Anul de indurare

2013bLuke 4:19

*

,,Şi să vestesc

*

anul de îndurare

*

al Domnului.”

*

 

Ce îţi propui să faci în anul care vine?

Eu aş vrea să vestesc anul de îndurare al Domnului.

Iată ce spunea cineva:

,,Să avem  o nădejde mai vie cu o aşteptare “infocată” a Slăvitei noastre Sărbători!

Incheiem anul  cu: “Ne indulceste viata/ In lumea de nevoi/O, scumpe Domn, Emanuel,/Vino, ramii cu noi !

Peste 30 de colindatori cantand in casa noastra,  “O Beleem oras micut”,

Mi-am adus aminte de rugaciunea lui N. Steinhard:

“Domne Isuse Hristoase, indulceste-ma, cu Harul Tau!” .

(fg)

Poţi spune:

An de an tot mai dulce e

Iubirea lui Isus, Iubirea Lui de sus

An de an tot mai dulce e!!!

http://www.youtube.com/watch?v=d6BLpE8_kWQ

Psalmul 90

2013aPsalms 90:1-17

O rugăciune

*

a lui Moise,

*

omul lui Dumnezeu

*

 Doamne,

Tu,

ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.

 Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!

 Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă fiii oamenilor!”

 Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca o strajă din noapte.

 Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:

 înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.

 Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta.

 Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.

 Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

 Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute şi noi zburăm.

Dar

cine

ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?

 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

 Întoarce-te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!

 Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.

 Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!

 Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta şi slava Ta fiilor lor!

 Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!

1

 

Clipe

2013Clipe

*

Clipe risipite-n vânt, rând pe rând,
Nu le-om mai vedea nici când, pe pamânt.

*

Nu-s doar clipe, sunt chiar ani călători,
Şi se duc aşa cum vin, parcă-n zbor.

*

S-a mai dus un an întreg fără rost,
Şi-am rămas tot omul vechi, cum am fost?

*

Vor mai trece ani şi ani, în zadar,
Ne-lasând în urma lor om cu har?

*

Iar în anul ce-a veni în curând,
Vom mai risipi din nou, clipe-n vânt?!

*

Fiecare sfârşit de an aduce inevitabil în viţa mea momente de reflecţie. A trecut un an şi privesc la realizări. Materiale vor fi. Chiar dacă nu multe şi mari, dar vor fi. În ce priveşte partea spirituală, la fiecare sfârşit de an mi-e ruşine de mine. Simt că anul a trecut pe lângă mine, nefructificând din el mai nimic. Ceea ce am scris mai sus nu este o poezie, ci mai degrabă câteva întrebări, framântări şi nelinişti cu rimă.

(Zah)

