George

4 blessPsalms 90:12

,,Învaţă-ne

să ne numărăm

bine zilele,

ca să căpătăm

o inimă înţeleaptă!”

George este tipul de om pe care ţi-ar plăcea să-l urăşti: e întotdeauna bine dispus şi are întotdeauna ceva pozitiv de spus.
Dacă cineva îl întreabă cum ii merge, el răspunde:
“Dacă ar fi mai bine de atât, ar fi nevoie de doi oameni pentru atâta bine!”
E un optimist! Dacă un coleg are o zi rea, George reuşeşte întotdeauna să-l facă să vadă partea pozitivă a situaţiei.

Am devenit curios şi într-o zi l-am intrebat:

“Nu înţeleg, nu este cu putinţă să fii optimist în toate zilele, tu cum reuşeşti?”
George îmi răspunse:
“În fiecare zi când mă trezesc, ştiu că am două posibilităţi: Pot să aleg să fiu bine dispus sau pot să aleg să fiu rău dispus. Şi aleg să fiu bine dispus. Când mi se întamplă ceva rău, pot să aleg între a fi o victimă sau pot să aleg să învăţ din ce mi s-a întâmplat. Şi eu aleg să învăţ. De fiecare dată când cineva vine la mine să se lamenteze pentru ceva, pot să aleg între a-i accepta plângerile sau a-l ajut să vadă latura pozitivă a vieţii. Şi eu aleg întotdeauna partea bună a vieţii.”
“Dar asta nu este întotdeauna aşa de usor”, i-am spus.
”Ba da, zise George, întreaga viaţă este o problemă de opţiuni. Când îndepărtezi din viaţă tot ceea ce nu contează cu adevărat, totul devine o chestiune de opţiuni. Depinde de tine să alegi cum să reacţionezi la diverse situaţii, tu trebuie să decizi cum să-i laşi pe alţii să-ţi influienţeze atitudinea faţă de viaţă. Tu alegi să fii bine sau rău dispus. Până la sfârşit tu eşti acela care decizi cum să-ţi trăieşti viaţa”.

Dupa această discuţie am pierdut legătura cu George, fiindcă mi-am schimbat locul de muncă, dar adesea, când mă regăseam gândindu-mă la cuvintele lui, atunci optam pentru ceva în viaţă în loc să reacţionez la evenimente.

Apoi am aflat că George a avut un accident groaznic la locul de muncă, a căzut de la 18 metri înălţime şi după o operaţie de 8 ore şi după o îndelungată spitalizare a ieşit având o placă de oţel în spate.
M-am dus să-l văd şi l-am întrebat dacă se simte tot atât de bine.
“Vrei să vezi cicatricile mele?”
“Dar cum faci să rămâi pozitiv dupa ce ţi s-a întâmplat?

“În timp ce cădeam, primul lucru care mi-a venit în minte a fost fetiţa mea. Apoi, în timp ce zăceam pe pământ, mi-am zis că pot să aleg între a muri şi a trăi. Şi am ales să trăiesc.”

“Dar nu ţi-a fost frică?”

“Atunci când m-au dus la spital şi am văzut expresiile feţelor surorilor şi doctorilor, mi-a fost frică, fiindcă era de parcă se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a întrebat dacă am alergie şi am răspuns: DA!

Toţi m-au privit şi atunci am urlat:

”SUNT ALERGIC LA GRAVITATIE!!!”

 

Toţi au izbucnit în râs şi eu le-am spus:

,,Acum operaţi-mă ca un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!”

George m-a învăţat că în fiecare zi avem posibilitatea de a alege să trăim o viaţă deplină. Şi este inutil să fim mereu îngrijoraţi pentru mâine, fiindcă fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie să trăim, şi mâine ne vom gandi la problemele de mâine.

La urma urmei, azi este ziua de mâine pentru care îţi făceai probleme ieri.

Îţi spun ce am ales eu: voi trăi din plin fiecare zi, fiecare răsuflare, şi mai presus de toate, fiecare prietenie.

DE RETINUT:
Este important să luăm partea bună din toate !

(tm)

 

Doamne,

”Invaţă-ne să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă înţeleaptă !”

 

Vă dorim un AN NOU binecuvântat!

 

Anul nou care vine

2 bless*

Anul Nou care vine

 *

Se-ntoarce iar o filă-n calendar

Si timpul lin isi picură viata

A fost un an inmiresmat in Har

Si “bunătăţi reinoite” dimineata!

