Inima

*

Inima
Autor: Nelu Jarda

*

In inima ai parte,
De tot ce e frumos,
Daca in ea exista,
Cuvantul Lui Hristos.

*

In inima esti vesel,
Chiar si prin incercare,
Cand El traieste-in tine,
Ti-aduce vindecare.

*

Dar inima-i deschisa,
La tot ce-i pamantesc,
Daca aduni pacatul,
In lume tu te pierzi.

*

Vrasmasul cu putere,
Se lupta zi de zi,
ca sa iti ia cununa,
Care o poti primi.

*

In inima e lupta,
Cu tot ce e firesc,
Cu viata sau cu moartea,
Depinde tu ce alegi.

*

Din inima iti iese,
Ce-i bun sau ce-i murdar,
Cuvinte cu putere,
Cu har sau cu amar.

*

Acum la incheiere,
Din inima te-ndemn,
Sa scoti ce-i rau afara,
Si-ntruna sa veghezi.

*

Mai e putin si Domnul,
Va strange-a Lui Mireasa,
Si va lua cu El,
Doar inima aleasa.

Lutul şi Olarul

1 olarul*

Isaia 45:8-13

Isaia 45:9b

„Oare lutul zice el celui ce-l făţuieste: Ce faci?”

*

Cine se ceartă cu Dumnezeu? Care sunt subiectele de ceartă?

Vai de cei ce întreabă pe Domnul „ce faci?”!

Vai de cei ce se ceartă cu părinţii!

Vai de cei ce pun întrebări lui Dumnezeu ca să-L tragă la socoteală despre ceea ce face.

Vai de cei ce se ceartă cu Făcătorul lor!

Cred că oamenii s-au certat cu Dumnezeu pentru alegerea lui Cir. De ce a fost ales împăratul păgân Cir, ca răscumpărător pentru poporul Israel (v.13)?

Dumnezeu dă răspunsuri la întrebările oamenilor. Ce înveţi tu despre Dumnezeu din răspunsurile Lui? Răspunsul meu este: eu sunt lutul, iar El este Olarul! Care ar fi întrebările bune pe care putem să le punem lui Dumnezeu?

Sunt întrebări acceptabile şi întrebări inacceptabile?

Dacă suntem sinceri şi căutăm adevărul, dacă ne gândim şi ne rugăm pentru lumină în viaţa de credinţă, întrebările noastre ne ajută să-L descoperim pe Dumnezeu.

Dacă întrebările noastre Îl judecă pe Dumnezeu pentru ceea ce face El, nu sunt acceptabile.

Nu trebuie să punem la îndoială felul în care Dumnezeu alege să folosească oamenii în lucrare.

Nu putem să-L întrebăm pe Dumnezeu de ce lucrează aşa. Nu putem să-I spunem lui Dumnezeu ce are de făcut. Noi nu ştim mai bine ce are El de făcut şi pe cine să folosească (ca ajutor sau disciplină) în viaţa noastră. Trebuie să avem mai mult respect faţă de Dumnezeu.

Care sunt întrebările tale? Care întrebări te-ar ajuta să ai mai multă încredere în Dumnezeu?

Când ne îndoim de ceea ce face sau a făcut Dumnezeu, este greşit să punem întrebări.

Când ne îndoim de ceea ce facem sau am făcut noi, uităm cine este Dumnezeu şi ce face El. Noi niciodată nu Îl vom înţelege pe deplin pe Dumnezeu pentru că suntem limitaţi.

Uneori este greu să ducem informaţia de la minte la inimă.

Dumnezeu are tot dreptul să ducă la îndeplinire voia Lui, pentru că voia Lui este bună, plăcută şi desăvârşită, chiar dacă noi nu vedem.

În care domeniu din viaţa ta cauţi voia ta şi neglijezi voia Domnului?

Doamne, Te rog să mă ajuţi să nu mă îndoiesc când e greu în viaţă, ci să cred că Tu m-ai făcut, Tu eşti Creatorul, Tu eşti Tatăl meu şi cunoşti totul despre mine şi problemele mele. Te rog să mă ierţi pentru întrebările mele greşite şi pentru atitudinea mea rea faţă de disciplina Ta. Vreau să am respect faţă de Tine indiferent de ceea ce Tu trimiţi în viaţa mea.

