Îngerii şi păstorii

Luca 2:8-18  

Evenimentul important este

,,Vizita îngerilor şi a păstorilor“.

 

,,În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: ,,Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul. Astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul. Iată semnul după care-l veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.“ Şi deodată împreună cu îngerul, s-a unit o mulţime de oaste cerească lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.“ După ce au plecat îngerii de la ei ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: ,,Haideţi să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.“  S-au dus în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi pruncul culcat într-o iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre prunc. Toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii.“

 

Dumnezeu se descoperă oamenilor care au o inimă gata să-L primească. Cum este inima ta?

Păstorii au istorisit ce li se spusese despre prunc. Noi avem un Mântuitor. Duci tu în lume vestea bună care aduce bucurie oamenilor?

Păstorii s-au dus să vadă ce li s-a făcut cunoscut. Ce faci tu când auzi sau vezi lucrurile lui Dumnezeu? Cauţi adevărul?

Păstorii s-au dus în grabă. Te grăbeşti ca să-L cunoşti pe Domnul? Te grăbeşti ca să citeşti Cuvântul, să te rogi, să trăieşti adevărurile Domnului? Te grăbeşti ca să prezinţi vestea cea bună?

Dai slavă Domnului? Cauţi pacea în toate relaţiile tale?

Ai prezentat cuiva în acest an toate evenimentele legate de naşterea Fiului?

 

Nu te teme când vesteşti Evanghelia! Ea este puterea lui Dumnezeu!

 

Domnul să te facă o aducătoare de veşti bune!

 

 

Cauţi pacea şi unitatea?

Ioan 17

Ioan 17:22 

,,Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una.“

 

Misiunea credinciosului pe pământ este să-L prezinte pe Dumnezeu lumii pierdute, care trebuie să cunoască adevărul. Biblia este sursa de cunoaştere a adevărului despre Dumnezeu.

Când cunoaştem adevărul, putem experimenta unitatea cu Cristos.

Când experimentăm unitatea cu Cristos, putem experimenta unitatea cu toţi cei ce sunt ai lui Cristos. Lumea îi cunoaşte pe cei ce sunt ai lui Cristos dacă trăiesc în unitate. Credincioşii trebuie să caute pacea şi unitatea.

Este pacea şi unitatea o valoare prioritară în casa ta?

Este pacea şi unitatea o valoare prioritară în biserica ta?

Este inima ta liniştită, odihnită, cu Cristos?

Experimentezi tu unitatea în relaţii cu alţi credincioşi?

Ai auzit vreodată pe cineva că spune: ,,L-am văzut pe Cristos în viaţa ta“?

Domnul Isus S-a rugat pentru ucenici să ajungă în împărăţia Tatălui, ca să vadă slava Fiului. Ce viitor minunt! Ce viitor minunat cu Tatăl şi cu Fiul!

Ce viitor îţi doreşti?

Ce ai vrea să ajungi? Unde ai vrea să ajungi?

,,Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.“ Ioan 17:24

 

Domnul să-ţi dea putere să cauţi pacea şi unitatea!

 

Te rogi ca să urăşti păcatul?

Ioan 16

 Ioan 16:23b 

,,Adevărat, adevărat vă spun că

orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu,

vă va da.“

Învaţă pe copilul tău sau al altora să se roage prin exemplul tău. Ucenicii L-au văzut şi auzit pe Domnul Isus rugându-Se Tatălui. Ei au fost martori la ,,comunicarea Tatălui cu Fiul“.

Gândeşte-te că şi copilul tău este martor la ,,comunicarea ta cu Tatăl“.

Ce aude şi ce vede copilul tău?

Este o mare încurajare pentru copil să audă părinţii rugându-se pentru el.

Copilul observă în felul acesta dragostea şi grija faţă de el prin rugăciune.

Roagă-te pentru copilul tău să-L cunoască pe Domnul cât se poate de repede în viaţă.

Roagă-te pentru copilul tău să urască păcatul, să recunoască ispita când vine, să ştie că este în pericol şi să ceară ajutor.

Roagă-te pentru copilul tău să recunoască atunci când greşeste şi când este vinovat.

Roagă-te pentru copilul tău să fie păzit de cel rău, în plan spiritual, emoţional şi fizic.

Roagă-te pentru copilul tău să aibă o atitudine bună în relaţiile cu alţii şi să înveţe responsabilitatea pentru ceea ce face.

