Eu sunt roaba Ta

1servantIsaia 41:5-10

Isaia 41:9b

„Tu

eşti

robul Meu,

te aleg

şi

nu te lepăd!”

*

Care este răspunsul popoarelor la prezentarea puterii şi autorităţii Domnului?

Au continuat cu lucrurile lor: idolii; deşi văd, tremură şi se tem. Se încurajează unul pe altul să meargă înainte cu viaţa lor.

Cum răspund oamenii când sunt confruntaţi cu situaţii grele?

Unii strigă la Domnul după ajutor, dar nu vor să se pocăiască. Alţii se tem, ajung la panică şi boală. Cei învăţaţi se concentrează la abilităţile lor de a rezolva problema. Oamenii slabi se încred în cei mari. Cum răspunzi tu, şi care este răspunsul corect?

Cu cât străluceşte mai tare adevărul lui Dumnezeu înaintea ochilor noştri, cu atât ne apărăm mai mult de minciuni, filosofii şi lucruri. Dar dacă dumnezeii făcuţi de oameni (autoritatea omenească) sunt tot ce avem ca să interpretăm istoria şi destinul, atunci suntem cei mai nefericiţi dintre muritori.

Iată răspunsul meu (din versetele 8-10):

Doamne, mulţumesc că sunt roaba Ta, sunt aleasă, sunt sămânţa lui Avraam, prietenul Tău. Tu m-ai chemat şi m-ai ales. Tu nu mă lepezi. Tu eşti cu mine, Tu eşti Dumnezeul meu, Tu mă întăreşti, Tu îmi vii în ajutor, Tu mă sprijineşti cu dreapta Ta biruitoare, de aceea nu mă tem şi nu mă îngrijorez.

Ce îţi vei aminti când frica te cuprinde? Vrei să memorezi Isaia 41:10?

Cum se încurajează oamenii din jurul tău în momente de frică?

Cât de mare este dreapta Domnului în viaţa ta?

Cum vezi tu în viaţa ta ,,dreapta Domnului cea biruitoare”?

Pentru mine este ca un steag care înseamnă biruinţă. Când mâna Domnului mă atinge, aduce mângâiere şi biruinţă.

 

Doamne, mulţumesc că Tu alungi teama şi îngrijorarea din inima mea!

 

Va călăuzi blând…

sheperdIsaia 40:9-11

„Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru! Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui. El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blând oile care alăptează.”

*

Vrei să duci această veste bună? Vrei să-ţi deschizi gura în casa ta ca să prezinţi vestea cea bună? Sau la locul tău de muncă? Sau la un vecin? Sau la un copil?

Domnul cel puternic şi suveran se va întoarce, va domni şi va stăpâni peste întreg pământul. El are plata şi răsplata pentru copiii Lui.

Cum înţelegi cuvintele plată şi răsplată?

Ce înseamnă pentru tine că Domnul plăteşte şi răsplăteşte?

Cum te mângâie pe tine faptul că Dumnezeu plăteşte şi răsplăteşte?

Plata este ceva în schimbul unui lucru făcut, bine făcut.

Răsplata este ceva care întrece aşteptările noastre.

Domnul va răsplăti pe cei ce-L iubesc.

Plata şi răsplata sunt darurile lui Dumnezeu pentru poporul Lui.

Plata şi răsplata sunt aleşii lui Dumnezeu pentru Domnul Isus Cristos. Noi, cei credincioşi suntem darul lui Dumnezeu pentru Domnul Isus Cristos.

În comparaţie cu Păstorul care are grijă de oile Lui, cum ai tu grijă de cei din jurul tău?

Sunt ei aproape de inima ta? În braţele tale de rugăciune? Cum îi păzeşti de duşmani?

Cum te porţi cu cei ce dau hrană poporului? Cu bunătate? Cu critică?

Cum este călăuzirea ta? Blândă sau aspră?

Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu puternic. Îmi înalţ glasul ca să Te laud şi să mărturisesc Vestea cea Bună. Nu tac, ci spun altora despre puterea Ta, despre braţul Tău cel puternic, despre răsplătirile Tale cele minunate. Tu eşti Păstorul meu cel blând. Tu mă călăuzeşti cu o mare blândeţe. Mângâierile Tale sunt o bucurie mare pentru mine. Ajută-mă şi pe mine să lucrez cu bucurie şi să mă port cu blândeţe şi cu bunătate. Nu voi înceta să mă rog pentru cei dragi şi pentru poporul Tău. Tu ne-ai descoperit Vestea cea Bună şi ne bucurăm să o spunem şi altora, ca ei să se întoarcă la Tine şi cu toţii să fim o turmă, iar Tu să fii Păstorul nostru.