Mulţumesc pentru iertare şi ajutor. Tu mă eliberezi de ceartă şi îndoială. Mulţumesc că mă ajuţi să înţeleg şi cu inima nu numai cu mintea. Cred că voia Ta este cea mai bună şi de aceea o caut.

 

Doamne, păzeşte inima mea de îndoială şi ceartă!

 

O altă perspectivă asupra Psalmului 23

psalm23-72Domnul este Păstorul meu

– Aceasta înseamnă Relaţie!

Nu voi duce lipsă de nimic

– Aceasta însemnă Provizie!

El mă paşte în păşuni verzi

– Aceasta înseamnă Odihnă!

El mă duce la ape de odihnă

– Aceasta însemnă Refacere, Prospeţime!

El îmi înviorează sufletul

– Aceasta înseamnă Vindecare!

Ei mă povăţuieşte pe cărări drepte,

– Aceasta este Călăuzire!

din pricina Numelui Său.

– Acesta este Scop!

 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii,

– Acesta este Test!

 nu mă tem de nici un rău,

– Aceasta este Protecţie!

căci Tu eşti cu mine.

– Aceata este Credincioşie!

Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

– Aceasta este Disciplină!

 Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei;

– Aceasta este Speranţa!

 îmi ungi capul cu untdelemn

– Aceasta este Consacrare!

 şi paharul meu este plin de dă peste el.

– Aceasta este Abundenţă!

 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele

– Aceasta este Binecuvântare!

 şi voi locui în Casa Domnului

– Aceasta este Securitate, Siguranţă!

 până la sfârşitul zilelor mele.

– Aceasta este Eternitate!

A Different Look at the 23rd Psalm

Coach Muller's avatarMy Good Time Stories

This is an eye opener… Some people probably never thought nor looked at this Psalm in this way even though they say it over and over again. So, sit back, read this comforting Psalm, and see it in a new perspective.

The Lord is my Shepherd

– That’s Relationship!

I shall not want

– That’s Supply!

He maketh me to lie down in green pastures.

– That’s Rest!

He leadeth me beside the still waters.

– That’s Refreshment!

He restoreth my soul

– That’s Healing!

He leadeth me in the paths of righteousness.

– That’s Guidance!

For His name sake

– That’s Purpose!

Yea, though I walk through the valley of the shadow of death.

– That’s Testing!

I will fear no evil.

– That’s Protection!

For Thou art with me

– That’s Faithfulness!

Thy rod and Thy staff they comfort me,

– That’s Discipline!

Thou preparest a table before…

View original post 59 more words

Eu sunt Domnul şi nu este altul !!!

1 Spirit*

Isaia 45:1-8

Isaia 45:5a

„Eu sunt Domnul şi nu este altul.”

*

Împăratul Cir nu a eliberat poporul Israel din robie pentru o răsplată.

Este uimitoare asemănarea împăratului păgân Cir cu Împăratul Isus Cristos.

Dumnezeu îl numeşte pe împăratul Cir, păstorul Meu.

Domnul Isus este Păstorul cel bun.

Dumnezeu îl numeşte pe împăratul Cir, unsul Meu.

Domnul Isus este Unsul Tatălui.

Scopul lui Dumnezeu este atins şi El foloseşte instrumentele (oamenii) pe care le alege.

Mesia a fost pus de o parte ca să facă o lucrare, a venit ca să aducă eliberare din robia păcatului.

Cir a fost ales de Dumnezeu să facă o lucrare, a adus eliberare pentru Israel. Toată asemănarea pare ciudată, dar Domnul i-a dat şansa lui Cir să ajungă la adevărata închinare. Toţi conducătorii acestei lumi sunt sub autoritatea lui Dumnezeu.

Domnul l-a luat pe Cir de mână şi l-a condus spre victorie. Toate uşile s-au deschis înaintea lui şi a stăpânit peste popoare, bucurându-se de averile şi bogăţiile lor. Dumnezeu l-a întărit pe Cir şi l-a folosit ca să elibereze poporul Israel, care era de fapt în centrul atenţiei lui Dumnezeu.

