Păcatul şi sfinţenia

17 fIsaia 6:3

*

„Sfânt,

Sfânt,

Sfânt

este

Domnul oştirilor.”

*

Învaţă pe copilul tău sau al altora, ce este păcatul, cum să recunoască şi să mărturisească păcatul. Inima lui Isaia a fost plină de bucurie când a fost iertat de păcat. Dumnezeu l-a ajutat să vadă că El este Sfânt. În prezenţa lui Dumnezeu (care este fără păcat), Isaia a putut să vadă păcatul lui. Dumnezeu este bun în toate timpurile şi iartă pe păcătoşi. Recunoaşterea păcatului nu este un lucru natural, uşor, normal. Răspunsul natural este negarea sau învinovăţirea altora. Învaţă pe copil să explice ce a făcut rău (am spart un geam), apoi să spună „îmi pare rău” şi „te rog iartă-mă”. Iartă şi disciplinează după gravitatea faptului. Evită reacţiile care pot aduce frica sau nemărturisirea răului în viitor. Nu fă să pară mai grav decât este, pentru că va urma o altă greşeală în curând. Nimeni nu are copii perfecţi. Tu vrei binele copilului tău şi doreşti ca el să recunoască că a păcătuit (greşit), că trebuie rezolvată problema (păcatul), că nu trebuie să mintă (păcat), nici să ascundă realitatea. Învaţă pe copilul tău să spună mai des (ori de câte ori e nevoie), „îmi pare rău că am greşit” şi „te rog, iartă-mă”. Odată cu încurajările tale vei descoperi că va spune „am fost nervos”, „am fost egoist”, urmate de recunoaşterea lucrurilor care ar putea fi îndreptate: „trebuia să fiu mai răbdător”, „trebuia să mă gândesc şi la alţii”. Această purtare va dezvolta în copil un model de ascultare de părinţi şi de Dumnezeu.

Acţiunile tale vor învăţa copilul. Dacă tu eviţi să recunoşti păcatul sau responsabilităţile tale, dacă te scuzi când întârzii, dacă eşti iritată, neprietenoasă, geloasă, copilul te observă. Cea mai bună învăţătură pentru copil este modelul părintelui.

Foloseşte exemple din Scriptură ca să explici ce este păcatul. De exemplu: Adam a aruncat vina pe Eva (Genesa 3:12), Moise a fost încăpăţânat (Exod 3:11-4:17), David nu a folosit puterea lui spre a face bine altuia şi a pierdut încrederea poporului (2 Samuel 11:2-5), Iona a fost nervos (Iona 1-4), Petru a făcut o promisiune şi a călcat-o (Marcu 14:29-30, 72), Pavel a recunoscut păcatul lui (Romani 7:15-24). Folosind Biblia îl ajuţi pe copil să vadă răspunsul Domnului la păcatul omului. Viaţa de fiecare zi ne ajută să vorbim despre păcat, mărturisire şi iertare. Când vorbeşti despre iertarea altora şi ceri altora iertare, copilul va înţelege că păcatul este serios, grav. Va ajunge să înţeleagă că are nevoie de Domnul mai mult decât de un prieten, va ajunge să înţeleagă că are nevoie de un Salvator din păcat şi din robia păcatului. Nu amâna rezolvarea problemei pe mâine.

Doamne, iartă-mi păcatele şi binecuvântează inima mea!

Advertisements

Mulțumirea, o stare de care trebuie să ne deprindem!

    “căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întăreşte.

 ……………………  FILIPENI, 4: 9-13

.

Odată cineva  a fost rugat să-și prezinte o zi din viața sa de creștin. Dar nu toate zilele noastre sunt roz și încurajatoare. Dar persoana la care mă refer a răspuns cum nu se putea mai “bine”,  cu clipe fericite de dimineața până seara târziu, deși a avut de muncă, pe alocuri din greu, la bucătărie, în casă, la câmp și la animale, dar și la jobul unde mergea în mod regulat, însă parfumul care l-a extras în mărturisire a fost presărat  de cântări și de rugăciuni de mulțumire înaintea Domnului  pentru toate lucrurile prin care a trecut.

Dar se știe că atunci când nu ne place ceva, sarcinile care ne stau în față, mâncarea, forfota sau ambientul, munca sau oamenii de care avem parte, cel mai probabil, suntem animați de sentimente de nemulțumire și disconfort. E adevărat că la încheierea zilei, înainte de culcare, e posibil să putem mulțumi sincer Domnului pentru toate lucrurile din acea zi, la global.

Read more…

Cine tolerează păcatul?

Isaia 5:1-30

Isaia 5:25a

„De aceea

Se şi aprinde Domnul

de mânie.”

