poezie

by

Dacă vei veni…

Dacă vei veni…

dacă*

Doamne dacă vei veni, într-o zi de luni,

Şi de starea mea de-atuncea va fi-ntre furtuni,

Pune doar o picătură din ce-a curs pe cruce

Ca să pot pleca spre Tine, şi să pot ajunge.

*

Şi de marţi Tu vei decide, să mă duci în Slavă,

De voi fi în vreo strâmtoare, sau necaz, ceva,

Curmă a mea suferinţă, ia-i pe toţi din cale

Şi mă poartă-n susul Tău, neprivind în vale.

*

Miercuri Tată de vei da, startul către Cer

Pleacă-Ţi ochiul spre Arad, unde eu mai sper

Că vei nimici-ndoiala, celor ce mai greu

Înţeleg că lumea asta-i, fără Dumnezeu.

*

Joi sunt gata să Te-aştept, dis-de-dimineaţă

Voi lăsa ca bucuria limpede pe faţă

Să o vadă pe de-antregul, toţi de lângă mine

Să-şi răspundă abia acuma, cum, de ce, de cine?

*

Chiar şi vineri de va fi, Sfănta Întâlnire

Sigur pe pământ lăsa-voi, păcătoasa-mi fire.

Agăţat apoi de-un înger, cu trupu-mi schimbat

Voi păşi în sala-n care, Mirele-i un Miel, junghiat.

*

Sâmbătă să dorm mai mult, mi-e a mea plăcere,

Dar Te-aştept chiar şi-n odihnă, presărat prin gene,

Îmi voi umple-ntreaga zi, fixându-mi privirea

Pe Cerul din care creştinii, aşteaptă, Răpirea.

*

Mai este o zi, o zi de Sabat, de sărbătoare,

Când Domnul nostru petrece cu noi, în adunare.

Inutil ca să spun că-mi doresc El atunci ca să vină

Când toţi împreună vom fi, la-nchinarea divină.

*

Noi nu ştim nici ziua nici ceasul când Tu vei veni,

Dar ştim de „curând-ul” ce ni L-ai spus din profeţii.

Rămânem o Doamne în aşteptare, cu bucurie

Ca să-Ţi refaci Universul, cu noi aşezaţi, în Armonie.

*

Gilu Florea

Arad-Şega

30 ian 2013

by

Anul Nou

2013

Am mai trecut o cotitură şi-am mai legat în vremi un nod,
Am mai închis ‘napoi o poartă şi-am mai trecut peste un pod.
Iar Timpul, scotocind desaga, o nouă haină iar îşi scoate.
Un an s-a dus şi altul vine, şi toate-s noi şi vechi sunt toate.

*

S-a-ntors clepsidra vremii iarăşi, stăm la un prag de vremuri noi,
Dar cine ştie-n calendare dacă mai sunt şi alte foi?
În sacul vremii pe golite, câte surprize ne aşteaptă?
Şi nu cumva pe scara vremii, aceasta e ultima treaptă?

*

Când Anul Vechi a dat salutul, avea o teamă la apel,
Căci Anul Nou stătea în faţă, dar nu vedea ce-i după el.
S-a dat onor la schimbul gărzii, dar mai solemn ca altădată,
De parcă anii, pe la vamă, nu vor mai trece niciodată.

*

Ne vin răvaşe din Scriptură, că-n vremurile de apoi,
Vor fi războaie, boli şi ură, şi Anticristul printre noi;
Că-n mulţi iubirea şi credinţa se vor răci în sloi de gheaţă,
Iar strâmbătatea şi desfrâul vor umple legile din viaţă.

*

Dar iar ne mai sosesc răvaşe că Dumnezeu e-Atotstăpân,
Că-n mâna Lui stă Universul, şi toate doar prin El rămân.
Într-o clipită hotărâtă, El va striga timpului: GATA!
Şi timpul va preda ştafeta, ca să înceapă judecata!

