Noi rătăcim

53,6Isaia 53:1-12

Isaia 53:6

„Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi,

fiecare îşi vedea de drumul lui;

dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”

Recunoşti că uneori eşti ca o oaie care rătăceşte? Recunoşti că de multe ori mergi pe drumul tău, nu pe calea Domnului?

Vei alerga la Păstorul cel Bun după ajutor? Vei căuta voia Lui?

A fi în voia lui Dumnezeu înseamnă a fi mulţumit.

Nu este mai mare mulţumire în viaţă decât să fim în voia lui Dumnezeu. Când stăm aproape de Păstorul nostru suntem mulţumiţi.

Pentru că El m-a salvat, pot să stau înaintea Lui. Mă bucur să-I aud vocea. El vorbeşte limba victoriei.

Prin harul lui Dumnezeu, mântuirea a fost împlinită. Robul Domnului a dus la bun sfârşit lucrarea încredinţată Lui de Domnul Dumnezeu.

La ce lucrare te cheamă Domnul ca să o duci la bun sfârşit?

Care este atitudinea ta? Care sunt scuzele tale? Eşti prea ocupată? Este greu?

Crezi că tu nu trebuie să te jertfeşti pentru alţii? Sau numai pentru un om? Sau numai pentru doi oameni?

Dacă faci o lucrare, o faci cu bucurie sau cu nemulţumire?

Urmezi pe Hristos de bunăvoie? Cu bucurie? Cu credincioşie?

Cum vei lăsa Cuvântul lui Dumnezeu să aibă un impact în viaţa ta în săptămâna aceasta?

Cât de des te opreşti din lucrările tale să-I mulţumeşti Salvatorului tău pentru moartea Lui pe cruce pentru păcatele tale?

Suferinţa, moartea, învierea şi înălţarea Domnului Isus este cea mai bună veste proclamată omului păcătos. Mulţumeşti des pentru Vestea cea Bună?

Doamne, mulţumesc pentru Vestea cea Bună, pentru Evanghelia Domnului Isus Hristos, Păstorul cel Bun. Mulţumesc pentru voia Ta cea bună, plăcută şi desăvârşită. Caut voia Ta, ca să nu mă rătăcesc. Mă bucur de harul Tău, de mântuirea pe care am primit-o şi vreau să duc la bun sfârşit tot ceea ce Tu mi-ai încredinţat. Mulţumesc că mă înveţi să am o atitudine bună, motivaţii corecte, bucurie în lucrare şi mulţumire în suflet. Te urmez cu credincioşie, căci Tu eşti Alesul inimii mele!

Doamne, inima mea Te urmează de bunăvoie!

Advertisements

Ce vei face cu Vestea Cea Bună?

-thanksgiving*

Se apropie sărbătorile:  Thanksgiving, apoi Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului. Aceste sărbători adună familia laolaltă. Cine din familia ta nu cunoaşte pe Domnul? Cine nu ştie Vestea Cea Bună? Te gândeşti să te pregăteşti ca să vesteşti Evanghelia tuturor celor deschişi cu inima? Te rogi pentru oportunităţi ca să-L prezinţi pe Mântuitorul?

Cele 8 articole de pe blog (posts: Vestea Cea Bună 1,2,3,4,5,6,7,8) te pot ajuta.

Mă rog pentru tine ca să ai ocazia să vesteşti Evanghelia măcar unui copil.

christmas

Vestea Cea Bună (8)

1love*

Isaia 52:7

„Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului:

„Dumnezeul tău împărăţeşte!”

 *

Care este motivaţia corectă când împărtăşim vestea bună cu alţii?

  1. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi dovedită prin faptul că a pregătit un Salvator ne motivează să spunem şi altora vestea bună. Ioan 3:16 ne spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu, ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”.
  2. Dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi dorinţa de a-I aduce slavă ne motivează să spunem şi altora vestea bună (Matei 22:37; Ioan 14:15,21). Noi Îl iubim pe Dumnezeu când suntem recunoscători pentru harul Lui pentru noi (1 Ioan 4:9-11,19). Dumnezeu este glorificat când arătăm altora caracterul şi lucrările Lui (Psalmul 36:5). Dumnezeu este glorificat când ascultăm de poruncile Lui (Matei 28:19). Dumnezeu este glorificat când spunem altora despre măreţia harului Său (Psalmul 29:1).
  3. Dragostea pentru oameni şi dorinţa de a prezenta viaţa veşnică tuturor oamenilor ne motivează să spunem altora vestea cea bună (Matei 22:39).

*

Cum mă pregătesc să duc mai departe vestea cea bună?