 

Noi alegem să fim credincioşi Domnului sau să nu Îl ascultăm.

Dacă alegem să-L ascultăm, nu vom trăi plini de frica mâniei lui Dumnezeu. Frica ne ţine robi. Romani 8:15 ne spune: „Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm „Ava” adică „Tată”.

Te urmăreşte frica uneori? Aminteşte-ţi acest verset.

Dumnezeu va judeca pe cei ce au luat decizii să nu asculte de El şi L-au ignorat pe Dumnezeu.

Mânia lui Dumnezeu trebuie satisfăcută. El este Conducătorul şi foloseşte duşmanii Lui şi ai noştri ca să ne pedepsească.

Respingerea (ignorarea) lui Dumnezeu atrage judecata asupra omului.

Dumnezeu este sfânt şi nu poate să tolereze păcatul. El judecă astăzi păcatul din viaţa mea. Mă disciplinează ca să nu fiu pedepsită odată cu cei necredincioşi.

Păcatele celor credincioşi au fost judecate la cruce, de aceea nu simţim întreaga mânie a lui Dumnezeu asupra noastră.

Avertizările lui Dumnezeu sunt har pentru mine astăzi. Mâine? Nu se ştie.

Ce ştii despre ziua judecăţii finale?

Unde vei fi tu în ziua judecăţii? Între cei credincioşi? Dacă nu, de ce nu?

Vrei să scapi de judecata din urmă?

Astăzi este ziua mântuirii. Primeşte-L pe Isus Cristos în inima ta. Crede astăzi tu şi toată casa ta. Apoi aşteaptă venirea Domnului umblând în lumina Lui.

Doamne, umple inima mea

de credincioşie şi ascultare de Tine!

Lumina Ta

Isaia 2

*

Isaia 2:5

*

„Veniţi

să umblăm

în lumina Domnului.”

*

 

Ce se întâmplă cu noi acum? Dacă suntem ucenicii Lui avem pace în inima noastră de la El.

Îl cunoşti tu pe Cel ce este sursa păcii?

Îl cunoşti tu pe Salvatorul?

În care domenii din viaţa ta nu ai pace?

În relaţii, în durere, la lucru, la biserică, financiar etc? Vei cere tu pacea Lui?

În timp ce aştepţi pacea Lui, umblă în lumina Lui, urmează căile Lui, încrede-te în El. Omul nu te poate ajuta (Isaia 2:22).

Te simţi vinovată că ai părăsit pe Domnul şi ai intrat în alianţe nesănătoase?

Te bazezi tu mai mult pe ajutorul omului decât pe ajutorul Domnului?

Pe ce se bazează lumea? Pe armată? Pe prietenii? Într-o zi totul va cădea.

Încrede-te în Domnul, El nu te va lăsa, nu te va părăsi niciodată.

Domnul va judeca lumea din cauza păcatului, din cauza vorbelor rele şi a faptelor rele. Cum sunt vorbele şi faptele tale? Care păcate sunt nemărturisite şi neiertate?

Este speranţă pentru credincioşi. Nu te teme de condamnare căci vei mânca din rodul faptelor tale. Isaia 3:10 ne spune: „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui.”

Vai de cel rău! Domnul va judeca pe conducătorii care duc poporul în rătăcire, calcă în picioare, apasă şi pradă pe cel sărac.

Doamne, aleg să umblu în lumina Ta ca să mă bucur de rodul faptelor mele făcute în ascultare de Tine. Mă încred în Tine, nu în oameni. Mă bazez pe ajutorul Tău.

 

Doamne, inima mea caută lumina Ta!

 

Ziua aceea

Isaia 2

*

Isaia 2:11b

*

„Numai

Domnul

va fi înălţat

în ziua aceea.”

*

 

Cum defineşti ziua Domnului?

Ioel 2:11, Zaharia 14:9, Maleahi 3:2-3, spun că ziua Domnului este o zi înfricoşată, o zi în care Domnul va fi Împărat înălţat peste tot pământul, o zi în care va fi o mare curăţire pe care o va face Domnul în viaţa celor aleşi, ca ei să aducă daruri neprihănite.

Zilele din urmă au început odată cu naşterea Domnului Isus. Noi trăim în zilele din urmă. Isaia vorbeşte despre zilele din urmă (încă în viitor) când în Ierusalim va fi tronul de domnie pentru o mie de ani (Isaia 2:2). Domnul Isus se va întoarce la Ierusalim unde va fi centrul mondial de guvernare şi de închinare a naţiunilor pământului. Naţiunile vor merge la Ierusalim pentru că El va învăţa pe poporul Lui legile Lui, ca să umble pe căile Lui, în ascultare de El.

