Călăuzire blândă

18 julyIsaia 40:1-11

Isaia 40:8

„Iarba se usucă,

floarea cade;

dar

Cuvântul Dumnezeului nostru

rămâne în veac.”

*

 

Nimic nu se compară cu durabilitatea şi stabilitatea Cuvântului lui Dumnezeu. El este ancora care rămâne în picioare în mijlocul furtunii.

Ce furtună înfrunţi tu astăzi? Cum te ajută Isaia 40 să fii curajoasă, puternică şi plină de speranţă? Ce vei face ca să rămâi în picioare prin furtunile vieţii?

Domnul este Păstorul meu. El mă conduce cu grijă, cu atenţie şi o caldă afecţiune. El cunoaşte duhul meu mâhnit şi orice situaţie grea, testele grele la care sunt supusă, căderile şi înşelăciunile omeneşti, ispitele şi slăbiciunile mele. Am nevoie de blândeţea Lui astăzi. Am nevoie de Cuvântul Lui, am nevoie de prezenţa Lui, ca să fiu întărită.

Iată vestea cea bună! Iată Dumnezeul tău! Isaia ne descoperă caracterul lui Dumnezeu.

Dumnezeu este şi Atotputernic dar şi personal.

Dumnezeu este Suveran, Atotputernic dar şi Păstor.

Dumnezeu ne asigură iertarea Lui, prezenţa Lui, protecţia Lui, puterea Lui, călăuzirea Lui cea blândă, şi suntem aşa de binecuvântaţi că El este Tatăl nostru.

Ai tu nevoie de puterea lui Dumnezeu prin situaţia prin care treci?

Unde ai tu nevoie de grija lui Dumnezeu?

Unde ai tu nevoie de o călăuzire blândă?

Unde ai tu nevoie de o atingere specială din partea Păstorului?

Doamne, Te laud că ai grijă de mine. Mulţumesc pentru puterea Ta prin furtunile vieţii mele. Tu mă călăuzeşti pe calea cea dreaptă. Mulţumesc pentru blândeţea Ta faţă de mine. Atinge-mi gândirea şi vorbirea, inima şi toată fiinţa mea cu prezenţa Ta. Tu eşti mângâierea mea. Descopere-mi slava Ta ca să Te cunosc. Dă-mi harul să duc vestea cea bună cu bucurie.

Doamne, inima mea are nevoie de blândeţea Ta astăzi!

Va călăuzi blând…

sheperdIsaia 40:9-11

„Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru! Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui. El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blând oile care alăptează.”

*

Vrei să duci această veste bună? Vrei să-ţi deschizi gura în casa ta ca să prezinţi vestea cea bună? Sau la locul tău de muncă? Sau la un vecin? Sau la un copil?

Domnul cel puternic şi suveran se va întoarce, va domni şi va stăpâni peste întreg pământul. El are plata şi răsplata pentru copiii Lui.

Cum înţelegi cuvintele plată şi răsplată?

Ce înseamnă pentru tine că Domnul plăteşte şi răsplăteşte?

Cum te mângâie pe tine faptul că Dumnezeu plăteşte şi răsplăteşte?

Plata este ceva în schimbul unui lucru făcut, bine făcut.

Răsplata este ceva care întrece aşteptările noastre.

Domnul va răsplăti pe cei ce-L iubesc.

Plata şi răsplata sunt darurile lui Dumnezeu pentru poporul Lui.

Plata şi răsplata sunt aleşii lui Dumnezeu pentru Domnul Isus Cristos. Noi, cei credincioşi suntem darul lui Dumnezeu pentru Domnul Isus Cristos.

În comparaţie cu Păstorul care are grijă de oile Lui, cum ai tu grijă de cei din jurul tău?

Sunt ei aproape de inima ta? În braţele tale de rugăciune? Cum îi păzeşti de duşmani?

Cum te porţi cu cei ce dau hrană poporului? Cu bunătate? Cu critică?

Cum este călăuzirea ta? Blândă sau aspră?

Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu puternic. Îmi înalţ glasul ca să Te laud şi să mărturisesc Vestea cea Bună. Nu tac, ci spun altora despre puterea Ta, despre braţul Tău cel puternic, despre răsplătirile Tale cele minunate. Tu eşti Păstorul meu cel blând. Tu mă călăuzeşti cu o mare blândeţe. Mângâierile Tale sunt o bucurie mare pentru mine. Ajută-mă şi pe mine să lucrez cu bucurie şi să mă port cu blândeţe şi cu bunătate. Nu voi înceta să mă rog pentru cei dragi şi pentru poporul Tău. Tu ne-ai descoperit Vestea cea Bună şi ne bucurăm să o spunem şi altora, ca ei să se întoarcă la Tine şi cu toţii să fim o turmă, iar Tu să fii Păstorul nostru.

 

Doamne, doresc din toată inima să spun cu blândeţe Vestea cea Bună!

 

Vestea cea bună

gospelIsaia 40:9-11

„Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: „Iată Dumnezeul vostru! Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui. El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blând oile care alăptează.”

*

Care este vestea cea bună şi cum trebuie prezentată?

Vestea cea bună este: Iată Dumnezeul vostru! El are puterea! El este  plin de compasiune pentru poporul Lui.

El este lângă mine şi îmi cunoaşte nevoile. Mă ajută şi are grijă de mine. El mă va iubi întotdeauna, indiferent de greşelile mele, pentru că sunt copilul Lui.

De multe ori nici nu ştiu că sunt o oaie rătăcită, dar El mă caută, mă găseşte şi mă aduce înapoi la turmă. Mă călăuzeşte cu blândeţe.

Vestea bună trebuie prezentată cu îndrăzneală, cu puterea lui Dumnezeu, fără teamă, cu voce tare, nu în şoaptă.

Cum au înţeles israeliţii că Dumnezeu este Suveran şi Păstor blând? Cum au experimentat ei mângâierea lui Dumnezeu?

În ciuda haosului care domnea în vieţile lor, Dumnezeu era în control. El este acolo ca să aibă grijă de ei, să-i ţină aproape de inima Lui, în mijlocul problemelor lor.

Cum te mângâie pe tine faptul că ştii că Dumnezeu este Suveran şi Păstor blând?

Gândeşte-te la o mamă şi copilul ei. Când copilul are o problemă, dacă merge la mama lui, problema nu dispare, dar, dacă mama îl ţine în braţe, aproape de inima ei, copilul este mângâiat şi calmat.

Doamne, mulţumesc că mă mângâi când am nevoie de mângâierea Ta.

Mulţumesc pentru Cuvântul Tău, pentru puterea şi prezenţa Ta în viaţa mea.

Doamne, inima mea se bucură de vestea cea bună!

Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu

countIsaia 40:1-2

„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu,

zice Dumnezeul vostru.

Vorbiţi bine Ierusalimului,

şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit,

că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mâna Domnului

de două ori cât toate păcatele lui.”

Acest mesaj este un mesaj emoţional. În ciuda păcatelor noastre şi a disciplinei făcute de Dumnezeu pentru corectarea noastră, El, Dumnezeu, este Dumnezeul nostru care ne mângâie.

Îţi aduce bucurie faptul că Dumnezeu este Mângâietorul tău, Răscumpărătorul tău?

Vorbiţi de bine, vorbiţi cu blândeţe, pe placul inimii omului, ca să îmbărbătaţi inimile.

Proclamaţi, strigaţi vestea cea bună! Este important şi urgent.

Cum este vorba ta? Cum îmbărbătezi tu inimile altora?

Cum proclami tu vestea cea bună? Care este vestea cea bună?

Cum mulţumeşti tu Domnului pentru că te-a scăpat din robia păcatului?Cum îţi araţi recunoştinţa faţă de Domnul pentru iertarea păcatelor, pentru preţul pe care El l-a plătit pentru tine pe cruce?

Care este atitudinea ta când Domnul te disciplinează? Ştii că după disciplină vine mângâierea?