Trebuie să cunosc Evanghelia (cele patru adevăruri: adevărul despre Dumnezeu, despre păcat, despre Isus Cristos şi despre răspunsul omului). Trebuie să învăţ să prezint Evanghelia foarte simplu, aşa ca fiecare om să poată pricepe vorbirea mea.

Trebuie să ascult ce spun alţii ca să observ oportunităţile (de a vorbi despre  cele patru adevăruri) pe care le trimite Domnul în viaţa mea.

Trebuie să practic în familie, cu prietenii, cu credincioşii din biserică până sunt confortabilă cu prezentarea mea.

Trebuie să mă rog pentru mine şi pentru cei pierduţi.

Trebuie să iau o hotărâre că voi trăi o viaţă curată, voi citi şi voi asculta Cuvântul, voi avea părtăşie cu fraţii şi relaţii cu cei pierduţi (ca să le pot prezinta Evanghelia).

 Doamne, inima mea

este gata să prezinte Evanghelia la cei ce nu o cunosc!

Mă bucur că Dumnezeu împărăţeşte!

Dorinţa inimii mele este

să-L cunosc pe El şi să-L fac de cunoscut celor din jur!

Vestea Cea Bună (7)

11 gospel

*

Isaia 52:7

„Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului:

„Dumnezeul tău împărăţeşte!”

*

Cum te gândeşti şi cum te pregăteşti ca să prezinţi Evanghelia? Vrei să o scrii?

Poţi să scrii o prezentare a Evangheliei ca să te ajute să te familiarizezi cu paşii pe care trebuie să îi urmezi, dar să nu memorezi o prezentare. Dacă eşti întreruptă nu mai ştii unde ai rămas. Fii gata să continui dacă este o întrerupere.

Ţine legătura cu cei pierduţi şi roagă-te pentru ei. Trebuie ca ei să vadă că ţie îţi pasă mai întâi de ei, ca apoi să te asculte ce zici.

Inima lui Dumnezeu bate pentru cei pierduţi. Roagă-te să ai inima lui Dumnezeu. Roagă-te pentru discernământ, încrede-te în călăuzirea Duhului Sfânt şi  nu fi descurajată dacă eşti respinsă. Şi Domnul Isus a fost respins.

Planifică-ţi o prezentare biblică!

Practică prezentarea ta!

Roagă-te pentru oportunităţi!

Spune-i lui Dumnezeu şi păstorului tău ce ai pe inimă!

Întotdeauna încheie prezenţarea Evangheliei cu o întrebare: În lumina celor prezentate (cele patru adevăruri) care este răspunsul tău? Te vei gândi la un răspuns?

Memorează acest verset din Romani 1:16 „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos, fiindcă că ea este puterea lui Dumnzeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului, deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă, şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă”.”

*

Să nu-ţi fie ruşine de prezentarea Evangheliei! Evanghelia este puterea lui Dumnezeu!

Inima mea este plină de bucurie pentru

 Evanghelia care este puterea lui Dumnezeu!

Vestea Cea Bună (5)

faith and repentanceIsaia 52:7

„Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce

veşti bune,

care vesteşte pacea,

picioarele celui ce aduce veşti bune,

care vesteşte mântuirea!

Picioarele celui ce zice Sionului:

„Dumnezeul tău împărăţeşte!”

*

Vestea bună, Evanghelia ne spune că suntem datori cu un răspuns lui Dumnezeu.

4. Adevărul despre răspunsul rezonabil al omului:

Suveranitatea lui Dumnezeu în ce priveşte mântuirea nu neagă responsabilitatea omului.

Credinţa – încrederea în Dumnezeu şi pocăinţa supunerea faţă de Domnul, sunt un răspuns rezonabil pentru ceea ce a făcut Cristos pentru om.

Răspunsul credinţei se bazează pe încrederea în promisiunile lui Dumnezeu -iertarea de păcat, siguranţa mântuirii, speranţă pentru viaţa nouă după voia lui Dumnezeu- (Romani 12:1; Tit 3:4-7). Credinţa este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8). Vei primi darul Lui?

Pocăinţa este evidenţa credinţei adevărate.

Pocăinţa este o schimbare a minţii şi a inimii, care se vede în purtare. Este o renunţare la sine şi slujire faţă de Împăratul salvator (Romani 12:2; Tit 3:8).

Pocăinţa este refuzul de a pune limite lui Dumnezeu în ce priveşte lucrarea pe care El o face în inima şi viaţa omului. El este Împăratul şi are tot dreptul să lucreze cum doreşte.

Singurul răspuns rezonabil la ceea ce a făcut Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos cuprinde două părţi: credinţa şi pocăinţa.