My testimony

coerentaMy testimony

Here’s my testimony! I’m Nicole, 17, and a senior in high school

This is my public witness to you all that I believe and know that Jesus has cleansed me of my sins. Like everybody else in this world, I am a sinner who desperately needs the grace of God. I know that the Lord sacrificed His Son to save me and make me His new creation. He has made something beautiful out of the dust. I love God with all my heart and I plan to follow Him my whole life. I know that I’m not saved through baptism or works, but through faith.
I didn’t really have that one moment where everything changed for me. This has all been a gradual process with many decisions, trials, and revelations along the way. In each period of my life, I’ve grown in my faith and understanding of God and His word.
The seeds of faith were first planted in me by my parents. I owe so much to them, but I’m most grateful for them because they raised me with Christian values and principles. They helped lay down the foundation of my faith that only grew with my own decisions. My faith took root with my upbringing, but at the point, I only believed in God.
I began to make conscientious decisions like reading the Bible by myself and just learning about God. As I slowly began to understand what it meant to be a Christian and my faith grew, I began to experience my first trials.
For some time, my faith was challenged as I had questions and doubts and struggled with depression. I felt downcast for a while, yet I managed to overcome my trials, with God’s helping hand. I had revelations and grew in faith as I truly realized what it meant to love God and be loved by Him. I realized what it meant to be a Christian and what it meant to give my life to Christ.
These past few years, I’ve tried to witness to others and bring them to Christ, but it’s been very hard. I’ve had debates or civil discussions with non-believers and atheists, and they always made me feel like I was not doing my job well enough. For some time, I also tried to be an example to one of my friends at school. For years, she seemed to be very interested in church and following God, yet she struggled with making the decision and committing her life to God. A little more than a year ago, I began to see changes in her that just made me inexplicably happy. She found the Lord and a church where she grew in her faith. I’m so happy to have a friend who now doubles as a sister in Christ. Sometimes, she even inspires or encourages me in my walk with God. I don’t take any credit in her transformation. It took a long time, and at times I was very doubtful, but it was God who worked in His own way and in His own timing. I learned to trust in His timing and I knew that He could use me in small ways to do good for others.
This last year of high school has been a lot more stressful than I thought it could ever be. I didn’t realized how much life could distract me, yet I have remained aware of God’s presence, mainly through His blessings and many small miracles when assignments are delayed or cancelled in my most stressful weeks. I’ve struggled at times this year, yet I have learned that even when it’s physically impossible for me to read and take notes every day, I can still connect to God through prayer. God does answer prayers and performs miracles. Though the miracles may be small, I know that God cares for me and is always with me.
The Lord has blessed me with my school and grades, and especially now in this time of applying to colleges. I’m excited and scared at the same time for college. I know that college can be a very dangerous place and a huge trial for many Christians, yet I will try my best to stay by my principles that my parents instilled in me and will rely on God’s strength to help me stay away from bad things. I’m excited for college because I cannot wait to make new friends and find other Christians and continue to grow in my faith. I may not know where I’ll be going, but I know God holds my future and has something great planned for me.
I’ve struggled for a period of time in my walk with God because I used to think that being on fire for God was solid evidence that I was saved. For a while, I was on fire for God and had this passion that continually fueled me. When that fire began to slowly die down, I worried. I thought, “If I’m not excited or happy in my relationship with God, I’m not truly saved or loving God.” I would have good times and bad times; I’d be on fire for God or I’d be back to worrying. It took me awhile to see the error in my logic.
Psalm 1 verse 3 says, “He shall be like a tree planted by the rivers of water, that brings forth its fruit in its own season, whose leaf also shall not wither; and whatever he does shall prosper.” I now know that I’ve always been on fire for Christ, only that my fire has not always been visible. Sometimes you’re fire is burning bright, sometimes it’s a low ember waiting to catch fire again and glow even brighter. Those times when we are on fire for God is when we bear our fruits. Like trees, we do not bear our fruit all the time, only in its season, meaning that our fire for the Lord may not always be visible. When we are not bearing fruits and lose our fire, the fire is still slowly burning among the embers, and we still have leaves on our branches that never die. Like trees, we may not always be beautiful or useful, yet we are always showing signs of life. Our faith and trust in God will not go away, but there are always times where we will grow and fall back. Life is a rollercoaster: you learn something that makes you stronger and more committed to God in the low times, leading to good times with God. As long as we have roots that take up water from the rivers of life, we will be alive in Christ.
This and other revelations have made me confident and positive that I am saved and am excited to take the next step, baptism, and to take communion with my brothers and sisters in Christ. Thank you all for your time and for listening to my story.

Îmbrăcămintea

 

cris 12, 2012*

“.. v’aţi îmbrăcat cu Hristos. “

Gal3;27

*

*

,,…sa ne imbracam cu armele luminii

 Rom 13;12

*

*

O poveste bogata in simboluri, o metafora a acceptarii, venita din sud, ilustreaza splendid un aspect esential al Intruparii .

Povestea, este dilema unui pastor in turma caruia, intr-o noapte, doua oi au nascut miei. Oaia dintai a murit indata ce a nascut mielul, iar mielul celei de a doua a murit, indata ce a fost nascut. Un miel orfan si o mama fara miel!

Ca sa salveze viata orfanului, pastorul l-a adus in repetate randuri la oaia mama; ea il mirosa… si apoi refuza sa il hraneasca.

