Ţi s-a dat Lumina şi Adevărul

Ioan 3

*

Ioan 3:27

*

„Omul

nu poate primi

decât

ce-i este dat

din cer!“

*

Doamne,

mulţumesc că m-ai iubit aşa de mult că L-ai trimis pe unicul Tău Fiu să moară pentru mine, ca eu să primesc mântuirea prin credinţa în jertfa Lui.

El a adus din cer adevărul, lumina şi viaţa pentru mine.

Creşte în mine dorinţa după lumină şi adevăr!

Fă-mă puternică şi curajoasă în mărturisirea mea despre Fiul, ca alţii să creadă şi să primească viaţa veşnică. Fă să crească Fiul Tău în mine şi eu să mă micşorez. Fereşte-mă de ispita de a-i condamna pe alţii, fă-mă un instrument al salvării Tale! Noi toţi suntem ai Tăi. Salvează-ne, Doamne! Salvează familiile noastre, prietenii noştri, vecinii noştri, colegii noştri. Ai milă, Doamne!

Mulţumesc pentru toate prietenele mele care se roagă regulat, chiar zilnic pentru mine. Mă bucur să mă rog zilnic pentru ele. Vrem să fim o protecţie una pentru alta. Te rog să ne păzeşti de orice competiţie şi dorinţa noastră să fie să Te urmăm pe Tine cu credincioşie, conducând pe alţii la Cristos.

Noi Îl iubim pe Mire, Îi auzim vocea şi bucuria noastră este deplină.

Mulţumim Tată ceresc, pentru părtăşia pe care o avem cu El, Mirele nostru!

Fie bucuria Domnului, tăria ta, în mărturisirea pe care o dai altora despre Cristos!

Bucură-te de Lumină şi Adevăr!

Locul întâi şi locul doi

Ioan 3:22-36

*

Ioan 3:27

„Omul

nu poate primi

decât

ce-i este dat

din cer!“

 *

Ţi-a spus cineva vreodată că Dumnezeu nu-i drept cu tine? Că tu meriţi mai mult?

Atitudinea ucenicilor lui Ioan a fost greşită. Din simpatie faţă de stăpânul lor, nu au judecat bine. Ce uşor ar fi fost pentru Ioan să se simtă neglijat, pentru că era pe locul al doilea. Câteodată simpatia prietenilor şi sugestiile lor că suntem trataţi nedrept, pot fi cel mai rău lucru pentru noi. S-ar putea să ne plângem de milă (că nu suntem noi pe primul loc), să permitem ca amărăciunea să dea lăstari şi chiar credinţa să se clatine.

Ce fel de prietene ai? Ce îţi sugerează ele? Să intri în competiţia afirmării de sine?

Ce fel de prietenă eşti tu? Ce fel de gânduri le sugerezi altora?

Ioan nu a căzut în plasa lor, ci s-a dus la rădăcina problemei. Nu poţi fi mai loial omului decât lui Dumnezeu. Nici nu trebuie să existe comparaţie, nici invidie. Ioan a fost foarte mulţumit cu locul doi. Lupta noastră pentru un loc în frunte nu-şi are rostul. Lupta noastră trebuie să fie pentru a rămâne în voia Domnului. Dacă suntem credincioşi Domnului nu vom căuta puterea ci credincioşia în lucrurile mici. El ne va ridica în lucrare acolo unde darurile Lui sunt cel mai bine exprimate în noi. Ioan a ştiut care era misiunea lui de la început: să-L prezinte pe Isus tuturor.

Misiunea noastră este să-i conducem pe oameni la Cristos. Acesta este cel mai mare şi măreţ scop în viaţă: Cristos să fie mare şi eu mică.

Vrei ca oamenii să te iubească pe tine sau pe Domnul Isus? Creşte Domnul Isus în viaţa ta şi se micşorează sinele?

Domnul să te binecuvânteze cu prietene bune!

