Proverbe 11

11*

Proverbe 11

*

Tată ceresc, iubesc dreptatea, căci cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută.

Păzeşte pe roaba Ta de mândrie, căci când vine mândria, vine şi ruşinea; dar înţelepciunea este cu cei smeriţi.

Caut să rămân în adevăr, căci neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea.

Preţuiesc neprihănirea, căci în ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte de la moarte.

Păzeşte-mă de răutate, căci nevinovăţia omului fără prihană îi netezeşte calea, dar cel rău cade prin însăşi răutatea lui; nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi sunt prinşi de răutatea lor: la moartea celui rău, îi piere nădejdea şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită; cel neprihănit este scăpat din strâmtoare şi cel rău îi ia locul.

Pune pe buzele mele cunoştinţa adevărului, căci cu gura lui omul nelegiuit pierde pe aproapele său, dar cei neprihăniţi sunt scăpaţi prin ştiinţă.

Ajută-mă să fiu un om de bine, căci când le merge bine celor neprihăniţi, toată cetatea se bucură; şi când pier cei răi, toţi strigă de veselie.

Binecuvântez cetatea în care locuiesc, căci cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi.

Iubesc pe aproapele meu, căci cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace.

Păstrez adevărul în inima mea, căci cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat.

Mă rog pentru sfaturi bune, chibzuinţă şi biruinţă, căci când nu este chibzuinţă, poporul cade; dar biruinţa vine prin marele număr de sfetnici.

Nu mă pun chezaş pentru nimeni, căci cui se pune chezaş pentru altul, îi merge rău, dar cine se teme să se pună chezaş este liniştit.

Îmi doresc să fiu o femeie plăcută, căci o femeie plăcută capătă cinste şi cei asupritori capătă bogăţie.

Mă feresc de tulburare, caut mila şi îndurarea, căci omul milostiv îşi face bine sufletului său, dar omul fără milă îşi turbură însăşi carnea lui.

Tată ceresc, păzeşte-mă de răutate şi înşelăciune, căci cel rău dobândeşte un câştig înşelător, dar cel ce seamănă neprihănirea are o adevărată plată; adevărata neprihănire duce la viaţă, dar cel ce urmăreşte răul găseşte moartea; cei cu inima stricată sunt o scârbă înaintea Domnului, dar cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuţi.

Cred că cel rău nu va rămâne nepedepsit, dar sămânţa celor neprihăniţi va fi scăpată.

Preţuiesc înţelepciunea şi doresc binele. Mă depărtez de femeia frumoasă şi fără minte care este ca un inel din aur pus în râtul unui porc. Mă rog să fiu eliberată de dorinţe rele şi de mânie.

Iubesc generozitatea, căci unul, care dă cu mâna largă, ajunge mai bogat; şi altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească. Tată, ajută-mă să mă depărtez de zgârcenie, căci sufletul binefăcător va fi săturat şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. Nu opresc o binecuvântare,  când pot să o dau, ca să nu fiu blestemat de popor, şi doresc pe capul meu să vină binecuvântarea.

Urmăresc binele, ca să câştig bunăvoinţă, căci cine urmăreşte răul este atins de el.

Mă încred în Tine, Doamne, căci cine se încrede în bogăţii va cădea, dar cei neprihăniţi vor înverzi ca frunzişul.

Binecuvântează casa mea şi fereşte-ne de tulburare, căci cine îşi turbură casa va moşteni vânt şi nebunul va fi robul omului înţelept!

Binecuvântează rodul meu, căci rodul celui neprihănit este un pom de viaţă şi cel înţelept câştigă suflete.

Mulţumesc pentru răsplata pe care o ai pentru mine, căci cel neprihănit este răsplătit pe pământ; cu cât mai mult cel rău şi păcătos!

 

Doamne, mă rog pentru familia mea şi biserica mea

ca să fim înţelepţii care câştigă suflete!

 

Advertisements

Proverbe 7

7*

Proverbe 7

*

Citeşte cu voce tare această rugăciune:

Tată ceresc, păstrez cuvintele Tale şi ţin în inima mea sfaturile Tale.

