Cunoşti o persoană chinuită de negativism?

Iov 19:25a

„Dar ştiu

Răscumpărătorul

meu

este

viu.”

Doamne,

păzeşte-mă şi eliberează-mă de negativism. Te rog dă-mi bucurie, pace şi putere ca să nu las în viaţa mea îngrijorarea, mânia, neliniştea, depresia, amărăciunea, frica, singurătatea, vinovăţia şi deznădejdea.

Apără-mă Tu când îmi este mâhnit duhul în mine, când îmi este tulburată inima înlăuntrul meu (Psalmul 143:4). Ajută-mă să refuz ca  sentimentele negative să stăpânească peste mine. Nu mă lăsa să cedez.

Tu ne-ai spus că prin răbdare vom câştiga sufletele noastre (Luca 21:19). Dă-mi răbdare, întăreşte-mi inima căci din ea ies izvoarele vieţii (Proverbe 4:23). Fie atenţia mea la Tine, nu la mine, ca să nu pierd oportunitatea de-a vedea biruinţa Ta în viaţa mea.

Ajută-mă să fiu sensibilă şi la durerile altora şi la neputinţa lor de a birui negativismul.

Fii o persoană pozitivă!

Ce resurse avem când lumea ne urăşte?


Ioan 15:18-27

 

Ioan 15:18b 

,,Dacă vă urăşte lumea…”

 

Relaţiile credinciosului cu lumea sunt relaţii grele.

Lumea are felul ei de a gândi, de a vorbi, de a petrece timpul, de a cheltui banii, etc.

Valorile lumii sunt diferite de cele ale lui Cristos.

Cine rămâne în Cristos, nu se întoarce la calea cea veche, la calea lumii, ci trăieşte o viaţă prin puterea Celui ce l-a chemat din moarte la viaţă şi din întuneric la lumina cea minunată. El înţelege adânc în fiinţa lui că suferinţa pentru Cristos aduce o bucurie deoarece ,,suntem părtaşi suferinţelor lui Cristos”.

Noi primim cam aceleaşi reacţii de la lume ca şi Domnul nostru Isus Cristos.

Puterea de a trăi o viaţă curată, cu bucurie şi scop chiar şi în mijlocul suferinţelor, dovedeşte prezenţa lui Dumnezeu în credincios căci ,,despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”.

Domnul ne-a dat trei resurse ca să putem trece cu bine prin persecuţie şi suferinţă.

1.      Duhul Sfânt este Sfătuitorul nostru, Ajutorul nostru, Mângâietorul nostru. Trupul nostru este templul Duhului Sfânt. Nimeni nu poate opri lucrarea Duhului Sfânt. El convinge şi astăzi pe mulţi dintre cei ce persecută pe credincioşi şi-i aduce la crucea Domnului Isus.

2.      Cuvântul Domnului este îndrumătorul nostru, adevărul nostru. Cuvântul Domnului este clar şi  ne spune că vom suferi. Trebuie să-l cunoaştem, ca să deosebim adevărul de erezie.

3.      Fraţii de credinţă sunt cei folosiţi de Dumnezeu să ne ajute în luptele zilnice, prin rugăciuni, încurajări, suport material, atenţionări, înţelegerea Cuvântului şi aplicarea lui.

 

Domnul să te binecuvânteze cu suport în rugăciune,

în luptele tale zilnice!

 

Cum vorbeşti cu Tatăl tău?


Ioan 15

 

Ioan 15:1b 

,,Tatăl meu este Vierul.”

 

Sfinte Tată,

sunt nespus de onorată să am pe cineva atât de mare şi de  puternic lângă mine. Într-o lume aşa de nesigură Tu eşti siguranţa mea. Tu eşti viaţa mea. Rămânerea mea în Tine îmi asigură viaţă şi rodire. Pentru că Tu eşti cu mine, vreau din viaţa pe care Tu mi-o dai, să dau şi altora.

Mulţumesc că mă ajuţi să rămân indiferentă la ura lumii. Şi pe Tine Te-au urât. Vreau să învăţ mereu şi mereu să răspund cu dragostea Ta, să aleg să iert, să iubesc, să zâmbesc, să fiu înţelegătoare, să trec cu vederea, etc.