Pus în cumpăna divină…

PUS  ÎN  CUMPĂNA  DIVINĂ …

Daniel 5:27

„Ai fost cântărit în cumpănă, 

şi

ai fost găsit uşor.“

Pus în cumpăna divină,
Doamne, cât aş cântări?
Mi-ar fi inima senină
Sau, uimit, aş tresări?!
M-aş ascunde de lumină
Sau, smerit, Te-aş preamări?!

*

Pus în cumpăna credinţei,
Sunt eu aur curăţit?!
Simt şi-n măduva fiinţei
Cum Calvarul m-a sfinţit?!
Sau, în mreaja neputinţei,
Zac şi-n zori şi-n asfinţit?!

Pus în cumpăna iubirii
Oare cât aş fi de greu?
Port în freamătul trăirii
Flăcări vii din Dumnezeu?!
Sau doar spini, nu trandafirii,
Mişună pe câmpul meu?!

Pus în cumpăna răbdării,
Nu-s cumva găsit uşor?!
Merg pe drumul încercării
Liniştit şi-ncrezător?!
Sau, ca sclav al frământării,
N-am prezent, nici viitor?!

Pus în cumpăna slujirii,
Clar se vede-un chip de rob
Care-n văile cârtirii
Nu aruncă nici un bob?!
Sau, din vasele jertfirii,
N-a rămas decât un ciob?!

Pus în cumpăna dreptăţii,
În ce parte am s-o-nclin?
Sunt vrăjmaş al strâmbătăţii,
Sau sfinţeniei străin?!
Apăr porţile cetăţii,
Sau trădez când gloanţe vin?!

Pus în cumpăna speranţei,
Par un deznădăjduit?!
Sau ofrandă cutezanţei
Inima mi-am dăruit?!
Umblu-n calmul siguranţei
Sau mi-i duhul năruit?!

*****

Cel ce stai mai sus de stele,
Dar pui omul pe cântar,
Dă substanţă vieţii mele
Să nu curgă în zadar:
Pe senin şi-n zile rele
Să trăiesc frumos, prin har!

Ticu Moisa

Bucureşti, 12.06.2012

Biserica mea

Ioan 2:11-25

Ioan 2:14 

„În Templu

i-a găsit pe cei ce

vindeau boi,

oi şi porumbei

şi pe schimbătorii de bani

şezând jos.“

*

Doamne, Tată Ceresc, Îţi mulţumesc pentru toate bisericile prin care Tu m-ai trecut. Au fost multe şi au avut moduri diferite de închinare. Îţi mulţumesc că am cunoscut mulţi oameni minunaţi pe care Tu i-ai pus pentru o vreme în viaţa mea. Îţi mulţumesc că m-ai păzit de vânzători şi schimbători şi m-ai învăţat iubirea şi slujirea. Tu mi-ai dat atâta bucurie în viaţă cât nici nu pot spune sau scrie.

Doamne, este aşa de uşor să ne ocupăm cu altceva în Templul Tău. Te rog să izgoneşti din inima mea orice lucru care nu Te onorează pe Tine. Vreau ca atunci când sunt în casa Ta, atenţia mea să fie numai la Tine.

Ce este Templul Domnului pentru tine?

Care este atitudinea ta faţa de lucrările din biserică?

Cum sunt relaţiile tale în biserică?

Eşti implicată într-o lucrare?

Ai ales tu să fii în această biserică sau acolo te-a aşezat Domnul?

Cum ajuţi lucrarea bisericii?

Care crezi că este lucrarea bisericii?

Care crezi că este lucrarea ta?

Psalm 26:6-12 ne spune care este atitudinea corectă în casa lui Dumnezeu.

„Îmi spăl mâinile în nevinovăţie şi aşa înconjur altarul Tău Doamne, ca să izbucnesc în mulţumiri şi să istorisesc toate minunile Tale. Doamne, eu iubesc locaşul Casei Tale şi locul în care locuieşte slava Ta. Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii, nici viaţa cu oamenii care varsă sânge, ale căror mâini sunt nelegiuite şi a căror dreaptă este plină de mită. Eu umblu în neprihănire, izbăveşte-mă şi ai milă de mine! Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă, voi binecuvânta pe Domnul în adunări.“

Atitudinea ta contează!

