!

Pericolul izolării electronice

barzilaiendan's avatarBarzilaiendan

Oamenii de la sat se cunoșteau bine între ei, cunoșteau până și copiii și bătrânii cu care n-aveau prea multe lucruri în comun. Mutarea la oraș a creat criza singurătății în mijlocul mulțimii. Nu ne mai cunoaștem nici măcar vecinii de pe același palier de la bloc!

Posibilitatea de a intra în contact celectronic cu oameni aflați la mii de kilometrii distanță a accentuat și mai mult criza singurătății. Închidem foarte repede ochii la problemele oamenilor reali de lângă noi. Nu le mai auzim oftatul și nici strigătul de biruință.

Pentru sănătatea noastră, pentru sănătatea bisericilor noastre, pentru sănătatea planetei, este nevoie să luptăm conștienți împotriva acestor tendințe moderne. Caută și tu împreună cu mine să raționalizăm (în sensul de rație, proporție) timpul petrecut în spațiul virtual. Nu evada din cotidianul imediat și nu fugii de oamenii de aproape ca să stai de vorbă cu cei de departe. Caută să…

View original post 191 more words

Eu sunt roaba Ta

1servantIsaia 41:5-10

Isaia 41:9b

„Tu

eşti

robul Meu,

te aleg

şi

nu te lepăd!”

*

Care este răspunsul popoarelor la prezentarea puterii şi autorităţii Domnului?

Au continuat cu lucrurile lor: idolii; deşi văd, tremură şi se tem. Se încurajează unul pe altul să meargă înainte cu viaţa lor.

Cum răspund oamenii când sunt confruntaţi cu situaţii grele?

Unii strigă la Domnul după ajutor, dar nu vor să se pocăiască. Alţii se tem, ajung la panică şi boală. Cei învăţaţi se concentrează la abilităţile lor de a rezolva problema. Oamenii slabi se încred în cei mari. Cum răspunzi tu, şi care este răspunsul corect?

Cu cât străluceşte mai tare adevărul lui Dumnezeu înaintea ochilor noştri, cu atât ne apărăm mai mult de minciuni, filosofii şi lucruri. Dar dacă dumnezeii făcuţi de oameni (autoritatea omenească) sunt tot ce avem ca să interpretăm istoria şi destinul, atunci suntem cei mai nefericiţi dintre muritori.

Iată răspunsul meu (din versetele 8-10):

Doamne, mulţumesc că sunt roaba Ta, sunt aleasă, sunt sămânţa lui Avraam, prietenul Tău. Tu m-ai chemat şi m-ai ales. Tu nu mă lepezi. Tu eşti cu mine, Tu eşti Dumnezeul meu, Tu mă întăreşti, Tu îmi vii în ajutor, Tu mă sprijineşti cu dreapta Ta biruitoare, de aceea nu mă tem şi nu mă îngrijorez.

Ce îţi vei aminti când frica te cuprinde? Vrei să memorezi Isaia 41:10?

Cum se încurajează oamenii din jurul tău în momente de frică?

Cât de mare este dreapta Domnului în viaţa ta?

Cum vezi tu în viaţa ta ,,dreapta Domnului cea biruitoare”?

Pentru mine este ca un steag care înseamnă biruinţă. Când mâna Domnului mă atinge, aduce mângâiere şi biruinţă.

 

Doamne, mulţumesc că Tu alungi teama şi îngrijorarea din inima mea!

 

Cartea vieţii, by Costache Ioanid

rainbow-with-starsCartea Vieţii

Biblia, care înseamnă viaţă,
de păcat să te desparţi te-nvaţă,
iar păcatul, care-nseamnă moarte,
pe cel rău de Biblie-l desparte.

*

Biblia e ţarina fertilă,
ce rodeşte mângâieri şi milă,
pentru doborâţii de-ntristare,
bucurie şi înviorare…

*

Biblia e nou îndemn la luptă
pentru cel căzut, cu lancea ruptă.
Ea zvântează lacrima pe geană
şi alină fiecare rană.

*

Biblia e semnul la răscruce
ce arată calea care duce
către ţara unde călătorul
pleacă să-şi găsească Salvatorul.

*

Biblia şi ieri, şi azi, şi mâine,
pentru cei flămânzi înseamnă pâine.
Celor arşi de sete în pustie,
ea-i răcoritoarea apă vie…

*

Biblia e dragoste paternă,
căpătâi celui ce n-are pernă.
Vindecare ia din ea bolnavul
şi eliberare află sclavul.

*

Biblia-i scrisoarea aşteptată,
fericirea cea  fără  de plată.
Biblia este eterna carte
Ea oferâ viaţă fără moarte.
Celui ce i-a dezlegat misterul,
strălucind îi revelează Cerul.

*

Frate, ai şi inimă şi minte
Cartea- ţi iese astăzi înainte…
cât aş vrea să te-ncalzească dorul,
să-i descoperi şi tu Autorul!

*

El e Cel ce-a plămădit din tină
chipul tău de vis şi de lumină,
El ţi-a dat ureche să auză,
tot ce-ţi spune Cartea-călăuză…

*

Dar puterea de a o-nţelege,
şi-ntre DA şi NU alege
primesc doar cei în cari coboară
Duh din cer, să-i nască a doua oară.

*

Tată, ce dai ploaie şi caldură,
şi la sfinţi şi celor ce Te-njură,
milei Tale saltă-i stăvilarul
şi revarsă peste lume harul.

*

Să sfâşiem valuri şi peceţi
ce au ţinut închisă Cartea  vieţii
şi-mbrăcaţi de Tine-n albă haină
să intrăm cântând în marea taină…

LUMEA intr-un SUPER post (e-mail) !

Daca o sa apesi pe fiecare link de mai jos , o sa te poti plimba prin fiecare tara, in orice oras doresti, apasand cu sagetuta imaginile se schimba ….este frumos si interesant ….
 > > > > > > France  > > > > > > U.S.A
> > > > > >
Scandinavie> > > > > > Bulgarie  > > > > > > Roumanie
> > > > > >
Allemagne  > > > > > > Amérique du Sud  > > > > > > Espagne  > > > > > > Canada  > > > > > > Grèce  > > > > > > Belgique  > > > > > > Japon  > > > > > > Afrique  > > > > > > Portugal  > > > > > > Autriche
> > > > > >
Australie
> > > > > >
Les Caraïbes
> > > > > >
Alaska
> > > > > >
Hongrie
> > > > > >
Croatie  > > > > > > Ile de Norfolk
> > > > > > I
le de Malte    > > > > > > Luxembourg  > > > > > > Mexique  > > > > > > Hollande  > > > > > > Pologne  > > > > > > Prague  > > > > > > Andorre  > > > > > > Londres  > > > > > > Saint-Pétersbourg  > > > > > > Israël  > > > > > > Irlande  > > > > > > Ecosse/Oban/Glasgow> > > > > > Ecosse  > > > > > > Nouvelle Zélande  > > > > > > Fidji  > > > > > > Singapour  > > > > > > Hong  Kong  > > > > > > Thaïlande  > > > > > > Thaïlande 2 > > > > > > Ko Samui > > > > > > Turquie  > > > > > > Chypre  > > > > > > Chutes du Rhin Suisse  > > > > > > Genève  > > > > > > Lac Ohrid Macédoine  > > > > > > Bombay  > > > > > > Sri Lanka  > > > > > > Inde