Mărturisirea păcatelor

1 Ioan 1

1 Ioan 1:9

,,Dacă ne mărturisim păcatele,

El este

credincios şi drept

ca să ne ierte păcatele

şi să ne curăţească de orice nelegiuire.“

 *

Trebuie să ne recunoaştem păcatul fie că este vorba de greşeli neintenţionate, alunecări sau neglijenţe, fie că este vorba de călcări de lege intenţionate şi chiar premeditate.

Jertfa Domnului Isus Cristos, sângele lui Cristos, este singura cale de refacere a sănătăţii spirituale şi singura rezolvare a relaţiilor rupte. Părtăşia cu ceilalţi trebuie refăcută.

Unele păcate trebuie mărturisite numai Domnului, deoarece ar fi dăunător să le ştie alţii. Părtăşia cu alţi oameni nu trebuie distrusă prin prezentarea în public a anumitor păcate, întrucât în biserică sunt oameni cu măsuri diefrite de maturitate. Poate că unii nu înţeleg ce se întâmplă, şi poate că alţii abia aşteaptă să bârfească. Înţelepciunea trebuie să te călăuzească ce să spui, şi ce să nu spui.

Când păcatele sunt grave, trebuie să ceri ajutor de la oamenii duhovniceşti, oameni puşi de o parte, oameni de încredere, chemaţi de Domnul, oameni ai rugăciunii, care se pot ruga pentru cazuri grele.

Mărturisirea este mult mai mult decât vorbire cu sinceritate. Mărturisirea vine dintr-o convingere a Duhului Sfânt, în urma unei relaţii profunde cu Domnul.

Este nevoie de mărturisirea păcatelor şi de o curăţire ca să mergem mai departe pe calea credinţei. Nu există viaţă spirituală fără mărturisirea păcatelor; există numai robie.

Domnul să-ţi asculte rugăciunile de mărturisire

pentru tine sau pentru alţii!

Astăzi trăiesc prin credinţă

Galateni 2:20

,,Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”

*

Când trăim în prezenţa Lui, trăim în puterea Lui!

Experientezi viaţa pe care o doreşti? Ce te defineşte? Care este condiţia ta?

Eşti paralizată emoţional? Depinzi de alţii?

Când te uiţi în oglindă te vezi paralizată emoţional?

Uită-te înainte nu înapoi! Atenţia ta să fie la puterea lui Dumnezeu.

Eşti paralizată financiar? Cauţi ajutor pentru încă o zi?

Imaginează-ţi viaţa ca şi cum ai aştepta ziua de duminică ca să mai rezişti o săptămână. Nu trebuie să aştepţi, tu te poţi bucura astăzi.

Mulţumeşte Domnului pentru ce ai.

Eşti paralizată spiritual? Nu experimentezi puterea lui Dumnezeu? Eşti aproape de Dumnezeu dar nu eşti cu El? Eşti în jurul Cuvântului dar nu în rugăciune? Şchiopătezi spiritual? Cum recunoşti acest lucru? Tânjeşte inima ta după sfinţenie? Doreşti Cuvântul viu în inima ta? Vrei să ai mai multă pasiune pentru Cristos? Ai impact în viaţa altora? Experimentezi bucuria Domnului în biserică?

Trecutul tău îţi defineşte prezentul?

Lasă totul în urmă şi primeşte puterea lui Dumnezeu.

Condiţia noastră nu ne defineşte ci răstignirea noastră!

Trebuie să renunţăm la mândrie şi egoism şi să experimentăm versetul din Galateni 2:20

Cum să trăieşti viaţa pe care o doreşti? Cine te eliberează?

În Numele Lui, umblă! În Numele Lui, trăieşte! În puterea Lui, trăieşte!

Dumnezeu ne dă ce avem nevoie nu ceea ce vrem. Dumnezeu ne dă vindecare. El ne dă discernământ spiritual ca să ştim unde să slujim. Numele Lui este mai presus de orice nume. Numele Lui este autoritatea în spatele oricărei vindecări. Când Domnul mă conduce voi merge să proclam Evanghelia Lui, care schimbă omul din cerşetor în născut din nou. Astăzi este ziua vindecării. Odihneşte-te în timpul Domnului. Slujeşte-L în zile bune şi în zile rele.

Dacă nu-L slujeşti în timpuri rele nu L-ai cunoscut în timpurile bune.

Cât de diferit eşti tu acum faţă de anul trecut? Ştii că nimic nu-I este imposibil lui Dumnezeu? Când îţi dai viaţa Domnului primeşti o altă perspectivă asupra vieţii. Îngrijorarea se transformă în închinare.

Când Domnul eliberează pe alţii, spune numai ce ţi-a spus Domnul. Mărturiseşte ce face Domnul.

Experimentarea puterii lui Dumnezeu începe cu crucificarea.