*

Eşti pregătit de întâlnirea cu Marele Judecător?
El vrea să-ţi dea prin har iertarea, să-ţi fie azi Mântuitor.
Al veşniciilor Părinte, ce-a înnoit un an pe cale,
Vrea şi pe noi să ne-nnoiască, pentru ospăţul slavei Sale!

Valentin Popovici

by

Crăciunul meu

viorel iuga“Crăciunul meu”

*

De Viorel Iuga

*

Meditând la a Ta-ntrupare,

La tot ce a însemnat,

Am încondeiat în versuri,

Ce nu s-a mai spus vreodat.

*

Am aflat cu bucurie ca s-a scris mult despre stea,

Despre îngerii ce-n glorie an cântat nasterea Ta.

*

Despre magii de departe, despre darurile lor,

Despre ura de aproape, despre umilii pastori,

*

Multi au cântat dedicarea sfintilor, umili parinti,

Criticat-au nepasarea preotilor ,,supersfinti”.

*

Scrise-s multe si frumoase, si se scriu mereu, mereu,

Însa nimeni n-a scris, Doamne, cum a fost ,,Craciunul meu”.

*

Într-o zi, nu o zi mare, am vazut ca-s pacatos,

Am simtit atunci nevoia, dupa harul lui Hristos.

*

Am privit spre El cu ruga sufletului ce-mi ofta,

Implorând în umilinta ,,Doamne, da-mi iertarea Ta”.

*

Ce adânca bucurie am simtit atunci îndata,

Inima din grea robie s-a simtit eliberata.

*

Am gustat a Lui iertare… Si de-atunci eu cant mereu,

Nu-i mai mare sarbatoare, cum a fost ,,Craciunul meu !”

by

Cadoul de Crăciun

8 cristCadoul de Craciun

*

Se-apropie incet Sarbatoarea
Craciunul la usa ne bate
In mall-uri se schimba cantarea
Si totu-i la pret de “jumate”

*

Cu toti la cadouri…gandim!
Sa facem in jur bucurie
Anul acesta ce dam?,..ce primim?
Vedem peste tot armonie.

*

Casele toate-au viata-n lumini
Stelute si brazi,…mosi Craciuni
O iesle ici colo si… magi -la crestini
Se-apropie Craciunul si toti santem buni.

Colinde, zapada si totu-i frumos
Trimitem e-mailuri, celor dragi – o urare
Sarbatori fericite! – Se naste Christos!
Traim pe deplin-Sarbatoare!

Craciunu-i mai mult decat toate aceste’
Oferta speciala!-Iertare prin Har!
Regele…Rege se ‘nghesuie-n iesle
O poarta umila spre-un groaznic Calvar.

Din Iesle prin Cruce, sub brad sta tacut
In “rosu” cu grija si frumos invelit
Cu-a Dragostei panglici si funde facut
CADOUL asteapta sa fie primit!

Lumina din Lumina azi primeste
Si-o haina mai alba ca neaua,
Ca ingerii si tu Iubirea vesteste
Si-arata Cararea stralucind ca si steaua!

Prin vai si prin dealuri sa sune colindul!
Cu smirna si aur,tamaie te-nchina
Mireasma-ti placuta sa umple pamantul
Mesia Promisul din nou va sa vina!

(Marius Alexandru)

http://www.youtube.com/watch?v=OYbGgV7mkmk

by

A căzut o stea

10 cristA căzut o stea…

*

Autor: Costache Ioanid

*

A căzut o stea,
steluţă de nea,
pe urechea mea,
şi mi-a povestit,
până s-a topit,
basmul unui vis,
pe care l-am scris,
— pentru cei mărunţi,
nu pentru cărunţi —.
Şi steluţa mea
astfel povestea:

“Mări, se făcea
şi se năzărea…
prin vâlcele sumbre
şoptitoare umbre…
Şi-auzeai cum gem
lângă Betleem
oile, stând ghem,
câinii când şi când,
vitele pe rând,
molcom rumegând.

