Rugăciune de pocăinţă

2 Cronici 7:12-14
,,Domnul s-a arătat lui Solomon noaptea şi i-a zis: „Îţi ascult rugăciunea şi aleg locul acesta drept casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe. Când voi închide cerul şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi trimite ciuma în poporul Meu: DACĂ poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.”

Tată, Tu eşti bun şi noi suntem aşa de răi. Mulţi dintre noi nu căutăm smerenia, nu ne rugăm, nu căutăm faţa Ta şi umblăm pe căile noastre.
Doamne, mulţumim că ne-ai promis că Tu ne asculţi din ceruri, ne ierţi păcatele şi ne tămăduieşti familiile noastre, DACĂ ne smerim, dacă ne rugăm şi căutăm faţa Ta şi dacă ne abatem de la căile noastre rele. Dă-ne harul să venim înaintea Ta cu rugăciuni de pocăinţă şi să căutăm voia Ta, faţa Ta, smerenia, rugăciunea şi renunţarea la căile noastre rele.

Tu caută prezenţa Domnului şi roagă-te pentru familia ta!

Ai o influenţă pozitivă în viaţa altora?

Ioan 18

Ioan 18:1b 

,,Era

o grădină

în care a intrat

El şi ucenicii Lui.“

Învaţă pe copilul tău sau al altora despre prietenie.

Domnul Isus a avut o influenţă pozitivă asupra prietenilor Lui (ucenicii).

Când un prieten are o influenţă pozitivă asupra copilului tău trebuie să vorbeşti despre acea calitate. Când copiii se joacă frumos, fără ceartă, când vorbesc frumos, când este bucurie, trebuie încurajare în dezvoltarea acestor relaţii. Poţi chiar planifica întâlniri mai dese. Nu uita să-i lauzi şi să le mulţumeşti că se joacă frumos.

Când copiii nu se joacă frumos este nevoie de mai multă supraveghere şi atenţie. Roagă-te cu copilul şi vorbeşte cu el. Întreabă-l de ce nu se joacă frumos cu copiii. Redu timpul de joacă, şi dacă vezi îmbunătăţiri, promite-i mai mult timp de joacă.

Învaţă-l pe copilul tău să fie bun prieten.

Pregăteşte un loc de joacă unde copilul să nu fie stresat că face mizerie sau deranj. Nu fi prea rigidă. Accidente se întâmplă. Copiii se bucură într-o casă unde este loc pentru creativitate, jucării, jocuri, voie bună, zgomot, fără ca cineva să-i atenţioneze tot timpul. Când crezi că s-au jucat de ajuns, spune-le frumos să mai vină şi altădată să continue jocul şi condu-i la uşă cu zâmbetul pe buze.

Domnul să te ajute să fii o prietenă bună, credincioasă şi evlavioasă!

Ce este prietenia?

Ioan 18

Ioan 18:1b 

,,Era

o grădină

în care a intrat

El

şi

ucenicii Lui.“

Domnul Isus a petrecut timp cu ucenicii şi deseori se întâlneau în grădină unde aveau un loc special pentru grupul lor. Domnul Isus i-a numit pe ucenici „prieteni“ (Ioan 15:14-15). Învaţă pe copilul tău sau al altora ce este prietenia şi loialitatea.
Petru a fost loial Domnului, chiar dacă a greşit.

Prietenia este un lucru foarte valoros în viaţă.

În relaţii învăţăm despre noi, despre alţii şi despre viaţă.
Să ai un prieten bun este o comoară, şi vei vrea pentru copilul tău prieteni buni.
Unii copii se împrietenesc uşor, alţii nu. Sunt copii care vor mulţi prieteni, sunt copii care se mulţumesc cu unul singur. Fiecare copil este diferit.
Numărul prietenilor nu este semnificativ ci calitatea relaţiilor contează. Prietenia constructivă este importantă. Tu vrei ca şi copilul tău să ştie să aleagă prietenii care au o influenţă bună asupra lui.
Ajută-l pe copil, şi chiar creează oportunităţi în care copilul să întâlnească şi să dezvolte prietenii sănătoase. În prietenie se vede personalitatea mai bine (punctele tari şi cele slabe). Vei vedea că unii îl ajută să-şi dezvolte defectele (răutatea), iar alţii îl ajută să-şi dezvolte calităţile (bunătatea).

Primii prieteni îţi vor da posibilitatea să-l înveţi pe copil despre caracter, valori şi relaţii în general.

Domnul să pună în viaţa ta prietene bune, credincioase şi evlavioase!

Te recunoşti în persoana lui Petru?

Ioan 18:1-27

Ioan 18: 19

,,Marele preot

a întrebat pe Isus

despre ucenicii Lui

şi

despre învăţătura Lui.”

