inima

by

Staţie de salvare sau club?

Matei 28:19

,,Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului  şi al Duhului Sfânt.”

Pe o coastă foarte periculoasă, unde adesea vapoarele eşuau, se afla o mică staţie de salvare. Clădirea nu era mai mare decât o colibă, iar cei ce lucrau acolo aveau doar o barcă, dar erau dedicaţi muncii lor şi supravegheau constant marea. Fără să se gândeascâ la ei înşişi, aceştia ieşeau în larg zi de zi, noapte de noapte, căutându-i pe cei pierduţi. Unii dintre cei salvaţi şi mulţi alţii dintre cei ce locuiau în împrejurimi au dorit să participe la munca de salvare, dăruind din timpul lor, din banii lor şi chiar participând efectiv la muncă. Astfel au fost cumpărate bărci noi, şi noi echipe au fost pregătite. Staţia de salvare se dezvolta.
Unii dintre aceşti noi membrii ai staţiei de salvare au ajuns să fie nemultumiţi de echiparea clădirii. Aşa că au considerat că locul trebuie să fie mai comfortabil pentru cei salvaţi. Au înlocuit vechile paturi cu unele noi, mai bune, au adus mobilă nouă şi au echipat noua clădire. Acum staţia de salvare a ajuns un loc agreabil pentru membrii ei, au decorat-o frumos şi o foloseau ca pe un club. Tot mai puţini membri erau interesaţi de munca de salvare pe mare, aşa ca au angajat echipe care să facă treaba. Decoraţiunile interioare erau toate tipice pentru o staţie de salvare iar în mijloc au păstrat o barcă veche unde avea loc iniţierea noilor membri ai clubului.
Cam în acest timp s-a întâmplat o mare catastrofă pe mare. Un vas mare a naufragiat, iar echipele angajate au adus la staţie o mulţime de oameni uzi, îngheţaţi, pe jumătate înecaţi. Erau murdari, bolnavi, iar unii erau străini. Frumosul club era acum un haos. Imediat comitetul proprietarilor a angajat pe cineva să construiască nişte duşuri afară, unde victimele naufragiilor să fie spălate înainte să fie aduse în club.
La următoare întâlnire a apărut o sciziune între membrii clubului. Majoritatea membrilor doreau să oprească activităţile de salvare ale clubului deoarece erau neplăcute pentru viaţa socială normală a clubului. Un mic număr de membri au insistat asupra scopului iniţial de salvare a clubului şi a faptului că datoria lor era de a salva oameni de la înec. Totuşi, aceştia din urmă au fost învinşi la vot, de aceea li s-a spus să-şi construiască o altă staţie de salvare , dacă vor să salveze vieţi.
Asta au şi făcut.
Pe masură ce au trecut anii, noua staţie a experimentat aceleaşi schimbări ca şi prima staţie. A evoluat şi s-a transformat într-un club, dar totuşi s-a format o altă staţie de salvare, mică de tot.  Istoria a continuat să se repete de la sine, iar dacă vizitezi astăzi acea coastă vei găsi o mulţime de cluburi pe plaja mării.
Naufragiile sunt foarte frecvente în acea zonă, dar majoritatea celor ce naufragiază mor înecaţi.

APLICA ŢIE:
Ca şi ucenici ai lui Cristos, sarcina noastră primară este de a merge să facem alţi ucenici (vezi Matei 28:19).
Cu alte cuvinte, trebuie să mergem şi să salvăm vieţi. Din nefericire, uneori uităm scopul nostru.
De aceea trebuie să ne revizuim atitudinea faţă de salvarea de vieţi. Trebuie să fim împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători (vezi Iacov 1:22)

(anonim?)

by

Cum te mângâie Psalmii când îi citeşti?

Ioan 17


Ioan 17: 21 ,,Mă rog…“

 

Roagă-te prin psalmi.

 

În Tine, Doamne, îmi caut scăparea ca să nu rămân de ruşine niciodată. Scapă-mă în dreptatea Ta, şi izbăveşte-mă. Pleacă-ţi urechea spre mine şi ajută-mi. Fii o stâncă de adăpost pentru mine unde să pot fugi totdeauna.