Mulţumesc că îmi dai linişte şi putere de acceptare a situaţiilor şi a oamenilor pe care Tu îi trimiţi în viaţa mea. Mulţumesc că mă ajuţi să tac, să nu critic, să nu mă supăr, să vorbesc frumos, să nu mă apăr, să nu mă dezvinovăţesc, să nu mă mânii, etc.

Vreau să trăiesc în umilinţă acceptând pe toţi cei din jurul meu aşa cum sunt şi să-i iubesc cu iubirea Ta. Vreau să mă rog mai mult atât pentru mine ca să stau în ascultare de Tine cât şi pentru alţii fie că sunt credincioşi fie că sunt necredincioşi.

Mă rog ca inima mea să bată cum bate inima Ta.

Ura este un păcat. Să nu se alipească de mine în nici o formă de ură, de indiferenţă faţă de anumite lucruri sfinte sau persoane, sentimente sau vorbe nestăpânite, tulburare, etc.

 

Tu iubeşti neprihănirea şi urăşti nelegiuirea,

de aceea Dumnezeu te-a uns cu un untdelemn de bucurie!

 

 

Ce înseamnă să rămâi în Cristos?

Ioan 15:1-11

Ioab 15:7

,,Dacă rămâneţi în Mine

şi dacă rămân în voi cuvintele Mele,

cereţi orice veţi vrea şi vi se va da”.

 

 

Care sunt caracteristicile credinciosului care rămâne în Cristos?

1.      Ascultarea arată că mlădiţa, credinciosul, rămâne în Cristos. Dacă eşti prea ocupată şi nu ai timp pentru citirea zilnică a Cuvântului lui Dumnezeu, (începe cu 5-10 minute pe zi) cum vei avea putere? Cum Îl vei cunoaşte pe Cristos? Mulţi oameni ştiu unele lucruri despre Cristos dar nu Îl cunosc pe El.

2.      Rugăciunea arată că mlădiţa, credinciosul, rămâne în Cristos. Noi trebuie să ne rugăm specific şi să-i cerem Domnului să ne transforme gândirea potrivit cu voia Lui. El cunoaşte cele mai adânci simţăminte pe care le avem. Isus a zis: ,,Dacă rămâneţi în Mine, cereţi (prin rugăciune) orice şi vi se va da”.

3.      Proslăvirea Tatălui arată că mlădiţa, credinciosul, rămâne în Cristos. Când aducem roadă prin rămânerea noastră în Cristos, avem o profundă satisfacţie, cunoaştem harul Domnului şi măreţia caracterului Său în viaţa noastră şi a altora. Numai Domnul poate face lucrul acesta şi atunci când aducem roadă, Îl proslăvim pe Tatăl pentru că devenim ca şi Cristos prin viaţa Lui care curge prin noi.

4.      Bucuria arată că mlădiţa, credinciosul, rămâne în Cristos. Domnul Isus ,,om al durerilor şi obişnuit cu suferinţa”, a avut cea mai mare bucurie să fie în relaţie cu Tatăl, să sfârşească cu bucurie lucrarea Tatălui şi a promis bucurie tuturor credincioşilor care rămân în El. Bucuria este rezultatul roadei celor ce rămân în Cristos.

Citeşti tu zilnic Cuvântul Domnului? Cum asculţi de el?

Cum te rogi tu zilnic? Ce ceri de la Domnul?

Cum este Tatăl proslăvit prin roada ta?

Care este bucuria ta?

 

Domnul să te ajute să iubeşti Cuvântul şi rugăciunea!

 

Eşti o persoană pozitivă?


3 Ioan 1:4 

,,Eu n-am bucurie mai mare

decât să aud

despre copiii mei

că umblă în adevăr.”

 

Învaţă pe copilul tău sau al altora să fie pozitiv. Sunt anumite expresii care ajută. Poate vrei să alegi dintre ele şi să le foloseşti în relaţia cu copilul tău.

Ai făcut un lucru bun!

M-ai impresionat aşa plăcut!

Ştiu că ai lucrat greu la tema aceasta, felicitări!

Aşa, foarte bine!

Sunt cu tine, o să reuşeşti!

Cum ai reuşit să faci aşa frumos?

Îmi place aşa de mult cum vorbeşti!

O să-mi termin lucru meu mai târziu, haide acum să citim sau să ne plimbăm.

Mă bucur că te-ai gândit la acest lucru!