 

Doamne, doresc din toată inima să spun cu blândeţe Vestea cea Bună!

 

Domnul oştirilor este mângâierea mea!

19aIsaia 20-23

Isaia 23:9

„Domnul oştirilor

a luat această hotărâre,

ca să ruşineze mândria

a tot ce străluceşte

şi să smerească

pe toţi cei mari ai pământului.”

Dumnezeu domneşte peste indivizi şi peste naţiunile pământului. El Îşi descoperă bunătatea şi caracterul în toată istoria omenirii. Dumnezeu Îşi iubeşte copiii; i-a aşezat în planul salvării şi-i învaţă să se încreadă în El, să respingă mândria, aroganţa, fudulia, alianţele cu lumea.

Este Dumnezeu speranţa ta? Într-o lume nesigură îţi aduce mângâiere faptul că ştii că Dumnezeu  este suveran şi El domneşte peste toate naţiunile pământului? Care este atitudinea ta faţă de aceste naţiuni şi faţă de oamenii din ele? Ce vei face ca să înţelegi istoria răscumpărării poporului lui Dumnezeu şi a neamurilor? Cum ţi-e inima când te gândeşti la viitor? Dar la mileniu? Dar la revenirea Domnului Isus? Va sta El înaintea ta ca Salvator sau ca Judecător?

Dumnezeu urăşte păcatul. În care domenii din viaţa ta vezi mândrie? Ce vei face cu mândria ta? Cooperezi cu Dumnezeu ca să te ajute să biruieşti mândria? Eşti împotriva Lui?

Dumnezeu este Dumnezeul tuturor naţiunilor.

Ce te-a învăţat Dumnezeu prin aceste naţiuni descrise în Isaia (15-23)?

Ce putem face ca să aflăm ce face Dumnezeu în lume astăzi?

Doamne, mulţumesc că îmi vorbeşti prin cartea prorocului Isaia. Vreau să-mi pun toată încrederea în Tine ca să nu mă îngrozesc şi să nu mă ruşinez în ziua judecăţii. Mă bizuiesc pe Tine căci Tu mă ajuţi, Tu mă izbăveşti. Tu eşti scăparea mea. Tu mă fereşti de asuprire şi pustiire. Nu mă lăsa să ajung să oftez şi să am inima neliniştită, să mă zvârcolesc şi să tremur. Scapă-mă de groază şi spaimă. Vreau să fiu ca un străjer care veghează, care aude şi ascultă cu luare aminte, cu mare băgare de seamă, la ceea ce spui Tu. Mulţumesc pentru pâine şi pentru apă. Tu mă păzeşti de cel rău. Îmi întorc privirile spre Tine, plâng cu amar păcatul meu, caut mângâierea Ta. Fii pentru mine o stâncă de adăpost în ziua necazului. Păzeşte-mi piciorul de cădere. Pune un zid de apărare în jurul meu. Întăreşte-mă prin Duhul Tău. Mulţumesc că mă chemi la pocăinţă. Mulţumesc că mă ierţi. Tu aduci oameni de bine în viaţa mea. Tu eşti binecuvântarea mea.

 

Doamne, Tu eşti mângâierea inimii mele!

 

Inima mea

Inima mea este plină de laudă pentru Împăratul!

7 floriIsaia 12

*

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

*

 

Cum lauzi tu pe Domnul?

Doamne, Tu eşti izbăvirea mea şi sunt plină de încredere. Nu mă tem, căci Tu eşti tăria mea şi pricina laudelor mele. Tu m-ai mântuit. Voi vesti lucrările Tale şi voi pomeni mărimea Ta. Voi cânta, căci ai făcut lucruri strălucite. Voi striga de bucurie şi de veselie, căci mare este Domnul, Sfântul lui Israel.

Mulţumesc pentru mângâierea pe care mi-o dai în fiecare zi.