Trezeşte-te căci nu este vorba despre tine ci numai despre Dumnezeu. Vrei să te schimbi? Puterea lui Dumnezeu schimbă oameni. Te vei pleca pe genunchi şi vei cere Domnului să te schimbe? Vei cere Domnului să te vindece? Ce te ţine înapoi şi nu te lasă să experimentezi puterea lui Dumnezeu?

Acceptă darul lui Dumnezeu! Trăieşte în puterea lui Dumnezeu fiecare zi!

Dacă nu citim Cuvântul, se vede în trăirea noastră de fiecare zi.

Dacă nu ne rugăm, se vede în deciziile pe care le facem zilnic.

Doamne, schimbă-mă! Trăieşte Tu în mine!

Mulţumesc pentru puterea Ta,

pentru prezenţa Ta,

pentru harul Tău!

Radu Mureşan a umblat cu Dumnezeu

Faptele Apostolilor 12

*

Faptele Apostolilor 12:5

,,Deci Petru era păzit în temniţă

şi

Biserica nu înceta să înalţe

rugăciuni către Dumnezeu pentru el.”

*

Petru bătea la poartă dar slujnica Roda când i-a auzit vocea a alergat la grupul credincioşilor care se rugau, ca să le dea vestea cea bună. Dar ucenicii nu au crezut că Petru este la poartă. Nu se rugau ei pentru Petru? Oare se rugau ucenicii pentru Irod ca Domnul să-i schimbe inima faţă de Petru?

Cât de adevărat este că atunci când noi ne concentrăm împreună la rugăciune pentru o situaţie sau o persoană, Dumnezeu răspunde mult mai mult decât ne gândim sau ne imaginăm. Efeseni 3:20 ne spune: ,,Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.”

Petru a început să trăiască pe ascuns de frica iudeilor. Mai târziu în scrisorile lui vedem ce om matur în credinţă a ajuns. Scrierile lui sunt adânci, pline de har şi putere.

Iacov a murit ca un martir. Psalmul 116:15 ne spune: ,,Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.”

În contrast cu Iacov, împăratul Irod a murit sub judecata aspră a lui Dumnezeu.

Te-ai gândit vreodată cum ai vrea să mori? Cum te pregăteşti pentru moarte? Crezi că ai timp? Ştii când va fi ultima ta zi pe pământ? Ce ai vrea să rămână scris despre tine? Ce ai vrea să laşi în urma ta? Ce ţi-ar place ca alţii să-şi amintească despre tine?

Mi-aş dori ca alţii să-şi amintească despre mine că L-am iubit mult, mult pe Domnul, că am iubit rugăciunea, Cuvântul, cântarea, biserica şi părtăşia credincioşilor. Mi-aş dori ca oamenii să spună că Duhul Sfânt a rodit în viaţa mea, că am slujit cu umilinţă şi bucurie. Mi-aş dori să spună alţii că au căutat înţelepciunea care vine de sus împreună cu mine. Mi-aş dori ca alţii să spună că s-au apropiat de Cristos prin scrierile mele.

Mi-aş dori ca alţii să spună despre mine că am umblat cu Dumnezeu.

Eu aş vrea să mor ca un copil al Domnului nu sub judecata Lui.

După moartea lui Irod, Cuvântul Domnului se răspândea tot mai mult şi numărul ucenicilor se mărea (12:24). Viaţa merge înainte.

 

L-am cunoscut pe Radu Mureşan. El a fost un ucenic al Domnului care a fost credincios până la moarte. Domnul să mângâie pe toţi cei ce au pierdut pe cineva drag din familie.

 

Doamne, ajută-mă să rămân credincioasă până la moarte!

 

Îţi doreşti să ai un timp de părtăşie în familie?

 Ioan 20:19-23

 *

Ioan 20:19 

,,Unde erau

adunaţi

ucenicii…

a venit Isus.“

*

 

Unde sunt adunaţi credincioşii, vine şi Domnul!

Învaţă pe copilul tău sau al altora despre închinare şi părtăşie.

Citirea Cuvântului este importantă.

Alege un pasaj din Biblie care prezintă o istorioară. Pune întrebări ca să poată răspunde şi copilul.

Rugăciunea este importantă.

Roagă-te despre lucruri pe care le ştiu şi copii. Roagă-te scurt, simplu; fii clară, nu repeta aceleaşi vorbe. Puteţi rosti ,,Tatăl nostru“ împreună, cu voce tare. Implică pe toată familia. Pregăteşte un caiet pentru notiţe (cu două părţi -una pentru cereri în rugăciune şi una cu răspunsurile lui Dumnezeu). Poţi să împarţi săptămâna pe subiecte. De exemplu: luni-familie, marţi-prieteni, miercuri-biserică, joi-autorităţi, vineri-bolnavi, sâmbătă-ziua Domnului, duminica-relaţia cu Cristos, nevoi speciale.

