Ce este veşnic?

11jIsaia 40:6-8

„Un glas zice: „Strigă!” Şi eu am răspuns: „Ce să strig?” ,,Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea.” În adevăr, poporul este ca iarba: iarba se usucă, floarea cade;

dar

Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac”.”

*

Ce înseamnă că oamenii sunt ca iarba? Cât timp ţine strălucirea în viaţa unui om? O secundă? Un minut? O zi? Un an? O veşnicie?

Florile şi iarba se usucă, cad şi le suflă vântul.

Dacă te simţi o floare care se ofileşte, o floare căzută sau o frunză purtată de vânt, să ştii că Dumnezeu are putere să dea viaţă din nou. Aşa cum în fiecare primăvară răsare viaţa din pământ, tot aşa în fiecare dimineaţă, Dumnezeu poate să dea viaţă tuturor celor ce o cer. Cuvântul Domnului dă viaţă, este un izvor de viaţă.

Cum explici tu contrastul dintre omul muritor şi Cuvântul cel veşnic al Domnului?

Oamenii pot avea soluţii temporale, scurte. Dumnezeu are veşnicia şi Cuvântul Lui este veşnic.

Care este adevărul din aceste versete care mângâie inima ta?

Eu sunt foarte limitată, sunt trecătoare, dar Dumnezeul meu este fără limită, este veşnic.

Omul este slab şi nesigur, dar Cuvântul Domnului este puternic, sigur şi adevărat.

Omul este schimbător, dar Cuvântul Domnului nu se schimbă.

Ce schimbări crezi că ar trebui să faci în priorităţile tale ca să reflecte învăţătura şi adevărul din aceste versete? Crezi că ar trebui să cunoşti mai mult ceea ce este veşnic, Cuvântul lui Dumnezeu? Iubeşti tu Cuvântul?

Crezi că ar trebui să nu fii aşa de ocupată cu ceea ce este trecător în defavoarea a ceea ce este veşnic?

Ceri tu Domnului să-ţi descopere ce ai de făcut?

Te rogi? Îţi doreşti tu să ai o viaţă de rugăciune sau doar un timp de rugăciune?

Doamne, inima mea caută ceea ce este veşnic (Cuvântul)!

Advertisements

Rugă pentru Anul Nou

5 blessPhilippians 4:6  

*

,,Nu vă îngrijoraţi de nimic;

ci în orice lucru,

aduceţi cererile voastre

la cunoştinţa lui Dumnezeu,

prin rugăciuni şi cereri,

cu mulţumiri.”

*

Mă bucur să vă salut cu acest verset şi cu această rugăciune:

Doamne, scumpe Tată,

Ce mare bucurie am să vin înaintea Ta şi să mă rog pentru anul care vine. Mă bucur să ştiu că Tu eşti cu mine şi mă vei binecuvânta în anul care vine. Speranţa mea este în Tine căci ceea ce Tu binecuvântezi, rămâne binecuvântat.

Doamne, vreau să experimentez puterea şi prezenţa Ta prin rugăciune acum, în anul care vine şi pentru tot restul vieţii! Vreau să mă bucur şi să fiu mulţumitoare căci aceasta este voia Ta. (1 Tesaloniceni 5:16-18) „Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, cu privire la voi.”

