Ziua Sabatului

Este ziua Sabatului

Ioan 5:1-15

*

Ioan 5:10a

*

„Este

ziua

Sabatului.“

*

Domnul Isus S-a dus la Ierusalim la Templu în ziua Sabatului.

Trebuie să învăţăm să respectăm ziua Domnului. Domnul a vindecat un bolnav în ziua Sabatului. Evreii au fost supăraţi pe Domnul că a vindecat un om în ziua Sabatului.

Încă de la creaţie o zi din şapte a fost o zi de odihnă. Porunca a patra ne spune: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău. Să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.“ Exod 20:8-11

Cum să facem această zi specială pentru noi şi pentru copiii noştri?

Atitudinea inimii şi a minţii este mai importantă decât activităţile.

Care este atitudinea ta faţă de ziua Domnului? Te bucuri când te gândeşti la ziua Domnului? Te pregăteşti tu pentru ziua Domnului? Cum?

Poţi să pregăteşti mâncarea de sâmbătă. Poţi să pregăteşti hainele sâmbăta. Poţi să aranjezi masa de sâmbătă seara. Poţi să pui Biblia şi banii pentru collectă la îndemână. Sâmbătă seara culcarea poate fi cu o oră mai devreme, ca nimeni să nu fie obosit. Rugăciunea de sâmbătă seara pentru ziua Domnului aduce bucurie. Nimeni nu se joacă, nimeni nu se uită la televizor sau la calculator duminica dimineaţa, ci, toată lumea se pregăteşte pentru prezenţa la casa Domnului.

Cum petreci tu ziua Domnului?

Ce importanţă are pentru tine ziua Domnului?

Fie „ziua Domnului“ o bucurie pentru tine, o zi sfântă şi o zi de odihnă!

Nu uita că ziua Domnului trebuie să fie o zi sfântă!

Sfinţeşte ziua Domnului!

Sănătatea şi păcatul

Ioan 5:1-15

Vindecarea slăbănogului

 *

Ioan 5:14 

*

„Isus l-a găsit în Templu

şi i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos.

De acum să nu mai păcătuieşti,

ca să nu ţi se întâmple

ceva mai rău.“

*

După ce omul cel bolnav a fost vindecat de Domnul Isus, iudeii s-au ridicat împotriva lui.

Pentru orice creştin activ, opoziţia este inevitabilă. Trebuie să ne aşteptăm la încercări care testează credinţa noastră, pentru a experimenta puterea Domnului şi mângâierea Lui.

Domnul l-a găsit pe acest om vindecat în Templu. Numai în Casa Domnului, în părtăşia cu alţii, putem creşte în cunoaşterea Domnului şi în relaţiile cu alţi credincioşi.

Te găseşte Domnul pe tine în biserică lângă alţi credincioşi, lăudându-L pe El?

Domnul i-a zis să nu mai păcătuiască, pentru că păcatul are consecinţe grave. Noi suntem chemaţi să fugim de păcat şi de obiceiuri păcătoase. Păcatul ucide sufletul nostru. Păcatul are consecinţe şi asupra trupului nostru.

Cei ce au fost vindecaţi de Domnul vor să spună şi altora.

Ai experimentat vreodată puterea lui Dumnezeu care te-a împuternicit să vorbeşti despre El altora? Sau te-a eliberat Domnul de obiceiuri rele?

Ai în inima ta compasiune pentru cei neajutoraţi, singuri, suferinzi?

Domnul să-ţi dea mângâierea Lui şi la rândul tău să mângâi pe alţii!

Fii sănătoasă!

Ioan 5:1-15

*

Ioan 5:6b

„Vrei

te

faci

sănătos?“

Vrei să fii o femeie sănătoasă (trup, minte, spirit)?

Domnul Isus are putere să restaureze.

Domnul Isus are putere să dea viaţă, să judece, să primească slavă.

Domnul Isus ne dă putere să trăim prin credinţă.

Când Îl ascult pe Domnul Isus primesc putere.

Când sunt bolnavă spiritual nu pot să port bătăliile vieţii.

Domnul Isus a venit să-mi dea putere să biruiesc şi îmi spune şi mie ca şi bolnavului de la scăldătoarea Betezda:

1.  Scoală-te! – alege să te ridici de unde eşti!

2.  Ridică-ţi patul! – acceptă circumstanţele vieţii, încrede-te în Domnul!

3.  Umblă! – Alege să începi o viaţă nouă, du-te mai departe!

Domnul Isus lucrează împreună cu Tatăl.

