Mânia şi harul

2pocainţaIsaia 9

*

Isaia 9:21b

*

„Mânia Lui

nu

se

potoleşte.”

 

Cum înţelegi tu mânia şi harul lui Dumnezeu?

Când sunt mânioasă pe soţul meu nu dovedesc că îl iubesc. Când Dumnezeu este mânios pe mine, El, totuşi mă iubeşte. Dragostea, harul şi mânia Domnului sunt sub controlul Lui. Psalmul 30:5 ne spune: „Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa. Seara vine plânsul iar dimineaţa veselia.” Mânia lui Dumnezeu este sub control.

Ce ai învăţat despre atitudinea lui Dumnezeu faţă de întuneric, păcat şi rău?

Unde în viaţa ta crezi că Domnul îţi cere să te întorci din întuneric la lumină?

Care este răspunsul tău când Domnul îţi spune să ieşi din întuneric la lumină?

Poporul Domnului a continuat să creadă că poate să rezolve problemele prin puterea şi înţelepciunea lor. Domnul i-a pedepsit ca să-i corecteze. Tot nu au priceput. Nu a fost altă cale decât ducerea poporului în captivitate. Mânia lui Dumnezeu a fost dreaptă. A fost provocată de neascultarea poporului. Mânia lui Dumnezeu nu este răzbunare. Este răscumpărare. El mă vrea pentru El. Când oamenii zic: „Cum poate un Dumnezeu bun să lase aşa rău în lume?”, înseamnă că ei nu înţeleg mânia lui Dumnezeu. Mânia lui Dumnezeu este har. Dumnezeu nu pune jos dragostea şi ia mânia, aşa cum facem noi. El este dreptate, har, dragoste în acelaşi timp. Nu se contrazice cum facem noi. Întunericul atrage mânia lui Dumnezeu dar lumina este darul lui Dumnezeu. Cu cât înţeleg mai bine mânia lui Dumnezeu cu atât înţeleg mai bine harul Lui. Noi merităm mânia lui Dumnezeu dar în mijlocul sclaviei şi întunericului nostru El întinde mâna spre noi ca să ne elibereze.

Cum te ajută acest adevăr să ai o privire mai clară despre harul şi dreptatea (mânia) lui Dumnezeu? Care este răspunsul tău la mânia lui Dumnezeu?

Cum răspund cei din jurul tău la mânia lui Dumnezeu?

Cu cine vei împărtăşi ceea ce ai învăţat despre mânia lui Dumnezeu?

Doamne, ajută-mă să am o inimă în care să nu domnească mânia!

Doamne, mulţumesc pentru harul Tău!!!

Trecut, prezent şi viitor

trecut, prezent, viitorIsaia 9:1-7

Isaia 9:6

„Căci un Copil ni S-a născut,

un Fiu ni S-a dat

şi domnia va fi pe umărul Lui.

Îl vor numi:

Minunat sfetnic,

Dumnezeu tare,

Părintele veşniciilor,

Domn al păcii.”

*

Copilul Isus este un conducător veşnic şi drept (domnia Lui va creşte şi o pace fără de sfârşit va fi în Împărăţia Lui). Care crezi că este responsabilitatea ta? Să prezinţi Împărăţia Lui?

Este venirea acestui Copil o sărbătoare pentru tine? Cum te bucuri?

În centrul bucuriei noastre trebuie să fie Mesia care a alungat întunericul din inima noastră prin lumina Lui minunată. Astăzi El domneşte în inimile noastre. Avem încredere în viitor şi aşteptăm pacea perfectă în Împărăţia Lui care va veni aşa cum este scris.

Cum te ajută pe tine faptul că ştii că Isus este Lumina?

Ai păşit din întuneric la lumină, prin credinţă? Dacă nu ai păşit, de ce nu ai făcut-o încă?

Unde este lumină este viaţă!

Dacă ai păşit prin credinţă, cum ţi-a luminat Domnul viaţa? Cum te călăuzeşte El?

Domnul vrea să ne dea lumina Lui. Tot ce există are nevoie de lumină ca să trăiască. Lumina Domnului străluceşte şi întunericul nu o poate birui. Sursa luminii este Dumnezeu şi Cuvântul Lui. Când Cuvântul Domnului vorbeşte printr-un profet,  întunericul dispare. Dumnezeu ne învaţă să ne uităm în trecut, să-L vedem cum a lucrat, cum a eliberat poporul de sub atacurile străine, cum a fost credincios promisiunilor Lui.

Cunoşti tu cum a lucrat Domnul în poporul Lui?

Cum te-a eliberat Domnul pe tine din întuneric? Cum poţi prezenta credincioşia Lui faţă de tine?