Cântarea este importantă.

Învaţă cântările vechi (ale părinţilor şi bunicilor); învaţă cântările bisericii, şi

cântă-le cu bucurie.

Fă din închinare un obicei. Fă tot ce poţi ca timpul să fie vesel şi plăcut, dar dacă nu este, nu descuraja. Nu te opri. Experienţa emoţională nu va fi aceeaşi, dar nu abandona, şi nu lăsa pe nimeni să se retragă. Ţinta ta este să ajuţi copilul să înveţe să aibă în fiecare zi un timp cu Domnul. Moştenirea cea mai mare a copilului este amintirea timpului de părtăşie sau închinare din casa părintească. Cere Domnului să protejeze acest timp în familie şi să-l facă o prioritate în viaţa voastră.

 

Domnul să binecuvânteze timpul de închinare din casa ta!

 

Cristos a inviat!

Ioan 20

Ioan 20:9b 

,,După Scriptură,

Isus

trebuia

să învieze din morţi!“

 

Cum te bucuri de învierea Domnului? Cât de recunoscătoare eşti Domnului pentru iertarea păcatelor şi viaţa veşnică? Cum Îi mulţumeşti că a murit în locul tău?

Deşi este o zi de durere pentru ceea ce s-a întîmplat în ,,vinerea mare”, o zi în care ne amintim cât de mult a suferit Domnul pentru noi, totuşi este şi o zi de bucurie căci Domnul Isus este viu în vecii vecilor.

Învaţă pe copilul tău sau al altora că Domnul Isus a înviat din morţi. Învierea Domnului este foarte importantă. 1 Corinteni 15:14 spune: ,,Dacă nu a înviat Cristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică; şi zadarnică este şi credinţa voastră.“

Credinţa noastră este că Isus Cristos s-a născut (după Scripturi), a trăit fără păcat, a murit pentru păcatele noastre, a fost îngropat (după Scripturi) şi a înviat a treia zi (după Scripturi).

Învaţă pe copil să se bucure de învierea Domnului.

Cea mai mare bucurie pentru mine în copilărie a fost sărbătoarea Naşterii Domnului şi sărbătoarea Invierii Domnului. Nu era aşa mare diferenţă între sărbători, amândouă erau la fel de importante. Astăzi sărbătoarea Învierii Domnului este nesemnificativă în multe familii şi biserici. (Diavolul a furat sărbătorile noastre.)

În fiecare an, de Paşte, aveam rochiţă nouă şi mergeam la adunare. Tot satul era în sărbătoare. Primăvara, cu frumuseţea ei, ne ajuta să ne bucurăm de viaţa care răsărea pretutindeni.

În biserică, textul despre înviere şi cântările aduceau aşa mare bucurie că nu pot uita niciodată aceste amintiri. Ziua întâi a săptămânii este foarte importantă pentru mine, deoarece îmi aminteşte mereu şi mereu de învierea Domnului.

Isus e viu, e viu cu adevărat!

Cristos a înviat! Adevărat c-a înviat!

Sărbătoreşte cu drag Învierea Domnului!

Despre trezirea spirituala cu Iosif Ton

Numără-ţi binecuvântările


Ioan 19
Îţi numeri binecuvântările?
Ai o inimă recunoscătoare?

*
Ioan 19:38-39   Nicodim şi Iosif au venit să aibă grijă de trupul mort al Domnului.

Ei au putut face acest lucru întrucât au fost bogaţi.  Aceasta a fost o mulţumire din partea lor. Alţii nu au putut face acelaşi lucru, pentru că erau săraci.
Învaţă pe copilul tău sau al altora  să mulţumească.
Doamne, mulţumesc că:
pot să văd – alţii nu văd,
pot să aud – alţii nu aud,
pot să miros  – alţii nu au acest simţ,
pot să ating – alţii nu au mâini,
pot să lucrez – alţii nu pot,
pot să umblu – alţii nu au picioare,
pot să vorbesc – alţii nu pot vorbi,
pot să mănânc – alţii au nevoie de ajutor,
pot să mă rog – alţii nu ştiu,
pot să citesc – alţii nu ştiu,
pot să cânt – alţii nu pot,
pot să plâng – alţii nu au lacrimi,
pot să zâmbesc – alţii nu pot,
pot să gândesc – alţii au o minte bolnavă…etc.
Doamne, mulţumesc că am o familie, sănătate, casă, lucruri multe, mâncare, prieteni, biserică, etc. Alţii nu au.
Numără-ţi binecuvântările una câte una!

Binecuvântează pe Domnul,

şi nu uita nici una din binefacerile Lui!

Când ultima dată ţi-ai numărat binecuvântările?