Dumnezeu se prezintă: „Eu sunt Domnul şi nu este altul”. Când suferinţă grea vine în viaţa noastră, ne punem întrebări şi avem îndoieli cu privire la puterea şi caracterul lui Dumnezeu. Să ne amintim că El are toată autoritatea şi toate lucrurile lucrează spre binele celor ce se încred în El.

Ce îţi vei aminti tu în ziua suferinţei?

Dumnezeu aduce bucurie şi eliberare, mântuire şi izbăvire (v.9). Când dreptatea învinge pe pământ, vin vremuri de înviorare de la Domnul, căci fără mântuire şi pace, nici pământul, nici oamenii nu prosperă.

Cauţi tu mântuirea, pacea şi bucuria?

Cauţi tu eliberarea, dreptatea şi vremurile de înviorare?

Cauţi tu neprihănirea? „Ferice de cei însetaţi după neprihănire căci ei vor fi săturaţi.” Matei 5:6

Cauţi tu pentru familia ta o atmosferă plăcută prin prezenţa Domnului între voi?

Cauţi tu să ai aceste calităţi pentru reputaţia ta? Sau pentru că Îl iubeşti pe Domnul?

Doamne, cred că Tu eşti Domnul şi nu este altul ca Tine: Suveran şi Atotputernic, Măreţ şi Minunat, Stăpân şi Domn peste întregul univers, Dătătorul oricărui lucru bun: pace, bucurie, mântuire, vremuri de înviorare, izbăvire.

Doamne, inima mea caută pacea şi bucuria!

Ungerea

1 ungereaIsaia 45:1-8

Isaia 45:1a

„Aşa

vorbeşte

Domnul

către

unsul Său.”

*

Oare ce înseamnă faptul că Cir este „unsul” Domnului? Pentru ce a fost uns?

Ce a promis Dumnezeu împăratului Cir?

Cunoştea împăratul Cir promisiunile lui Dumnezeu?

Oare ce s-a întâmplat în viaţa împăratului păgân că s-a lăsat folosit de Dumnezeu? Să nu uităm cine a fost Daniel şi ce influienţă a avut la palat.

Oare de ce Dumnezeu îl ţine de mână ca să doboare neamurile?

Oare de ce Dumnezeu merge înaintea lui şi îi promite bogăţii?

Deşi Dumnezeu a vorbit împăratului (ca tu să Mă cunoşti v.4b şi 5b) nu găsim scris că a ajuns să se închine Lui.

Dumnezeu ne vorbeşte ca să-L cunoaştem şi să ajungem să ne închinăm Lui.

L-a recunoscut Cir pe Dumnezeu când a împlinit profeţia pentru poporul Israel? 2 Cronici 36:22-23, Ezra 1:2-4

Poporul Israel a ştiut că robia nu este veşnică şi Dumnezeu nu i-a uitat.

Când te afli în vremuri grele îţi aminteşti tu că nimic nu este veşnic şi că Dumnezeu nu te-a uitat?

Cum te încurajează credincioşia lui Dumnezeu când vezi cum a lucrat în istorie?

Care promisiuni ale lui Dumnezeu sunt încurajare pentru tine astăzi?

,,Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”(1 Ioan 1:9)

Doamne, mulţumesc pentru eliberarea pe care mi-o dă iertarea Ta ca să merg mai departe în viaţa de credinţă.

,,V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”(Ioan 16:33)

Doamne, mulţumesc pentru pacea, îndrăzneala şi biruinţa pe care mi-o dai în mijlocul necazurile de fiecare zi.

,,Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.”(Ieremia 29:11)

Doamne, mulţumesc că eşti cu mine ca să mă izbăveşti. Tu ai gânduri bune faţă de mine, gânduri de pace. Tu ai pregătit un viitor minunat pentru mine.

,, Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde.”(Isaia 43:1b-2)

Mulţumesc că mă încurajezi să nu mă tem, Tu mi-ai dat un nume şi sunt copilul Tău. Tu vei fi cu mine în toate furtunile vieţii.

