Îţi mulţumesc
Si acum, cand anul vechi de la noi
se duce iara
Si alt An Nou, Isuse Doamne,
sta in prag sa ne rasara,
Ca de-atatea ori si-acuma
in genunchi, cu umilire
Noi Ti-aducem printre lacrimi
rugi fierbinti de multumire!
Multumire, ca si-n anul ce se duce, tu Isuse,
Datu-ne-ai imbelsugarea bucuriilor nespuse!
Si ne-ai ocrotit viata cu puterea mainii Tale
Sa urcam mereu spinoasa dar slavita Crucii Cale.
……………………………………………………………………….
Uneori, ne-ai dat sa plangem lacrimi grele si amare
Sa ne-nseninezi pe urma fata-n dulcea Ta cantare…
…………………………………………………………………….
O, si-acuma, sfinte Doamne, pentru anul care vine
Calda noastra rugaciune se indreapta catre Tine:
Sa-ntaresti dorinta noastra, de-a ramane purtatorii Vestii Bune mai departe,
Mai departe sa calcam pe urma urmei Tale-nsangerate.
Si daca marturisirea dragostei si-a jertfei Tale
Va aduce vietii noastre alte suferinti in cale,
Te rugam atunci, in fata fetei noastre-nlacrimate
Sa rasai pe-o clipa-n slava fericirii minunate!
……………………………………………………………….
Dupa Tine ne-nseteaza inimile-n dor fierbinte!
Tu sa fii a noastra Mama si prieten si Parinte
Tu sa fii a noastra Hrana, Bautura si Avere,
Tu Iubire, Tu Putere, Tu Lumina, Tu Nadejde,
Tu deplina noastra Pace, Tu duioasa Mangaiere……
Ochii nostri, sus, spre slava vesniciei Tu ni-i tine!
Sa purtam cantand amarul astei clipe de suspine,
Stiind bine ca aceasta incercare de-o clipire
Ne urzeste-o vesnicie grea de slavi si fericire.
Si astfel,desfacuti de tina neputintei ce ne tine,
Preschimbati din slava-n slava sa ne contopim cu Tine!
O, privirea noastra scald-o in a cerurilor ape
Sa simtim in orice clipa mai aproape, mai aproape,
Pasul Tau si rasaritul fericirii asteptate!
Astea-s cererile noastre catre Tine inaltate
Glas de inimi ce le afla Anul Nou ingenunchiate….
Traian Dorz
*
URĂRI DE ANUL NOU (2)
*
Şi în anul care vine
S-aveţi parte de trăiri
Îmbrăcate-n stări divine
Şi în multe împliniri.
Zilele vieţii voastre
Să v-aducă situaţii
Fără tragedii, dezastre
Fără multe complicaţii.
Mergeţi liniştiţi pe cale
Aveţi Călăuză bună
Din minunăţii astrale
Împletiţi-vă cunună.
Nu lăsaţi îngrijorarea
Să vă macine fiinţa
Luminaţi-vă cărarea
Cu iubirea şi credinţa.
Vor fi zile însorite
Dar şi ploi vor mai cădea
Fi-vor şi stări nedorite
Şi dureri veţi mai avea,
Dar de vă încredeţi tare
În Cuvântul Cărţii Sfinte
Multă binecuvântare
Vă va da bunul Părinte.
Semănaţi oriunde-ajungeţi
Gânduri calde şi candoare
Pe nimeni să nu străpungeţi
Cu rostiri usturătoare.
Adânciţi-vă în taina
Vieţii ce-i dincol’ de moarte
Iar când demoni aduc spaima
Apelaţi la Cel ce poate,
Să înlăture şi temeri
Şi terori şi frământare,
Să vă-ncânte cu luceferi
Din grădinile stelare.
Ca în anul încheiat
Nu cedaţi lumii murdare
Respingeţi orice păcat
De e mic sau de e mare.
Daţi balsam la cei răniţi
Ca să fiţi o pildă vie
Vestea bună s-o vestiţi
C-o cerească bucurie.
Vor veni, iar, încercări
(Poate fi-vor mult mai grele)
Dar cu rugă şi cântări
Veţi privi, din nou, spre stele.
Veţi primi noi revelaţii
Cu privire la Cuvânt
Veţi simţi noi aspiraţii
Pentru tot ce este sfânt…
De aceea, cu ardoare,
Implicaţivă-n lucrări
Ce produc mărgăritare
Nu dileme şi-ntristări.