Cunoşti învăţătura Domnului Isus? Cum se poate ca un mare preot (care cunoştea Legea), să nu recunoască învăţătura Domnului Isus? De ce este greu pentru unii oameni foarte religioşi ca să recunoască adevărul?
Din exemplul lui Petru înţelegem că oricine poate ajunge într-o stare de tăgăduire a Mântuitorului. Petru s-a lepădat de trei ori. Un păcat aduce altul şi altul după el. Ce anume din exemplul lui Petru te-ar ajuta în starea ta de negare?
Domnul ştie că noi vom cădea, dar este gata să ne dea iertare când ne pocăim.
Petru nu a fost un rebel. A fost slab şi fricos. Tu cum eşti? Unde ai căzut? Care îţi este păcatul? Poţi să îţi vezi păcatul? Eşti gata să-l mărturiseşti Domnului şi să îţi ceri iertare? Cum Îi vei mulţumi Domnului pentru iertarea din săptămâna aceasta?
Petru a plâns cu amar. Cum îţi plângi tu păcatul? Te doare păcatul tău?
Te recunoşti în persoana lui Petru?
Domnul Isus S-a lăsat legat şi răstignit ca eu şi tu să fim liberi.
Ce înseamnă eliberarea şi libertatea pentru tine?
Domnul Isus îi iubeşte pe cei ce sunt ai Lui şi are grijă de ei.
Domnul i-a apărat pe ucenici când a spus celor ce L-au căutat, să-i lase pe ucenici să plece. Cum ai tu grijă de cei de lângă tine şi cum îi aperi? Este atenţia ta numai la tine sau vezi şi pe cei din jurul tău?
Fiecare persoană trebuie să aleagă: credinţa sau necredinţa.
Necredinţa aduce frică şi cine se teme nu poate face o lucrare. Credinţa poate lucra.
Ce alegi tu în problema ta? Credinţa sau frica?
Există curăţire şi iertare pentru cei ce se pocăiesc.
Petru a fost iertat. A fost şi folosit de Dumnezeu ca să lucreze în Împărăţia Lui şi a rămas un exemplu pentru noi. Ce este pocăinţa pentru tine? Trebuie să te pocăieşti în fiecare zi? Cum ţi-e inima când ceri iertare Domnului?

Domnul are un viitor şi pentru tine!
El vrea să te folosească în Împărăţia Lui!

Ce răspunzi tu celor care te întreabă despre credinţa ta?

Ioan 18:19-27

,,Marele preot L-a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. Isus i-a răspuns: ,,Eu am vorbit lumii pe faţă. Totdeauna am învăţat norodul în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi Iudeii şi n-am spus nimic în ascuns. Pentru ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei ce M-au auzit despre ce le-am vorbit. Iată aceia ştiu ce am spus.“ La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii care stăteau acolo a dat o palmă lui Isus şi a zis: ,,Aşa răspunzi marelui preot?“ Isus i-a răspuns: ,,Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău, dar dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?“ Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa. Simon Petru stătea acolo şi se încălzea. Ei i-au zis: ,,Nu cumva eşti şi tu unul din ucenicii Lui?“ El s-a lepădat şi a zis: ,,Nu sunt.“ Unul din robii marelui preot, rudă cu acela căruia îi tăiase Petru urechea, a zis: ,,Nu te-am văzut eu cu El în grădină?“ Petru iar s-a lepădat. Şi îndată a cântat cocoşul.“

Mulţi dintre noi am trăit pe vremea comuniştilor. Parcă acest pasaj seamănă cu un interogatoriu comunist.
Ce răspunzi tu celor care te întreabă despre credinţa ta? Cum îţi prezinţi credinţa? Cum îţi aperi credinţa? Vrei să scrii o pagină despre credinţa ta?
Cum ai reacţiona dacă cineva ţi-ar da o palmă?
Domnul a întrebat: „De ce mă baţi?“ Care sunt întrebările tale când primeşti palme?

Noi primim multe palme acasă, la lucru, la biserică. Unele le merităm, altele nu. Important este ce fac eu când primesc palme.

Domnul să-ţi dea putere să răspunzi răului cu bine!

Ce faci când alţii spun lucruri rele despre tine?

