catastrofa

by

Ziceai în inima ta

1 trust*

Isaia 47

Isaia 47:10b

„Ziceai în inima ta: „Eu şi numai eu”.”

*

Ce zici tu în inima ta?

Ai zis vreodată: ,,Eu şi numai eu!”?

Dumnezeu a folosit Babilonul ca să pedepsească Israelul, dar Babilonul a mers prea departe. A ajuns să se mândrească, a ajuns să zică: „Eu şi numai eu”. A uitat că Dumnezeu conduce istoria, nu Babilonul (chiar dacă era puterea cea mare pe pământ). Conştienţa puterii l-a înşelat. O catastrofă nevăzută va veni peste Babilon. Astrologii, vrăjitorii, descântătorii nu ştiu ce va fi în viitor. Încrederea în ei nu ajută.

Conţinutul credinţei este important!

Ceea ce credem are consecinţe asupra noastră. Suntem liberi să credem ce vrem, dar nu suntem liberi să alegem sau să schimbăm consecinţele credinţei, necredinţei sau consecinţele deciziilor noastre. Consecinţa necredinţei este judecata. Consecinţa trăirii după bunul meu plac este lipsa binecuvântărilor şi multe alte pierderi.

Care este atitudinea ta? Credinţa? Crezi că poţi să continui la nesfârşit cu necredinţa?

Care lucruri crezi că nu se vor schimba niciodată? Care lucruri crezi că nu ţi le poate lua nimeni?

Cui îi spui: „Eu şi numai eu!”? Cui spui: „Nimeni nu-i ca mine!”? Cui spui: ,,Ce zic eu, se va face!”?

Autoritatea se câştigă, nu se impune.

Pentru care lucruri te încrezi în puterea şi înţelepciunea ta? Ce vei face ca toată încrederea să o pui numai în Dumnezeu? Trebuie să-ţi schimbi atitudinea faţă de Dumnezeu?

Babilonienii au fost mândri de cuceririle lor, nerecunoscând că victoria aparţine lui Dumnezeu. Recunoşti tu ajutorul lui Dumnezeu în succesele tale?

Babilonienii nu au luat în considerare consecinţele purtării lor rele faţă de alţii.

Crezi că purtarea ta rea faţă de alţii are consecinţe?

Babilonul a folosit expresii care sunt adevărate numai pentru Dumnezeu: eu şi numai eu, nimeni nu mă vede. Foloseşti des în vorbirea ta pronumele „eu”? Crezi că totul se învârte în jurul tău? Cât de importantă este persoana ta şi cât de mult reflectă purtarea ta faptul că tu Îl reprezinţi pe Dumnezeul tău? Ce spune purtarea ta despre Dumnezeul tău?

Caut eu gloria lui Dumnezeu? Caut să strălucească lumina Lui prin mine?

Doamne, vreau ca să am credinţă în Tine, căci Tu îmi dai victorie şi eu Îţi dau glorie!

Doamne, păzeşte inima mea de mândrie!

Advertisement
by

O învăţătură de datină omenească

astayiIsaia 29:1-14

Isaia 29:13

„Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească”.”

 

Vai de cei ipocriţi în închinarea lor. Vai de cei ce se închină numai cu gura, nu şi cu inima.

Vai de cei ce nu se bucură înaintea lui Dumnezeu. Vai de Ariel (Ierusalim, cetatea unde este altarul, unde trebuie să fie şi inima). Catastrofa va lovi în popor, plânsete şi gemete, tunete, cutremure de pământ, vijelie, furtună, foc, război, foame, sete, neputinţă, neştiinţă etc., pentru că „poporul acesta Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine şi frica pe care o are faţă de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească” (29:13).

Conducătorii cetăţii au ajuns orbi pentru că au refuzat să vadă şi să asculte poruncile lui Dumnezeu.

Neputinţa de a vedea este judecata lui Dumnezeu.

Când conducătorii nu văd Cuvântul lui Dumnezeu, religia este de suprafaţă, de ochii lumii, fără inimă. Când inima este departe de Domnul, închinarea devine un set de reguli omeneşti. Este dureros când Dumnezeu loveşte înţelepciunea înţelepţilor (vor pieri 29:14).

Dumnezeu vede, ştie, cunoaşte ce face fiecare. Unii se joacă de-a biserica. Inima lor este departe de Domnul.

Este inima mea unde spune gura mea?

Dumnezeu vrea inima noastră în închinare nu ritualul nostru liturgic.

Vezi ipocrizie în viaţa ta? Dacă te examinezi înaintea Domnului cum vezi închinarea ta? Te prinde anturajul şi cânţi doar cu gura, fără inimă?