,,Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru.” (1 Ioan 2:20)
,,Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.” (1 Ioan 2:27)

Doamne, Tu îmi dai o ungere divină ca să slujesc în Împărăţia Ta.

 

Doamne, inima mea doreşte ungerea dată de Tine!

 

Cine este Răscumpărătorul tău?

1 RedeemerIsaia 44:24-28

Isaia 44:24a

„Aşa

vorbeşte

Domnul,

Răscumpărătorul

tău.”

*

Cine este Domnul? Cine este Domnul tău?

De-a lungul istoriei oamenii au dorit să cunoască viitorul. Dorinţa aceasta i-a îndemnat pe unii la rugăciune, pe mulţi i-a condus la alte cercetări. Unii cercetători caută să descopere astăzi efectele pe termen  lung ale medicamentelor. Mulţi se îngrijorează în ce priveşte tehnologia. Viitorul preocupă mintea scriitorilor. Sănătatea minţii noastre s-ar putea pierde, dacă am şti ce va aduce viitorul.

Cum putem avea pace în ceea ce priveşte viitorul nostru?

Cei ce-L cunosc şi se încred în Domnul Dumnezeu, Creatorul şi Susţinătorul tuturor lucrurilor în cer şi pe pământ,  pot să privească în viitor cu confidenţă şi curaj, nu pentru că înţeleg toate detaliile, nici pentru că sunt în control, ci pentru că Dumnezeul universului care are grijă de noi ţine totul sub autoritatea Lui într-un mod perfect.

Prin proorocul Isaia, Dumnezeu a anunţat poporul că va ajunge în robie (39:7), a anunţat mângâierea (40) şi promisiunea că în ciuda necredincioşiei lor (43:22-23), Dumnezeu îi va izbăvi, căci El este Răscumpărătorul lor (44:22-28). Cei ce se vor întoarce cu pocăinţă şi credinţă vor fi iertaţi (44:22). Ce înseamnă acest lucru pentru tine?

Dacă eşti în robia păcatului există speranţă şi pentru tine. Chiar dacă ai fost necredincioasă, nu uita că Dumnezeu este Răscumpărătorul tău.

Dumnezeu cunoaşte bolile secolului nostru şi poate să ne ajute în orice situaţie ne-am afla.

Dumnezeu foloseşte oameni şi evenimente ca să ne ridice şi să aducă libertatea în viaţa noastră.

Doamne, Tu eşti Creatorul! Tu m-ai întocmit în pântecele mamei mele. Tu ai creat tot ce se vede şi tot ce nu se vede. Tu ai desfăşurat cerurile, Tu ai întins pământul. Cred că Tu zădărniceşti semnele celor mincinoşi, Tu arăţi înşelăciunea ghicitorilor şi prefaci ştiinţa înţelepţilor în nebunie. Tu întăreşti Cuvântul Tău şi împlineşti toată voia Ta. Ce spui Tu, se face. Mă bucur că Tu, eşti Tatăl meu.

Dumnezeu este Domn peste întreaga istorie (trecut, prezent şi viitor)!

Eu ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte şi mă va apăra în orice vreme.

 

Doamne, inima mea se bucură

pentru că Tu ai un viitor minunat pentru mine!

Aşa vorbeşte Domnul…

1 God-speaks

*

Isaia 44:24-28

Isaia 44:24a „Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău.”

 *

Ce înseamnă „Aşa vorbeşte Domnul”? Ce înseamnă pentru tine „Eu sunt Domnul”?

Nimic nu se întâmplă fără cunoştinţa lui Dumnezeu; nici în cer, nici pe pământ. Toate evenimentele, toate consecinţele se desfăşoară după profeţia lui Dumnezeu. El cunoaşte tot viitorul. Este un singur Dumnezeu, unic şi stăpân peste tot şi toate. Istoria este în mâna Lui.

Cum te încurajează profeţiile împlinite ale lui Dumnezeu ca să fii tare în problemele vieţii?

Cum îţi măresc ele încrederea în Dumnezeu? Cum îţi creşte credinţa şi încrederea ta în Dumnezeu, ştiind că El are puterea să împlinească tot ce spune, toate profeţiile din Scriptură? Crezi tu că cineva are putere să controleze istoria?