Iar colo în şură
peste-ngrăditură
se uitau, pleoştite
şi nedumerite,
caprele zburlite.
Se-ndesau amarnic
către cel comarnic,
pe-un mieluţ să-L vadă
în ieslea de zadă,
pe-un mieluţ plăcut
cum n-au mai văzut
să fi fost născut
într-un aşternut
bun doar de… păscut.
Şi Cel miel curat
plângea-nsomnurat,
cu părul inele
şi cu gene grele.

Numai biet măgarul
ce purta samarul
pricepu tot rostu´:
— “Ăsta… nu-i de-al nostru!…
Ochii doar mi-arunc
şi pricep că-i prunc,
copil de păstori
sau de călători…

Atunci ţapii, ciutele
şi caprele slutele,
cu toate cornutele,
capul şi-l dădură
mai fără măsură
peste-ngrăditură.
Sprinten ca o coarbă,
mestecând în barbă
un firuţ de iarbă,
ţapul de îndată
s-a urcat pe-o roată
şi-a sărit buimac
sus pe-un bulumac,
vrând fără ruşine
să vadă mai bine
omenescul fiu.
Iar un ied zglobiu
behăia mereu:
— Neneee… vreau şi eeeu…

Numai Dumănica
n-a-nţeles nimica.
Şi-a cuprins-o frica.

Şi atunci măgarul
ce purta samarul,
cum sta mai deoparte,
spuse, ca din carte:
— Ei, sunt multe-n lume!
Să le ştii anume,
va să fii umblat
ţări în lung şi-n lat,
ape-n curmeziş,
culmi de munţi pieptiş,
fiare să răpui…
precum eu făcui!…
Şi-apoi nu-i oricine
un măgar ca mine!
V-am mai spus, îmi pare,
să sunt de neam mare:
că eu în Sihar
am un unchi măgar
la un cărturar.
Şi că, după tată,
— ştie lumea toată —
mi se trage viţa
chiar din măgăriţa
ce-o purta în ham
însuşi Balaam!
Deci, mai din bătrâni,
mai umblând prin stâni,
multe am în sac!
Dar… mai bine tac,
poate nu vă plac.

Un mieluţ bălai
prinse iute grai:
— Haide, moş Asine,
zi-ne încă, zi-ne!
Că eu tare-aş vrea
să aflu ceva.
Uite, ieri, un baci
povestea dibaci
că i-a spus un vraci
despre un prooroc
tot de prin Iudeea
(de-i zicea… Miheea)
care-a scris răvaş
că-n acest oraş
are să se nască
Odrasla cerească,
Marele Păstor
şi Izbăvitor,
carele va şti
şerpii birui!
Şerpii birui!…
Oare-aşa va fi?

Iar cel întrebat
zise apăsat:
—Da!… E-adevărat.
D-apoi ştiţi voi oare,
când va fi El mare,
cine-L va purta
pe spinarea sa
ca pe-un heruvim,
în Ierusalim?
— Păi… nu ştim! nu ştim!
— Să vă spun atunci.
(Că voi sunteţi prunci…)
Cel ce-L va purta
pe spinarea sa
va fi… un asin…
de ştiinţă plin
ca un cărturar,
ca un fariseu!
(Poate-oi fi chiar eu!…)
Eu, de mă-ntâlnesc
cu-acel Fiu ceresc,
iute-L şi ghicesc.

Şi tăcură toate
vitele mirate.

Numai Dumănica
n-a-nţeles nimica.
Şi-o cuprinse frica…

Atunci o oiţă
cu ochi de crăiţă,
cu glăscior sfiit,
astfel a grăit:
— Eu eram odată
pe-o iarbă-nspicată.
Şi-am văzut în zare
un chip ca de soare
ce zbura aproape
şi striga pe ape
că Isus Păstorul
şi Izbăvitorul
va fi dus pe uliţi
prejmuit de suliţi,
blând şi fără glas
în al morţii ceas,
precum mergem noi
noatine şi oi…
Că va fi hulit
şi batjocorit,
pe lemn ţintuit.
Că-n ceasul de sânge
norii se vor strânge,
munţii se vor frânge,
îngerii vor plânge…