 

Domnul să-ţi asculte rugăciunea!

Cum te rogi pentru soţul tău?

,,Mare

putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

 

 

Doamne,

Te rog să binecuvântezi relaţia soţului meu cu Tine. Ea să fie cea mai mare prioritate în viaţa lui. Tată, Te rog dă-i putere soţului meu să-şi facă timp să citească Biblia şi să se roage în fiecare zi. Crează în el o foame şi o sete după Tine căci Tu eşti Pâinea vieţii care satură şi apa vieţii care satisface orice nevoie (Ioan 6:35).

Mulţumesc

pentru slujba lui. Doamne, Te rog să binecuvântezi lucrarea mâinilor lui. Dă-i putere, credinţă şi o viziune pentru viitor. Mă rog să aibă o slujbă stabilă şi permanentă care să aducă venit continuu în casa noastră aşa ca să avem pâinea cea de fiecare zi ( Matei 6:11). Mă rog să fie răsplătit financiar pentru lucrul lui aşa ca să nu ducem lipsă de nici un bine. Ajută-l să se bucure de rodul muncii lui şi să ducă la bun sfârşit ceea ce începe. (Psalm 1:3)

Mulţumesc

pentru banii lui. Doamne, Te rog să-i dai înţelepciune în cheltuirea banilor, o inimă generoasă pentru lucrarea Ta şi protecţie împotriva pierderilor bunurilor şi banilor. Te rog să-l păzeşti de iubirea de bani, care este rădăcina tuturor relelor (1 Timotei 6:10). Ajută-l să aibă clar priorităţile în viaţa lui, să caute mai întâi Împărăţia şi neprihănirea Ta (Matei 6:33), nu banii şi averea (Luca 12:31).

Tată,

păstrează-l pe soţul meu în credinţa cea adevărată. Mă rog pentru credinţa lui ca să fie bazată pe Cuvântul Tău nu pe cuvântul oamenilor. Vorbeşte-i prin Cuvânt şi prin Duhul Sfânt descopere-i adevărul şi credinţa curată. Doamne, măreşte credinţa soţului meu. Ajută-l să trăiască prin credinţă (Romani 1:17) nu prin vedere.

 

Domnul să binecuvânteze familia ta!

Cum accepţi curăţirea?

Ioan 15

Ioan 15:1b 

,,Tatăl meu este Vierul.”

 

Sfinte Tată,

mulţumesc pentru bucuria pe care Tu mi-ai dat-o să-mi doresc să rămân conectată cu Tine aşa cum viţa este conectată cu mlădiţa, ca să am viaţă. Ştiu că trebuie să mă curăţeşti şi că mă doare, dar vreau să mă supun ca să faci ceea ce hotărăşti că trebuie făcut în viaţa mea. Tu ştii mai bine de ce am nevoie şi Îţi mulţumesc că ai răbdare cu mine ori de câte ori sunt răzvrătită şi nu accept curăţirea.

Vreau să Îţi mulţumesc chiar cu lacrimi, când mă doare, pentru relaţiile cele mai dificile din viaţa mea, pentru că Tu nu greşeşti niciodată când laşi în viaţa noastră oameni răi. Prin cele mai grele relaţii Tu mă aduci la crucea Ta şi mă schimbi. Tu-mi descoperi răutatea din inima mea la care trebuie să renunţ.

Vreau să mă supun ca să rodeşti în mine pentru că eu nu ştiu cum să mă port. Sunt pierdută şi greşită. Am nevoie de Tine. Vino degrabă în ajutorul meu! Lasă viaţa Ta să curgă în mine ca să nu biruiască cel rău.

Ajută-mă să-mi amintesc că dragostea este jertfitoare.

Ajută-mă să-mi amintesc că Tu eşti cu mine şi mă aperi.

Adu-mi aminte că Tu ai suferit, Tu ai fost prigonit deşi ai făcut lucrări bune pe care nimeni nu le-a făcut.

Vreau bucuria Ta să devină bucuria mea.

Nădejdea şi mângâierea mea eşti Tu, care locuieşti în inima mea prin Duhul cel Sfânt. Mulţumesc că eşti ajutorul meu.

 

Domnul să fie ajutorul tău!

Ce resurse avem când lumea ne urăşte?