Vor apare noi curente
Să vă rupă de la har
Şi vor fi evenimente
Ce produc un gust amar…
Falşi profeţi veni-vor iar
Cu idei fără valoare
Din întunecat hotar
Să vă-mpiedice-n lucrare…
Dar tezaurul format
În toţi anii dinainte
Naşte-n voi un zel curat
Şi cucernice cuvinte…
Staţi, deci, lângă Creatorul
Nu v-abateţi de la ţel
El vă este viitorul
EL – slăvit Emanuel…
Slujiţi-L cu scumpătate
Zi de zi şi ceas de ceas
El cu multă bunătate
Vă ajută în impas.
Nu se ştie ce aduce
Ora, clipa următoare
Nu se ştie ce răscruce
Întâlni-veţi pe cărare…
Dar cunoaşteţi foarte bine
Semnele îngustei căi
Şi pe Cel ce vă susţine
Prin câmpii, coline, văi…
Urmând semnele spre zarea
Ce-i dincolo de morminte
Nu vă va capta pierzarea
Ci cucernicul Părinte.
Şi în anul ce-a sosit
Creşteţi mult în dedicare
S-aveţi simţul aţintit
Spre Neprihănitul Soare…
Să culegeţi multe roade
Ce-s apreciate Sus
Unde Trinitatea şade
Iar splendoarea-i făr’ apus.
gc/ 20 Decembrie, 2008
http://www.youtube.com/watch?v=Y7O760_Id9Q
*
de Marius Alexandru
*
Azi e iarasi un hotar,
Piatra de aducere aminte
Si-am ajuns aici prin Har
Tot prin Har mergem ‘nainte.
*
Umil vin sa ma inchin
Si vreau sa Iti multumesc
Pentru Darul Tau Divin
Si Iti spun ca Te iubesc.
*
Azi la pieptul meu Te strang
…Inima imi bate tare..!
Plin de bucurie plang
Câtă binecuvantare!
*
‘ncet rasuna un ecou
‘mi-aud graiul …nerostit
Stai cu mine-n Anul Nou,
Sant atat de fericit!
Am mai trecut o cotitură şi-am mai legat în vremi un nod,
Am mai închis ‘napoi o poartă şi-am mai trecut peste un pod.
Iar Timpul, scotocind desaga, o nouă haină iar îşi scoate.
Un an s-a dus şi altul vine, şi toate-s noi şi vechi sunt toate.
*
S-a-ntors clepsidra vremii iarăşi, stăm la un prag de vremuri noi,
Dar cine ştie-n calendare dacă mai sunt şi alte foi?
În sacul vremii pe golite, câte surprize ne aşteaptă?
Şi nu cumva pe scara vremii, aceasta e ultima treaptă?
*
Când Anul Vechi a dat salutul, avea o teamă la apel,
Căci Anul Nou stătea în faţă, dar nu vedea ce-i după el.
S-a dat onor la schimbul gărzii, dar mai solemn ca altădată,
De parcă anii, pe la vamă, nu vor mai trece niciodată.
*
Ne vin răvaşe din Scriptură, că-n vremurile de apoi,
Vor fi războaie, boli şi ură, şi Anticristul printre noi;
Că-n mulţi iubirea şi credinţa se vor răci în sloi de gheaţă,
Iar strâmbătatea şi desfrâul vor umple legile din viaţă.
*
Dar iar ne mai sosesc răvaşe că Dumnezeu e-Atotstăpân,
Că-n mâna Lui stă Universul, şi toate doar prin El rămân.
Într-o clipită hotărâtă, El va striga timpului: GATA!
Şi timpul va preda ştafeta, ca să înceapă judecata!
*
Eşti pregătit de întâlnirea cu Marele Judecător?
El vrea să-ţi dea prin har iertarea, să-ţi fie azi Mântuitor.
Al veşniciilor Părinte, ce-a înnoit un an pe cale,
Vrea şi pe noi să ne-nnoiască, pentru ospăţul slavei Sale!
Valentin Popovici
*
,,Şi să vestesc
*
anul de îndurare
*
al Domnului.”
*
Ce îţi propui să faci în anul care vine?
Eu aş vrea să vestesc anul de îndurare al Domnului.