Ioan 18:12-18

,,Ceata ostaşilor, căpitanul lor şi aprozii iudeilor L-au prins deci pe Isus şi L-au legat. L-au dus întâi la Ana, căci era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. Şi Caiafa era cel ce dăduse Iudeilor sfatul acesta: ,,Este de folos să moară un singur om pentru norod.“ Simon Petru mergea după Isus. Tot aşa a făcut şi un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot, şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot. Petru însă a rămas afară la uşă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăriţa şi l-a băgat pe Petru înăuntru. Atunci slujnica, portăriţa, i-a zis lui Petru: ,,Nu cumva şi tu eşti unul din ucenicii omului acestuia?“ ,,Nu sunt“, a răspuns el. Robii şi aprozii care erau acolo, făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei şi se încălzea.“

Domnul Isus S-a lăsat prins şi legat. Ce faci tu când alţii te prind şi te leagă (spun lucruri rele, adevărate sau neadevărate despre tine)?
Ai pe cineva care merge după tine (ca şi Petru şi Ioan după Domnul), cineva care vrea să te ajute prin rugăciunea lui? Ai pe cineva interesat de viaţa ta? Cine vrea să te  ajute să rămâi lângă Domnul? Pe cine ajuţi tu să rămână lângă Domnul prin toate greutăţile acestei vieţi?
Ai fost dus vreodată înaintea celor mari pentru judecată?
Ştii pe cineva care a fost dus la judecată pentru fapte bune? Dacă mai trăieşte şi ai putea să-l întâlneşti, ce l-ai întreba cu privire la suferinţa lui pentru Cristos?
Ştii pe cineva care acum este la judecată pentru credinţa lui (misionari în ţările unde este interzisă credinţa creştină)? Te rogi pentru misionari? Cum te rogi pentru misionari?
Cu cine semeni mai mult, cu Petru sau cu Ioan?

Domnul să te ajute în fiecare zi să-L urmezi pe El!

Cum reacţionezi la suferinţă?

Ioan 18:1-27

Ioan 18:11b

,,Nu voi bea

paharul

pe care Mi l-a dat

Tatăl

să-l beau?“

Cine iubeşte suferinţa? Cine iubeşte crucea?

Oamenii încearcă să evite suferinţa pe cât posibil.
Domnul Isus a suferit de bunăvoie, astfel planul divin a lui Dumnezeu a fost împlinit.
Domnul Isus a suferit pentru noi. În suferinţa Lui pentru noi se vede protecţia şi grija Lui faţă de noi. ,,Pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.“
Cum îi apărăm noi (spiritual şi mintal) pe cei pe care i-a pus Domnul lângă noi?

Petru a sărit şi a tăiat urechea robului marelui preot. Râvna fără înţelepciune face prostii. Nu sări repede să rezolvi tu problema. Cere ajutor Domnului. Cere înţelepciune. Cere discernământ. Cere lumină. Nu te grăbi.

Domnul Isus a vorbit frumos chiar când a primit o palmă. Cum reacţionezi tu la suferinţă? Cu stăpânire de sine şi demnitate? Cu mânie şi asprime?

Domnul Isus mă poate elibera din toate stările mele. Cum? În primul rând trebuie să recunosc că sunt legată (nestăpânită), apoi să cer să mă elibereze şi apoi să cred că El vrea şi poate să mă elibereze. Cooperarea mea este importantă pentru că eu trebuie să fac anumite lucruri pe care mi le spune Domnul în Cuvânt şi nu trebuie să fac anumite lucruri pe care mi le spune Domnul tot prin Cuvânt.
Oamenii sunt responsabili pentru cunoaşterea Cuvântului.

Cum vei coopera cu Domnul săptămâna aceasta ca să experimentezi o eliberare mare din anumite păcate sau legături care te apasă? Vei recunoaşte că ai nevoie de ajutor? Vei cere eliberarea de la Domnul?

Domnul să-ţi dea putere în suferinţă, ca să răspunzi cu  stăpânire şi demnitate!

Voi bea paharul?

Domnul Isus în grădină
Ioan 18:1-11

,,După ce a rostit aceste vorbe, Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină în care a intrat El şi ucenicii Lui. Iuda, vânzătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii lui. Iuda, deci, a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de farisei şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme. Isus, care ştia tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: ,,Pe cine căutaţi?“ Ei I-au răspuns: ,,Pe Isus din Nazaret!“ Isus le-a zis: ,,Eu sunt!“  Iuda, vânzătorul, era şi el cu ei. Când le-a zis Isus: ,,Eu sunt“, ei s-au dat înapoi şi au căzut jos la pământ. El i-a întrebat din nou: ,,Pe cine căutaţi?“ Pe Isus din Nazaret, i-au zis ei. Isus a răspuns: ,,V-am spus că Eu sunt.  Dacă mă căutaţi pe Mine, lăsaţi-i pe aceştia să se ducă.“ A zis lucrul acesta ca să se împlinească vorba pe care o spusese: ,,N-am pierdut pe nici unul din aceia pe care Mi i-ai dat.“  Simon Petru care avea o sabie, a scos-o, l-a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu. Isus i-a zis lui Petru: ,,Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?“