*

Incă o notă azi se scrie in cântare

Căci melodia vietii trebuie cântată

Compozitorului un imn de inchinare

“M-ai binecuvântat atat de mult, oh, Tată!”

*

Un vers se-asterne,…fară rimă poate!?

Dar poezia vietii e o operă sublimă!

Si Scriitorul care ,…stie toate.

O vede finită prin jertfa-I Divină.

*

O noua haltă trenul vietii părăseşte

Spre alte văi si dealuri de mister

Si văd cum zilnic promisiunea-Ti se-mplineste.

Călătoresti si Tu cu mine inspre Cer!

*

O usă se deschide spre un mâine nestiut

Increzator păşesc (căci Tu esti Usa) azi in prag

Stiu! Pentru Tine Doamne totu-i cunoscut

Doar Tu imi esti făclie, flamură si steag.

*

Se-asterne un covor de petale si flori

Sau poate spini si maracini vor fi-n gradină

Cu sufletu-mi plutind ferice printre nori

Voi merge bucuros,cântând prin tină!

*

Orice mă asteaptă in Anul ce vine

“Ce bine-ar fi, Doamne, să vii!”

Stiu sigur că Tu esti cu mine

Si strâns, chiar de mână, mă ţii!

Chicago 12/29/2012

Marius Alexandru

http://www.youtube.com/watch?v=SYJwh55J4f8&NR=1

A mai trecut un an

1 bless*

A mai trecut un an

*

A mai trecut un an prin calendare
Dar şi prin viaţa noastră a trecut
Cu clipe dulci şi uneori…amare,
Dar nu ne-ngrijorează anul care
Vine cu vălul de necunoscut,
*

Căci Dumnezeu a fost dintotdeauna
La cârma bărcii şi va fi mereu,
Chiar dacă valurile bat întruna.
Cum să mă sperie ,atunci, furtuna
Când Cel ce e la cârmă-i Tatăl meu?

*

Nu ştim ce-aduce anul care vine
Dar optimismul mi-e- mpletit în crez
Căci Domnul este stâncă şi tărie,
De-aceea-n mâna Lui, cu bucurie,
Iubindu-vă, acum vă-ncredinţez.

*

La El cămările sunt veşnic pline
Din care toarnă binecuvântări,
La El găsim alin pentru suspine,
Şi-n zbuciumul care adesea vine,
Răspuns la nerostite întrebări.

*

La El e pace şi iubire sfântă,
La El e vindecare în dureri,
La El e bucuria care cântă,
Şi tot ce Dumnezeu binecuvântă
Va odrasli spre ceruri mângâieri.

*

Sunt multe, multe, sunt nenumărate…
Cerul e plin de binecuvântări
Şi pentru voi eu le doresc pe toate,
Din mâna Celui care vrea şi poate,
Într-un an nou pavat cu îndurări.

George Dirnu

 

Cum călătoreşti în 2014 ???

2013dGeneza 24:1-27

Geneza 24:26-27 ,,Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu”.”

Când a fost ultima dată când te-ai aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului?

Cum ai mulţumit Domnului pentru îndurarea şi credincioşia Lui faţă de tine în anul care a trecut? Cum ţi-a îndreptat Domnul paşii spre casa (adunarea) fraţilor?

Ce îţi doreşti pentru anul acesta?

Viaţa este o călătorie. Cum vrei să fie călătoria ta în acest an? Pentru ce anume te rogi şi aştepţi cu mirare ca să experimentezi în anul acesta? Vrei să te arunci cu faţa la pământ înaintea Domnului  ca să-L binecuvântezi? Te gândeşti şi te rogi ca să ajungi să vesteşti îndurarea şi credincioşia Lui?

Vrei să fii un rob de încredere? Vrei să umbli prin credinţă în 2013?

Crezi că poţi să mergi înainte cu capul înapoi?

Crezi că poţi să călătoreşti spre o ţintă demnă şi clară, privind în trecut? Unde se uită ochii tăi? Care este misiunea ta? Ce lucrare ţi-a fost încredinţată?

Avraam era bătrân, înaintat în vârstă, binecuvântat în orice lucru, şi avea bogăţie, robi şi roabe. A ales pe cel mai bătrân rob din casa lui, pe Eliezer, şi i-a încredinţat o misiune specială: să aducă o nevastă pentru fiul lui din ţara de unde a venit el. Eliezer a primit instrucţiuni clare de la Avraam şi a plecat având la el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. Oare a fost uşoară călătoria lui? A ajuns la o fântână şi acolo s-a rugat. Fiind om înţelept a făcut planuri şi a aşteptat să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria. Rugăciunea lui îl ajută să experimenteze puterea şi promisiunile lui Dumnezeu. Eliezer (Eli-Ezer) înseamnă Dumnezeu ajută. Numele Eliezer apare o singură dată în cartea Geneza 15:2, nu apare în textul nostru, ci, numai numele de ,,rob” (de cinci ori) şi ,,omul” (de două ori). Oare de ce? Este misiunea (viaţa) mai importantă decât numele (faima)?