Mulţumesc că Tu ai hotărât să mă scapi, căci Tu eşti stânca şi cetăţuia mea.

Izbăveşte-mă din mâna celui rău, din mâna omului nelegiuit şi asupritor. Căci Tu eşti nădejdea mea, în Tine mă încred din tinereţea mea.

Tu eşti binefăcătorul meu.

Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii. Când mi se duc puterile nu mă părăsi.

Ajută-mă să vestesc cu gura mea, zi de zi, dreptatea şi mântuirea Ta, şi să spun despre  lucrările Tale cele puternice, căci Tu m-ai învăţat să vestesc minunile Tale.

Te voi lăuda şi voi cânta credincioşia Ta cu bucurie pe buze, cu bucurie în sufletul pe care Tu l-ai izbăvit. (Psalmul 71)

 

Domnul să fie o stâncă de scăpare pentru tine!

 

by

Pustia sau victoria?

Iosua 3: 14

,,Poporul a ieşit din corturi,

ca să treacă Iordanul

şi preoţii care duceau

chivotul legământului

au pornit

înaintea poporului.”

 

Este timpul să mergem mai departe.

Unii dintre noi au stat prea mult în pustie.

Trebuie să trecem Iordanul.

Ca să trecem Iordanul trebuie să căutam sfnţirea.

Să nu fugim de probleme. Noi suntem copiii lui Dumnezeu. Cu credinţă şi încredere să înfruntăm tot ce vine în viaţa noastră.

Vino cu îndrazneală la tronul harului.

Vrăjmaşul pândeşte. El ştie ce poate să facă Dumnezeu.

Ştii tu ce poate să facă Dumnezeu în viaţa ta?

Tu du-te pe cealaltă parte a Iordanului căci acolo este victoria. Nu sta în pustie în faţa Iordanului. Construieşte un monument pentru cei ce vor veni după tine ca să vadă minunile Domnului.

Ce-i înveţi pe copiii tăi? Ce spui altora? Minunile Domnului?

Vorbeşti despre Domnul sau despre politică, mâncare, modă, economie, etc.?

Să ne oprim să hrănim plăcerile trupeşti căci carnea (plăcerile ei) ucide spiritul (Luca 8:23).

Domnul ne cheamă să fim credincioşi nu plini de succese. Cauţi îmbunătăţirea naturii omeneşti? Ce citeşti? Ce cauţi? Cauţi sfinţirea?

Tu du-te mai departe ca să ajungi la victorie!

by

Fiicele Tatălui

1 Ioan 3:1

,,Vedeţi ce

dragoste

ne-a arătat

Tatăl,

să ne numim

copii ai lui Dumnezeu!”

Doamne,

Tu eşti Tatăl tuturor celor ce vin la Tine. Ne bucurăm că suntem fiicele Tale. Venim la Tine cu mulţumire şi recunoştinţă pentru toate binecuvântările cereşti în Cristos.

Tu eşti bun cu noi şi bunătatea Ta ţine în veci. Mulţumim.

Tu eşti drept şi ne înveţi să ne îndreptăm căile. Mulţumim.

Tu eşti sfânt şi ne ajuţi să trăim în curăţie. Mulţumim.

Tu eşti atotputernic şi poţi să ne ajuţi în orice greu. Mulţumim.

Tu ne iubeşti cu o iubire veşnică şi necondiţionată. Mulţumim.

Tu eşti Izbăvitorul şi ne-ai salvat din împărăţia întunericului şi ne-ai aşezat în Împărăţia luminii. Mulţumim.

Tu ai trimis Mângâietorul, L-ai trimis pe Duhul Tău cel Sfânt în inima noastră ca să rodească: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânarea poftelor şi umilinţă. Mulţumim.

Tu ne ierţi ori de câte ori cerem iertare şi ne mărturisim păcatele noastre. Mulţumim.