Intr-un tarziu pastorul a inteles “mesajul” oii;… a luat atunci blana mielului mort si “a imbracat” cu ea pe cel viu, apoi l-a adus la oaia mama. Ea l-a mirosat,… a simtit aroma propriului fiu, din blana care acum imbraca pe strain… si de indata a inceput sa-l hraneasca, adoptandu-l.

Singura mireasma care satisface standardele  lui Dumnezeu, este o aroma de aceeasi esenta cu a Sa, “mireasma lui Christos”  (2Cor 2:15).  Crestinismul nu este altceva decat “imbracarea cu Christos” in sens spiritual. Adica adoptarea  gandirii (logos), simtirii (pathos)  si caracterului (ethos) lui Isus din Nazaret. Un proces continuu, personal si voluntar; “ un proces  experimentat, gasit dificil, si de aceia lasat nepracticat ” (G.K.Chesterton).

Intruparea Logosului Etern, este  revelarea caracterului Absolut si a singurului drum catre El.

Intruparea este, Dumnezeirea, coborand sa intalneasca omul la nivelul cel mai acceptabil al intelegerii umane. (fg)

Sărbători fericite!

Christmas 3Stim din Sfintele Scripturi că Dumnezeu a dat omului sărbători pentru a-l ajuta să nu uite de Cel prin care viața este posibilă. Cu alte cuvinte, sărbătorile sunt ale Domnului nu ale omului, dar El ne invită să petrecem sărbătoarea alături de Sine pentru a ne bucura cu adevărat.

De aceea, dincolo de micile bucurii prilejuite de unele cadouri, de întîlnirea cu cei dragi, de o mâncare mai bună sau zile de odihnă, haideți să ne apropiem de Domnul cu smerenie, dăruindu-ne Lui în întregime.

Să aveți parte de Sărbători fericite.

Ce poţi spune despre sărbătoarea ta? Vezi ceea ce e frumos? Este bucurie în inima ta? Cu cine împărtăşeşti frumuseţea şi bucuria? Cine se bucură de bunătatea ta?

Frumuseţea este in ochiul celui ce vede,

bucuria in inima celui care simte,

iar impărtăşirea frumuseţii şi bucuriei ţine de

bunătatea celui care o face.

Mulţumesc pentru bunătatea ta.

Astăzi vin şi-mi plec genunchii

Christmas 1Astazi vin sa-mi plec genunchii
Inaintea ieslei Tale,
Copilas din alta lume,
Obosit de frig si cale.

*

Imi plec inima si fata,
Copilas din zare-albastra,
Si ma-nchin cu umilinta,
Calator prin lumea noastra!

*

Nu am smirna ca si magii,
Nici tamaie si nici aur,
Lacrimile pocaintei
Imi sunt singurul tezaur!

*

Ti le-aduc acum ‘nainte
Cu sfiala si rusine,
Copilas venit din ceruri
Sa porti crucea pentru mine!

(Simion Cure)

Crăciunul

cris 15CRĂCIUNUL

*

Autor: Valentin Popovici

Noi n-am ştiut că-n noaptea-aceea rece,
La Betleem, în iesle, lângă boi,
Plângând ni se năştea în grajd un Rege,
Din cerul slavei coborât la noi.

*

Ni Te vestiseră demult bătrânii,
Şi-n visul lor profeţii Te-au văzut,
Te aşteptau şi robii şi stăpânii,
Dar ai venit, şi nu Te-am cunoscut.

De-atâtea ori, cu glasuri legănate,
Preoţii ne citeau din sulul scris,
Şi toţi stăteam cu suflete furate
De dorul lui Iehova cel promis.

Dar cine-ar fi putut atunci cunoaşte
Că Tu, Mesia, aşteptat din veac,
Vei coborî smerit şi Te vei naşte
Ca cel mai slab din oameni şi sărac !

Credeam că ceru-n fulgere aprinse
Ne va orbi cu ochii Tăi de jar,
Când colo Tu Te naşti pe paie-ntinse
La pâlpâirea unui felinar !

Palatele erau şi-aşa prea multe,
Puteai găsi în ele pat curat,
Dar ai lăsat ciobanii să-Ţi asculte
Duiosul plâns, Copile minunat !