Cum aştepţi domnia lui Cristos în mia de ani? Cum te bucuri când te gândeşti la domnia lui Cristos? Trăieşti cu speranţa că va fi o lume perfectă? Isus Cristos va domni şi totul va fi perfect. Vom trăi într-o lume cum n-a mai fost vreodată. O lume transformată de El.

Cum bate inima ta la aceste gânduri?

Într-o lume care se distruge şi se moare avem totuşi speranţă şi viaţă.

Cea mai mare împlinire va fi când Isus Cristos va domni. Duhul Domnului se va odihni peste El şi-I va da toată puterea să domnească. El va trece peste aparenţe şi va judeca cu dreptate. Va ajunge la inima problemei. Va distruge pe cel rău cu un cuvânt. Va domni cu dreptate şi credincioşie. Pacea care va fi în timpul domniei lui Cristos va fi diferită pentru că El va transforma lumea. Chiar şi lumea animalelor va fi schimbată (lupul şi mielul vor paşte împreună). Întreg pământul va cunoaşte pe Dumnezeu. Atenţia tuturor va fi la Domnul.

Aceasta este o mare bucurie chiar acum. Nu trebuie să aşteptăm ziua Domnului ca să ne bucurăm. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim în ea.

 

Inima mea este plină de laudă pentru Împăratul!

Te laud, Doamne!

2 foriIsaia 12

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

Cum lauzi tu pe Domnul? Ai bucurie în inima ta?

Pacea şi unitatea duc la bucurie! Domnul dă bucuria! În ziua aceea mânia lui Dumnezeu se va sfârşi şi ne va mângâia pentru că este un Dumnezeu plin de har. Nu pentru că noi merităm, ci pentru că El este salvarea noastră. Ne încredem în El şi nu ne temem.

Câtă bucurie trebuie să fie în inima celui ce laudă pe Domnul!

Inima care a fost atinsă de harul Domnului este o inimă plină de mulţumire şi caută voia Lui.

Motivul bucuriei este salvarea primită în dar şi iertarea păcatelor. Atenţia celui ce laudă pe Domnul este Domnul Însuşi care nu mai este mânios, ci iertător, gata să mângâie şi să întărească. El dă bucuria salvării. El mă mângâie nu pentru că merit, ci pentru că El este bun.

Un alt motiv al bucuriei este sărbătorirea victoriei lui Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu este mântuire, nu este eliberare, nu este împlinire (satisfacţie). Pentru că Dumnezeu lucrează mântuirea, noi putem scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii: dragoste, vindecare, har, (Psalm 116:13). După cum fântâna este simbolul potolirii setei, tot aşa şi Cuvântul (Dumnezeu Însuşi), stâmpără setea sufletului, satisface şi dă bucurie.

Imaginează-ţi un însetat lângă fântână. Fântâna noastră nu seacă niciodată. Cristos nu ne va părăsi niciodată. El întotdeauna ne va împlini setea sufletului nostru şi ne va da bucurie.

Experimentezi tu această împlinire în relaţia ta cu Dumnezeu?

Inima mea este plină de bucuria Domnului!

Doamne, Te laud că potoleşti setea inimii mele!

În ziua aceea

17mIsaia 10:26-34

Isaia 10:27

„În ziua aceea

se va lua povara lui

de pe umărul tău

şi jugul lui

de pe gâtul tău.”

 

Ce ai învăţat despre felul cum Dumnezeu foloseşte oameni şi naţiuni ca să-şi împlinească planurile Lui? Cum cunoşti scopul lui Dumnezeu pentru tine şi familia ta?

Deşi Asiria a distrus naţiunile una câte una, nu a făcut decât ce i-a permis Dumnezeu. A acţionat sub controlul Tatălui Ceresc, care i-a spus când să se oprească şi când va cădea.

Nimic nu se face fără voia Domnului. Nimic nu se întâmplă în viaţa unui om sau într-o naţiune fără planul şi voia Domnului.

Viaţa este planificată de Dumnezeu. Este asta o mângâiere pentru tine?

Nimic în familia mea nu este scăpat de sub controlul Tatălui. Crezi tu acest lucru?

Poţi să stai liniştită şi mulţumită cu planul Domnului pentru tine şi casa ta?

Care este cea mai mare greutate pentru tine? Cu ce te lupţi?

În cine te încrezi pentru prezent? În cine sau în ce te încrezi pentru viitor? Care sunt lucrurile pentru care te uiţi la oameni în loc să te uiţi la Atotputernicul Dumnezeu?