Cum şi-a onorat Eliezer stăpânul care i-a încredinţat o slujbă?

Cum ne onorăm noi Stăpânul care ne-a încredinţat o slujbă?

Ce înseamnă să fim oamenii cărora Stăpânul le încredinţează valori?

Dacă vrem o călătorie binecuvântată, avem nevoie de Dumnezeu, de puterea Lui, de călăuzirea Lui. Umblăm în puterea noastră? Ne bazăm pe numele nostru? Ne bazăm pe ajutorul Lui? Spun oamenii despre noi că suntem cei pe care Dumnezeu îi ajută? Spun oamenii despre noi că suntem robii Domnului?

Noi nu suntem stăpânii lucrurilor văzute. Cea mai mare binecuvântare nu este a avea ci a primi de la Dumnezeu. Primim noi cu bucurie numele de rob al Domnului?

De ce a avut Avraam încredere în robul lui, Eliezer? Robul de încredere (Eliezer) primeşte mai mult decât cei aparţinători familiei lui Avraam pentru că ERA om de încredere.

Cum onorăm noi pe Domnul cu darurile noastre? Suntem noi oameni de încredere?

Are Dumnezeu încredere în noi ca să ne încredinţeze o lucrare? Vrem noi să-I facem de cunoscut Numele? Rămânem doar cu dorinţa de a fi robi sau ajungem să trăim ca robi ai Domnului?

Noi trăim prin făgăduinţă. De ce nu experimentăm făgăduinţele lui Dumnezeu? De ce nu ne lăsăm în mâna Domnului? De ce nu umblăm prin credinţă?

Nu-i aşa de important cât ne onorează omul ci cât Îl onorăm noi pe Domnul!

Spui tu ,,Doamne, schimbă-mă pe mine!”, sau spui ,,Doamne, schimbă circumstanţele mele!”?

Suntem gata să-L onorăm pe Dumnezeu? Suntem gata să urmăm chemarea, porunca Lui? Cel ce a făcut făgăduinţele nu se schimbă. Şi astăzi ne cheamă să-L urmăm ca robi de bunăvoie, cu bucurie şi mulţumire.

Eliezer era bătrân, avea experienţă,  dar a vrut să experimenteze ajutorul lui Dumnezeu. S-a rugat: ,,Doamne, dă-mi izbândă pentru stăpânul meu!”.

Ne rugăm noi ca să avem biruinţa care arată slava lui Dumnezeu?

Ne rugăm noi pentru binecuvântarea care onorează pe Stăpânul nostru?

Te-ai gândit ca rugăciunea ta să-L onoreze pe Dumnezeu?

Ce frumos să ne punem nădejdea în Dumnezeu în toate privinţele!

Când ne bazăm pe Dumnezeu putem spune: Dumnezeu m-a ajutat!

Noi suntem robii Domnului. Îţi place acest nume? Sau vrei stăpânirea?

Când trăim prin făgăduinţă, trăim pentru ţara promisă nu pentru pământ.

Dumnezeu să ne dea o călătorie în care noi să umblăm prin credinţă onorând pe Cel ce ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe.

Eliezer s-a rugat pentru un răspuns de la Dumnezeu. Este mare lucru să ştim să ne rugăm ca să avem răspunsul Lui în toate lucrurile mici şi mari.

Mare Dumnezeu avem! El este gata să ne dea daruri. Are cui le da? Are El robi de încredere? Sunt eu o persoană de încredere?

Ai făcut promisiuni pe care nu le-ai dus la îndeplinire?

La început de an, vrem noi să fim robii Domnului sau să formăm rezoluţii pe care le vom călca, le vom uita în scurt timp?

Cât de mult binecuvântează Dumnezeu pe cel ce se pune la dispoziţia Lui? Cum experimentează el făgăduinţele Domnului?

Cine se uită cu mirare cum lucrează Domnul?

Cine experimentează promisiunile Domnului?

Doamne, dă izbândă! Doamne, îndură-Te!

Doamne, fă să izbutesc în călătoria mea în anul 2013!