— Asta nu se poate!
se porniră toate.
— Voi sări să-L apăr,
din coarne să scapăr!
zise din proţap
inimosul ţap!
— Dar nici noi, berbecii,
n-om sta ca dovlecii!
Coarnele le-om face
sfredel de bărdace,
foarfec de cojoace,
pentru cel ce-ar fi
şi ar îndrăzni
Pruncu-a-L necăji!
Fie om duşman
sau şarpe viclean!
— Eu… (îmi ştiţi amarul)
glăsui măgarul,
…numai o copită
bine potrivită
în acel zevzec,
şi-apoi pot să plec,
că tot dau în sec…

Dar atunci deodată
o capră tărcată
a rămas mirată,
cu gura căscată,
cu ochii ţintiş
către-acoperiş,
de unde, furiş,
dintr-un ascunziş,
cobora pieziş,
cobora în jos
şarpe veninos,
cu luciri sticloase,
cu limbile scoase,
cu trupul molatec,
cu ochi de jăratec,
iscodind sălbatic.

Iute bieţii boi
se dau înapoi.
Capre, ţapi şi miei
se bagă sub ei.
Tremură-n proţap
inimosul ţap,
legănând în barbă
firul lui de iarbă.
Iar sărman măgarul,
ce purta samarul,
privea tulburat,
cu capul plecat,
pe genunchi lăsat
şi dând în vileag
coada ca un steag
ca semn înălţat
că se dă mâncat…

Numai Dumănica
nu ştia nimica.
Dormea mititica…

Şarpele venea
şi se cobora.
Ceata tremura
măgarul gemea.

Dar atunci… Minune!
Cine-o poate spune?
Toţi privesc grămadă
la ieslea de zadă
unde Bălăiorul
a întors căpşorul,
ochii Și-a deschis,
ca din zări de vis.
Că în ei juca
Şi în ei sclipea
blândă mângâiere…
dar şi o putere!
Flori de busuioc…
dar şi-un arc de foc
săgetând pe loc!

Şarpele se-opreşte
şi înmărmureşte,
neputând să-L vadă,
neputând să şadă.
Bate-ncet din coadă.
Parcă se înnoadă,
parcă se deznoadă…
Apoi, zdup! grămadă
drept sub o cireadă
păgubaş de pradă.

Iar toţi cei din şură
stau şi tac din gură
şi privesc amarnic
ieslea de comarnic
şi privesc umil
tainicul Copil.

Doar abia târziu
prind a îngâna
unul altuia:
— Oare nu cumva?…
— Oare nu cumva??…

Dar steluţa mea,
mări se topea…
basmul contenea…

*

by

Frământări…

Framântari…

*

Pășesc îngândurată pe drumu-ngust al vieții

Și-atâtea întrebări îmi vin în minte…

De ce, oare, din zorii dimineții,

Ispita se arată, bun Părinte … ?

*

De ce când, bucuroasă-mi deschid ochii

Și Te slăvesc pentru o nouă zi,

Deodată, bucuria dimineții,

Se întrerupe și… n-o pot opri…

*

Să fie, oare, grija de viața pământească ?

Să fie vorba care am spus-o, negândind ?

Să fie supărarea ce Ți-am produs aseară

Când fața Ta cea sfântă nu am căutat deplin ?

*

Sau, poate, adevărul, ce l-am lăsat nespus,

Mă face să mă simt, departe de Isus ?

Genunchiul în podeauă nu l-am plecat aseară ?

Cuvântul nu căutat-am să-mi stâmpere-a mea pară… ?

*

Gândindu-mă mai bine știu că sunt multe cele,

Ce pun un zid de strajă între pământ și cer,

De aceea, bun Părinte, privesc cu dor spre stele,

Dorind să știu mai bine ce pot să îți ofer…

*

Atunci, Duhul mi-ndreaptă privirea spre Cuvântu-Ți

Ce are-nvățătura purtărilor deplin,

Și înțeleg de-acolo că fața Ta căutându-Ți,

În zorii dimineții, mă voi scula senin.