Domnul Isus avea un loc special, în grădină, unde petrecea timp cu ucenicii Lui pe care îi iubea. Ai tu un loc special, unde împreună cu ucenicii Domnului (credincioşii) vă adunaţi la închinare? Cum arde inima ta pentru închinare împreună cu aleşii Domnului?
Oare de ce soldaţii s-au dat înapoi şi au căzut jos la pământ înaintea Domnului Isus? Ce faci tu în prezenţa Domnului? Îţi permiţi să stai, să arăţi, să te porţi, oricum? Ce spune închinarea ta despre Dumnezeul tău?
Dacă tu ai fi fost în grădină cu Domnul Isus, ce ai fi făcut? L-ai fi apărat pe Domnul Isus ca şi Petru?
Domnul Isus s-a rugat înainte de a merge în grădină unde a fost prins de soldaţi şi dus la judecată.
Ce faci tu înainte de a te duce undeva (oriunde poţi fi prins şi dus la judecată)? Cum te pregăteşti? Nu ştii de unde sare vânzătorul, trădătorul, ispititorul.
Domnul Isus nu a pierdut nimic din ce i-a dat Tatăl. Ai tu grijă de ce ai primit?

Care este paharul pe care tu trebuie să-l bei?

Domnul să te ajute să nu pierzi nimic din ce ţi-a dat El!

Cum trăieşti rugăciunea ,,Tatăl nostru”?

Câtă importanţă are pentru tine  rugăciunea Domnului Isus?
Ioan 17

Ioan 17:20a   

,,Şi mă rog…“

Învaţă pe copilul tău sau al altora rugăciunea Domnului Isus.

,,Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău.
Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi;
şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri;
şi nu ne duce pe noi în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.
Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!“ Matei 6:9b-13
Ce simte inima ta când rosteşti această rugăciune? Te gândeşti adânc la cuvintele pe care le rosteşti? Spui această rugăciune în grabă? Cunoşti înţelesul ei? Te cercetează Duhul Sfânt prin această rugăciune?
Tatăl nostru cel veşnic, care este în ceruri, are o Împărăţie unde se face voia Lui. Noi învăţăm aici pe pământ să cunoaştem şi să recunoaştem voia Lui.
El poartă de grijă nevoilor noastre zilnice, ştiind că avem nevoie de pâine. Trebuie să cerem pâine (şi aici se includ toate nevoile materiale cum sunt putere de lucru, fie că este plătit, fie că este neplătit (de exemplu: grădinărit, curăţenie, îngrijirea animalelor, etc.), înţelepciune, sănătate, hărnicie, oportunităţi, etc.).
Trebuie să cerem şi să dăm iertare.
Dumnezeu este Izbăvitorul nostru. Numai El ne poate scăpa de cel rău, numai El ne poate ierta păcatele căci are toată puterea în cer şi pe pământ.
Te-ai gândit vreodată să te rogi rugăciunea Domnului Isus (Tatăl nostru) în fiecare zi? Crezi că rugăciunea Tatăl nostru este numai pentru cei ce nu ştiu alte rugăciuni?
Te-ai gândit vreodată să te rogi rugăciuni din Psalmi, în fiecare zi? Simţi bucuria sau durerea din inima lui David, atunci când citeşti psalmii lui?
Te-ai gândit vreodată să te rogi rugăciuni cum simte inima ta, în fiecare zi? Spui Domnului zilnic bucuriile, mulţumirile şi durerile tale?
Ceri Domnului ca ucenicii: Doamne, învaţă-mă să mă rog!?

Domnul este Izbăvitorul tău!

Psalmul 91

Ioan 17

Ioan 17:20a   

,,Şi mă rog…“

Doamne,
mă bucur să stau sub ocrotirea Celui Prea Înalt şi să mă odihnesc la umbra Celui Atotputernic. Zic despre Domnul: ,,El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!“

Da, El mă scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei. El mă va acoperi cu penele Lui şi mă va ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui.

Nu trebuie să mă tem nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare, pentru că mă tem de Tine, Apărătorul meu. O mie să cadă alături de mine, şi zece mii la dreapta mea, eu sunt în grija Ta. Voi privi cu ochii şi voi vedea răsplătirea celor răi.

Vreau să zic: ,,Domnul este locul meu de adăpost!“ şi fac din Cel Prea Înalt turnul meu de scăpare. De aceea, nu vreau să mă tem că o nenorocire mă va ajunge, că o urgie se va apropia de cortul meu.

Doamne, Te iubesc şi-Ţi mulţumesc că mă vei izbăvi, mă vei ocroti, mă vei ajuta să cunosc Numele Tău. Când Te voi chema, îmi vei răspunde. Vei fi cu mine în strâmtorare. Mă vei izbăvi şi eu Te voi proslăvi. Mă vei sătura cu viaţă lungă şi-mi vei arăta mântuirea Ta (Psalmul 91).

Domnul este Izbăvitorul tău!