Isaia vorbeşte despre viitorul poporului Israel dus în robie într-o ţară străină, într-o naţiune păgână din cauza neascultării lor de Dumnezeu. Poate Israeliţii se gândesc că Dumnezeu i-a abandonat, poate se gândesc ce să facă. Dumnezeu le aminteşte că după şaptezeci de ani de robie se vor întoarce în ţara lor.

Dumnezeu a ales pe împăratul Cir (păgân) ca să împlinească planurile Lui (v.28). Oare de ce un împărat păgân a fost ales de Dumnezeu ca să asculte de El? Ce ştii despre împăratul Cir?

2 Cronici 36:2-23 ne relatează faptul că Dumnezeu i-a vorbit lui Cir, i-a spus ce are de făcut.

Ezra 1:1-7 ne spune că împăratul a scris o proclamatie în favoarea poporului Israel.

Ezra 5:13 ne spune că împăratul Cir a poruncit să se zidească din nou Casa lui Dumnezeu.

Isaia 41:2-3 ne spune că împăratul Cir a fost ridicat (ales) de Dumnezeu să împărăţească.

Poate nu înţeleg planul lui Dumnezeu în totalitate, dar ştiu că El are un plan perfect pentru fiecare lucru mic sau mare. Ştiu că am ceva de făcut, de aceea, prin rugăciune, citirea Bibliei, relaţia cu alţii credincioşi cer: (1) discernământ de la El ca să aud ce doreşte ca să fac, şi apoi (2) să unesc cunoştinţa mea cu faptele şi acţiunile mele. Mulţi credincioşi Îl cunosc pe Dumnezeu (ştiu multe lucruri despre Dumnezeu), dar nu Îl slujesc, nu ştiu ce au de făcut.

Te surprinde faptul că Dumnezeu foloseşte credincioşi şi necredincioşi (păgânul Cir) ca să ducă la îndeplinire planul Lui? Pe cine foloseşte Dumnezeu în viaţa ta ca să-ţi atragă atenţia?

În viaţa cui te foloseşte Dumnezeu ca să împlinească planul Lui? Cum îţi vorbeşte Domnul?

 

Doamne, inima mea se bucură că mă foloseşti în Împărăţia Ta

ca să-Ţi împlineşti planurile!

 

Trecut, prezent şi viitor

1 GodIsaia 44:24-28

Isaia 44:24a

„Aşa

vorbeşte

Domnul,

Răscumpărătorul

tău.”

 *

Când te uiţi în viitor, ce anume ţi se pare nesigur? Pentru care lucruri te simţi ca într-o pustie rătăcind fără speranţă? Pentru care lucruri ţi-ai pierdut speranţa?

Unde cauţi ajutor? Unde cauţi sfaturi şi direcţii? Auzi vocea Domnului, Răscumpărătorul tău?

Când ai ajuns într-o robie, te întrebi cine controlează totul?

Te întrebi dacă Dumnezeu te-a uitat sau te-a abandonat?

Ce-i de făcut? Ştii tu că Dumnezeu este cu tine chiar şi în cea mai aspră robie? Ştii tu că El doreşte  să-ţi dea libertatea? Nimic nu este accidental! El are un plan divin pentru fiecare din noi. El este Domnul şi nu este altul! El ne vorbeşte.

Cel mai sacru nume a lui Dumnezeu este Domnul (Iahwe- Iehova) care înseamnă autoritate, control, putere absolută asupra tuturor evenimentelor, asupra tuturor oamenilor şi asupra tuturor timpurilor.

Dumnezeu este Răscumpărătorul meu pentru că m-a cumpărat din robia păcatului cu preţul sângelui Domnului Isus.

El este Domn peste trecutul meu, El m-a întocmit în pântecele mamei mele, El a făcut toate lucrurile, El a desfăşurat cerurile, El a întins pământul.

El este Domn peste prezent. El zădărniceşte semnele proorocilor mincinoşi, El arată ca înşelători pe ghicitori, El face pe cei înţelepţi să dea înapoi, El preface ştiinţa în nebunie, El întăreşte cuvântul robului Său, El împlineşte ce prorocesc trimişii Lui.