Tu eşti ajutorul nostru şi ne sfâtuieşti cum să biruim în luptele zilnice cu păcatul şi firea pământească. Tu ne înveţi cum să ne îmbrăcăm cu armura Duhului Sfânt ca să fim biruitoare. Mulţumim.

Ne bucurăm să petrecem timp în prezenţa Ta ca să ne umpli de puterea Duhului Sfânt ca să putem trăi viaţa de credinţă.

Vrem să trăim fără regrete.

Cum să trăim fără regrete?

  1. Discreţie! Să nu spunem lucruri despre alţii în absenţa lor pe care nu le putem spune în prezenţa lor.
  2. Rugăciune! Să fim în duhul rugăciunii cât se poate de mult, pentru orice lucru, orice relaţie sau persoană şi să ne rugăm pentru înţelepciune.
  3. Cuvântul Domnului! Să-l citim zilnic şi să medităm la ceea ce ne spune Domnul.

 

Tu eşti fiica Tatălui!

by

Testul zilei

Genesa Geneza 22:1-2

,,După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă” a răspuns el. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu.”

A venit ziua testului pentru Avraam. Dumnezeu i-a cerut pe fiul lui, pe singurul lui fiu, pe care-l iubea, pe Isaac.

Avraam L-a cunoscut pe Dumnezeu. Nu a fost în confuzie în ce priveşte cerinţa lui Dumnezeu deşi Dumnezeu niciodată nu a cerut jertfe umane.

Cum poţi să deosebeşti vocea lui Dumnezeu de alte voci?

Ce faci când Dumnezeu îţi cere ceva ieşit din comun?

Avraam a crezut pe Dumnezeu şi s-a bazat pe El. Inima lui a ales ascultarea de Dumnezeu.

Fiecare zi este o zi de testare a credinţei prin lucruri mici sau mari. Cui slujeşti astăzi? Ce spune credinţa ta despre relaţia ta cu Dumnezeu?

Vine o zi specială a testului când Dumnezeu îţi cere să îi dai Lui ce ai tu mai drag.

Ce ai tu mai drag pe lume?

Uită-te unde merg banii, timpul şi energiile tale, şi vei vedea interesul tău.

Îi vei da lui Dumnezeu ce ai tu mai drag?

Viaţa creştină este o renunţare treptată la lucrurile pământeşti. Dumnezeu ne învaţă lepădarea de sine, purtarea crucii şi slujirea.

Este acest lucru o coroană de spini?

Numai prin spini se ajunge la victorie! Fără luptă nu-i cunună!

Credinţa şi ascultarea lui Avraam au adus binecuvântare nu numai pentru el ci pentru întreaga omenire.

Ce va aduce ascultarea mea? Cum va lucra credinţa în inima mea?

Luptă-te lupta cea bună a credinţei!

Ascultă vocea Lui!

 

 

by

Reţeta anului

1 Corinteni 16:14

,,Tot

ce

faceţi,

să

fie

făcut

cu

dragoste!”

Se iau douăsprezece luni, se curăţă bine de amărăciune, stress, mândrie, invidie, egoism, formalism si frică.
Se împarte fiecare lună in 28-31 de zile, pentru ca provizia să ajungă exact un an.
Se cântareşte munca şi liniştea, adăugându-se chibzuinţa şi harul. Se cerne cu abilitate, iubire şi voinţă, înţelepciune, îngăduinţă, frecându-se cu sinceritate, tandreţe, graţie si alint. Se uneşte răbdarea cu bunăvoinţa, muzica şi buna dispoziţie.
Se împătureşte cu înţelegere şi speranţă, se pudrează cu sacrificii, se presară puţin farmec, dăruire şi receptivitate.
Se acoperă cu amabilitate, gingăşie şi mult bun simt.
Se îndulceşte cu multă toleranţă, optimism, veselie şi umor.
Se aromează cu blândeţe, bunătate, concesii şi acurateţe sufletească.
Tapetată cu afectivitate şi preţuire, se coace la caldura inimii, cu dragoste din belşug. Se flambează cu puritate, stimă şi respect.
Preparatul se serveşte zilnic, cu buchete de fericire, ornat cu surprize, învelit în învioratoarea şi inepuizabila credinţă in Dumnezeu!”
“Poftă buna!!!”
(anonim?)


by

Lepădare de sine sau îmbunătăţire?