Tu, Creatorul lumilor de astre,
În paie, Doamne, să ajungi să stai ?
Din tronul Tău, pe drumurile noastre,
Uitat şi nici măcar un pat să n-ai ?

Dar azi, când casele sunt pline,
Când toţi sătui trăiesc în bogăţii,
Se mai gândeşte cineva la Tine,
Copile sfânt, că iarăşi ai să vii ?

O, cum să nu ! Isuse, ia priveşte:
Palatele, Te-aşteaptă luminos,
Şi-mpodobită lumea pregăteşte
Şi pentru Tine un Crăciun frumos…

Ţi-au scos în frig, afară, lângă poartă,
Cumva pe-aicea iarăşi de-ai să treci,
O iesle, ca să-mparţi aceeaşi soartă,
În staul să Te naşti, în paie reci !

Noaptea de ajun

cris 11Noapte de Ajun

*

Autor: Toma Simona

*

Înstelată şi albastră
Este noaptea de Ajun,
Când la Betleem se naşte
Domnul Isus, Sfânt şi Bun.

*

Steaua mândră, luminoasă
Se arată-n infinit
Luminând bolta albastră
Magii i-a călăuzit.

Cu sfială şi uimire
Ei se-ndreaptă spre Isus
Dăruindu-I bogăţie
Aur, smirnă, cum au spus.

Fericiţi şi cu sfială
Se îndreaptă spre Hristos
Trei păstori cu-a lor mioare
Şi Îl laudă frumos!

Mama Domnului Maria
Se-ngrijeşte de Isus,
Iosif aranjeaza ieslea
Toţi sunt fericiţi nespus!

Îngerii din ceruri cântă
S-a născut un prunc curat,
Isus este mântuirea,
Astăzi El S-a întrupat.

Să-I cântăm cu bucurie
Inima să i-o predăm;
Domnul Preamărit e-n iesle,
Haideti Lui să ne-nchinăm!

Amin!

Se apropie sărbătoarea naşterii Domnului Isus Hristos. Aş vrea ca toţi să ne bucurăm de acea noapte sfântă, binecuvântată şi să ne gândim la Pruncul născut în ieslea săracă, venit pe pământ pentru a ne aduce fiecăruia din noi darul minunat ,,mântuirea”.

Atâtea taine…

cris 16Atâtea taine…

Autor: Valentin Popovici

Atâtea taine, Creatorul, ni le-a desfăşurat pe drum,
Şi mintea noastră-i aşa mică, nu le cuprinde nicidecum!
Dar dintre toate, e misterul cel mai adânc şi nepătruns:
Chiar El S-a coborât în iesle, şi Faţa-n scutec Şi-a ascuns…

*

Cine-ar putea să înţeleagă tăriile din început,
Când Dumnezeu a zis să fie, şi toate bine s-au făcut?
…Dar iată un mister mai mare: În leagănul din Betleem,
Cuvântul S-a făcut pe Sine un Trup în lumea de blestem.

*

Cum am putea pătrunde taina, când negura din veşnicii,
Ţâşni cu iureş de lumină în miile de galaxii?
…Dar iată un mister mai mare: În bezna neagră de păcat,
A apărut aici Lumina, Isus, Mesia Întrupat.

*

Cum să-nţelegem noi Iubirea ce ne-a făcut dintr-un pământ,
Cu frământare şi durere, şi după Chipul Său cel sfânt?
…Dar iată un mister mai mare: Din slava fără de sfârşit,
În paiele de la Efrata, a coborât Cel Preaslăvit!

*

Există cineva pe lume să-mi poată oare explica,
Cum Dumnezeu e-atât de mare, şi-I pasă de povara mea?
…Dar iată un mister mai mare: El, necuprins de cerul tot,
S-a făcut mic, un Prunc în iesle, Stăpânul, Domnul Savaot!

*

Cum vom pricepe oare taina, când a suflat peste noroi
Chiar Dumnezeu suflarea vieţii, şi suflet a făcut din noi?
…Dar iată un mister mai mare: El, Prunc în staulul sărac!
Şi în plăpânda-I răsuflare, e Dumnezeu cu noi în veac!