Când Îl vedem pe Dumnezeu că a lucrat în trecut, avem speranţă că viitorul este în mâna Lui. Nu abilităţile umane nici tacticile militare ne aduc biruinţa, ci biruinţa este a Domnului. Crezi tu? Ştii povestea lui Ghedeon? Domnul S-a luptat pentru popor.

Doamne Isuse, Te laud

pentru că Tu ai alungat întunericul din inima mea!

Nu judeca!

God bless you
 

Niciodată nu judeca pe nimeni! – Pildă

 

Un doctor intrase grăbit în spital, după ce fusese telefonat pentru o intervenţie chirurgicală urgentă. El a răspuns apelului cât mai curând posibil, şi-a schimbat hainele şi a mers direct la blocul de operaţie.

L-a găsit pe tatăl băiatului plimbându-se pe coridor, aşteptând medicul. Văzându-l, tatăl a strigat: “De ce v-a luat aşa mult timp să veniţi? Nu ştiţi că viaţa fiului meu este în pericol? Nu aveţi simţul responsabilităţii?”

Medicul a zâmbit şi a spus: “Îmi pare rău, nu eram în spital, şi am venit cât de repede am putut, după ce am primit apelul… Iar acum, mi-aş dori să vă calmaţi, pentru a-mi putea face treaba.”

,,Să mă calmez?! Dacă fiul dumneavoastră ar fi în camera asta acum, v-aţi calma? Dacă propriul fiu v-ar muri acum, ce aţi face??” a spus tatăl furios.

Doctorul a zâmbit iar şi a răspuns: “Voi spune ceea ce Iov a zis în Cartea Sfântă- “Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului, binecuvântat fie Numele Domnului.”- Doctorii nu pot prelungi viaţa. Duceţi-vă şi mijlociţi pentru fiul dumneavoastră, noi vom face tot ce putem prin harul lui Dumnezeu.”

“A da sfaturi când nu suntem îngrijoraţi e foarte uşor”, a murmurat tatăl.

Operaţia a durat câteva ore, după care medicul a ieşit fericit. “Slavă Domnului! Fiul dumneavoastră este salvat!” Şi fără să aştepte răspunsul tatălui, şi-a văzut de drum, fugind. “Dacă aveţii vreo întrebare, întrebaţi-o pe asistentă!”

“De ce este aşa arogant? Nici nu a aşteptat câteva minute pentru a-l întreba despre starea fiului meu”, a comentat tatăl, când a întâlnit-o pe asistentă la câteva minute după ce medicul plecase.

Asistenta a răspuns, curgându-i lacrimi pe faţă: “Fiul său a murit ieri într-un accident de maşină, era la înmormântare atunci când l-am sunat pentru operaţia fiului tău. Iar acum, că a salvat viaţa fiului tău, a plecat fugind pentru a termina înmormântarea fiului său.”

 anonim?

Vine Împăratul !!!

today

Isaia 9:6

,,Căci un Copil ni S-a născut,

un Fiu ni S-a dat

şi domnia va fi pe umărul Lui.

Îl vor numi:

Minunat Sfetnic,

Dumnezeu tare,

Părintele veşniciilor,

Domn al păcii.”

 

Se apropie Sărbătoarea Naşterii Domnului Isus Cristos ( Craciunul), sărbătoarea bucuriei si a iubirii.

Începutul iubirii este Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste. Bucuria este roada Duhului Sfânt. Bucuria nu ti-o gasesti când esti bogat si ai totul, ci, când esti bucuros de tot ceea ce ai. Oamenii care traiesc bucuria nu se lasa în voia artificiilor exterioare. Ei se bucura de lucrurile esentiale: bucurosi ca sunt înca în viata si multumiti pentru tot ceea ce primesc de la Dumnezeu. Ei au  o relatie speciala, o hrana speciala, o rabdare speciala, o iubire speciala.

Bucura-te si de prieteni si de dusmani. Prietenii te vor sfatui ce trebuie sa faci, iar dusmanii te vor obliga sa faci ceea ce trebuie sa faci !

Sa îti traiesti viata este ceva foarte rar. Majoritatea oamenilor doar exista !

Întotdeauna iartati dusmanii. Nimic nu te va bucura mai mult, iar pe ei nimic nu-i va motivamai mult să-L cunoască pe Dumnezeul tău care îţi dă putere să ierţi şi să iubeşti.

Se apropie Sărbătoarea. Pregăteşte inima. Iubeşte şi iartă. Bucuria să te însoţească ne-ncetat. Hainele să-ţi fie curate în orice vreme şi untdelemnul să nu-ţi lipsească din candelă. Îmbracă-te în curăţie şi umilinţă. Acopere-te cu credinţă şi nădejde. Împrăştie întunericul din jurul tău lăsând Lumina să strălucească în toate colţurile. Fii gata că Împăratul vine!!! Întâmpină-L cu toată casa ta! Urează-I ,,bun venit” în familia ta!