În Templu

Ioan 2:11-25

„După aceea Isus S-a pogorât la Capernaum, împreună cu mama, fraţii şi ucenicii Lui şi acolo n-au rămas multe zile. Paştele Iudeilor erau aproape şi Isus S-a suit la Ierusalim. În Templu i-a găsit pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând jos. A făcut un bici de ştreanguri şi i-a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii; a vărsat banii schimbătorilor şi le-a răsturnat mesele şi le-a zis celor ce vindeau porumbei: „Ridicaţi acestea de aici şi nu faceţi din casa Tatălui Meu o casă de negustorie.“  Ucenicii Lui şi-au adus aminte că este scris: „Râvna pentru casa Ta mă mănâncă pe Mine.“ Iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: „Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci astfel de lucruri?“ Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.“ Iudeii au zis: „Au trebuit patru zeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta şi Tu îl vei ridica în trei zile?“ Dar El le vorbea despre Templul trupului Său. Tocmai de accea când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus. Pe când era Isus în Ierusalim, la praznicul Paştelor, mulţi au crezut în Numele Lui, căci vedeau semnele pe care le făcea. Dar Isus nu se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Şi nu avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre nici un om fiindcă El Însuşi ştia ce este în om.“

 

Cum explici tu expresia aceasta: „Râvna pentru casa Ta mă mănâncă pe Mine?“

Cine face ordine în biserica ta? Cum?

Cum şi cine ar trebui să rezolve dezordinea din biserică?

Cum crezi că se zideşte Templul Domnului? În câţi ani?

Trebuie să ne zidim sufleteşte toată viaţa sau nu? Cum te zideşti tu? În fiecare zi? În ziua Domnului? Din când în când?

Crezi tu Cuvântul sau aştepţi semne şi minuni de la Domnul? Crezi că Domnul ştie tot ce este în tine?

 

Crede din toată inima ta tot ce a spus Domnul Isus!

 

Transformare şi curăţire

Ioan 2:1-11

„Isus transformă apa în vin.“

Ioan 2:11

,,Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus

în Cana din Galilea. El Şi-a arătat slava Sa şi ucenicii Lui au crezut în El.“

*

Ce minune a făcut Domnul în viaţa ta anul acesta?

Domnul Isus are putere să transforme şi autoritate să curăţească.

Crezi că ai nevoie de o transformare radicală? Crezi că ai nevoie de o curăţire mare în viaţa ta? În mintea ta?

Cum reacţionezi când Domnul îţi arată păcatul?

Minunile (vindecările) fizice sunt semne care arată spre minunile care vizează spiritul.

Dacă credinţa este adevarată, se vede din fapte. Credinţa în Isus aduce viaţă nouă şi bucurie. Maria, mama Domnului, a crezut că Domnul poate face o minune. Minunea a adus bucurie.

Entuziasmul pentru Dumnezeu vine dintr-o relaţie adâncă cu Cristos. Cum stai cu entuziasmul pentru Cristos? Te bucură pe tine minunile lui Cristos?

Domnul Isus a venit să transforme obiceiurile în învaţături pline de viaţă şi bucurie.

Ce anume trebuie transformat în viaţa ta? Vorbirea, mânia, supărarea, amăraciunea,…practici nesănătoase, atitudini nepotrivite, obiceiuri rele, relaţii rupte etc?

Dumnezeu vrea să curăţească închinarea noastră şi astăzi.

Închinarea trebuie să-L laude pe Dumnezeu, nu pe mine. Te bucuri să Te închini Domnului în felul tău sau cauţi să placi Domnului în închinarea ta?

Ce a schimbat Domnul în viaţa ta săptămâna aceasta?