Oare ce gândeşte Domnul despre închinarea mea de duminca la biserică? Mă duc cu valul?

Ce atitudine, acţiune, schimbare vei avea la următoarea închinare?

Doamne, cercetează-mă şi descopere-mi unde gura mea o ia înaintea inimii. Nu mă lăsa în ipocrizie, căci vreau binecuvântarea, nu judecata. Fereşte-mă de datina omenească şi ajută-mă să văd şi să înţeleg Cuvântul. Mă rog pentru conducătorii religioşi să vadă Adevărul în Scripturi şi să dea învăţătură sănătoasă.

Descopere-mi când închinarea mea este un set de reguli omeneşti şi du-mă pe calea cea bună.

Doamne, îmi doresc ca să-Ţi aduc o închinare adevărată!

Fie ca  inima mea să fie în armonie cu gura mea!

by

Staţie de salvare sau club?

Matei 28:19

,,Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului  şi al Duhului Sfânt.”

Pe o coastă foarte periculoasă, unde adesea vapoarele eşuau, se afla o mică staţie de salvare. Clădirea nu era mai mare decât o colibă, iar cei ce lucrau acolo aveau doar o barcă, dar erau dedicaţi muncii lor şi supravegheau constant marea. Fără să se gândeascâ la ei înşişi, aceştia ieşeau în larg zi de zi, noapte de noapte, căutându-i pe cei pierduţi. Unii dintre cei salvaţi şi mulţi alţii dintre cei ce locuiau în împrejurimi au dorit să participe la munca de salvare, dăruind din timpul lor, din banii lor şi chiar participând efectiv la muncă. Astfel au fost cumpărate bărci noi, şi noi echipe au fost pregătite. Staţia de salvare se dezvolta.
Unii dintre aceşti noi membrii ai staţiei de salvare au ajuns să fie nemultumiţi de echiparea clădirii. Aşa că au considerat că locul trebuie să fie mai comfortabil pentru cei salvaţi. Au înlocuit vechile paturi cu unele noi, mai bune, au adus mobilă nouă şi au echipat noua clădire. Acum staţia de salvare a ajuns un loc agreabil pentru membrii ei, au decorat-o frumos şi o foloseau ca pe un club. Tot mai puţini membri erau interesaţi de munca de salvare pe mare, aşa ca au angajat echipe care să facă treaba. Decoraţiunile interioare erau toate tipice pentru o staţie de salvare iar în mijloc au păstrat o barcă veche unde avea loc iniţierea noilor membri ai clubului.
Cam în acest timp s-a întâmplat o mare catastrofă pe mare. Un vas mare a naufragiat, iar echipele angajate au adus la staţie o mulţime de oameni uzi, îngheţaţi, pe jumătate înecaţi. Erau murdari, bolnavi, iar unii erau străini. Frumosul club era acum un haos. Imediat comitetul proprietarilor a angajat pe cineva să construiască nişte duşuri afară, unde victimele naufragiilor să fie spălate înainte să fie aduse în club.
La următoare întâlnire a apărut o sciziune între membrii clubului. Majoritatea membrilor doreau să oprească activităţile de salvare ale clubului deoarece erau neplăcute pentru viaţa socială normală a clubului. Un mic număr de membri au insistat asupra scopului iniţial de salvare a clubului şi a faptului că datoria lor era de a salva oameni de la înec. Totuşi, aceştia din urmă au fost învinşi la vot, de aceea li s-a spus să-şi construiască o altă staţie de salvare , dacă vor să salveze vieţi.
Asta au şi făcut.
Pe masură ce au trecut anii, noua staţie a experimentat aceleaşi schimbări ca şi prima staţie. A evoluat şi s-a transformat într-un club, dar totuşi s-a format o altă staţie de salvare, mică de tot.  Istoria a continuat să se repete de la sine, iar dacă vizitezi astăzi acea coastă vei găsi o mulţime de cluburi pe plaja mării.
Naufragiile sunt foarte frecvente în acea zonă, dar majoritatea celor ce naufragiază mor înecaţi.

APLICA ŢIE:
Ca şi ucenici ai lui Cristos, sarcina noastră primară este de a merge să facem alţi ucenici (vezi Matei 28:19).
Cu alte cuvinte, trebuie să mergem şi să salvăm vieţi. Din nefericire, uneori uităm scopul nostru.
De aceea trebuie să ne revizuim atitudinea faţă de salvarea de vieţi. Trebuie să fim împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători (vezi Iacov 1:22)

(anonim?)