Dumnezeu şi Domnul Isus lucrează pentru mine (mă face sănătoasă, întreagă).

Cum vezi tu puterea Domnului în viaţa ta?

Ce alegi tu să faci când nu poţi purta bătăliile vieţii? (1.2.3.)

Accepţi tu responsabilităţile sau te plângi că e greu?

Restaurează Domnul viaţa ta? Cum?

Experimentezi tu puterea Lui? Cum?

Dacă te-ar întreba Domnul acum „Care e dorinţa ta?“, ce I-ai răspunde?

Fie şi ruga ta: Doamne, aş vrea să fiu sănătoasă! (trup, minte, spirit)

Dumnezeu vede

Ioan 5:1-15

*

Ioan 5:5

„Acolo se afla

un om bolnav

de 38 de ani.“

*

 

Acolo la scăldăroare erau mulţi bolnavi, dar Domnul l-a văzut pe unul care era singur şi nu putea să se mişte.

Domnul mă vede când sunt singură şi când nu pot să mă mişc (nu pot gândi bine, nu pot vorbi, nu pot acţiona etc.). Domnul vede când nu am nici un ajutor. Domnul mă vede când sunt bolnavă spiritual (nu pot să funcţionez normal, nu pot trăi viaţa de credinţă).

Poate eşti şi tu bolnavă de multă vreme şi crezi că nimănui nu-i pasă. Domnul este acelaşi ieri, azi şi în veci. A văzut în trecut, vede astăzi şi în viitor pe toţi cei ce au nevoie de ajutor.

Întrebarea Domnului („Vrei să te faci sănătos?“) pare ciudată dar este foarte necesară pentru că mulţi bolnavi s-au obişnuit cu starea lor şi nu vor să fie sănătoşi. Un om sănătos trebuie să accepte responsabilităţi, să poarte bătăliile vieţii, să muncească, să îndure necazurile zilnice etc.

Răspunsul omului („Doamne, n-am pe nimeni“) a fost de fapt o plângere, nu o dorinţă, nu răspunsul la întrebarea Domnului. Domnul îl provoacă pe bolnav la acţiune.

Când credem promisiunile Domnului scrise în Biblie recunoaştem că Dumnezeu ne împlineşte nevoile şi ne dă o viaţă nouă (sănătate). Domnul ne îndeamnă la acţiune. Te vei ruga pentru problema ta? Vei cere ajutor în rugăciune?

 

Domnul să împlinească toate nevoile tale!

 

 

Sănătos în Ziua Sabatului

Ioan 5:1-15

„După aceea era un praznic al iudeilor şi Isus S-a suit la Ierusalim. În Ierusalim lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se pogora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi, care se pogora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani. Isus, când l-a văzut zăcând, şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?“ „Doamne“, I-a răspuns bolnavul, „nu am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.“ „Scoală-te“, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă.“ Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat. Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: „Este ziua Sabatului. Nu îţi este îngăduit să îţi ridici patul.“ El le-a răspuns: „Cel ce m-a făcut sănătos, mi-a zis: „Ridică-ţi patul şi umblă.“ Ei l-au întrebat: „Cine este omul acela, care ţi-a zis:„ridică-ţi patul şi umblă?“ Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Isus se făcuse nevăzut din norodul care era în locul acela. După aceea Isus l-a găsit în templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.“ Omul acela s-a dus şi a spus iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos.“

 

Lumea noastră este o lume bolnavă spiritual. Parcă niciodată nu a fost aşa multă boală. Nu toţi aşteaptă să fie vindecaţi.

Domnul vrea ca noi să fim sănătoşi spiritual.

Boala cea mai gravă este boala sufletească pentru că oamenii nu văd că sunt bolnavi de aceea nici nu caută sănătatea. Cum putem şti că suntem bolnavi spiritual? Noi nu ştim întotdeauna, dar Domnul ştie. Vocea Lui mă întreabă (te întreabă) mereu şi mereu: „Vrei să fii sănătoasă?“

Te plângi că nu ai pe nimeni care să te înţeleagă?

Eşti gata să faci ce îţi spune Domnul?