Ce crezi că trebuie să faci ca să înţelegi lucrurile spirituale?

Doamne, Tu ai fost chemat la nunta din Cana unde ai făcut o mare transformare şi apoi ai făcut o mare curăţire în Templu. Te chem şi eu în viaţa mea să faci o mare transformare şi o mare curăţire în templul vieţii mele. Vreau ca să umblu în ascultare de Tine ca să îmi arăţi slava Ta.

Doamne, arată-mi slava Ta!

Dacă din vreascul îngheţat

 

 

 

 

Dacă…

*

Dacă din vreascul îngheţat în glob de-nmormântare,
Au ieşit muguri diafani, şi-a înviat o floare…
Cum să nu iasă din mormânt Cel ce-a creat pământul?
Cum să nu fie-nvingător, Isus Hristos, Cuvântul?
*
Dacă de sub troiene reci, din gerul ce omoară,
Pădurile-nfloresc din nou în strai de primăvară…
Cum să nu iasă din mormânt, în haina frumuseţii,
Chiar de sub lespedea cea grea, Stăpânitorul vieţii?
*
Dacă prin sloi şi pietre reci, îşi scoate firicelul,
Înlăcrimat într-un potir, prin bulgări – ghiocelul…
Cum să nu iasă din mormânt, din peştera sihastră,
Isus Hristos, Cel ce-a creat frumoasă lumea noastră?
*
Dacă în fiecare zi la orizont răsare
Din întunericul cel gros în zare mândrul soare…
Cum să nu iasă din mormânt, Cel ce ne-a dat lumina?
Să nu ne-arate slava Lui Cel ce-a creat retina?
*
Dacă din stinse galaxii, închise în zăbrele,
Se-aprind pulsarii izbucnind în mii şi mii de stele…
Cum să nu iasă din mormânt, din ale morţii ghiare,
Cel Ce-i al lumii Creator, cu slava-I orbitoare?
*
Dacă din larve fără chip, din gropi întunecoase,
Pot să se nască fluturaşi cu aripi mlădioase…
Cum să nu-i scoată din mormânt, Isus cu-a Sa putere,
Pe toţi ai Săi, biruitori, în ziua de-nviere!

Valentin Popovici

Care sunt trăirile tale când se vorbeşte despre răstignirea Domnului?

Ioan 19:18-24

,,Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţii doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc. Pilat a scris o însemnare, pe care a pus-o deasupra crucii; şi era scris: ,,Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor.“ Mulţi din Iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate. Era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte. Preoţii cei mai de seamă ai Iudeilor i-au zis lui Pilat: ,,Nu scrie: ,,Împăratul Iudeilor“. Ci scrie că El a zis: ,,Eu sunt Împăratul Iudeilor. “ Pilat a răspuns: ,,Ce am scris, am scris!“ Ostaşii, după ce L-au răstignit pe Isus, I-au luat hainele şi le-au făcut patru părţi, câte o parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n-avea nici o cusătură, ci era dintr-o singură ţesătură de sus până jos. Şi au zis între ei: ,,Să n-o sfâşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie.“ Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: ,,Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.“ Iată ce au făcut ostaşii.“

Crucea sau răstignirea Domnului Isus este unul dintre răspunsuri la multele întrebări despre suferinţă. Moartea prin răstignire era o suferinţă foarte grea.
Răstignirea este un subiect discutat de obicei la sărbătoarea Paştelor.
Deşi am ştiut toată viaţa despre răstignire, cred că nu înţeleg în întregime acest lucru.
Cum înţelegi tu răstignirea? Care sunt trăirile tale când se vorbeşte despre răstignirea Domnului?
Ostaşii împărţeau hainele Domnului. Cum se poate purta cineva în felul acesta faţă de Unul care moare?
Dacă tu ai fi la cruce, ce ai face?
Domnul a fost dezbrăcat de slava cerească pentru ca să poată purta păcatele mele şi ale tale; a fost străpuns pentru fărădelegile mele şi ale tale. Când Adam şi Eva au fost îmbrăcaţi cu haine din pielea unui animal (după ce au căzut în păcat), a fost nevoie de o jertfă pentru haina lor. A fost nevoie de jertfa Domnului ca să mă îmbrace pe mine şi pe tine în neprihănirea Lui.