Numai El poate lua povara de pe umărul tău. Numai El poate lua jugul de pe gâtul tău.

Crezi tu că inima conducătorilor lumii este în mâna lui Dumnezeu? Cum reflectă inima ta acest adevăr?

Dumnezeu niciodată nu şi-a călcat promisiunile ci le-a împlinit. Crezi tu promisiunile Lui?

Faptul că ştii că Dumnezeu este suveran îţi aduce odihnă?

Poţi spune: „Eu ştiu cine ţine în mâna Lui viitorul meu!”?

Cu cine vei împărtăşi acest adevăr?

Mă rog Domnului să găseşti mângâiere în acest adevăr.

Doamne, mângâie inima mea!

Ai o inimă liniştită?

20 f*

Isaia 7:1-9

*

Isaia 7:5a

*

„Nu

te

teme.”

*

 

Ce înseamnă pentru tine că Dumnezeu este suveran?

Cum te ajută acest adevăr în momentele de criză sau în momente de linişte? Îţi aduce mângâiere? Te bazezi tu pe Dumnezeu sau vrei să fixezi, să rezolvi tu, totul?

Ce ai învăţat tu despre încrederea în Dumnezeu care te-ar ajuta să învingi frica?

Ce vei face săptămâna aceasta ca să învingi frica?

 

Copiii Domnului trebuie să trăiască în promisiunile Lui în timp de criză sau în timp de linişte.

Copiii Domnului trebuie să se încreadă în El în timp de criză sau în timp de linişte.

 

Cum este inima ta când ai probleme?

Inima lui Ahaz şi inima poporului a tremurat cum se clatină copacii din pădure când bate vântul.

Unde este atenţia ta? La remedii şi soluţii umane?

Iată ce spune Domnul: „Ia seama, fii liniştit, nu te teme de nimic şi să nu ţi se înmoaie inima” (Isaia 7:4a).

Poţi să asculţi de Domnul? Poţi lua aminte? (Fii atentă!)

Poţi sta liniştită? (Fii calmă!)

Poţi să nu te temi de nimic? (Teme-te de Domnul, încrede-te în El!)

Poţi să nu laşi inima ta să se înmoaie? (Nu-ţi pierde inima!)

Nu te uita la ameninţările altora.

Nu te lăsa impresionată de vorbăria altora, de mândria lor, de lăcomia lor.

Tot ceea ce hotărăşte Domnul se va întâmpla nu ceea ce hotărăşte omul.

 

Ai experimentat măcar o dată în viaţă această încredere şi linişte în Domnul prin problemele vieţii?

 

Doamne, promisiunile Tale îmi liniştesc inima!

 

Ascultaţi!

Isaia 1:10

*

*

„Ascultaţi

Cuvântul

Domnului.”

*

*

 

La Domnul este salvarea!

Lumea din jurul nostru este într-o continuă şi rapidă mişcare. Oamenii aleargă spre prosperitate sau spre ruină. Este o adevărată ameninţare din toate părţile. Unii oameni sunt cuprinşi de frică şi nesiguranţă. Alţii par a o duce bine. Aşa a fost şi pe vremea lui Isaia.

Lucrurile erau într-o schimbare spre o nouă eră. Isaia a trăit cam la mijlocul perioadei dintre Moise şi Domnul Isus.

Poporul Israel avea duşmani înlăuntru şi înafară. Vecinii erau gata de război împotriva lor.

Într-o aşa vreme, Dumnezeu l-a chemat pe Isaia şi i-a dat un mesaj pentru popor. Mesajul lui cuprindea trei părţi: unul de avertizare, unul de mângâiere şi unul de salvare. Toată suflarea va pieri dacă omenirea se va baza pe altceva sau altcineva înafară de Dumnezeu. Mesajul lui Isaia este relevant şi necesar astăzi, ca şi pe vremea lui.

 

Ţi se pare că ziua este scurtă?

Care sunt lucrurile după care alergi?

Vezi schimbări mari în lume?

Care crezi că este mesajul Domnului pentru tine?

Pe cine sau pe ce te bazezi tu astăzi?