Iată ce spunea cineva:
,,Să avem o nădejde mai vie cu o aşteptare “infocată” a Slăvitei noastre Sărbători!
Incheiem anul cu: “Ne indulceste viata/ In lumea de nevoi/O, scumpe Domn, Emanuel,/Vino, ramii cu noi !
Peste 30 de colindatori cantand in casa noastra, “O Beleem oras micut”,
Mi-am adus aminte de rugaciunea lui N. Steinhard:
“Domne Isuse Hristoase, indulceste-ma, cu Harul Tau!” .
(fg)
Poţi spune:
An de an tot mai dulce e
Iubirea lui Isus, Iubirea Lui de sus
An de an tot mai dulce e!!!
O rugăciune
*
a lui Moise,
*
omul lui Dumnezeu
*
Doamne,
Tu,
ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.
Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!
Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă fiii oamenilor!”
Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca o strajă din noapte.
Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:
înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta.
Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.
Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute şi noi zburăm.
Dar
cine
ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
Întoarce-te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!
Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.
Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!
Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta şi slava Ta fiilor lor!
Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!
*
Clipe risipite-n vânt, rând pe rând,
Nu le-om mai vedea nici când, pe pamânt.
*
Nu-s doar clipe, sunt chiar ani călători,
Şi se duc aşa cum vin, parcă-n zbor.
*
S-a mai dus un an întreg fără rost,
Şi-am rămas tot omul vechi, cum am fost?
*
Vor mai trece ani şi ani, în zadar,
Ne-lasând în urma lor om cu har?
*
Iar în anul ce-a veni în curând,
Vom mai risipi din nou, clipe-n vânt?!
*
Fiecare sfârşit de an aduce inevitabil în viţa mea momente de reflecţie. A trecut un an şi privesc la realizări. Materiale vor fi. Chiar dacă nu multe şi mari, dar vor fi. În ce priveşte partea spirituală, la fiecare sfârşit de an mi-e ruşine de mine. Simt că anul a trecut pe lângă mine, nefructificând din el mai nimic. Ceea ce am scris mai sus nu este o poezie, ci mai degrabă câteva întrebări, framântări şi nelinişti cu rimă.
(Zah)
Here’s my testimony! I’m Nicole, 17, and a senior in high school
This is my public witness to you all that I believe and know that Jesus has cleansed me of my sins. Like everybody else in this world, I am a sinner who desperately needs the grace of God. I know that the Lord sacrificed His Son to save me and make me His new creation. He has made something beautiful out of the dust. I love God with all my heart and I plan to follow Him my whole life. I know that I’m not saved through baptism or works, but through faith.
I didn’t really have that one moment where everything changed for me. This has all been a gradual process with many decisions, trials, and revelations along the way. In each period of my life, I’ve grown in my faith and understanding of God and His word.
The seeds of faith were first planted in me by my parents. I owe so much to them, but I’m most grateful for them because they raised me with Christian values and principles. They helped lay down the foundation of my faith that only grew with my own decisions. My faith took root with my upbringing, but at the point, I only believed in God.
I began to make conscientious decisions like reading the Bible by myself and just learning about God. As I slowly began to understand what it meant to be a Christian and my faith grew, I began to experience my first trials.
For some time, my faith was challenged as I had questions and doubts and struggled with depression. I felt downcast for a while, yet I managed to overcome my trials, with God’s helping hand. I had revelations and grew in faith as I truly realized what it meant to love God and be loved by Him. I realized what it meant to be a Christian and what it meant to give my life to Christ.
These past few years, I’ve tried to witness to others and bring them to Christ, but it’s been very hard. I’ve had debates or civil discussions with non-believers and atheists, and they always made me feel like I was not doing my job well enough. For some time, I also tried to be an example to one of my friends at school. For years, she seemed to be very interested in church and following God, yet she struggled with making the decision and committing her life to God. A little more than a year ago, I began to see changes in her that just made me inexplicably happy. She found the Lord and a church where she grew in her faith. I’m so happy to have a friend who now doubles as a sister in Christ. Sometimes, she even inspires or encourages me in my walk with God. I don’t take any credit in her transformation. It took a long time, and at times I was very doubtful, but it was God who worked in His own way and in His own timing. I learned to trust in His timing and I knew that He could use me in small ways to do good for others.