Tu eşti binecuvântată!

Cunoşti planul Domnului pentru viaţa ta?

Ioan 19:18-30

Ioan 19:21b  

,,Nu scrie

,,Împăratul Iudeilor“

ci scrie că El a zis:

,,Eu sunt Împăratul Iudeilor.“

Ţi-ai dorit vreodată să ai o hartă pentru drumul vieţii tale?
Ai vrut vreodată să ai un plan scris pentru fiecare zi din viaţa ta?

De multe ori în viaţă umblăm fără nici un plan.
De multe ori nu reflectăm la viaţa noastră.
De multe ori nu-L întrebăm pe Domnul care este planul Lui pentru noi.

Domnul are un plan divin pentru mine. Îl cunosc? Urmez eu planul Lui?

Ce anume are valoare veşnică în viaţă? Ce anume are valoare veşnică din ceea ce fac eu?

Planul lui Dumnezeu pentru credincios implică alegerea confruntărilor şi bătăliilor care merită atenţie. Lucrurile care merită atenţie sunt: respectul în relaţii şi faţă de autoritate, închinarea şi biserica, un trup curat (fără adicţii).

Care sunt bătăliile pe care le duci tu? Pentru ce îţi cheltuieşti tu energiile, timpul, banii, etc.? Te frământă gândul că alţii nu fac ce este bine?
Ce altceva îţi fură energia şi timpul? Cine?

Pilat a fost un om slab. A ales să se lupte pentru o inscripţie (,,Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor“), dar a cedat în faţa Adevărului, lăsându-L să fie răstignit.

Care sunt lucrurile mărunte care îţi ocupă mintea şi viaţa, în defavoarea Adevărului?
La care bătălii trebuie să renunţi?

Alege astăzi bătăliile tale! Alege-le pe cele care au valoare veşnică.

Alege astăzi planul lui Dumnezeu!

Cauţi pacea şi unitatea?

Ioan 17

Ioan 17:22 

,,Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una.“

 

Misiunea credinciosului pe pământ este să-L prezinte pe Dumnezeu lumii pierdute, care trebuie să cunoască adevărul. Biblia este sursa de cunoaştere a adevărului despre Dumnezeu.

Când cunoaştem adevărul, putem experimenta unitatea cu Cristos.

Când experimentăm unitatea cu Cristos, putem experimenta unitatea cu toţi cei ce sunt ai lui Cristos. Lumea îi cunoaşte pe cei ce sunt ai lui Cristos dacă trăiesc în unitate. Credincioşii trebuie să caute pacea şi unitatea.

Este pacea şi unitatea o valoare prioritară în casa ta?

Este pacea şi unitatea o valoare prioritară în biserica ta?

Este inima ta liniştită, odihnită, cu Cristos?

Experimentezi tu unitatea în relaţii cu alţi credincioşi?

Ai auzit vreodată pe cineva că spune: ,,L-am văzut pe Cristos în viaţa ta“?

Domnul Isus S-a rugat pentru ucenici să ajungă în împărăţia Tatălui, ca să vadă slava Fiului. Ce viitor minunt! Ce viitor minunat cu Tatăl şi cu Fiul!

Ce viitor îţi doreşti?

Ce ai vrea să ajungi? Unde ai vrea să ajungi?

,,Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.“ Ioan 17:24

 

Domnul să-ţi dea putere să cauţi pacea şi unitatea!

 

Roagă-te pentru copilul tău!

Ioan 16:23 

,,Veţi cere de la Tatăl

în Numele Meu…“

 

Ioan 16:33b 

,,Eu am biruit lumea.“ 

Biruieşte prin rugăciune.

Roagă-te pentru copilul tău!

Roagă-te pentru copilul tău să respecte autoritatea, indiferent unde ar fi – acasă, la şcoală, la biserică, în societate, etc.

Roagă-te pentru copilul tău să-şi dorească prieteni buni, să-l păzească Domnul de prieteni răi, de locuri periculoase, de anturaje nesănătoase.

Roagă-te pentru copilul tău să se bazeze pe ajutorul şi sfatul Domnului în ce priveşte viitorul (căsătorie, carieră, biserică, etc.)

Roagă-te pentru copilul tău să-şi dorească să rămână curat până la căsătorie şi să se roage acelaşi lucru pentru viitoarea soţie (sau viitorul soţ).

Roagă-te pentru copilul tău să se dăruiască total Domnului în orice situaţii din viaţă.

Roagă-te pentru copilul tău să ceară înţelepciune de la Domnul pentru a accepta valorile Lui, nu ale lumii.

Roagă-te pentru copilul tău să-L lase pe Domnul să-i formeze caracterul cristic exprimat într-o viaţă de slujire şi dedicare.

 

Domnul să-ţi asculte rugăciunea!