Doamne, îmi doresc pentru anul care vine ca să mă bucur de o închinare adevărată în duh şi în adevăr care aduce transformare şi putere în viaţa mea şi a altora, căci aceasta este cea mai mare bucurie pentru mine. Vin în prezenţa Ta, îmi plec inima şi genunchii ca să-Ţi înalţ Numele Tău, pentru că eşti vrednic de laudă. Te laud că Tu-mi dai bucurie în inima mea (Psalm 4:7a). Toată cinstea şi puterea,  tăria şi gloria, sfinţenia şi dreptatea sunt ale Tale. Voi spune strălucirea slăvită a măreţiei Tale şi voi cânta minunile Tale (Psalm 145:5). Tu sprijineşti pe cei nenorociţi şi dobori pe cei răi la pământ (Psalm 147:6). Tu faci dreptate celor asupriţi. Tu dai pâine celor flămânzi. Tu izbăveşti. Tu deschizi ochii orbilor. Tu îndrepţi pe cei încovoiaţi. Tu iubeşti pe cel neprihănit (Psalm 146:7-8). Tu ai un plan pentru viaţa mea. Ai un viitor plin de speranţă pentru mine. Mulţumesc că mi Te descoperi prin Cuvânt, prin Fiul Tău Isus Cristos. Tu eşti Mângâietorul meu, Călăuzitorul meu, Eliberatorul meu, Răscumpărătorul meu. Tu-mi dai dragoste, pace, linişte, bucurie, credincioşie, har, îndurare, bunătate, adevăr şi vindecare. Mă bucur să ştiu că Tu nu Te schimbi, eşti acelaşi ieri, azi şi în veci. Te rog să mă ierţi când neglijez să mă închin şi să-Ţi aduc laudă aşa cum meriţi sau cum ceri. Învaţă-mă să mă închin cu toată inima. Ajută-mă să răspund cu laudă şi închinare la orice situaţie din viaţa mea. Vreau să Te laud pentru că Tu eşti bun şi îndurările Tale ţin pe vecie (Psalm 136:1). „Pentru că bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta, deci, toată viaţa mea şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile” (Psalmul 163:3-4). Voi povesti minunile Tale (Psalmul 96:3). Mă voi închina înaintea Ta îmbrăcată cu podoabe sfinte (Psalmul 29:2).

Doamne, îmi doresc să fiu o femeie înţeleaptă. Cer de la Tine înţelepciune, căci înţelepciunea care vine de sus este curată, paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică (Iacov 3:17).

Tată, Te rog ajută-mă să-mi amintesc că:

Înţelepciunea cântăreşte toate opţiunile şi apoi ia decizii.

Înţelepciunea dă echilibru în toate domeniile vieţii (lucru, bani, timp, sănătate, familie, relaţii, vorbă, gândire, mâncare, cărţi etc.).

Înţelepciunea cunoaşte priorităţile şi le practică.

Mi-aş dori să-mi deschid gura numai dacă am ceva bun de spus şi să spun cu înţelepciune, blândeţe, smerenie şi dragoste.

*

Doamne, ajută-mă! Doamne, dă izbândă!!!

*

 

 

Gura Domnului a vorbit

Isaia 1:16-20

*

Isaia 1:20b

*

„Gura Domnului

a vorbit.”

*

*

Care sunt cerinţele Domnului? Spălaţi-vă, curăţiţi-vă, luaţi dinaintea Mea faptele rele, încetaţi să mai faceţi răul, învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă.

Care este promisiunea pentru cei ce ascultă? Vor mânca cele mai bune roade.

Care este promisiunea pentru cei ce nu ascultă? De sabie vor fi înghiţiţi.

Mărturiseşte-ţi păcatele, opreşte-te de la rău, nu trăi în trecut, începe să faci binele, caută dreptatea, ai grijă de alţii (ocroteşte pe cel asuprit, fă dreptate orfanului, apără pe văduvă). Domnul vrea ca noi să avem grijă de văduve şi orfani aşa cum El este purtător de grijă.

În familia lui Dumnezeu avem responsabilitatea de a ajuta pe alţii.

 

Eşti tu o persoană care încurajează şi ajută pe alţii?

Este în mintea ta claritate în ce priveşte binele şi răul?

Întoarce spatele păcatului şi faţa către Domnul. Stabileşte alte activităţi, alte priorităţi.

Care ar fi noul set de priorităţi în viaţa ta? Eşti gata să ajuţi pe alţii?

Domnul ştie păcatul nostru. Totuşi El ne cheamă să discutăm (veniţi să ne judecăm 1:18).

Dacă ne pocăim, păcatele noastre (cum e cârmâzul sau roşii ca purpura) se vor face albe ca zăpada sau ca lâna(vom fi iertaţi).

Dacă nu ne pocăim vom fi distruşi.

Pocăinţa este primul pas către Dumnezeu.

Ce vei face tu? Ce alegi: pocăinţa sau răzvrătirea?

Doamne, vreau să ascult ceea ce gura Ta a vorbit.

Doamne, dă-mi o inimă sensibilă faţă de nevoile fraţilor mei în Cristos!

Cum te rogi pentru soţul tău?