O mulţime de bolnavi zăceau lângă scăldătoare. Nu petrece timp cu cei ce aleg să zacă pe la scăldători. Alege să pleci dintre cei bolnavi (spiritual). Du-te cu cei sănătoşi (spiritual). Petrece timp cu cei sănătoşi (spiritual).

 

Fie umblarea ta (între cei sănătoşi) binecuvântată de Domnul!

 

L-a rugat pe Isus să vină

Ioan 4

Ioan 4:47b

„L-a rugat pe Isus

să vină

şi

să tămăduiască

pe fiul lui.“

*

Doamne Isuse,

Mulţumesc pentru izvorul de apă vie pe care l-ai pus în mine. Numai el poate potoli setea sufletului meu. Fă-l să curgă din belşug, ca oamenii care vor veni să vadă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi să se închine Ţie în duh şi adevăr.

Dă bucurie semănătorului şi secerătorului, binecuvântează munca lor!

Vindecă fetele şi feciorii noştri, ca toţi împreună în casele noastre să lăudăm Numele Tău.

Doamne, Tu eşti Salvatorul nostru şi al întregii lumi.

Ne bucurăm de Cuvântul Tău şi vrem ca El să fie sănătatea şi viaţa noastră în fiecare zi.

Mulţumim că vrei să fim sănătoşi şi în trupurile noastre, de aceea Te rugăm să ne ajuţi să avem grijă de „templul Duhului Tău cel Sfânt“ în fiecare zi, împlinind nevoile lui cum ştim mai bine. Învaţă-ne cum să venim la Tine, cum să ne rugăm când ajungem în boală şi durere.

Mulţumim că Tu eşti singurul care potoleşti setea sufletului nostru.

Fie în inima ta un izvor de apă vie din care curge viaţă spre alţii!

Roagă-te pentru cei bolnavi

Ioan 4:43-54

*

Ioan 4:47b

„L-a rugat pe Isus

să vină

şi să tămăduiască

pe fiul lui.“

*

O vindecare fizică are şi un înţeles spiritual.

Cum înţelegi tu vindecările fizice?

Se întâmplă adesea că un om ajunge în boală şi Îl caută pe Dumnezeu şi-I cere ajutor. Când copiii lui sunt bolnavi, atunci strigă şi mai tare către Domnul.

Cunoşti tu pe cineva bolnav din familia ta sau din biserică, poate vecini sau prieteni care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu? Poţi să te rogi cu ei? Rugăciunea ta poate să fie simplă. Rugăciunea acestui slujbaş a fost simplă: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu“. El a crezut cuvântul Domnului.

Credinţa este importantă. Noi trebuie să ne rugăm pentru vindecări fizice şi să credem că Dumnezeu este în stare să vindece orice boală fizică. Totuşi, Dumnezeu are planurile Lui cu fiecare om, şi noi nu le cunoaştem, de aceea, dacă Dumnezeu alege să nu vindece o persoană, din motivele pe care doar El le ştie, trebuie să acceptăm voia Lui.

Când Domnul Isus a fost pe pământ a făcut mult bine tuturor şi a vindecat bolnavii care au venit la El. Vino la Domnul cu toate problemele tale de sănătate şi adu-i şi pe alţii în rugăciune înaintea Domnului.

„Îmi pusesem nădejdea în Domnul şi El S-a plecat spre mine şi mi-a ascultat strigătele.“ Psalmul 40:1

„Eu am căutat pe Domnul şi mi-a răspuns, m-a izbăvit din toate temerile mele.“ Psalmul 34:4

„Vindecă-mă Tu, Doamne, şi voi fi vindecat, mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit; căci Tu eşti slava mea.“ Ieremia 17:14

Domnul să te asculte când te rogi pentru cei bolnavi!

Credinţa

Ioan 4:43-54

 *

Ioan 4:50b

*

„Şi omul acela

a crezut

cuvintele pe care i le spusese Isus

şi a pornit la drum.“

*

Slujbaşul acesta L-a chemat pe Domnul Isus acasă la el ca să-i vindece copilul. Domnul Isus a vrut să-i crească credinţa zicându-i: Nu vin cu tine, du-te singur, copilul tău trăieşte. Slujbaşul a crezut şi a plecat acasă singur, fără Domnul.