Luca 9:23  

,,Apoi (Isus) a zis tuturor:

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine,

să se lepede de sine,

să-şi ia crucea în fiecare zi

şi să Mă urmeze.”

 

Luca 9:23  ,,And He (Jesus) said to them all: If any man will come after Me (the criteria for Discipleship), let him deny himself (not asceticism as many think, but rather that one denies one’s own will-power, self-will, strenght, and ability, depending totally on Christ), and take up his cross (the benefits of the Cross, looking exclusively to what Jesus did there to meet our every need) daily (this is so important, our looking to the Cross; that we must renew our Faith in what Christ has done for us, even on a daily bases, for Satan will ever try to move us away from the Cross as the Object of our Faith, which always spells disaster), and follow Me ( Christ can be followed only by the Believer looking to the Cross, understanding what it accomplished, and by that means alone (Romani 6:3-5, 11, 14; 8:1-2, 11; 1 Corinteni 1:17-18, 21, 23; 2:2; Galateni 6:14; Efeseni 2:13-18; coloseni 2:14-15)).”

Ce trebuie să facă cel ce vrea, cel ce doreşte, să-L urmeze pe Domnul Isus?

Ce este lepădarea de sine?

Ce înseamnă să luăm crucea?

De ce să luăm crucea în fiecare zi?

Ce înseamnă să-L urmăm pe Domnul Isus?

Este lepădarea de sine o listă de reguli prin care renunţăm la plăcerile (nu păcatele) noastre zilnice? Tot ce este confortabil, este păcat?

Să ne pedepsim prin suferinţa pusă peste noi prin reguli şi opresiuni pământeşti? Ne sfinţeşte suferinţa sau sângele lui Cristos? Suntem sfinţiţi prin ceea ce facem noi sau prin ceea ce a făcut Cristos? Suferinta nu face sfânt pe nimeni?

Este multă suferinţă în lume, dar lumea nu este mai sfântă prin suferinţa ei.

Trebuie să vorbim despre lepădare de sine sau despre o îmbunătăţire a caracterului nostru? Este lepădarea de sine o renunţare la bazarea pe abilităţile noastre omeneşti, pe talente, educaţie, tărie, posesiuni materiale, intelect, cunoştinţă…etc.?

Te bazezi pe ce poţi face tu sau te bazezi pe ceea ce a făcut Domnul Isus la cruce?

Ce cruce trebuie să purtăm? Crucea lui Cristos?

Crucea lui Cristos îmi aduce aminte de credinţa mea şi obiectul credinţei mele. Am nevoie să îmi amintesc acest lucru în fiecare zi. Trebuie să-mi aţintesc ochii la Domnul Isus şi să-L las pe Duhul Sfânt să îmi reînnoiască credinţa în fiecare zi.

Lumea spirituală este prea puternică şi noi nu putem învinge prin puterile noastre.

Dacă ochii noştri sunt aţintiţi la Cristos, obiectul credinţei noastre, vom vedea beneficiile crucii lui Cristos. Care sunt beneficiile, binecuvântările şi privilegiile crucii lui Cristos? Salvarea (mântuirea), curăţirea păcatului, viaţa veşnică, pacea, bucuria, promisiunile Lui, etc.

Cum urmăm pe Domnul Isus? Cum ne identificăm cu moartea lui Cristos? Ce înseamnă că am fost răstignită cu Cristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu ci Cristos trăieşte în mine?

Galateni 2:20 ,,Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”

Galateni 2:20 ,,I am crucified with Christ (as the Foundation of all Victory; Paul, here, takes us back to Romans 6:3-5): nevertheless I live (have new life); yet not I (not my own strength and ability), but Christ liveth in me (by virtue of me dying with Him on the Cross, and being raise with Him in Newness of life): and the life which I now live in the flesh (my daily walk before God) I live by the faith of the Son of God (the Cross is ever the Object of my Faith), who loved me, and gave Himself for me (which is the only way that I could be Saved).

