Rugăciune pentru soţia păstorului meu

Filipeni 1:3-7  ,,Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea.”

*

Doamne, mulţumesc pentru soţia păstorului meu. Vin cu supunere înaintea Ta şi recunosc că misiunea de soţie de păstor este deasupra abilităţilor omeneşti. Ştiu că ea are nevoie de ajutorul Tău. Are nevoie de înţelepciune, discernământ, descoperire, călăuzire, putere, răbdare şi o doză mare din dragostea Ta care să curgă prin ea spre alţii. Ajut-o să umble în dreptate şi integritate înaintea Ta. Învaţ-o poruncile Tale şi întăreşt-o ca să le trăiască. Dezvoltă capacitatea ei de comunicare şi pune pe inima ei rugăciunea pentru fiecare detaliu din viaţa ei.

Doamne, mulţumesc că pot să mă rog pentru soţia păstorului meu. Mă gândesc la ea şi o port în inima mea. O pun în mâinile Tale căci este în cea mai mare siguranţă acolo. Tu ştii ce-i mai bine pentru ea de aceea nu vreau să Te limitez cu privire la lucrarea pe care o faci în viaţa ei. Tu ştii mai bine nevoile ei şi poţi să o păzeşti. Ocroteşte-o la umbra aripilor Tale (Psalmul 17:8). Porunceşte îngerilor Tăi să o păzească (Psalmul 91:11-12) de accidente, de boală, de cădere, de influienţe rele, de violenţă, de oameni răi.

Doamne, Te rog ajută-o să se simtă iubită, apreciată şi acceptată în biserica noastră.  Binecuvântează privirile ei, vorbele ei, acţiunile ei şi dă-i puterea de a comunica dragoste în toate relaţiile ei. Păzeşte-o de neînţelegeri şi rupturi în relaţii. Mă rog pentru unitate şi umilinţă în biserica noastră (Romani 12:16). Aminteşte-ne să căutăm pacea (Matei 5:9) şi zidirea noastră (Romani 14:19). Pune compasiune şi iertare în toţi cei credincioşi din biserica noastră. Învaţă-ne cum să rezolvăm neînţelegerile după Cuvântul Tău şi în relaţii rupte Te rog să aduci Tu vindecare. Păzeşte-ne de ceartă şi ajută-ne să căutăm împăcarea şi iertarea.

Doamne, binecuvântează  pe soţia păstorului meu cu puterea de a recunoaşte darurile şi talentele pe care Tu i le-ai dat, să le dezvolte şi să-Ţi aducă Ţie glorie. Descopere-i darurile şi nu o lăsa în incertitudine. Lumineaz-o şi ajut-o să fie curajoasă. Doamne, păzeşte-o de frică. Ajută-o să se roage, să cânte şi să citească Biblia ori de câte ori se teme. Izbăveşte-o de frică (Psalmul 34:4). Mulţumesc că Tu nu ne-ai dat un duh de frică ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă (minte sănătoasă) (2 Timotei 1:7). Dă la o parte orice îndoială, copleşeşte-ne cu dragostea Ta şi cu prezenţa Ta şi ajută-ne să ne bazăm pe puterea Ta care ne întăreşte încrederea în Tine.

Doamne, binecuvântează-ne pe toţi credincioşii din biserică, cu o minte sănătoasă. Ajută-ne să avem gândirea lui Cristos (Filipeni 2:5), ca să putem învinge gândirea lumii şi să ne reînnoim mintea aducând zilnic toate gândurile în ascultare de Cristos. De aceea Te rog să ne ajuţi să ne hrănim mintea noastră cu Cuvântul Tău care aduce sănătate, claritate şi pacea minţii.

Doamne, măreşte credinţa (Luca 17:5) noastră bazată pe adevărul scris în Scripturi ca să avem o viziune clară asupra lucrurilor şi a viitorului.