Dumnezeu este Domn peste viitor. El spune: ,,Ierusalimul va fi locuit, vor fi zidite cetăţile lui Iuda, dărâmăturile vor fi ridicate, împăratul Cir va împlini voia Mea.”

Ce a făcut Dumnezeu pentru tine în trecut? Ce face Dumnezeu în viaţa ta în prezent?

Cum vezi viitorul tău împreună cu Dumnezeu?

Doamne, Tu pregăteşti pentru oricine o cale ca să Te cunoască. Tu vorbeşti fiecărui om.

Mulţumesc că m-ai răscumpărat ca să trăiesc în aşa fel ca cei ce mă văd să recunoască lumina Ta, să recunoască Evanghelia Ta.

 

Doamne, mulţumesc că îmi vorbeşti.

Evanghelia Ta este bucuria inimii mele!

Ţine minte!

111 vestescIsaia 42:1-44:23

Isaia 44:21a „Ţine minte aceste lucruri.”

*

Care este lucrul pe care-l ţii minte în ce priveşte viaţa ta de credinţă?

A deveni slujitor este singurul drum spre adevărata libertate.

Oamenii răscumpăraţi de Domnul, Îl glorifică printr-o slujire cu credincioşie şi printr-o închinare cu bucurie.

În contrast marcant cu împăratul Cir, Domnul Isus este blând. Oamenii nu se tem de El. Chiar şi fariseii sunt trataţi cu respect. Cei slabi sunt ajutaţi cu milă şi compasiune. Niciodată Domnul Isus nu stinge mucul care mai fumegă. El reaprinde credinţa celor ce este gata să se stingă.

Dumnezeu ne dă putere să biruim păcatul (temperamentul-mânia şi mândria). Nu ne lasă în întuneric. Ne duce pe un teren nou şi ne ţine de mână. Vrea să înţelegem că El este singura noastră speranţă, că El este singurul nostru Mântuitor.

Dumnezeu a vrut ca poporul Israel să fie o binecuvântare pentru toate naţiunile pământului. El vrea ca noi astăzi să fim o binecuvântare pentru cei din jurul nostru. Ce zic cei din jurul tău despre tine? Se bucură să stea lângă tine sau fug de tine? Ce spun oamenii despre Dumnezeul tău?

Dumnezeu a dat Legea poporului Israel, dar ei nu au ascultat de ea. Dumnezeu ne-a dat şi nouă Cuvântul Lui. Ce facem cu el? Faţă de care adevăr din Scriptură ai un ochi orb şi o ureche surdă? Totuşi, Dumnezeu este bun, chiar când noi nu ne pocăim. Ne trimite suferinţa ca să ne atragă atenţia, să ne amintească cui aparţinem.

Credinţa creşte mai mult prin suferinţă decât prin absenţa ei.

Uneori aducem mai multă glorie lui Dumnezeu prin suferinţă, pentru că ne încredem în El. Este o oportunitate mare ca alţii să vadă o mărturie vie şi să se întărească în credinţă. Noi experimentăm prezenţa lui Dumnezeu prin greutăţile vieţii care pot să mărească credinţa noastră. Gloria lui Dumnezeu se vede prin ceea ce suntem şi facem. Când Îl glorificăm pe Dumnezeu, îndreptăm atenţia altora spre atributele Lui. Către cine arată vorbele şi faptele mele? Către Dumnezeu sau departe de Dumnezeu?

Duhul Sfânt dă înviorare sufletului nostru. Idolatria cere mereu ceva de la noi, niciodată nu ne împlineşte, niciodată nu ne înviorează.

În faţa cui mă plec? În faţa idolatriei sau în prezenţa Duhului Sfânt?

Doamne, vreau să ţin minte că Tu eşti Răscumpărătorul meu. În fiecare zi mă întorc la Tine ca să primesc putere şi să mă bucur. Sunt fericită să stau de vorbă cu Tine şi să citesc Cuvântul Tău. Mulţumesc pentru Duhul Sfânt care aduce adevărata închinare şi adevărata libertate în viaţa mea.

 

Doamne, mulţumesc pentru înviorarea pe care o dă Duhul Sfânt inimii mele!