 

Trăieşte prin credinţa în ceea ce a făcut Cristos!

 

by

Două experienţe spirituale

„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

 

În toată călătoria ta în calitate de credincios, vei avea numai două feluri de experienţe spirituale. Unul este blând, minunat, şi plăcut. Celălalt poate fi neclar, uscat, întunecat şi  dezolant. Dumnezeu ni-l dă pe primul pentru a ne câştiga; pe al doilea ni-l dă pentru a ne curăţi.

La început te tratează ca şi cum ai fi un copil. Apoi, începe să te trateze ca şi cum ai fi un om puternic. În primul fel, experienţa spirituală este dependentă foarte mult de ceea ce poţi simţi în exteriorul tău. (Te simţi atras de experienţele plăcute, exterioare; de fapt poţi ajunge să fii dependent de ele). Dar celălalt fel de experienţe creştine îi cer credinciosului să nu-i mai pese de simţămintele exterioare. Mai degrabă trebuie să cunoască lupta împotriva propriilor pasiuni, şi să aibă o voinţă, care este în acord deplin cu Domnul.. aceasta este ocupaţia pe care ar trebui să o avem fiecare.

Perioadele de secetă sunt folosite de Dumnezeu, pentru binele tău. Da, este adevărat că în astfel de perioade, cele cinci simţuri ale tale sunt deposedate de plăcerea lor şi se sfârşeşte progresul şi pietatea exterioară. Află că în astfel de vremuri, fie vei ajunge să abandonezi rugăciunea, şi poate o bună parte a umblării creştine, fie vei ajunge la o stare de alinare, care nu are nimic de-a face cu simţămintele exterioare. Întotdeauna, în perioade de secetă spirituală, există un văl care ascunde relaţia cu El; este un timp în care nu ştim ce vrea să facă. Dacă am şti întotdeauna ce face, (atunci când lucrează asupra omului nostru exterior şi când lucrează asupra omului nostru interior), am deveni foarte încrezuţi. Dacă am şti ce face, ne-am imagina că ne descurcăm foarte bine, nu-i aşa? Am putea chiar să considerăm că ne-am apropiat foarte mult de Dumnezeu.

O astfel de concluzie ar fi imediat spre regresul nostru.

Dependenţa de circumstanţele exterioare, dependenţa întregii înţelegeri spirituale de simţămintele exterioare – toate acestea trebuie să plece. Cum? Prin secetă spirituală! Domnul foloseşte terenurile aride, deşerturile. Fermierul seamănă într-un anotimp şi seceră în altul; la fel este şi Dumnezeu.

La timpul Lui îţi dă putere în faţa ispitei.  Adesea această putere o primeşti când te aştepţi mai puţin. Care sunt roadele unui credincios, care continuă să-L caute pe Domnul în asemenea perioade de secetă?

Dacă supravieţuieşti şi continui să-L cauţi cu umilinţă, care este rezultatul la care te aştepţi?   Vei cunoaşte darul de a persevera, care are multe roade şi avantaje. Încet, încet te vei sătura de lucrurile acestei lumi, şi dorinţele vieţii tale trecute îşi vor pierde câte puţin din putere; se vor forma unele noi, îndreptate către Domnul. De asemenea, vei învăţa să reflectezi şi să-ţi îndrepţi atenţia asupra unor lucruri faţă de care nu prezentai nici un interes în trecut.

Când vei fi pe punctul de a comite vreun rău, vei simţi adânc în lăuntrul tău o avertizare, o avertizare care te va reţine de la a face răul acela.

Va fi spulberat ataşamentul faţă de plăcerea aceea pământească, sau te vei depărta repede de situaţia aceea sau de la conversaţia aceea, sau orice altceva, care te trage înapoi.

Vei abandona lucruri ale vieţii în legătură cu care conştiinţa nu te deranjase înainte  niciodată.     Când vei greşi, sperând că nu prea tare, te vei simţi mustrat foarte tare.

Va creşte în tine o determinare şi o dispoziţie pentru suferinţă şi pentru a face voia lui Dumnezeu.