Isus cel răstignit este Împăratul tău!

Mulţumesc că ai murit în locul meu!

Say “NO!”

Matei 6:33

,,But

seek

you

first

the kingdom of God,

and

His righteousness.”

Lord, help me say ,,NO!” to:

Anxiety, arrogance, anger, adultery,
Busyness, bored, bitterness, blame others, boast, boasters,
Complaining, concerns, coveting, compromise, car speed, coldness, criticism, confusion, competition, covetousness,
Down, deceit, doubting, depressed, defeated, dismayed, disrespectful, deception, defense (let God), disappointment, divorce, debate, disobedience of God, drunkenness (physical or spiritual),  
Evil desires, evil thoughts, envy, expectations, easily provoked,
Fear, foolishness, fornication,
Greed, gambling, grumbling, gossip, guile (viclenie),
Hurry, haste, hurt, harsh words, hypocrisy, haters of God, hatred, heresies,
Inner turmoil, ignorance, independent of God, impatience, irritability, irresponsibility, idolatry,
Judgments, jealousy,
Laziness, lies, lost, lasciviousness,
Maliciousness, murder, malignity, murmuring,
Naivety,
Pride, pressure, pay back, passive, panic, prejudice,
Revenge, resentment,
Sadness, small talk, self-centeredness, self-pity, strife, superficiality, selfishness, stubbornness, stupidity, seditions,
Violence,
Unrest, unfaithfulness, unforgiveness, uncleanness,
Worry, wrath, weakness, witchcraft, wrong doing, whisperers, wickedness.

Lord, You, only YOU, can help me say ,,NO” to all of  these, because these things do not belong to Your Kingdom!

Love, agape love, does not keep records of wrong doing, but forgives all and everything!

Lord, my God and my Father, You are agape love! YOU are my help!

I say “YES!” to  AGAPE  LOVE!

Lord, YOU can help me say “NO!” to all that is not of  YOU!

Vezi Împărăţia lui Dumnezeu?

 

 

Vezi Împărăţia lui Dumnezeu?

 

Ioan 3:1-12

 

Ioan 3:10 ,,Isus i-a zis: Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu pricepi aceste lucruri.”

 

Sunt multe lucruri pe care nici noi nu le pricepem. Putem să mergem la Domnul pentru sfaturi şi învăţătură.

Nicodim s-a dus noaptea la Domnul Isus. A avut multe întrebări. A vrut să stea de vorbă cu Domnul. Era un om educat şi a înţeles că Isus este un învăţător venit de la Dumnezeu, că nimeni nu poate face semnele pe care le face El şi că Dumnezeu este cu El…dar nu putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu. Cu toată învăţătura lui, Nicodim nu a priceput ce i-a spus Domnul.

Noi putem merge oricând la Domnul, ziua, noaptea, la orice ceas. El nu este  niciodată inaccesibil. Ne ascultă întrebările noastre şi stă de vorbă cu noi.

Nu contează cât de învăţaţi suntem, El ne poate da priceperea şi înţelepciunea în toate problemele vieţii.

El ne vorbeşte despre lucruri pământeşti şi despre lucruri cereşti (spirituale). Domnul vrea ca noi să vedem Împărăţia lui Dumnezeu.

Ai tu întrebări pentru Domnul?

Stai tu de vorbă cu Domnul noaptea când nu poţi dormi? Te rogi?

Ai nevoie de înţelepciune şi pricepere în problemele vieţii?

Unde fugi după ajutor?

 

Domnul să-ţi răspundă la toate frământările tale.

Fie împărăţia lui Dumnezeu în inima ta şi a celor dragi ai tăi.