Ioan 15:18-27

 

Ioan 15:18b 

,,Dacă vă urăşte lumea…”

 

Relaţiile credinciosului cu lumea sunt relaţii grele.

Lumea are felul ei de a gândi, de a vorbi, de a petrece timpul, de a cheltui banii, etc.

Valorile lumii sunt diferite de cele ale lui Cristos.

Cine rămâne în Cristos, nu se întoarce la calea cea veche, la calea lumii, ci trăieşte o viaţă prin puterea Celui ce l-a chemat din moarte la viaţă şi din întuneric la lumina cea minunată. El înţelege adânc în fiinţa lui că suferinţa pentru Cristos aduce o bucurie deoarece ,,suntem părtaşi suferinţelor lui Cristos”.

Noi primim cam aceleaşi reacţii de la lume ca şi Domnul nostru Isus Cristos.

Puterea de a trăi o viaţă curată, cu bucurie şi scop chiar şi în mijlocul suferinţelor, dovedeşte prezenţa lui Dumnezeu în credincios căci ,,despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”.

Domnul ne-a dat trei resurse ca să putem trece cu bine prin persecuţie şi suferinţă.

1.      Duhul Sfânt este Sfătuitorul nostru, Ajutorul nostru, Mângâietorul nostru. Trupul nostru este templul Duhului Sfânt. Nimeni nu poate opri lucrarea Duhului Sfânt. El convinge şi astăzi pe mulţi dintre cei ce persecută pe credincioşi şi-i aduce la crucea Domnului Isus.

2.      Cuvântul Domnului este îndrumătorul nostru, adevărul nostru. Cuvântul Domnului este clar şi  ne spune că vom suferi. Trebuie să-l cunoaştem, ca să deosebim adevărul de erezie.

3.      Fraţii de credinţă sunt cei folosiţi de Dumnezeu să ne ajute în luptele zilnice, prin rugăciuni, încurajări, suport material, atenţionări, înţelegerea Cuvântului şi aplicarea lui.

 

Domnul să te binecuvânteze cu suport în rugăciune,

în luptele tale zilnice!

 

Cum acţionezi sau reacţionezi în relaţii dificile?

Care este porunca Domnului?

Ioan 15:12-17

 Ioan 15:12 

,,Aceasta

este

porunca Mea:

să vă iubiţi unii pe alţii.”

 

Rămânerea mea în Cristos îmi afectează relaţiile mele cu alţii. Cum?

Domnul ne porunceşte: ,,Să vă iubiţi unii pe alţii”. Cum? Cu iubirea Tatălui. Cum este iubirea Tatălui? Este jertfitoare.

Dragostea pentru alţii îl caracterizează pe creştin, este felul lui de viaţă.

Domnul aşteaptă ca noi să ne iubim unii pe alţii.

Domnul a promis tuturor celor ce rămân în El, o roadă care ţine veşnic.

Roada rămâne veşnic pentru că Cel ce o dă este veşnic.

Un om poate spune: ,,Eu am adus oameni la Cristos”. Testul ultim este dacă roada noastră rămâne. Dacă este lucrarea Duhului Sfânt, nu înţelepciune omenească, orice roadă produsă rămâne veşnic.

Domnul ne pune de multe ori în relaţii dificile pentru că vrea să schimbe ceva în viaţa noastră.

Cum reacţionezi tu în relaţii dificile? Fugi de ele? Înveţi dragostea?

Cât timp petreci cu credincioşii? Dar cu necredincioşii?

Cum sunt relaţiile din casa ta?

Cum sunt relaţiile cu cei din biserica ta?

Ce zici despre oamenii care iubesc cu o dragoste jertfitoare?

Cum se schimbă caracterul unui creştin roditor?

Recunoşti tu că o roadă rămâne veşnic numai dacă este lucrarea Duhului Sfânt?

Ce poţi face astăzi ca să arăţi dragoste celor din jur?

Doamne, dă-mi o inimă bună în relaţii,

o minte clară şi sănătoasă,

şi o înţelegere profundă a poruncilor Tale.

 

Domnul să te binecuvânteze cu relaţii sănătoase!

Eşti o persoană pozitivă?


3 Ioan 1:4 

,,Eu n-am bucurie mai mare

decât să aud

despre copiii mei

că umblă în adevăr.”

 

Învaţă pe copilul tău sau al altora să fie pozitiv. Sunt anumite expresii care ajută. Poate vrei să alegi dintre ele şi să le foloseşti în relaţia cu copilul tău.