Domnul vine să salveze poporul Lui. Pe măsură ce citeşti, vei înţelege că El, Salvatorul tău, este cu tine. Chiar dacă suntem fragili şi trecători, puterea lui Dumnezeu ne este de ajuns ca să împlinească promisiunile Dumnezeului cel veşnic, cu privire la reînnoirea vieţilor noastre. Trebuie să ne pregătim pentru revenirea Domnului printr-o adevărată pocăinţă.

Doamne, mulţumesc pentru mângâierea pe care mi-o dai în fiecare zi. Mă bucur să fac parte din poporul Tău, răscumpărat. Tu îmi vorbeşti de bine prin Cuvântul Tău cel veşnic. Tu m-ai eliberat din robia păcatului, Tu mi-ai iertat nelegiurea, Tu mi-ai vindecat inima. Mă bucur să rămân sub ocrotirea Ta. Mulţumesc pentru binecuvântări, pentru bucurii, pentru prieteni, pentru curaj, pentru sănătate şi cel mai mult pentru prezenţa Ta în viaţa mea.

 

Doamne, mulţumesc că mi-ai mângâiat inima mea!

 

Răscumpărătorul meu

Isaia 26:19:21

Isaia 26:19b „Treziţi-vă şi săriţi de bucurie!”

Dumnezeu este suveran. El a ales poporul Israel ca să ducă vestea cea bună tuturor neamurilor. Prin acţiunile lor au dovedit că au căzut. Când Domnul va veni, va restaura poporul Israel. Va fi o înviere, o trezire, când va reveni Domnul Isus. Vor fi vremuri grele, dar Dumnezeu va proteja pe cei aleşi şi va pedepsi nelegiuirile locuitorilor pământului. El disciplinează, dar şi protejează. Are măsură în toate lucrurile. Poporul Domnului va fi ascuns de mânia Lui. Dumnezeu a promis viaţă veşnică. Moartea nu este ultimul răspuns.

După ce trupul meu va muri, sufletul meu va trăi veşnic împreună cu Răscumpărătorul meu (Iov 19:25-27).

Pentru că eu cred că Domnul Isus Cristos este Salvatorul meu, voi avea viaţă veşnică şi voi fi scăpată de mânia lui Dumnezeu (Ioan 5:24-29).

Trupul meu fizic va muri, dar trupul meu spiritual va trăi veşnic (Ioan 11:25-26).

Viaţa veşnică este cunoaşterea lui Dumnezeu şi cunoaşterea Fiului Său. Viaţa veşnică este posibilă prin Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu (Ioan 17:3).

Te încrezi în Dumnezeu pentru viaţă veşnică? Crezi în învierea morţilor?

Mânia lui Dumnezeu nu va fi pentru totdeauna, va trece. Aşa cum Domnul a salvat poporul Israel în Egipt (Exod 12:1-30) şi a pedepsit pe egipteni, poate să salveze pe credincioşi, când va pedepsi pe necredincioşi.

Crezi că Dumnezeu va face o diferenţă între credincioşi şi necredincioşi în ziua judecăţii?

Dacă tu crezi că va fi o diferenţă, cum o explici?

Doamne, mulţumesc că eşti Răscumpărătorul meu şi într-o zi Te voi vedea şi Îţi voi mulţumi, căzând la picioarele Tale ca să mă închin înaintea Ta. Cu bucurie mă voi închina şi Te voi slăvi că ai cucerit inima mea pentru Tine şi Împătăţia Ta. Mulţumesc pentru promisiunea că voi fi scăpată de mânia lui Dumnezeu şi ascunsă de pedeapsa care va veni peste locuitorii pământului. Mulţumesc pentru viaţa veşnică pe care o am prin credinţa în Domnul Isus Cristos, care a murit pentru păcatele mele şi a înviat, ca împreună cu El să trăim veşnic toţi cei credincioşi.

Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte şi ochii mei Îl vor vedea!

Inima mea este plină de bucurie pentru că am un

Răscumpărător!

Cu cine eşti conectat?

viitorIsaia 24:1-13

Isaia 24:3b

„Domnul

a

hotărât aşa.”

Care este nesiguranţa în care te zbaţi astăzi? Tânjeşti după un simţământ de stabilitate în familia ta sau la locul tău de muncă?