Am ştiut că poţi ! Eşti un câştigător!

Hai să scriem o felicitare bunicului, el crede că tu eşti cel mai minunat!

Mă bucur să te aud râzând!

Tu ştii ce ai de făcut!

Mi-ai adus o rază de soare azi!

Fiecare face greşeli. Mulţumesc că ţi-ai cerut iertare.

Meriţi să fii la panoul de onoare!

Tatăl tău şi cu mine suntem recunoscători Domnului că te-a dat în familia noastră!

Ce m-aş face fără tine?!

Mulţumesc Domnului pentru tine în fiecare zi!

Mi-ai binecuvântat ziua!

Domnul ţi-a dat aşa multe idei!

Sunt aşa de mândră de tine!

Eşti o binecuvântare pentru familia noastră!

Mulţumesc, mulţumesc!

Te iubesc!

Astăzi te felicit şi eu pe tine cu toate expresiile positive!

Cui vei scrie o scrisoare?

3 Ioan 1

 3 Ioan 1:1 

,,Prezbiterul,

către preaiubitul Gaiu,

pe care-l iubesc.”

 

Dacă ai scrie o scrisoare cuiva drag, cum ai începe?

Aceasta este scrisoarea mea pentru tine:

Către prietena mea preaiubită,

Te iubesc în adevăr. Doresc ca toate lucrurile să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău. Mă bucur să aud că eşti credincioasă şi umbli în adevăr. Nu am nici o altă bucurie mai mare decât să aud că lucrezi cu credincioşie în tot ceea ce faci pentru alţii. Faci bine să-i ajuţi pe cei ce călătoresc pentru lucrarea Domnului.

Ştii că în biserică sunt unii oameni care fac răul: unii caută întâietate, alţii clevetesc, unii nu primesc musafiri, alţii îi împiedică pe fraţi să slujească, chiar îi dau afară din biserică.

Tu să continui să urmezi binele împreună cu cei ce caută adevărul.

Nădăjduiesc să te văd curând şi să vorbim gură către gură. Pacea să fie cu tine. Prietenele tale îţi trimit sănătate. Spune sănătate tuturor prietenelor noastre, fiecăreia pe nume.

Domnul să-ţi dea sănătate!

 Fie scrisoarea ta o bucurie

pentru cineva

care are nevoie de ea!

 

Vrei să mori sătul de zile?

1 Cronici 29:28a

„David a murit la o bătrâneţe fericită,

sătul de zile,

de bogăţie

şi de slavă.”

 Ce a spus Dumnezeu despre moartea lui David?

Ce vrei să spună Dumnezeu despre moartea ta?

 

David a murit sătul de zile, nu sătul de ani, de săptămâni, de luni. Zi după zi s-a bucurat şi a trăit fiecare zi din plin. Astăzi este ziua bucuriei. Ziua de astăzi este tot ce am. Astăzi vreau să trăiesc din plin pentru Domnul. Astăzi muncesc şi ziua mea este plină. Sunt sătulă de lucru, nu mă plictisesc pentru că n-am ce face. Dumnezeu îmi umple viaţa cu lucru şi relaţii.

Pentru mulţi viaţa este goală.

Poţi să spui că Dumnezeu a umplut viaţa ta cu oameni şi lucru?

Poţi spune: nici nu visez mai bun lucru, mai bună familie, mai bune relaţii, mai buni prieteni etc.? Dacă nu poţi spune acest lucru trebuie să te apuci de treabă. Lucrează şi implică-te. Nu sta, nu aştepta. Fă ceva. Trăieşte ziua cu folos.

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim în ea.”

 

Bucură-te de ziua de azi!

Cum te rogi pentru chemarea şi scopul pentru care ai fost creată?