Doamne, eu sunt roaba Ta!

Te rog  ajută-mă să experimentez promisiunile Tale

şi binecuvântează călătoria mea din acest an,

ca să umblu prin credinţă

şi să onorez Numele Tău!

(meditaţie inspirată din mesajul prezentat de pastorul Nulu Urs)

 

Anul vechi, Anul nou

2013c Si acum, cand anul vechi de la noi

se duce iara

Si alt An Nou, Isuse Doamne,

sta in prag sa ne rasara,

Ca de-atatea ori si-acuma

in genunchi, cu umilire

Noi Ti-aducem printre lacrimi

rugi fierbinti de multumire!

Multumire, ca si-n anul ce se duce, tu Isuse,

Datu-ne-ai imbelsugarea bucuriilor nespuse!

Si ne-ai ocrotit viata cu puterea mainii Tale

Sa urcam mereu spinoasa dar slavita Crucii Cale.

……………………………………………………………………….

Uneori, ne-ai dat sa plangem lacrimi grele si amare

Sa ne-nseninezi pe urma fata-n dulcea Ta cantare…

…………………………………………………………………….

O, si-acuma, sfinte Doamne, pentru anul care vine

Calda noastra rugaciune se indreapta catre Tine:

Sa-ntaresti dorinta noastra, de-a ramane purtatorii Vestii Bune mai departe,

Mai departe sa calcam pe urma urmei Tale-nsangerate.

Si daca marturisirea dragostei si-a jertfei Tale

Va aduce vietii noastre alte suferinti in cale,

Te rugam atunci, in fata fetei noastre-nlacrimate

Sa rasai pe-o clipa-n slava fericirii minunate!

……………………………………………………………….

Dupa Tine ne-nseteaza inimile-n dor fierbinte!

Tu sa fii a noastra Mama si prieten si Parinte

Tu sa fii a noastra Hrana, Bautura si Avere,

Tu Iubire, Tu Putere, Tu Lumina, Tu Nadejde,

Tu deplina noastra Pace, Tu duioasa Mangaiere……

Ochii nostri, sus, spre slava vesniciei Tu ni-i tine!

Sa purtam cantand amarul astei clipe de suspine,

Stiind bine ca aceasta incercare de-o clipire

Ne urzeste-o vesnicie grea de slavi si fericire.

Si astfel,desfacuti de tina neputintei ce ne tine,

Preschimbati din slava-n slava sa ne contopim cu Tine!

O, privirea noastra scald-o in a cerurilor ape

Sa simtim in orice clipa mai aproape, mai aproape,

Pasul Tau si rasaritul fericirii asteptate!

Astea-s cererile noastre catre Tine inaltate

Glas de inimi ce le afla Anul Nou ingenunchiate….

Traian Dorz

http://www.muzica-crestina.ro/video/8823

Urări de Anul Nou

2013f  de George Cornici

*

URĂRI DE ANUL NOU (2)

*

Şi în anul care vine
S-aveţi parte de trăiri
Îmbrăcate-n stări divine
Şi în multe împliniri.

Zilele vieţii voastre
Să v-aducă situaţii
Fără tragedii, dezastre
Fără multe complicaţii.

Mergeţi liniştiţi pe cale
Aveţi Călăuză bună
Din minunăţii astrale
Împletiţi-vă cunună.

Nu lăsaţi îngrijorarea
Să vă macine fiinţa
Luminaţi-vă cărarea
Cu iubirea şi credinţa.

Vor fi zile însorite
Dar şi ploi vor mai cădea
Fi-vor şi stări nedorite
Şi dureri veţi mai avea,

Dar de vă încredeţi tare
În Cuvântul Cărţii Sfinte
Multă binecuvântare
Vă va da bunul Părinte.

Semănaţi oriunde-ajungeţi
Gânduri calde şi candoare
Pe nimeni să nu străpungeţi
Cu rostiri usturătoare.

Adânciţi-vă în taina
Vieţii ce-i dincol’ de moarte
Iar când demoni aduc spaima
Apelaţi la Cel ce poate,

Să înlăture şi temeri
Şi terori şi frământare,
Să vă-ncânte cu luceferi
Din grădinile stelare.

Ca în anul încheiat
Nu cedaţi lumii murdare
Respingeţi orice păcat
De e mic sau de e mare.

Daţi balsam la cei răniţi
Ca să fiţi o pildă vie
Vestea bună s-o vestiţi
C-o cerească bucurie.