De asemenea, se va forma o înclinaţie tot mai mare pentru lucrurile sfinte, (probabil chiar şi o uşurinţă de a trata cu natura sinelui, cu pasiunile şi chiar cu duşmanul care te aşteaptă).

Vei învăţa să-ţi recunoşti  propria  natură şi s-o dispreţuieşti.

Fără această pricepere adâncă chiar revelaţie – toate celelalte încercări de a ajunge „spiritual” sunt fără succes.

Vei experimenta o mare stimă faţă de Dumnezeu, mult mai tare decât faţă de celelalte creaturi. Vei fi foarte determinat să nu pleci din prezenţa Sa, pentru că părăsirea Lui, abandonarea Lui, va fi în ea însăşi cea mai mare suferinţă şi cea mai mare pierdere. Vei avea în tine pace. O încredere în suveranitatea lui Dumnezeu şi chiar o detaşare de toate  celelalte lucruri.

      Toate acestea pot fi rezultatul perseverenţei într-o rugăciune care este uscată şi aridă. Nu vei simţi aceste lucruri când te rogi, ci mai târziu, poate mult mai târziu – la timpul Lui – când El şi numai El consideră că este timpul potrivit pentru ca aceste atribute să apară. Toate lucrurile pe care le-am menţionat, şi multe altele, sunt ca lăstarii care cresc din acest copăcel al rugăciunii spirituale.

Vei abandona acest tufiş, doar pentru că pare a fi uscat, sau pentru că nu este prea mult rod în el, sau pentru că lăstarii par să fie atât de mici, sau pentru că se pare că nu va fi niciodată o recoltă? Dragul meu, fii constant, perseverează. Din aceasta, sufletul tău va avea câştig.

(Ghidul Spiritual de Michael Molinos)

by

Limitele rugăciunii exterioare

„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

De-a lungul vremurilor, credincioşii spirituali au avut părerea că un credincios nu poate ajunge la o umblare profundă cu Domnul prin intermediul unei rugăciuni constituite din ardoare, cereri, meditaţie, judecată şi foarte multe discuţii obiective. În cel mai bun caz, o astfel de rugăciune este benefică la începutul umblării spirituale.

Mai mult, s-a observat că rugăciunea de suprafaţă şi obiectivă se învaţă foarte uşor. Dar nu se învaţă uşor relaţia cu Isus Christos despre care vorbim aici. Dacă vei continua cu o rugăciune tipică – exterioară – şi dacă o astfel de practică continuă an de an fără prea mult progres, atunci îţi iroseşti o mare parte a timpului. De ce Îl cauţi pe Domnul sforţându-ţi mintea, căutând un anumit loc în care să mergi pentru a te ruga, alegând anumite lucruri pe care să le discuţi, şi sforţându-te să-L găseşti pe Dumnezeu în afară … când de fapt El este în tine?

Sf. Augustin a spus-o atât de minunat: „Doamne, am hoinărit ca o oaie rătăcită, căutându-Te neliniştit cu judecata mea. Am obosit mult căutându-Te în afară. Totuşi, Tu locuiai în mine. Dacă Te-aş fi dorit numai, şi să fi tânjit după Tine. Am mers pe străzile şi în pieţele acestei lumi, şi nu Te-am găsit, pentru că degeaba Te căutam afară pe Tine, care erai înlăuntrul meu”.

Nu Îl vom găsi pe Dumnezeu în afară. Şi nici nu-L vom găsi prin judecată şi logică şi cunoştinţe superficiale. Fiecare din noi Îl are prezent în el. Se pare că acei credincioşi, care tot timpul Îl caută pe Dumnezeu, strigă după El, tânjesc după El, cheamă Numele Lui, se roagă zilnic, au un fel de orbire, nedescoperind niciodată că ei înşişi sunt un templu viu (templul Duhului Sfânt) şi locuinţa adevărată a Lui.