 

Doamne, ziua mea trece aşa de repede şi aş vrea să nu uit mesajul Tău pe care mi l-ai dat. Mulţumesc pentru toate avertizările pe care mi le dai prin Cuvântul Tău. Nu vreau să mă uit la duşmanii din jurul meu nici la temerile mele, ci caut să mă bazez pe Tine şi ajutorul Tău. În toate frământările zilei caut să mă bucur de mângâierea şi salvarea pe care o am de la Tine. Tu eşti Salvatorul şi Mângâietorul meu!

 

Cuvântul Domnului este astăzi mesajul Lui pentru mine, pentru inima mea!

Inima ta

Ioan 12:1-11

*

Ioan 12:2 

*

„Acolo

I-au pregătit

o cină.

Marta slujea.“

*

În capitolul 11, Marta a strălucit înaintea Domnului prin credinţa şi ascultarea ei.

Cum este astăzi credinţa şi ascultarea ta?

În capitolul 12, Maria dovedeşte prin darul ei preţios dragostea ei fără margini faţă de Domnul şi recunoştinţa pentru ce a făcut Domnul pentru familia ei.

Cum dovedeşti tu astăzi dragostea şi recunoştinţa ta faţă de ceea ce a făcut Domnul pentru tine şi familia ta?

Alte părţi din Scriptură o prezintă pe Maria ca o persoană tăcută, rezervată şi meditativă. Acum ea îşi exprimă dragostea în închinare în prezenţa altora. Aceasta a fost oportunitatea ei să-L onoreze pe Domnul în faţa altora, aducând mângâiere Domnului atunci când era înconjurat de oameni plini de ură, respingere şi critică.

Ce văd cei din jur când se uită la închinarea ta?

Cunoşti pe cineva înconjurat de oameni plini de ură, răutate, critică? Ce mângâiere crezi că îi poţi aduce? Care ar putea fi darul tău pentru acea persoană?

Noi toţi avem nevoie de o vorbă bună, de un dar, de o mângâiere. Să nu uităm să dăruim timp, bani, o vorbă bună, un zâmbet, o mână de ajutor, o încurajare, un dar, o floare, bucurie, încredere, răbdare, atenţie, un sfat bun, o reţetă bună, o vizită, pace, bunătate etc. „Adevărat vă spun că ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.“ Matei 25:40b

Doamne, ajută-mă să am o inimă gata să slujească.

Lazăr din Betania

Ioan 11:1-19

„Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav. Maria era aceeea care a uns pe Domnul cu mir şi I-a şters picioarele cu părul ei şi Lazăr cel bolnav era fratele ei. Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti, este bolnav.“ Dar Isus când a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.“ Şi Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr. Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era; şi în urmă le-a zis ucenicilor: „haideţi să ne întoarcem în Iudea.“ „Învăţătorule,“ I-au zis ucenicii, „acum de curând căutau Iudeii să te ucidă cu pietre şi te întorci în Iudea?“ Isus a răspuns: „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentru că vede lumina lumii acesteia, dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentru că nu are lumina în el.“ După aceste vorbe, le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar mă duc să-l trezesc din somn.“ Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.“ Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit.“ „Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum haideţi să mergem la el.“ Atunci Toma, zis Geamanul a zis celorlalţi ucenici: „Haideţi să mergem şi noi să murim cu El!“ Când  a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormânt. Şi fiindcă Betania era aproape de Ierusalim cam la cincisprezece stadii, mulţi din Iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mângăie pentru moartea fratelui lor.“

 

Este aşa de multă suferinţă şi boală în societatea noastră. Spitalele sunt pline de bolnavi. De multe ori nu ştim cum să ne raportăm la ei. Nu ştim ce să spunem. De multe ori suntem greşiţi în afirmaţiile noastre. Dacă ai ocazia să stai lângă un bolnav, cel mai bun lucru este să citeşti din Biblie sau să te rogi. Credinţa este esenţială. Crede până în ultima clipă că Domnul poate face o minune.

Este şi mai greu când cineva moare. Cuvintele noastre nu pot aduce mângâiere.

Roagă-te pentru cei bolnavi şi pentru cei ce au pierdut pe cineva drag.

Pregăteşte-te pentru vremuri grele. Boala şi moartea vin şi în viaţa ta. Este un lucru normal pe care Domnul l-a lăsat pe pământ.

Cum vei mângâia tu pe cei în suferinţă?

 

Fii o mângâiere pentru cei ce au pierdut pe cineva din familie.