Pe ce se bazează credinţa ta?

Cum se vede pocăinţa prin purtarea ta?

Care este răspunsul tău în lumina acestor adevăruri?

Care este relaţia ta cu Dumnezeu?

Este Domnul Isus, Mântuitorul tău?

Doamne, inima mea a ales credinţa şi pocăinţa!

Vestea Cea Bună (4)

4 gospelIsaia 52:7

„Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: „Dumnezeul tău împărăţeşte!”

*

Vestea cea bună, Evanghelia, Îl prezintă pe Domnul Isus Cristos.

3. Adevărul despre Domnul Isus Cristos:

Ştii cine este Domnul Isus şi ce a făcut El?

Domnul Isus S-a întrupat.

 Isus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu care a devenit om ca să salveze pe păcătoşi după planul şi scopul veşnic a lui Dumnezeu (Ioan 1:14; Coloseni 1:19). Cuvintele şi viaţa Domnului Isus revelează natura lui Dumnezeu. A trăit o viaţă perfectă şi în dependenţă totală de Tatăl. Nu a făcut nimic fără acordul Tatălui.

Domnul Isus a murit şi a fost îngropat.

El a trăit ca şi om ca să poată muri pentru oameni. A luat vinovăţia păcatelor noastre asupra Lui şi a îndurat judecata lui Dumnezeu prin moartea Lui pe cruce. Moartea Lui a satisfăcut mânia dreaptă a lui Dumnezeu împotriva păcatului. Suferinţa şi moartea Lui au rezolvat păcatele lumii întregi (Ioan 1:29, 36). Moartea Lui a demonstrat harul şi dragostea lui Dumnezeu (Romani 5:8).

Domnul Isus a înviat.

Prin învierea din morţi, Domnul Isus a dovedit că are putere asupra păcatului şi asupra morţii (Fapte 2:24).

Domnul Isus S-a înălţat.

Domnul Isus S-a întors înapoi la dreapta lui Dumnezeu şi a fost încoronat ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor (Evrei 1:3; Matei 28:18; Efeseni 1:20-21). El dă har tuturor păcătoşilor care Îl primesc în inima lor ca Domn şi Mântuitor.

Domnul Isus este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. El a dovedit că este singura cale de împăcare a omului cu Dumnezeu. Ce crezi tu despre Domnul Isus Cristos?

Tată, cred din toată inima mea că

Domnul Isus Cristos este Fiul Tău

care S-a întrupat, a murit, a fost îngropat, a înviat şi S-a înălţat la cer!

Vestea Cea Bună (3)

12 gospelIsaia 52:7

„Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului:

„Dumnezeul tău împărăţeşte!”

 *

Vestea bună, Evanghelia ne spune ce este păcatul.

2. Adevărul despre păcat:

Păcatul este o ofensă împotriva lui Dumnezeu care ne separă de El (Isaia 59:1-2).

Noi ne simţim vinovaţi pentru unele lucruri rele pe care le-am făcut sau pentru unele lucruri bune pe care nu le-am făcut (Psalmul 32:1-5, 38:4).

Noi toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava Lui. Nici unul nu se ridică la standardul lui Dumnezeu (Romani 3:23).

Toţi am păcătuit neascultând de poruncile Lui şi nefiind supuşi autorităţii Lui (Exod 20:1-17, Matei 22:37-40).

Toţi trebuie să ne împăcăm cu Dumnezeu, toţi suntem vinovaţi, în păcat şi sub mânia lui Dumnezeu (Romani 1:18, 3:10-12).

Noi avem o natură rea de aceea facem lucruri rele sau nu facem lucruri bune (Romani 7:18).

Nimic din ceea ce facem nu ne aduce favoare înaintea lui Dumnezeu (Romani 3:20).

Păcatul aduce moartea (Romani 6:23).

Păcatul ne desparte de Dumnezeu şi trebuie să ne împăcăm cu El.

*

Crezi că eşti păcătoasă, vinovată pentru lucrurile rele pe care le-ai făcut şi pentru lucrurile bune pe care nu le-ai făcut?

Crezi că păcatul este ceea ce spune Dumnezeu sau ceea ce crezi tu sau alţii?

Crezi că păcatul te separă de Dumnezeu?

Faptul că funcţionăm, trăim, mergem la biserică, mai facem ceva bine,  nu garantează că păcatul a fost rezolvat şi noi ne-am împăcat cu Dumnezeu. Crezi?

Vezi păcatul tău? Crezi că omul este bun în esenţă sau crezi că are o natură rea?

Ce înseamnă să te împaci cu Dumnezeu?

 

Doamne, recunosc că inima mea este rea şi înşelătoare.