Spiritul lor este locul şi tronul unui Dumnezeu care se odihneşte tot timpul înlăuntrul lor. Cine atunci, dacă nu un nebun, Îl va căuta pe Dumnezeu în afară, atunci când ştie că El este înlăuntru? Sau cine se va sătura vreodată, dacă îi este foame şi totuşi, refuză să guste?

Totuşi aceasta este viaţa pe care o trăiesc mulţi oameni buni, care tot timpul caută, şi niciodată nu găsesc. Faptele lor nu sunt perfecte. Nu ar trebui să crezi că este dificilă calea spirituală şi nici că este numai pentru cei cu multă minte.

Domnul tău a dovedit foarte clar lucrul acesta atunci când şi-a ales apostolii. Erau oameni neştiutori şi de rând. El (Isus) i-a spus Tatălui: „Îţi mulţumesc Tată pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi Le-ai descoperit pruncilor”. Este foarte clar că nu vom ajunge la lucrurile profunde, şi nici la locurile adânci din noi, prin intermediul gândirii sau printr-o rugăciune de suprafaţă.

Tatăl are grijă de păsările care rămân singure atunci când sunt părăsite de părinţii lor; crezi că te va abandona pe tine? Gândeşte-te la păsări. Nu pot vorbi şi nu au judecată, şi totuşi le poartă de grijă şi le dă mâncarea necesară. Ele nu se prea pricep să spună rugăciuni frumoase, nu-i aşa? Şi nici nu se simt incomod  pentru că nu pot să spună rugăciuni, care sună frumos.

Atunci de ce te simţi tu? De fapt, este bine atunci când te găseşti deposedat de plăcerea simţămintelor şi ca atare trebuie să mergi doar prin intermediul credinţei – da, chiar şi atunci când călătoreşti pe cărări întunecoase, prin deşert, care duc… unde? Nu ştii cu certitudine. Fără o astfel de experienţă va fi foarte dificil să ajungi în umblarea ta spirituală în anumite locuri. O cale dureroasă, da, dar una sigură. Din nou, te îndemn să fii constant. Nu da înapoi, chiar dacă Domnul nu-ţi mai spune nimic şi tu nu mai ai nimic ce să spui în rugăciune.

(Ghidul Spiritual de Michael Molinos)

by

Te aștepți să ai eşec?

„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

Ar trebui să ştii că orice creştin pe care Domnul îl cheamă spre calea lăuntrică, este inevitabil un creştin plin de confuzii şi îndoieli, şi unul, care a avut eşec (şi care va avea eşec), în privinţa acestui fel de rugăciune mai profund. De fapt, ajungi să ai impresia că Domnul nu te mai ajută în rugăciune aşa cum a făcut-o. Simţi că pierzi timpul şi că nu înaintezi deloc.

Urmează confuzia şi nedumerirea. Cu toate acestea, nu te opri, şi nu lăsa pe nimeni, nici chiar pe cineva care este mai vechi în credinţă decât tine, să te oprească din a căuta o relaţie mai profundă cu Domnul tău.

Ce se întâmplă de fapt în viaţa ta? Ai într–adevăr eşec? Deloc. Domnul te cheamă să umbli prin credinţa în prezenţa Sa divină. Aruncă-te în adâncul tandru al Domnului tău, având o viziune simplă a Lui şi o dragoste mare pentru El – cum are un copilaş pentru mama sa.  Spiritul ar trebui să devină umil în prezenţa lui Dumnezeu ca un copilaş, şi ca un cerşetor. Este uşor de avut o asemenea relaţie cu Domnul tău – mai ales în perioade care se consideră a fi pline de eşec. De asemenea, este cea mai sigură relaţie pe care o poţi avea cu El.

Nivelul de rugăciune pe care îl cauţi este lipsit de imaginaţia care hoinăreşte şi de analiza mintală. Aceste două activităţi îţi distrag atenţia atât de mult, şi te pot conduce la speculaţii şi introspecţie… mai ales în perioade de eşec! Ţi-aş aminti ca să-i dea cele zece porunci, Domnul l-a chemat pe Moise pe un munte. Acolo, timp de câteva zile, Domnul i-a arătat gloria Sa măreaţă. Aş face o paralelă. De obicei, la începutul umblării creştine, Dumnezeu te va duce la şcoala iubirii cunoştinţei şi la şcoala legilor lăuntrice. Apoi va face să vină peste tine întunericul şi seceta spirituală. Dar de ce aduce seceta spirituală? Din acelaşi motiv pentru care ne-a făcut să cunoaştem dragostea,  ca să ne apropiem de El.