This last year of high school has been a lot more stressful than I thought it could ever be. I didn’t realized how much life could distract me, yet I have remained aware of God’s presence, mainly through His blessings and many small miracles when assignments are delayed or cancelled in my most stressful weeks. I’ve struggled at times this year, yet I have learned that even when it’s physically impossible for me to read and take notes every day, I can still connect to God through prayer. God does answer prayers and performs miracles. Though the miracles may be small, I know that God cares for me and is always with me.
The Lord has blessed me with my school and grades, and especially now in this time of applying to colleges. I’m excited and scared at the same time for college. I know that college can be a very dangerous place and a huge trial for many Christians, yet I will try my best to stay by my principles that my parents instilled in me and will rely on God’s strength to help me stay away from bad things. I’m excited for college because I cannot wait to make new friends and find other Christians and continue to grow in my faith. I may not know where I’ll be going, but I know God holds my future and has something great planned for me.
I’ve struggled for a period of time in my walk with God because I used to think that being on fire for God was solid evidence that I was saved. For a while, I was on fire for God and had this passion that continually fueled me. When that fire began to slowly die down, I worried. I thought, “If I’m not excited or happy in my relationship with God, I’m not truly saved or loving God.” I would have good times and bad times; I’d be on fire for God or I’d be back to worrying. It took me awhile to see the error in my logic.
Psalm 1 verse 3 says, “He shall be like a tree planted by the rivers of water, that brings forth its fruit in its own season, whose leaf also shall not wither; and whatever he does shall prosper.” I now know that I’ve always been on fire for Christ, only that my fire has not always been visible. Sometimes you’re fire is burning bright, sometimes it’s a low ember waiting to catch fire again and glow even brighter. Those times when we are on fire for God is when we bear our fruits. Like trees, we do not bear our fruit all the time, only in its season, meaning that our fire for the Lord may not always be visible. When we are not bearing fruits and lose our fire, the fire is still slowly burning among the embers, and we still have leaves on our branches that never die. Like trees, we may not always be beautiful or useful, yet we are always showing signs of life. Our faith and trust in God will not go away, but there are always times where we will grow and fall back. Life is a rollercoaster: you learn something that makes you stronger and more committed to God in the low times, leading to good times with God. As long as we have roots that take up water from the rivers of life, we will be alive in Christ.
This and other revelations have made me confident and positive that I am saved and am excited to take the next step, baptism, and to take communion with my brothers and sisters in Christ. Thank you all for your time and for listening to my story.
“.. v’aţi îmbrăcat cu Hristos. “
Gal3;27
*
*
,,…sa ne imbracam cu armele luminii”
Rom 13;12
*
*
O poveste bogata in simboluri, o metafora a acceptarii, venita din sud, ilustreaza splendid un aspect esential al Intruparii .
Povestea, este dilema unui pastor in turma caruia, intr-o noapte, doua oi au nascut miei. Oaia dintai a murit indata ce a nascut mielul, iar mielul celei de a doua a murit, indata ce a fost nascut. Un miel orfan si o mama fara miel!
Ca sa salveze viata orfanului, pastorul l-a adus in repetate randuri la oaia mama; ea il mirosa… si apoi refuza sa il hraneasca.
Intr-un tarziu pastorul a inteles “mesajul” oii;… a luat atunci blana mielului mort si “a imbracat” cu ea pe cel viu, apoi l-a adus la oaia mama. Ea l-a mirosat,… a simtit aroma propriului fiu, din blana care acum imbraca pe strain… si de indata a inceput sa-l hraneasca, adoptandu-l.
Singura mireasma care satisface standardele lui Dumnezeu, este o aroma de aceeasi esenta cu a Sa, “mireasma lui Christos” (2Cor 2:15). Crestinismul nu este altceva decat “imbracarea cu Christos” in sens spiritual. Adica adoptarea gandirii (logos), simtirii (pathos) si caracterului (ethos) lui Isus din Nazaret. Un proces continuu, personal si voluntar; “ un proces experimentat, gasit dificil, si de aceia lasat nepracticat ” (G.K.Chesterton).
Intruparea Logosului Etern, este revelarea caracterului Absolut si a singurului drum catre El.
Intruparea este, Dumnezeirea, coborand sa intalneasca omul la nivelul cel mai acceptabil al intelegerii umane. (fg)