Preţuiesc sfaturile Tale ca să trăiesc. Păzesc învăţăturile Tale ca lumina ochilor.

Le leg la degete, le scriu pe tăbliţa inimii mele.

Zic înţelepciunii: „Tu eşti sora mea!” Şi numesc priceperea prietena mea, ca să mă ferească de rău, de cei care întrebuinţează cuvinte ademenitoare la rău.

Doamne, mulţumesc că îmi aduci aminte să nu stau la fereastra răului ca să mă uit la lucruri neîngăduite; să nu caut lucruri bune printre lucrurile rele; să nu mă las dusă de cei fără minte; să nu apuc pe calea care duce spre locuinţa morţilor.

Nu vreau să umblu în locuri periculoase în amurg, seara, în noaptea neagră şi întunecoasă, când cei cu inima şireată mă pot înşela. Nu vreau să fiu prietenă cu cei necuraţi care iubesc desfrâul, care sunt buni de gură, fără astâmpăr şi stau la pândă ca să facă răul.

Nu mă las îmbrăţişată, nici sărutată de cei străini care au o faţă fără ruşine, care vorbesc de jertfe de mulţumire şi despre juruinţe, dar în inimă plănuiesc răul.

Tată ceresc, ajută-mă să văd şiretenia celor care vor să amăgească şi să distrugă. Nu vreau să cedez la presiunea lor, nici la vorbele lor nesfârşite sau la prezentările lor extraordinare. Nu mă interesează podoabele, mirodeniile, promisiunile, ofertele, dezmierdările şi dragostea lor cea falsă. Nu mă las ademenită, nu merg după cei chinuiţi de pofte trupeşti; ca să nu mă aseamăn cu ei, să nu fiu ca un bou care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă, ca pasărea care dă buzna în laţ, fără să ştie că o va costa viaţa, până ce săgeata îi străpunge ficatul.

Tată ceresc, Te ascult şi iau aminte la cuvintele gurii Tale. Nu mi se abate inima spre calea unei asemenea persoane. Tu mă ajuţi să nu mă rătăcesc pe cărările ei, căci ea a făcut să cadă multe jertfe şi mulţi sunt cei pe care i-a ucis ea. Casa ei este drumul spre locuinţa morţilor, drumul care pogoară spre locaşurile morţii.

Doamne, Îţi mulţumesc că mă înveţi cât de periculos este păcatul sexual în gândire, în purtare şi în faptă. Tu mă ajuţi să rămân în curăţie şi în adevăr.

 

Doamne, mă rog pentru familia mea şi biserica mea

să fim înţelepţi!

 

Binecuvântare sau povară? (3)

1 churchEvrei 13:7, 17 ,,Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos.”

*

Cum pot să fiu o binecuvântare pentru păstorul meu?

Este bine să mă duc la el cu problemele mele?

Efeseni 4:12  ne prezintă trei motive pentru care Domnul ne dă conducători spirituali: ,,pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”.

Păstorul nu doar predică, ci este darul dat de Dumnezeu în folosul meu. Dacă eu aş putea să-mi rezolv toate problemele spirituale, atunci Dumnezeu nu mi-ar fi dat păstor. Îi cer eu ajutor în rugăciune şi sfaturi când ajung în probleme?

Când păstorul îmi dă ajutor şi sfaturi, învăţ să-l respect. Multe probleme s-ar rezolva dacă nu am povesti unii cu alţii, ci ne-am duce la păstor după sfaturi şi ajutor.

Dacă toţi credincioşii din biserica mea ar cere sfat şi ajutor de la  păstorul meu aşa cum fac eu, cum ar arăta biserica mea în următorii cinci ani?

*

Doamne, ajută-mă să cer sfaturi şi ajutor de la păstorul meu!

Cât de mare este Dumnezeul tău? (2)

big 2Isaia 40:12-18

Isaia 40: 18

„Cu cine

voiţi

să asemănaţi pe Dumnezeu?

