Casa Mea

I-am-so-blessed

*

Isaia 56

Isaia 56:7b „Casa Mea se va numi

o casă de rugăciune

pentru toate popoarele.”

*

Mântuirea şi neprihănirea lui Dumnezeu sunt aproape să se arate. Domnul este aproape. Aşteptăm revenirea Lui. Poporul Domnului trebuie să trăiască cu speranţă şi încredere în ceea ce va veni. Dumnezeu va împlini cu credincioşie toate promisiunile Lui. Chiar dacă trecem prin greutăţi, ştim că Dumnezeu este cu noi. Ne mărturisim păcatele şi ne încredem în Dumnezeu. Căutăm să menţinem o judecată dreaptă, căutăm ce este curat şi drept, ca să fim binecuvântaţi. Atenţia noastră este la căutarea prezenţei lui Dumnezeu. Ne schimbăm gândirea şi dorinţele după voia Lui.

Cum aştepţi tu revenirea Domnului Isus? Cum păzeşti ce este drept? Cum faci ceea ce este bine?

Eşti statornică? Cum îţi stăpâneşti mâna ca să nu faci ce este rău?

Când poporul Domnului a intrat în Canaan a fost instruit ca să se separe de alte popoare pentru ca să se păstreze Cuvântul adevărului, curat. Popoarele din jur erau idolatre. Dumnezeu nu acceptă decât o jertfă perfectă. Pentru străini era interzisă participarea la închinarea din templu. Cei dinafara graniţelor stabilite, erau fără speranţă. Prin Isaia, Dumnezeu deschide o uşă spre toate popoarele.

Mântuirea este o uşă deschisă pentru fiecare individ de pe pământ.

Restaurarea completă se referă la actul prin care cei ce mai înainte au fost excluşi, dar acum primesc dreptul şi binecuvântarea de a fi copii ai Domnului. Pe de altă parte, cei ce au crezut că sunt aleşii legământului, trebuie să-şi amintească ce cere Dumnezeu: „Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:7b şi Marcu 11:17). Domnul Isus îi mustră pe Israeliţi pentru că au făcut din Casa Domnului o piaţă.

Casa Domnului trebuie să fie o casă de rugăciune.

Ce este Casa Domnului pentru tine? Te simţi exclusă din Casa Domnului (anumite relaţii)?

Ai crescut înafara Casei Domnului? Ai anumite experienţe negative cu privire la Casa Domnului?

Ascultă intenţia lui Dumnezeu: „Îi voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune…jertfele lor vor fi primite” (Isaia 56:7). Prezenţa Domnului aduce bucurie în comunitatea celor credincioşi. El ne invită la bucuria de a bea din apa vieţii ca să fim împlinite, mulţumite.

 

Inima mea iubeşte Casa de rugăciune!

 

Advertisement

Bucură-te ! (5)

111b*

Isaia 54

Isaia 54:1a „Bucură-te!”

*

Doamne, mulţumesc că mă inviţi la bucurie. Trecutul meu nu trebuie să mă încurce. Astăzi aleg să mă bucur. Mă bucur pentru că Tu m-ai binecuvântat. Binecuvântările Tale sunt gratuite. Nu trebuie să le cumpăr. Dragostea, iertarea, restaurarea mea sunt promisiuni veşnice pentru mine.

Nu mă tem că voi rămâne de ruşine. Voi uita toate lucrurile rele din trecut şi nu-mi voi aduce aminte de ele, pentru că Tu eşti Răscumpărătorul meu, Sfântul lui Israel, Dumnezeul întregului pământ.

Tu mă chemi să mă întorc spre Tine. Tu mă primeşti înapoi cu o mare dragoste. Ai fost mâniat pe mine pentru o clipă, dar Te înduri de mine şi mă iubeşti cu o dragoste veşnică. Mă bucur că legământul Tău de pace cu mine nu se va clătina şi dragostea Ta faţă de mine nu se va muta.

Tu îmi vei da propăşire!

Tu mă vei întări în neprihănire!

Tu vei binecuvânta casa mea!

Tu vei face pe copiii mei ucenici ai Domnului!

Tu vei da propăşire copiilor mei!

Tu îmi vei da linişte! Tu vei alunga teama şi spaima!

Tu vei fi puterea mea şi vei doborî pe împotrivitori!

Tu vei nimici pe cel rău!

Tu vei osândi orice limbă care se ridică împotriva mea!

Tu eşti moştenirea mea!

Tu eşti mântuirea mea!

 

Doamne, mulţumesc pentru bucuria pe care o dai inimii mele!

 

Cu cine Mă veţi pune alături?

1 God*

Isaia 46

Isaia 46:5a

„Cu cine Mă veţi pune alături, ca să Mă asemănaţi?”

*

În mod repetat, Isaia avertizează poporul despre nebunia idolatriei în comparaţie cu puterea şi înţelepciunea unicului Dumnezeu, Creatorul. Idolii duc la corupţie şi distrugere. Dumnezeu rămâne credincios, plin de bunătate şi îndurare.