Sărbătoreşte pe Împăratul!!!

Crăciun Fericit!

Inima, gura, ochii şi mâinile

Isaia 1

*

Isaia 1:10a

*

„Ascultaţi

*

Cuvântul Domnului.”

*

 

Doamne, vreau să ascult şi să iau aminte când îmi vorbeşti. Mulţumesc că mă hrăneşti şi mă creşti prin Cuvântul Tău. Nu vreau să mă răzvrătesc împotriva Ta. Tu eşti Stăpânul meu şi vreau să Te recunosc în toate căile mele.

Ştiu că fac parte dintr-un neam păcătos, încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi care au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel şi I-au întors spatele. Răzvrătirea noastră a atras pedeapsa Ta peste noi şi inima noastră suferă de moarte. Numai Tu poţi da viaţă inimilor noastre. Viaţa noastră este o pustie de multe ori şi străinii noştri ne nimicesc. Păcatul ne-a făcut să ajungem ca o cetate împresurată.

Doamne, caut ce este plăcut înaintea Ta. Când vin la închinare, învaţă-mă să mă înfăţişez cu lucrurile care nu-Ţi spurcă Templul Tău, să aduc daruri care nu sunt o scârbă pentru Tine. Fereşte-mă de orbire spirituală care mi-ar ascunde nelegiuirea unită cu sărbătoarea. Nu vreau ca darurile mele să fie o povară pe care Tu nu o poţi suferi. Nu-Ţi întoarce ochii când îmi întind mâinile spre Tine. Curăţeşte-mi inima şi mâinile. Ajută-mă să iau dinaintea ochilor Tăi faptele mele rele şi să încetez să mai fac răul.

Învaţă-mă să fac binele, să caut dreptatea, să ocrotesc pe cel asuprit, să fac dreptate orfanului, să apăr pe văduvă. Vreau să ascult de Tine ca să fiu binecuvântată.

Ajută-mă să mă feresc de necredincioşie şi ucidere cu limba sau cu fapta. Hoţia şi mita să nu se lege de mine.

Mulţumesc că mă aperi de duşmani. Tu Îţi vei întinde mâna asupra lor şi îi vei depărta de mine. Cred că vei aduce vremuri bune. Vei aduce mântuirea Ta peste mine şi peste casa mea. Ajută-ne să ne întoarcem cu toţii la Tine ca să fim mântuiţi. Nu ne lăsa să Te părăsim prin răzvrătirea şi păcatele noastre ca nu cumva să ajungem la pieire, să nu ajungem la ofilire sau ca un câlţ care arde, piere şi se stinge.

 

Doamne, curăţeşte inima, gura, ochii şi mâinile mele!

 

Viaţa fără dragoste

 

Dumnezeu

*

este DRAGOSTE!

1 IOAN 4:16b

Adevărul fără IUBIRE te face dăunător.
Bogăţia fără IUBIRE te face avar.
Sărăcia fără IUBIRE te face orgolios.
Inteligenţa fără IUBIRE te face arogant.
Justiţia fără IUBIRE te face neîndurător.
Diplomaţia fără IUBIRE te face ipocrit.
Succesul fără IUBIRE te face arogant.
Supunerea fără IUBIRE te face servil.
Frumuseţea fără IUBIRE te face ridicol.
Autoritatea fără IUBIRE te face tiran.
Munca fără IUBIRE te face sclav.
Simplitatea fără IUBIRE te falsifică.
Rugăciunea fără IUBIRE te face introvertit.
Legea fără IUBIRE te înrobeşte.
Politica fără IUBIRE te face egoist.
Credinţa fără IUBIRE te face fanatic.
VIAŢA FĂRĂ DRAGOSTE NU ARE SENS !!!
VIAŢA FĂRĂ DUMNEZEU NU ARE SENS !!!

Iată cât de mult…

Iată cât îl iubea de mult!

Ioan 11:20-37

„Când a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă. Marta I-a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu îţi va da.“ Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.“ „Ştiu,“ I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.“ Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?“ „Da Doamne,“ I-a zis ea, „cred că Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.“ După ce a spus aceste vorbe, s-a dus şi a chemat în taină pe soră-sa Maria şi i-a zis: „A venit Învăţătorul şi te cheamă.“ Maria cum a auzit s-a sculat iute şi s-a dus la El. Căci Isus nu intrase încă în sat ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iudeii care erau cu Maria în casă şi o mângâiau, când au văzut-o sculându-se iute şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: „Se duce la mormânt ca să plângă acolo.“ Maria când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.“ Isus când a văzut-o plângând, pe ea şi pe Iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui şi S-a tulburat. Şi a zis: „Unde l-aţi pus?“ „Doamne“ I-au răspuns ei, „vino şi vezi.“ „ Isus plângea. Atunci Iudeii au zis: „Iată cât îl iubea de mult!“ Şi unii din ei au zis: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?“

 

Ai spus vreodată „dacă…?“  Dacă ar fi fost altfel, dacă aş fi făcut altfel, dacă aş fi zis altfel etc.