,,Mare

putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

 

 

Doamne,

Te rog să binecuvântezi relaţia soţului meu cu Tine. Ea să fie cea mai mare prioritate în viaţa lui. Tată, Te rog dă-i putere soţului meu să-şi facă timp să citească Biblia şi să se roage în fiecare zi. Crează în el o foame şi o sete după Tine căci Tu eşti Pâinea vieţii care satură şi apa vieţii care satisface orice nevoie (Ioan 6:35).

Mulţumesc

pentru slujba lui. Doamne, Te rog să binecuvântezi lucrarea mâinilor lui. Dă-i putere, credinţă şi o viziune pentru viitor. Mă rog să aibă o slujbă stabilă şi permanentă care să aducă venit continuu în casa noastră aşa ca să avem pâinea cea de fiecare zi ( Matei 6:11). Mă rog să fie răsplătit financiar pentru lucrul lui aşa ca să nu ducem lipsă de nici un bine. Ajută-l să se bucure de rodul muncii lui şi să ducă la bun sfârşit ceea ce începe. (Psalm 1:3)

Mulţumesc

pentru banii lui. Doamne, Te rog să-i dai înţelepciune în cheltuirea banilor, o inimă generoasă pentru lucrarea Ta şi protecţie împotriva pierderilor bunurilor şi banilor. Te rog să-l păzeşti de iubirea de bani, care este rădăcina tuturor relelor (1 Timotei 6:10). Ajută-l să aibă clar priorităţile în viaţa lui, să caute mai întâi Împărăţia şi neprihănirea Ta (Matei 6:33), nu banii şi averea (Luca 12:31).

Tată,

păstrează-l pe soţul meu în credinţa cea adevărată. Mă rog pentru credinţa lui ca să fie bazată pe Cuvântul Tău nu pe cuvântul oamenilor. Vorbeşte-i prin Cuvânt şi prin Duhul Sfânt descopere-i adevărul şi credinţa curată. Doamne, măreşte credinţa soţului meu. Ajută-l să trăiască prin credinţă (Romani 1:17) nu prin vedere.

 

Domnul să binecuvânteze familia ta!

Cum te rogi pentru înţelepciune?

„Mare putere are

rugăciunea

fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

 

Doamne, îmi doresc să fiu o femeie înţeleaptă. Cer de la Tine înţelepciune, căci înţelepciunea care vine de sus este curată, paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică (Iacov 3:17).

Tată, ajută-mă să-mi amintesc ce este şi ce face înţelepciunea în cartea Proverbelor lui Solomon:

Proverbe 3:18 „Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă şi cei ce o au sunt fericiţi”.

Proverbe 3:16 „În dreapta ei este viaţă lungă, în stânga ei bogăţie şi slavă”.

Proverbe 3:17 „Căile ei sunt nişte căi plăcute şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice”.

Proverbe 3:24 „Când te vei culca vei fi fără teamă şi când vei dormi somnul îţi va fi dulce”.

Proverbe 3:26 „Căci Domnul va fi nădejdea ta şi El îţi va păzi piciorul de cădere”.

Proverbe 4:6 „N-o părăsi şi ea te va păzi, iubeşte-o şi te va ocroti!”

Proverbe 4:12 „Când vei umbla, pasul nu-ţi va fi stânjenit şi când vei alerga, nu te vei poticni”.

Proverbe 2:10-12 „Căci înţelepciunea va veni în inima ta şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău. Chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate”.

Proverbe 3:23 „Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău şi piciorul nu ţi se va poticni”.

Proverbe 4:8 „Înalţ-o şi ea te va înălţa, ea va fi slava ta, dacă o vei îmbrăţişa”.

Proverbe 1:5 „Să asculte dar şi înţeleptul şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput şi va căpăta iscusinţă”.

Mulţumesc, Tată, că Tu mă ajuţi să-mi amintesc că:

Înţelepciunea cântăreşte toate opţiunile şi apoi ia decizii,

Înţelepciunea dă echilibru în toate domeniile vieţii (lucru, bani, timp, sănătate, familie, relaţii, vorbă, gândire, mâncare, cărţi etc.),

Înţelepciunea cunoaşte priorităţile şi le practică.

Mi-aş dori să-mi deschid gura numai dacă am ceva bun de spus

 şi să spun cu înţelepciune, blândeţe, smerenie şi dragoste.

 

Domnul să te-ajute să fii o persoană înţeleaptă!