*

O, dă-mi puterea aceasta ca să privesc spre Tine

Și orice vorbă spusă s-o controlez din plin

Și orice acțiune, decizie sau faptă,

S-o trec prin al Tău filtru : Cuvântul Tău divin !

*

Îți mulțumesc că pacea ce vine de la Tine,

Întrece așteptarea sau gândul omenesc,

Și-n zorii dimineții, cu bucurii depline,

Îți spune-un suflet sincer : ”Isuse, Te iubesc !”

*

Și-n dragostea aceasta cuprinsă-i și iertarea

Ce-o simt în al meu suflet, cuprins de pacea Ta,

Și-această bucurie, mi-acoperă durerea

Și sunt cuprins de pacea ce doar Tu o poți da.

*

Ce dulce e simțirea că Duhul Sfânt mă-nvață,

Să umblu pe-a Ta cale, pe drumul Tău divin,

Și-n sfântă adorare, să-mi duc a mea viață,

În liniște deplină, lipsită de suspin.

*

Aurelia Gabor, Vancouver, WA martie 2012

by

Bucuria

Bucuria

Multe locuri în Scriptură ne vorbesc de bucurie,

Și ne spun că roada aceasta va aduce armonie,

În relațiile noastre, în familiile dragi,

În bisericile-n care ne numim că suntem frați.

*

Întristarea, dacă nu e de la Domnul plănuită,

Va produce multă jale și o inimă zdrobită,

Dar când zâmbetul va-apare pe-orice față întâlnită,

Atmosfera va fi dulce și Scriptura împlinită.

*

Poate, oare, muritorul să zâmbească degajat,

Și să aibă bucurie, chiar dacă-i bolnav în pat ?

Inima dacă îi plânge, oare tot ar trebui,

Să se poarte fără grijă câtă viață va trăi ?

*

Ce secret ascunde versul ”Bucurați-vă, vă zic !” ?

Chiar și în necaz amarnic și când zâmbetul e mic ?

Cel care-a primit pe Domnul și-a gustat iubirea Lui,

Va cunoaște și secretul : mântuirea Domnului !

*

A trăi într-o prezență de natură pur divină,

Având sufletul curat și spălat de orice vină,

A urma învățătura ce-a lăsat-o Domnul nostru,

Ne va umple-ntreaga ființă de un zâmbet cald, celestru.

*

Da, acesta e secretul ce înviorează omul,

Care face ca în inimi să se instaleze tonul

Ce aduce bucurie și transformă-orice ființă,

Într-un suflet ce zâmbește și exprimă biruință.

*

Faptul că Mântuitorul S-a plecat și înspre mine,

Prin prezența Lui făcându-mi în viață numai bine,

Cum aș putea să consider ca să fiu tristă vreodată,

Când prin jertfa de la cruce am ajuns nevinovată ?

*

De aceea, bucuria nu va înceta vreodată,

Să-mi umple întreaga ființă, căci de-acum sunt nepătată !

Și cuvântul care spune : ”Bucurați-vă, vă zic !”

Va fi ploaia ce va face să rodească bob în spic !

*

Cauți și tu bucuria peste tot și n-o găsești ?

Te invit să-ți întorci fața către Tatăl cel ceresc.

Care doar un semn așteaptă. A avut răbdare multă,

Dar acum cu bucurie, viața toată ți-o inundă.

*

Bucurie, bucurie, vino și pătrunde-n lume,

Unde oamenii te caută și te știu doar după nume,

Fă-te însă, cunoscută la tot sufletul hoinar,

Și arată-le resursa bucuriei : La Calvar !