Da, seceta şi eşecul ne apropie de Christos aşa cum o face atingerea dragostei şi a tărâmurilor nevăzute. Domnul îţi aduce seceta pentru că ştie foarte bine: nu prin judecata sau efortul tău vei ajunge să fii aproape de El. Tu nu poţi să faci nimic care să te apropie de El, sau care să-L apropie pe El de tine. Nu! Nimic! Eforturile tale nu te vor ajuta să înţelegi căile Sale înalte şi preamărite.

Atunci cum vei învăţa? Prin abandonare umilă faţă de voia Sa. Aşa vei începe. Noe este un exemplu perfect al acestui lucru. A fost considerat nebun de către lume. Mai târziu, când întregul pământ a fost acoperit de ape, el se găsea fără pânze şi fără vâsle pe o mare înfuriată. În orele acelea întunecate a umblat numai prin credinţă. Să nu crezi că ştia ce vroia Dumnezeu. Nu ştia.

Atunci, pe cât se poate, fii răbdător. Să nu-ţi pese de secetă şi eşecuri. Nu renunţa la căutarea unei rugăciuni mai profunde. Indiferent de câtă secetă şi eşecuri vei avea parte. Umblă cu o credinţă fermă, murind faţă de sine şi faţă de toate celelalte eforturi naturale depuse pentru a-L cunoaşte. Ţine minte, El nu poate greşi, şi nici nu îţi vrea decât binele.

 Nu te-ai gândit vreodată că cineva trebuie să sufere atunci când moare? Cât de bine este folosit timpul atunci, când eşti în secetă, fără cuvinte, supus, totuşi stând şi aşteptându-L pe El! Iată ceva de care ar trebui să ţii cont: binecuvântarea divină nu se manifestă prin cele cinci simţuri ale tale.

Atunci cum se manifestă binecuvântarea divină? Din nou, răspunsul este adânc înlăuntrul tău. De aceea, vino la El, tăcut, crezând, suferind şi cu răbdare. Înaintează cu încredere. Odihneşte-te în El, şi lasă-te călăuzit de mâna Lui.  Acest lucru este mai bun decât toate bunurile din lume.

Priveşte la un bivol cum rumegă mâncarea. Se pare că nu face nimic şi nu se alege cu nimic, totuşi face ceva foarte important. Poţi spune că este un eşec? Nu este! Ţine minte, bivolul nu se alege cu nimic din porumbul pe care îl mănâncă, dar stăpânul primeşte un dar mare, şi stăpânul se bucură de creşterea bivolului. Dacă umblarea ta după Christos este curată, atunci aceasta îţi este o răsplată suficientă. O sămânţă este aruncată pe pământ. În aparenţă, sămânţa este pierdută. Dar mai târziu, când vine primăvara, sămânţa creşte şi se înmulţeşte. La fel face şi Dumnezeu cu tine. Domnul îţi ia confortul şi chiar înţelegerea. Vezi că nu mai ai progres spiritual. Într-un fel, aşa este! Totuşi, lasă să treacă timpul, şi vei vedea adăugându-se bogăţie pe care nici nu ai sperat-o.

Nu te ruşina dacă nu poţi ajunge la ceea ce ai dorit în privinţa acestei rugăciuni mai profunde. Păstrează-ţi pacea, şi stai înaintea Domnului. Perseverează. Încrede-te în harul Lui nemărginit, ca şi cum nu ai avea vedere. Fă-o fără să te gândeşti sau să judeci prea mult. Lasă-ţi viaţa în mâinile Lui bune, părinteşti, decizând să nu faci nimic decât ceea ce este voinţa şi plăcerea Sa divină.

(Ghidul Spiritual de Michael Molinos)