De multe ori cerem şi noi ceva, dar nu credem ceea ce ne spune Domnul Dumnezeu, şi rostim mereu şi mereu aceleaşi rugăciuni.

Domnul Dumnezeu vrea ca noi să credem înainte de a vedea.

În familiile noastre astăzi, vrem să vedem credinţa reală crescând. Vrem să vedem cum Dumnezeu răspunde la credinţa reală.

Se vede în casa ta răspunsul la rugăciunea făcută cu credinţă?

Pentru care rugăciune crezi tu că aşteaptă Domnul de la tine credinţă şi ascultare?

Avraam a crezut pe Dumnezeu când i-a cerut un lucru foarte greu.

Ce cere Domnul Dumnezeu de la tine? Cum umbli tu: prin credinţă sau prin vedere?

Opusul credinţei este frica. Dacă alegi frica nu poţi rezolva problema. Frica paralizează. Fugi de frică! Cum? Alergând după credinţă.

Alege astăzi credinţa!

Domnul să-ţi mărească credinţa ta!

Învaţă pe copil

Ioan 4:43-54

 *

Ioan 4:46

*

„În Capernaum

era un slujbaş împărătesc,

al cărui fiu

era bolnav.“

*

Când un părinte rămâne singur cu toate responsabilităţile trebuie să ţină minte că disciplina continuă. Copilul se joacă adesea cu părinţii, ca să facă ce vrea el.

Nu încerca să compensezi lipsa unui părinte cu daruri, bani, timp mult la televizor sau computer, lucruri scumpe etc.

Învaţă pe copil să aibă o atitudine sănătoasă faţă de părintele lipsă. Păstrează o poză la vedere pentru el. Vorbeşte despre amintirile frumoase ca familie.

Nu aştepta să-şi asume responsabilităţile adulţilor. Nu spune „de acum tu eşti femeia sau bărbatul în casă“. Nu-l împinge în faţă la responsabilităţile adulţilor, dar nici nu-l ţine înapoi fiind prea protectoare.

Lasă-l să vadă în continuare credinţa ta în Dumnezeu, roagă-te cu el, citeşte Biblia, citeşte la culcare, roagă-te la masă, mergeţi la biserică, dăruiţi din puţinul vostru (Domnul va binecuvânta ce rămâne). Cântaţi Domnului.

Chiar dacă-i mult de lucru, caută momente să râzi şi să zâmbeşti cu copilul tău. Găseşte timp de discuţii cu el.

Cum ai vorbi tu despre amintirile frumoase?

Cum ai vrea să vadă alţii credinţa ta?

Nu uita că Domnul este tăria ta, ajutorul tău, înţelepciunea ta, mângâierea ta, orice s-ar întâmpla.

Domnul să binecuvânteze familia ta!

Un singur părinte

 

Ioan 4:43-54

*

Ioan 4:46

„În Capernaum era un

slujbaş împărătesc

al cărui fiu

era bolnav.“

*

Nu ştim ce s-a întâmplat cu mama acestui copil bolnav.

În fiecare familie intervin situaţii când unul dintre părinţi lipseşte şi celălalt trebuie să poarte toate responsabilităţile. Poate fi o situaţie de călătorie sau afacere (business), o urgenţă sau boală, moartea şi divorţul. Trebuie explicată orice schimbare în familie. Chiar şi copii mici se îngrijorează. Ei simt tristeţea, singurătatea şi nesiguranţa. Copiii ştiu când lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie. De multe ori simt că nu li se spune adevărul.

Divorţul este lucrul cel mai greu pentru copii, de aceea trebuie multă atenţie la explicare.

Moartea unui părinte este o ocazie de a discuta despre viaţa după moarte, despre credinţă şi înviere.

Când copilul rămâne numai cu un părinte, va încerca să schimbe regulile, să vadă ce anume rămâne la fel. Va trebui să fii la fel cu dragostea şi cu disciplina, nu să îţi plângi de milă sau să răsfeţi copilul.

Menţine rutina normală, deoarece aceasta contribuie la stabilitatea casei. Oboseala fizică este un pericol. Roagă-te  pentru înţelepciune; trebuie să păstrezi echilibru. Cere ajutor copilului, vecinului, rudelor, prietenilor.

Cum vorbeşti tu cu copilul despre lucruri grele şi triste?

Cum ai explica tu unui copil ce este divorţul?

 

Domnul să protejeze familia ta!