*

Aurelia Gabor Martie 2012

by

Vrem s-aducem multumire

VREM S-ADUCEM MULȚUMIRE

Vrem s-aducem mulțumire
Pentru că ai Tăi suntem
Ești Stăpân, reverși iubire
Ne înveți ce-i Nemurire
Ca progres spre Cer s-avem.
*
Tot ce-i bun și fără pată
Vine din al tău hambar
Totul vine fără plată
Viața-i binecuvântată,
E învăluită-n har.
*
Privim mesele-ncărcate
Și-afirmăm: ”O, ce belșug!”
N-am avut grădini uscate
C-ai dat ploi s-avem bucate
Și ai tras cu noi la jug.
*
Ca în anii dinainte
Paza Ta ne-a însoțit
Ne-ai trimis așa cuvinte
C-au pătruns în cuget, minte
De noi nu Te-ai despărțit.
*
Bunătatea-Ți e știută
De acei ce s-au predat
Dărnicia-Ți ne-ntrecută
Nu e faptă prefăcută
Daruri multe Tu ne-ai dat.
*
Când în sol am pus sămânța
Îndoială n-am avut
Și ne-ai răsplătit credința
Să putem hrăni ființa
Ce mult bine ne-ai făcut!
*
Au fost și momente grele,
Au fost răni și a fost plâns
Dar privit-am către stele
Și ai trasformat în perle
Lacrimi care ne-au cuprins.
*
Ce sublimă sărbătoare!
Ce recolte-am adunat!
Din inimi mulțumitoare
Te cinstim cu adorare
Că-n Lumină ne-ai păstrat.
*
George Cornici /19 Noiembrie, 2012

by

La înserat

La înserat…

*

Când umbrele-nserării se lasă peste lume,

Isuse, mă apropii de Tine-n rugăciune,

Să-Ți mulțumesc că ziua, cu bine a trecut,

Să-Ți spun că, înc-odată, azi te-am avut de scut.

*

Ce minunată stare, ce dulce alinare,

Să știu că Domnul vieții mă conduce pe cale,

Și orice vânt, sau ceață, sau nor înnegurat,

E pentru mine înc-un prilej de lăudat.

*

Ce bine e când Domnu-I prezent în viața mea,

Atunci e-un soare dulce în toată ființa mea.

Dar când alerg pe cale și nu e lângă mine,

Ce frică mă cuprinde… și, simt că… nu mi-e bine…

*

Atunci simt cum povara, din grea e și mai grea,

Și-apasă cu tot greul peste ființa mea,

Atunci suspinul vine și sufletul mi-e trist,

Nu pot privi la nimeni. Îl doresc doar pe Crist !

*

Ce bine e că Domnul nu este ca și noi,

Și nu ne părăsește când suntem în nevoi.

Ci, când ne vede plânsul și starea noastră rea,

Îndată vine-aproape și-n mâna Sa ne ia.

*

Îți mulțumesc, Părinte, că ești atât de bun,

Că mă iubești, deși sunt doar praful de pe drum.

Ce minunat gândit-ai când, dintr-un boț de tină,

Ai făurit o vază, cu-o floare din grădină.

*

Și încă și mai mare minune am văzut,

Când floarea cea din vază, pe mine m-ai făcut.

Să pot ca să Te laud, prin tot ce-ai pus în mine,

Și viața mea să-Ți fie o mărturie vie.

*

Aurelia Gabor, Oct. 20. 2009

by

Îţi mulţumesc Isus

Îţi mulţumesc Isus că eşti cu mine

*

Autor: Ica Dragoi

*

Îţi mulţumesc Isus că eşti cu mine,
Şi nici o clipă singur nu mă laşi,
În orice zi doar mâna Ta mă ţine,
Tu mă conduci, şi-ntăreşti ai mei paşi.
*
Tu nu mă părăseşti, nu uiţi de mine,
Din mâna Ta, Tu nu mă laşi nicicând,
Tu eşti mereu puterea ce mă ţine,
De-aceea Doamne sunt cu Tine-n gând.
*
Cu Tine Doamne eu străbat cărarea,
Ce duce către cerul minunat,
Ţi-am ascultat o Doamne bun chemarea,
O Domnul meu, fii binecuvântat.
*
Îţi mulţumesc că m-ai chemat pe nume,
Îţi mulţumesc că mă iubeşti mereu,
Tu m-ai căutat o, Doamne-n astă lume,
Eu sunt al Tău, şi Tu eşti Dumnezeu.
Amin