Şi cu ce asemănare

Îl veţi asemăna?”

*

Cât de mare este Dumnezeul tău?

Crezi că Dumnezeu poate rezolva orice situaţie, orice problemă? Crezi cu adevărat?

Imaginea noastră despre Dumnezeu ne schimbă vederea despre toate lucrurile vieţii.

Când înţelegem că Dumnezeu nu are egal şi nu poate fi măsurat, atunci perspectiva noastră despre viaţă este schimbată.

Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul nimănui. El creează din nimic. Noi creăm lucruri din ceva existent. Nimeni nu-I dă sfaturi. Când ne credem deştepţi, să ne amintim cine este Dumnezeu şi cine suntem noi.

Puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu sunt superioare oricărei creaţii văzute sau nevăzute.

Care este problema cea grea din viaţa ta?

Ce te copleşeşte acum? Ce anume îţi ţine îngrijorarea constantă?

Unde ai nevoie de puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu?

Dumnezeu nu are o minte finită; noi nu putem să-L limităm, nici nu putem să-I spunem ce să facă.

Dumnezeu poate să pună alegerile noastre şi circumstanţele din viaţa noastră într-o perspectivă corectă.

Cum vei căuta pe Dumnezeu în această săptămână ca să te ajute în problemele vieţii?

Cum ţi-a schimbat argumentul lui Isaia din aceste versete, înţelegerea ta despre Dumnezeul care nu are termeni de comparaţie?

Dumnezeu nu se poate compara cu nimic din creaţie, din lumea cunoscută sau din întregul univers.

Eu nu sunt decât o picătură, o fărâmă, un praf, nimic, dar în ochii lui Dumnezeu am mare preţ pentru că El m-a creat, şi vreau să fiu conştientă de scopul Lui în viaţa mea.

 

Inima mea spune: Doamne, cât de mare eşti!

 

Domnul a hotărât

20aIsaia 24:1-13

*

Isaia 24:3b

*

„Domnul

a

hotărât

aşa.”

 *

Domnul a hotărât să ne avertizeze, să ne facă de cunoscut pericolele care pot afecta viaţa noastră. De ce avem semnele de circulaţie? Ne ajută dacă le vedem? Ce se întâmplă dacă nu ne oprim la stop? Sau la semnul căii ferate? Sau nu luăm curba?

Suntem în pericol. Dacă neglijăm semnele de circulaţie, ajungem în accidente.

Orice semn este o avertizare, o pregătire pentru ceea ce urmează.

Orice semn de avertizare a unei posibile primejdii este un semn al compasiunii. A fi avertizat înseamnă a ţi se arăta compasiune.

Toate avertizările lui Dumnezeu sunt un semn de compasiune din partea Lui pentru noi.

El vrea ca noi să fim pregătiţi pentru ceea ce urmează. El ne dă sfaturi cu mult înainte, ca să fim pregătiţi pentru ceea ce urmează. Acest capitol ne vorbeşte despre judecata finală. Ce ştii tu despre judecata finală a lui Dumnezeu?

Dumnezeu ne spune că pământul va fi distrus. Să ne amintim că oamenii merită judecata lui Dumnezeu. El stabileşte regulile. El are standardul Lui. El spune „NU” păcatului. Nu are favoriţi. Nu se uită la apartenenţa religioasă, la condiţia socială, nici la cea economică. Se poartă cu dreptate faţă de toţi. Ceea ce spune El, se va întâmpla. El nu minte, nici nu se schimbă. Judecata va veni din cauza păcatului. Noi merităm mânia şi pedeapsa Lui.

Păcatul este condiţia naturală a omului. Omul este păcătos din fire. Cine zice că omul este bun în natura lui, este greşit.

Cum ai explica tu că orice om este păcătos?

Dumnezeu este Sfânt. El ne-a creat şi are dreptul să ne spună cum să trăim.

Crezi că Cel ce ne-a creat are tot dreptul să ne spună (ceară) cum să trăim?

Doamne, pune în inima mea

dorinţa de a trăi aşa cum ceri Tu!