Vor veni, iar, încercări
(Poate fi-vor mult mai grele)
Dar cu rugă şi cântări
Veţi privi, din nou, spre stele.

Veţi primi noi revelaţii
Cu privire la Cuvânt
Veţi simţi noi aspiraţii
Pentru tot ce este sfânt…

De aceea, cu ardoare,
Implicaţivă-n lucrări
Ce produc mărgăritare
Nu dileme şi-ntristări.

Vor apare noi curente
Să vă rupă de la har
Şi vor fi evenimente
Ce produc un gust amar…

Falşi profeţi veni-vor iar
Cu idei fără valoare
Din întunecat hotar
Să vă-mpiedice-n lucrare…

Dar tezaurul format
În toţi anii dinainte
Naşte-n voi un zel curat
Şi cucernice cuvinte…

Staţi, deci, lângă Creatorul
Nu v-abateţi de la ţel
El vă este viitorul
EL – slăvit Emanuel…

Slujiţi-L cu scumpătate
Zi de zi şi ceas de ceas
El cu multă bunătate
Vă ajută în impas.

Nu se ştie ce aduce
Ora, clipa următoare
Nu se ştie ce răscruce
Întâlni-veţi pe cărare…

Dar cunoaşteţi foarte bine
Semnele îngustei căi
Şi pe Cel ce vă susţine
Prin câmpii, coline, văi…

Urmând semnele spre zarea
Ce-i dincolo de morminte
Nu vă va capta pierzarea
Ci cucernicul Părinte.

Şi în anul ce-a sosit
Creşteţi mult în dedicare
S-aveţi simţul aţintit
Spre Neprihănitul Soare…

Să culegeţi multe roade
Ce-s apreciate Sus
Unde Trinitatea şade
Iar splendoarea-i făr’ apus.

gc/ 20 Decembrie, 2008

http://www.youtube.com/watch?v=Y7O760_Id9Q

Anul nou

2013eAnul nou

*

de Marius Alexandru

*

Azi e iarasi un hotar,
Piatra de aducere aminte
Si-am ajuns aici prin Har
Tot prin Har mergem ‘nainte.

*

Umil vin sa ma inchin
Si vreau sa Iti multumesc
Pentru Darul Tau Divin
Si Iti spun ca Te iubesc.

*

Azi la pieptul meu Te strang
…Inima imi bate tare..!
Plin de bucurie plang
Câtă binecuvantare!

*

‘ncet rasuna un ecou
‘mi-aud graiul …nerostit
Stai cu mine-n Anul Nou,
Sant atat de fericit!

http://www.youtube.com/watch?v=olTp7X8sUBo

Anul Nou

2013

Am mai trecut o cotitură şi-am mai legat în vremi un nod,
Am mai închis ‘napoi o poartă şi-am mai trecut peste un pod.
Iar Timpul, scotocind desaga, o nouă haină iar îşi scoate.
Un an s-a dus şi altul vine, şi toate-s noi şi vechi sunt toate.

*

S-a-ntors clepsidra vremii iarăşi, stăm la un prag de vremuri noi,
Dar cine ştie-n calendare dacă mai sunt şi alte foi?
În sacul vremii pe golite, câte surprize ne aşteaptă?
Şi nu cumva pe scara vremii, aceasta e ultima treaptă?

*

Când Anul Vechi a dat salutul, avea o teamă la apel,
Căci Anul Nou stătea în faţă, dar nu vedea ce-i după el.
S-a dat onor la schimbul gărzii, dar mai solemn ca altădată,
De parcă anii, pe la vamă, nu vor mai trece niciodată.

*

Ne vin răvaşe din Scriptură, că-n vremurile de apoi,
Vor fi războaie, boli şi ură, şi Anticristul printre noi;
Că-n mulţi iubirea şi credinţa se vor răci în sloi de gheaţă,
Iar strâmbătatea şi desfrâul vor umple legile din viaţă.

*

Dar iar ne mai sosesc răvaşe că Dumnezeu e-Atotstăpân,
Că-n mâna Lui stă Universul, şi toate doar prin El rămân.
Într-o clipită hotărâtă, El va striga timpului: GATA!
Şi timpul va preda ştafeta, ca să înceapă judecata!

*

Eşti pregătit de întâlnirea cu Marele Judecător?
El vrea să-ţi dea prin har iertarea, să-ţi fie azi Mântuitor.
Al veşniciilor Părinte, ce-a înnoit un an pe cale,
Vrea şi pe noi să ne-nnoiască, pentru ospăţul slavei Sale!

Valentin Popovici