Ce mare bucurie şi speranţă că va veni ziua când toate naţiunile vor fi învăţate de Domnul să umble în căile Lui! Nu va mai fi război şi toate resursele pământului vor fi folosite în scopul păcii.

De ce te duci tu la biserică? Care este motivul? Ca să înveţi căile Domnului? Ca să înveţi ascultarea de El?

Domnul este Învăţător pentru credincioşi şi Judecător pentru necredincioşi. Nu va fi pace pe pământ până nu va veni Domnul. Domnul Isus este sursa păcii. El este Prinţul păcii.

Doamne Isuse, mulţumesc pentru pacea pe care mi-o dai ori de câte ori ascult de învăţăturile Tale din Sfintele Scripturi. Vreau să cunosc căile Tale. Vreau să umblu în ascultare de Tine pentru ca în ziua aceea să recunosc domnia şi înălţarea Ta ca Stăpân şi Suveran peste întreg pământul.

Doamne, inima mea este bucuroasă când mă gândesc la ziua Domnului!

 Tu, Doamne, eşti înălţat!

Mântuit sau răzvrătit?

Isaia 1

*

Isaia 1:10a

*

„Ascultaţi

*

Cuvântul

*

Domnului.”

*

 

Toate păcatele pot fi iertate ca rezultat al schimbării atutudinii noastre faţă de Domnul şi cerinţele Lui. Este încă timp, astăzi este încă har să ne întoarcem la Domnul.

Domnul vrea restaurarea noastră. De fapt este mai interesat de curăţirea şi restaurarea noastră decât de pedeapsă. El nu doreşte moartea păcătosului ci împăcarea lui cu El.

Atenţia noastră trebuie să fie la Domnul nu la conducătorii, judecătorii şi sfetnicii de pe pământ. Este o mare diferenţă între conducătorii lumii şi Dumnezeu. Numai Dumnezeu este Suveran, Atotputernic, Domnul oştirilor (cereşti şi pământeşti).

Oferta iertării Lui este încă la dispoziţia noastră. Ce alegem?

Unde vei pune numele tău: în versetul 27 (mântuit) sau în versetul 28 (răzvrătit)?

Isaia 1:27 ne spune: „Cei ce se vor întoarce la Dumnezeu, vor fi mântuiţi.”

Isaia 1:28 ne spune: „Dar pieirea va atinge pe toţi cei răzvrătiţi şi păcătoşi şi cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri.”

Care este alegerea ta? Care este răspunsul tău?

Doamne, mulţumesc că ai răbdare cu mine şi mă chemi mereu la ascultare de Tine. Tu vrei binele meu. Tu vrei să mă salvezi nu să mă pedepseşti. Harul Tău mă îndeamnă la pocăinţă. Mulţumesc că mă iubeşti şi mă ierţi. Cred că Tu eşti Suveran, Atotputernic şi tot ce faci este drept. Atenţia mea va fi la Tine şi doresc ca alegerile mele zilnice să Te onoreze pe Tine.

Doamne, restaurează inima mea!

Credinţa

Ioan 4:43-54

 *

Ioan 4:50b

*

„Şi omul acela

a crezut

cuvintele pe care i le spusese Isus

şi a pornit la drum.“

*

Slujbaşul acesta L-a chemat pe Domnul Isus acasă la el ca să-i vindece copilul. Domnul Isus a vrut să-i crească credinţa zicându-i: Nu vin cu tine, du-te singur, copilul tău trăieşte. Slujbaşul a crezut şi a plecat acasă singur, fără Domnul.

De multe ori cerem şi noi ceva, dar nu credem ceea ce ne spune Domnul Dumnezeu, şi rostim mereu şi mereu aceleaşi rugăciuni.

Domnul Dumnezeu vrea ca noi să credem înainte de a vedea.

În familiile noastre astăzi, vrem să vedem credinţa reală crescând. Vrem să vedem cum Dumnezeu răspunde la credinţa reală.

Se vede în casa ta răspunsul la rugăciunea făcută cu credinţă?

Pentru care rugăciune crezi tu că aşteaptă Domnul de la tine credinţă şi ascultare?

Avraam a crezut pe Dumnezeu când i-a cerut un lucru foarte greu.

Ce cere Domnul Dumnezeu de la tine? Cum umbli tu: prin credinţă sau prin vedere?

Opusul credinţei este frica. Dacă alegi frica nu poţi rezolva problema. Frica paralizează. Fugi de frică! Cum? Alergând după credinţă.

Alege astăzi credinţa!

Domnul să-ţi mărească credinţa ta!