În ciuda încăpăţânării poporului Israel, Dumnezeu rămâne neclintit în promisiunea Lui în ceea ce priveşte restaurarea poporului. Oare de ce nu renunţă Dumnezeu la poporul Israel?

Oare de ce nu renunţă Domnul la mine?

De ce continuă să lucreze în viaţa mea cu o răbdare pe care eu nu o înţeleg?

Ce mare diferenţă între relaţia zeilor cu popoarele lor şi relaţia lui Dumnezeu cu poporul Lui!

Doamne, cred că Tu eşti Dumnezeu şi nu este altul (46:9); cred că ceea ce ai vestit vei duce la împlinire (46:10). Hotărârile Tale rămân în picioare şi voia Ta se face.

Tu ai chemat de la răsărit o pasăre de pradă (Cir), ca să împlinească planurile Tale, pentru că ai toată puterea să plănuieşti şi să împlineşti. Tu ai pedepsit idolatria.

Te-ai gândit tu dacă este idolatrie în viaţa ta sau dacă tu te închini la idoli?

Iată ce scrie Pavel în Coloseni 3:5 „De aceea omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia care este o inchinare la idoli”. Te-ai gândit vreodată că lăcomia este închinare la idoli? Cum te rogi ca acest păcat să nu-ţi fure inima?

Doamne, mulţumesc că Te apropii de mine cu neprihănirea Ta. Tu nu zăboveşti ca să-mi descoperi mântuirea Ta. Ce mare bucurie şi speranţă pentru mine şi pentru cei ce cred! Mulţumesc că mă ierţi când am o inimă împietrită şi mă chemi din nou la Tine. Zideşte în mine o inimă curată Dumnezeul meu şi pune în mine un duh nou şi statornic. Pune-mi piciorul pe stâncă şi întăreşte-mi paşii. Fie slava Ta, prezenţa Ta, peste mine.

Mulţumesc că Tu mă porţi şi vrei să mă susţii prin Cuvântul Tău, prin rugăciuni, prin comunitatea celor credincioşi pe care i-ai pus în jurul meu şi mă înveţi să renunţ la lăcomie şi la voia mea ca voia Ta să se facă în viaţa mea.

Doamne, mă bucur că Tu, Cel care nu poate fi asemănat cu nimeni, eşti Domnul şi Mântuitorul meu. Tu mă vei ajuta să Te urmez în fiecare zi.

Doamne, păzeşte inima mea de idoli!

Te laud, Doamne!

natureIsaia 37:14-20

*

Isaia 37:17a

„Doamne,

pleacă-Ţi

urechea

şi

ascultă!”

*

 

Plângere sau laudă?

Tată, vreau să aleg rugăciunea de laudă, nu plângerea.

Doamne, recunosc că Tu eşti un Dumnezeu real, personal, aproape de mine. Mulţumesc că vrei să mă ajuţi în problemele vieţii mele. Tu ai compasiune pentru mine.

Mă bucur să ştiu că Tu eşti Izbăvitorul meu, Eliberatorul meu, Salvatorul meu, Cel ce Îşi ţine promisiunea făcută. Tu eşti Cel Sfânt. Nimeni nu este ca Tine: bogat în măreţie şi în fapte de laudă.

Vin la Tine cu problemele mele. Vreau să mă uit la Tine, nu la problemele mele. Mă uit la Tine pentru că ajutorul meu vine de la Tine.

Te laud că Tu eşti Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel!

Mulţumesc pentru jertfa Domnului Isus Cristos care a murit pentru mine, ca prin credinţa în El, să fiu iertată. Sunt recunoscătoare pentru iertarea ce mi-o dai zilnic. Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv şi doreşti restaurarea mea, nu căderea.

În umilinţă recunosc că Tu eşti Împărat peste întreg pământul. Tu cunoşti tot ce se întâmplă în viaţa fiecărui om. Nimic nu-Ţi este ascuns.

Cred că cel mai mare bine pe care pot să-l cer în rugăciune este ca Tu să fii onorat, lăudat şi glorificat prin viaţa mea, faptele mele, vorbele mele, gândurile mele.

Sunt responsabilă de rugăciunile mele şi mă rog ca planurile Tale să se împlinească.

Cred că scopul Tău este în acord cu necesităţile mele şi Tu vrei binele meu.

Doamne, vin la Tine cu rugăciunea mea pentru că Tu lucrezi când eu mă rog.

Mulţumesc pentru că mă înveţi să alerg la rugăciune când sunt ameninţată de duşmani.

Mă încred în Tine că vei transforma cele mai mari crize din viaţa mea în cântări de laudă.

Psalmi 28:7 ,,Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima şi sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima, şi-L laud prin cântările mele.”

Psalmi 71:6 ,,Pe Tine mă sprijinesc, din pântecele mamei mele. Tu eşti Binefăcătorul meu încă din pântecele mamei; pe Tine Te laud fără-ncetare.”

Psalmi 106:5  ,,Vreau ca să văd fericirea aleşilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău şi să mă laud cu moştenirea Ta!

Psalmi 118:19 ,,Deschideţi-mi porţile neprihănirii, ca să intru şi să laud pe Domnul.”