Acest mod de-a gândi nu ne ajută să rezolvăm problema. Avem o lucrare de făcut: „să credem”. Dacă nu credem, pierim; dar noi credem, aşa că avem viaţa.

Cine crede iubeşte pe Domnul şi este iubit de Domnul.

Crezi tu că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu care trebuia să vină în lume?

Cum vei trăi prin credinţă săptămâna aceasta?

Ştii tu cât de mult te iubeşte Domnul?

 

Iată, cât de mult te iubeşte Domnul!

 

Credincioasă Adevărului

Ioan 6:60-71

„Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot, cine poate să o sufere?“ Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte? Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă. Dar sunt unii din voi care nu cred.“ Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă. Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.“ Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El. Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?“ „Doamne“ I-a răspuns Simon Petru „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu.“ Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac“, vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, căci el avea să-L vândă, el, unul din cei doisprezece.“

 

Ai fost vreodată dezamăgit de învăţătura Domnului? Ai spus vreodată „vorbirea aceasta este prea de tot”? Te-ai poticnit vreodată?

Noi suntem foarte slabi şi uneori nu înţelegem, ba chiar cădem. Să ne amintim că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt duh şi viaţă. Cuvântul lui Dumnezeu are putere să ne ridice şi să ne restaureze. Trebuie să credem. Cine nu alege credinţa, alege trădarea. Unde să mergem dacă nu la Domnul? El are cuvintele vieţii veşnice!

Ai ajuns tu la cunoştinţa că Domnul Isus este Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu?

Cât de credincioasă eşti Adevărului?

Domnul să te ajute să fii statornică pe cale

 şi credincioasă adevărului!

Cearta

Ioan 6:52-59

„La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei şi ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?“ Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine. Astfel este Pâinea, care S-a pogorât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri şi totuşi au murit. Cine mănâncă pâinea aceasta, va trăi în veac.“ Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când îi învăţa pe oameni în Capernaum.“

 

Cearta este o tulburare pentru mine şi pentru alţii.

De ce te cerţi tu? Cine te ceartă pe tine? Ce faci ca să curmi sau să opreşti cearta?

Unii oameni se ceartă pentru adevărul lui Cristos. Îşi caută dreptatea lor cu versete din Biblie. Este bine? Cuvântul lui Cristos trebuie să aducă viaţă, nu moarte. Cearta aduce moarte. Iată ce spune Biblia despre ceartă:

„Ura stârneşte certuri, dar dragostea acopere toate greşelile.“ Proverbe 10:12

„Omul neastâmpărat stârneşte certuri şi pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni.“ Proverbe 16:28

„Un om mânios stârneşte certuri şi un înfuriat face multe păcate.“ Proverbe 29:22

„Să trăim frumos nu în certuri şi în pizmă (invidie).“ Romani 13:13

„Adu-le aminte să se ferească de certuri de cuvinte.“ 2 Timotei 2:14

„Dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului.“ Iacov 3:14

 

Domnul să te păzească de ceartă!

 

Cercetaţi Scripturile

Ioan 5:39-47

„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică.  Dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă. Eu nu umblu după slava care vine de la oameni. Dar ştiu că nu aveţi în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi. Dacă va veni un altul în numele lui însuşi pe acela îl veţi primi. Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu? Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui, este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea. Căci, dacă l-aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?“

 

Oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu şi nu cercetează Scripturile. Pentru mulţi credincioşi Biblia este pe raft. Poporul piere din lipsă de cunoaştere a lui Dumnezeu. Mulţi umblă după slava lor şi îşi pun nădejdea în lucrurile trecătoare.

Mă rog pentru tine şi pentru mine să fim serioase cu citirea Bibliei şi cu rugăciunea ca să putem avea în noi dragoste de la Dumnezeu şi să nu umblăm după slava care vine de la oameni. Trebuie să cunoaştem Cuvântul ca să-l credem.

Cum te apropii tu de Domnul?

Eşti tu bucuroasă să cercetezi Scripturile?

Crezi tu ce citeşti?

Vrei să te rogi Domnului ca să ai timp de citire a Cuvântului şi timp de rugăciune în fiecare zi din anul acesta?

Fie aceasta ruga ta: „Cât despre mine, fericirea mea este să mă apropii de Domnul. Pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Lui.“ Psalmul 73:28

 

Tu cercetează Scripturile!