 „Mare putere are

rugăciunea

fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

 

Doamne,

ajută-mă să cunosc chemarea şi scopul pentru care Tu m-ai creat. Nu vreau să mă uit în jur ce fac alţii şi să îi urmez. Vreau să am foarte clar înaintea ochilor mei ce vrei Tu să fac. Ajută-mă să nu mă compar cu nimeni în lucrare, să nu critic, să nu judec, să nu fiu prea sensibilă, să nu ajung la frustrare, la îngrijorare, la tulburare şi lipsa păcii. Mulţumesc că îmi dai o viziune clară pentru viaţa mea, mi Te descoperi şi mă călăuzeşti cum să-mi folosesc darurile pe care mi le-ai dat. Am nevoie de puterea şi atingerea Duhului Sfânt ca să transforme întunericul în lumină prin lucrarea ce mi-ai dat să fac. Vreau să ştiu cine sunt şi unde merg (Efeseni 1:11). Nu mă lăsa să iau decizii care să încurce lucrarea mea. Renunţ la dorinţele şi planurile mele şi accept planurile Tale chiar dacă mă doare, pentru că nu vreau ceva ce nu este binecuvântat de Tine, nici nu vreau să pierd timpul fugind după ceva ce nu pot ajunge sau care aduce frustrare şi descurajare. Pune dorinţele Tale în inima mea ca eu să mă încred în Tine că Tu poţi să duci la bun sfârşit lucrarea. Ajută-mă să fiu credincioasă în lucruri mici şi mari încredinţate mie, să mă bucur, să fiu smerită pentru că este puterea Ta care lucrează, să susţin tot ceea ce fac cu multă rugăciune. Dă-mi un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Ta. Luminează-mi ochii inimii ca să pricep chemarea Ta (Efeseni 1:17-18). Caut să mă port într-un chip vrednic de chemarea pe care mi-ai făcut-o (Efeseni 4:1). Caut voia şi gloria Ta.

 Domnul este lumina şi călăuza ta!

Cum te rogi pentru lucrarea mâinilor tale?

 „Mare putere are

rugăciunea

fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

Doamne, binecuvântează lucrarea mâinilor mele! Mă rog ca lucrul meu să fie recunoscut, apreciat şi răsplătit financiar. Luminează-mă în lucrul meu, arată-mi noi căi de îmbunătăţire şi descopere-mi ce nu-i bine. Dă-mi putere şi energie să fac un lucru bun. Ajută-mă să am succes, împlinire şi satisfacţie chiar dacă uneori este greu. Ajută-mă să-mi amintesc că oriunde se munceşte este şi câştig dar oriunde numai se vorbeşte este lipsă (Proverbe 14:23). Binecuvântează oamenii alături de care muncesc şi fă-ne o binecuvântare unii pentru alţii. Mulţumesc pentru calităţile şi darurile pe care mi le-ai dat. Învaţă-mă cum să le folosesc cu excelenţă şi să slujesc altora cu umilinţă şi bucurie. Deschide oportunităţi pentru mine ca să slujesc după puterea şi darurile pe care mi le dai şi închide uşile pe care nu ai vrea să merg.

Dă-mi înţelepciune şi direcţie clară. Îmi încredinţez lucrările în mâna Ta ca să-mi izbutească planurile (Proverbe 16:3). Ajută-mă să mă bucur de lucrul mâinilor mele şi să fac ceea ce iubesc. Îmi doresc să fiu sârguitoare şi plină de râvnă cu duhul, slujind cu bucurie Domnului (Romani 12:11). Fă-mi trecere înaintea altora şi fă-mă o binecuvântare pentru mulţi.

 

Domnul să binecuvânteze lucrarea mâinilor tale!

Ce cântare ai în inimă azi?

Luca 1:46-55

Cântarea Mariei

 

„Şi Maria a zis: Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo toate neamurile îmi vor zice fericită pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este Sfânt şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu braţul Lui, a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor, i-a răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie şi i-a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului Său, Israel, căci şi-a adus aminte de îndurarea Sa, cum făgăduise părinţilor noştri, faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.”

Cum te rogi când eşti bucuroasă?

Cum cânţi despre Mântuitorul tău?

Cum măreşte sufletul tău pe Domnul?

Crezi că Dumnezeu priveşte spre starea smerită a robilor Săi?

Te numesc cei din jur fericită pentru că văd minunile celui Atotputernic în viaţa ta?

Cum ţi-a arătat Domnul puterea braţului Său în săptămâna trecută?

Ai văzut pe cei puternici răsturnaţi de pe scaunul lor de domnie?

Ai văzut pe cei smeriţi înălţaţi?

Cum îţi exprimi recunoştinţa pentru ajutorul şi îndurarea Domnului faţă de familia ta?

 

Sufletul meu măreşte pe Domnul, Mântuitorul meu!