Psalmi 118:21 ,,Te laud, pentru că m-ai ascultat, pentru că m-ai mântuit.”

Psalmi 119:62 ,,Mă scol la miezul nopţii să Te laud pentru judecăţile Tale cele drepte.”

Psalmi 119:164 ,,De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.”

Psalmi 138:2 ,,Mă închin în Templul Tău cel Sfânt şi laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale.”

Psalmi 139:14 ,,Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”

Psalmi 142:7 ,,Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare, când îmi vei face bine.”

Isaia 12:1  În ziua aceea vei zice: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat!”

Isaia 25:1  „Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.”

*

Inima mea este plină de laudă pentru Împăratul!

Poruncă peste poruncă

poruncăIsaia 28

Isaia 28:10

„Căci dă învăţătură peste învăţătură,

învăţătură peste învăţătură,

poruncă peste poruncă,

poruncă peste poruncă,

puţin aici, puţin acolo.”

Este totuşi o speranţă, în mijlocul furtunii, pentru rămăşiţa poporului Israel (cei credincioşi). Domnul va fi cununa lor: o cunună strălucitoare şi măreaţă. El a promis dreptarea şi puterea de biruinţă asupra duşmanilor (28:5-6).

Pedeapsa lui Dumnezeu urmăreşte schimbarea şi restaurarea poporului.

Nu toate luptele şi atacurile sunt din cauza păcatului, ci Dumnezeu aduce vremuri grele ca să înveţe pe poporul Lui să fie atent la credinţă.

Disciplina este folosită ca să învăţăm sfinţenia (Evrei 12:10-13).

Disciplina lui Dumnezeu ne învaţă să ne întoarcem la El, locul nostru de scăpare şi adăpostul nostru.

Unde este locul tău de scăpare? Unde este adăpostul tău?

Dacă te examinezi cu atenţie, te vezi încrezătoare în puterile tale?

Te crezi importantă când apariţia ta este impresionantă? Sau când îi convingi pe alţii că eşti inteligentă şi bine informată? Aceste lucruri nu dau siguranţă destinului, nici nu vor defini caracterul plăcut Domnului.

Care este învăţătura pe care te bazezi?

Care sunt poruncile pe care le împlineşti?

Vai de cei ce clădesc pe altă temelie, alta decât Cristos. Ei se duc spre dezastru.

Cine este temelia ta şi cum clădeşti?

Temelia mea este Cristos! Credinţa mea este în Cristos! Încrederea mea este în Cristos.

Dumnezeu pregăteşte o Cale de ieşire din probleme.

Calea de ieşire din probleme este o Piatră, Piatra din capul unghiului. Cine este această Piatră? 1 Petru 2:4-24 afirmă: ,,Apropiaţi-vă de El, Piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.” Cinstea aceasta este, deci, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului”; şi „o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul şi la aceasta sunt rânduiţi. Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare. Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.  Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimeşi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu. Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului! Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit. Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare şi sufere pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.”

Care este învăţătura ta?

Doamne, vreau că inima mea să fie atentă

la adevărata învăţătură,

la adevăratele porunci

 şi la adevărata credinţă!

Mântuit sau răzvrătit?

Isaia 1

*

Isaia 1:10a

*

„Ascultaţi

*

Cuvântul

*

Domnului.”

*

 

Toate păcatele pot fi iertate ca rezultat al schimbării atutudinii noastre faţă de Domnul şi cerinţele Lui. Este încă timp, astăzi este încă har să ne întoarcem la Domnul.

Domnul vrea restaurarea noastră. De fapt este mai interesat de curăţirea şi restaurarea noastră decât de pedeapsă. El nu doreşte moartea păcătosului ci împăcarea lui cu El.

Atenţia noastră trebuie să fie la Domnul nu la conducătorii, judecătorii şi sfetnicii de pe pământ. Este o mare diferenţă între conducătorii lumii şi Dumnezeu. Numai Dumnezeu este Suveran, Atotputernic, Domnul oştirilor (cereşti şi pământeşti).

Oferta iertării Lui este încă la dispoziţia noastră. Ce alegem?

Unde vei pune numele tău: în versetul 27 (mântuit) sau în versetul 28 (răzvrătit)?

Isaia 1:27 ne spune: „Cei ce se vor întoarce la Dumnezeu, vor fi mântuiţi.”

Isaia 1:28 ne spune: „Dar pieirea va atinge pe toţi cei răzvrătiţi şi păcătoşi şi cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri.”

Care este alegerea ta? Care este răspunsul tău?

Doamne, mulţumesc că ai răbdare cu mine şi mă chemi mereu la ascultare de Tine. Tu vrei binele meu. Tu vrei să mă salvezi nu să mă pedepseşti. Harul Tău mă îndeamnă la pocăinţă. Mulţumesc că mă iubeşti şi mă ierţi. Cred că Tu eşti Suveran, Atotputernic şi tot ce faci este drept. Atenţia mea va fi la Tine şi doresc ca alegerile mele zilnice să Te onoreze pe Tine.

Doamne, restaurează inima mea!