Cum Îl vezi pe Dumnezeu în mijlocul schimbărilor globale? Cum vezi viitorul lumii? Cum vezi ziua de mâine, anul viitor, eternitatea? Ce este sigur?

Veştile bune sunt mai bine primite decât avertizările. Trăim într-o lume periculoasă. Oamenii de-a lungul istoriei s-au întrebat dacă va veni dreptatea şi judecata lumii. Da, Dumnezeu va pedepsi răul. Dumnezeu deţine autoritatea finală. El este Judecătorul pământului. Ne spune cum va fi sfârşitul.

Cu toţii alergăm şi ne purtăm ca şi cum nimic nu se va sfârşi. Ne grăbim de fapt să ajungem la sfârşit, la timpul judecăţii. Pământul va fi în tăcere. Poate pentru că oamenii vor fi puţini din cauza nenorocirilor, poate că Domnul va distruge tehnologia care astăzi ne ţine conectaţi aşa încât ne dă iluzia de independenţă faţă de Dumnezeu şi nu suntem conectaţi cu Cel ce este veşnic.

Pentru că Dumnezeu este plin de compasiune pentru creaţia Lui, ne spune dinainte ce va face.

Cu toate că va fi mare dezastru, harul lui Dumnezeu va dovedi că vor fi supravieţuitori (24:6b).

Când oamenii cunosc ce va face Dumnezeu în viitor, au încredere, se bizuiesc pe El şi au pace în mijlocul evenimentelor vieţii.

Destinul veşnic cu Dumnezeu dă linişte celui ce crede.

Crede astăzi vestea cea bună că este un Salvator. Tu ai un viitor şi o nădejde prin credinţă.

 

Doamne, inima mea este plină de încredere

în ce priveşte viitorul!

 

Pe cine te sprijineşti la greu?

16mIsaia 10:20-25

Isaia 10:20b

„Se vor sprijini

cu încredere

pe Domnul,

Sfântul lui Israel.”

*

Nici un om, nici o naţiune nu se poate ridica împotriva Atotputernicului Dumnezeu!

Ziua Domnului este o zi de judecată pentru cei ce aleg să nu creadă şi o zi de salvare pentru cei ce cred.

Cum dovedesc acţiunile tale credinţa ta în promisiunile lui Dumnezeu?

Cum comunici tu altora promisiunile lui Dumnezeu?

Dacă ai primit mântuirea, cum împlineşti porunca Domnului: „Mergeţi şi faceţi ucenici!”? Cu cine împărtăşeşti vestea cea bună?

Domnul întotdeauna are urmaşi care se bazează pe El. Eşti tu unul dintre ei?

Scopul lui Dumnezeu în disciplinare este întotdeauna restaurarea noastră şi nu distrugerea noastră. Orice pedeapsă are un sfârşit. Aceasta este vestea cea bună. Nu te da bătută. Domnul va purta de grijă. Bazează-te pe Domnul. Aşteaptă ajutorul Lui în tăcere, cu umilinţă.

Oare de ce este amintită aici minunea de la Marea Roşie şi îzbânda lui Ghedeon? Pentru că atunci când omeneşte nu este cale de ieşire, Dumnezeu poate transforma imposibilul în posibil.

Oricât ar fi de dificilă situaţia ta, Domnul poate transforma şi restaura totul. În amândouă cazurile Israel a câştigat prin puterea lui Dumnezeu.

Care este atitudinea ta în ce priveşte disciplinarea copiilor tăi? Care este atitudinea ta faţă de nepoţii tăi? Vrei să-i controlezi? Vrei să restaurezi relaţia ta cu ei şi a lor cu Domnul? Crezi că trebuie schimbat ceva în relaţia ta cu copiii tăi: atitudini, metode, motivaţii?

Poate că Domnul nu te foloseşte ca un instrument al mâniei Sale, dar poate că te foloseşte să spui altora adevărul Lui. Cum sună cuvintele tale în casa ta, la locul de muncă? Nu uita că adevărul trebuie spus cu dragoste (Efeseni 4:15).

 

Doamne, dorinţa inimii mele este

să mă sprijinesc pe ajutorul Tău!