Ai făcut un lucru bun!

M-ai impresionat aşa plăcut!

Ştiu că ai lucrat greu la tema aceasta, felicitări!

Aşa, foarte bine!

Sunt cu tine, o să reuşeşti!

Cum ai reuşit să faci aşa frumos?

Îmi place aşa de mult cum vorbeşti!

O să-mi termin lucru meu mai târziu, haide acum să citim sau să ne plimbăm.

Mă bucur că te-ai gândit la acest lucru!

Am ştiut că poţi ! Eşti un câştigător!

Hai să scriem o felicitare bunicului, el crede că tu eşti cel mai minunat!

Mă bucur să te aud râzând!

Tu ştii ce ai de făcut!

Mi-ai adus o rază de soare azi!

Fiecare face greşeli. Mulţumesc că ţi-ai cerut iertare.

Meriţi să fii la panoul de onoare!

Tatăl tău şi cu mine suntem recunoscători Domnului că te-a dat în familia noastră!

Ce m-aş face fără tine?!

Mulţumesc Domnului pentru tine în fiecare zi!

Mi-ai binecuvântat ziua!

Domnul ţi-a dat aşa multe idei!

Sunt aşa de mândră de tine!

Eşti o binecuvântare pentru familia noastră!

Mulţumesc, mulţumesc!

Te iubesc!

Astăzi te felicit şi eu pe tine cu toate expresiile positive!

Ce îi înveţi pe copiii din jurul tău?

 

1 Ioan 4:8b  

,,Dumnezeu

este

dragoste.”

 

Învaţă pe copilul tău sau al altora că Dumnezeu este dragoste. El este originea şi sursa dragostei.

Domnul Isus vrea ca noi să cunoaştem dragostea lui Dumnezeu şi să-i iubim pe alţii.

Copiii au nevoie de aprobarea, acceptarea şi dragostea părinţilor şi bunicilor.

Când ascultă şi iubesc pe alţii, vor să fie recunoscuţi.

Când copiii nu sunt iubiţi şi apreciaţi, ei nu pot înţelege nici dragostea lui Dumnezeu.

Este important pentru părinţi să-şi amintească nevoia copiilor de a auzi mereu şi mereu că sunt iubiţi de părinţi şi de Domnul. Spune-i copilului tău că este darul lui Dumnezeu pentru tine şi societate. Anii trec repede aşa că ocupă-te acum de copil.

Gândeşte-te în fiecare seară cum ai comunicat cu copilul tău. Cât timp a fost instrucţie? Cât timp a fost corectare? Cât timp a fost încurajare şi acceptare? Cât timp a fost apreciere şi mulţumire?

Tu eşti un model pentru el şi mâine se va purta ca şi tine în relaţiile lui.

Cum apreciezi şi încurajezi copilul tău?

Ştie copilul tău că îl iubeşti? El nu poate trăi fără dragoste! Nici tu!

Învaţă pe alţii prin purtarea ta, că

Dumnezeul tău este dragoste!

 

Vrei să mori sătul de zile?

1 Cronici 29:28a

„David a murit la o bătrâneţe fericită,

sătul de zile,

de bogăţie

şi de slavă.”

 Ce a spus Dumnezeu despre moartea lui David?

Ce vrei să spună Dumnezeu despre moartea ta?

 

David a murit sătul de zile, nu sătul de ani, de săptămâni, de luni. Zi după zi s-a bucurat şi a trăit fiecare zi din plin. Astăzi este ziua bucuriei. Ziua de astăzi este tot ce am. Astăzi vreau să trăiesc din plin pentru Domnul. Astăzi muncesc şi ziua mea este plină. Sunt sătulă de lucru, nu mă plictisesc pentru că n-am ce face. Dumnezeu îmi umple viaţa cu lucru şi relaţii.

Pentru mulţi viaţa este goală.

Poţi să spui că Dumnezeu a umplut viaţa ta cu oameni şi lucru?

Poţi spune: nici nu visez mai bun lucru, mai bună familie, mai bune relaţii, mai buni prieteni etc.? Dacă nu poţi spune acest lucru trebuie să te apuci de treabă. Lucrează şi implică-te. Nu sta, nu aştepta. Fă ceva. Trăieşte ziua cu folos.

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim în ea.”

 

Bucură-te de ziua de azi!