Doamne, mulţumesc pentru păstorul nostru, pentru soţia lui şi pentru biserica noastră. Păzeşte-ne de cel rău şi sfinţeşte-ne prin adevărul Tău! Ajută-ne să fim însufleţiţi de  tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, de orice faptă bună şi de orice laudă (Filipeni 4:8).

Te rog să ne aminteşti să păstrăm în rugăciune pe păstorul nostru şi pe familia lui. Fie ca întâlnirile noastre să fie o bucurie şi o sărbătoare în cinstea Numelui Tău! Şi Tu să fii onorat în vieţile noastre căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi mărirea în veci. Amin!

Veniţi

Isaia 2

*

Isaia 2:5

*

„Veniţi

să umblăm

în lumina Domnului.”

*

 

Da, Doamne, cred că muntele Casei Domnului se va înălţa deasupra tuturor şi toate neamurile se vor duce la el cu grămada ca să înveţe căile Domnului, să înveţe cum să umble pe cărările Lui. Cred că va veni o zi când El, Domnul, va fi Judecătorul neamurilor şi cei credincioşi vor umbla în lumina Domnului.

Doamne, Tu ai pedepsit pe cei ce s-au închinat la idoli. Te rog să-mi descoperi idolii din viaţa mea şi să-mi dai harul să mă schimb. Ajută-mă să mă feresc de vrăjitorie, de alianţe cu străinii care sunt idolatri, de iubirea de aur şi argint, de încrederea în puterea militară, de încredere în înţelepciunea şi puterea celor mari.

Caut smerenia şi iertarea Ta. Vreau să-mi plec în jos privirea semeaţă şi îngâmfarea. Recunosc că numai Domnul trebuie să fie înălţat. Păzeşte-mă de mândrie şi trufie ca să nu pier. Nu vreau să fiu furată de lucrurile plăcute la vedere. Caut frica de Domnul care mă păzeşte de groază. Mă încred în Tine, nu în oameni, căci ei nu sunt decât o suflare.

Vreau să fiu aducătoare de veşti bune. Caut să umblu fără teamă şi să nu apuc pe cărări strâmbe. Fie cărarea mea netedă şi căile mele hotărâte fără să mă abat la drepta sau la stânga, ci să mă feresc de rău.

„La Tine, Doamne îmi înalţ sufletul. În Tine, Dumnezeule, mă încred: ca să nu fiu dată de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine. Arată-mi, Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!” Psalmul 25:1,2,4,5

Doamne, vreau să umblu în lumina Ta!

 

Doamne, descopere-mi idolii din inima mea

şi dă-mi harul să renunţ la ei!

 

Dar pentru voi

“Dar pentru voi,
care vă temeţi de
Numele Meu,
va răsări
Soarele neprihănirii,
şi tămăduirea va fi
sub aripile Lui.”
*
Maleahi 4:2

*

Să fii binecuvântat în casa ta şi la locul tău de muncă,

Domnul să te facă învingător în toate clipele tale grele!
Tot ce faci să fie binecuvântat şi pe orice vei pune mâna să prospere!
Tot ce începi să duci la bun sfârşit, şi să-ţi aducă o bună răsplată şi-o mare bucurie!

Oriunde vei merge şi de oriunde vei veni, binecuvântarea să fie cu tine!
Să ai mereu biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi, oricare ar fi ei:
boala, lipsa, îngrijorarea, tristeţea, teama, durerea, răutatea, singurătatea…
Domnul ţi-a dat odihnă din toate părţile.
Pacea Lui, care întrece orice închipuire, îţi păzeşte mintea şi inima în Isus Cristos.

Din toate bunătăţile să ai la vremea potrivită, din belşug,
Să poţi da cu mână largă şi cu bucurie şi celor care duc lipsă,

Să dai cu împrumut, dar să nu iei niciodată.

Domnul să te facă să fii cap, şi nu coadă, totdeauna sus, şi niciodată jos.
În fiecare seară să pui capul liniştit pe pernă şi să adormi mulţumind Domnului pentru ziua care s-a isprăvit.
Să aştepţi doar lucruri bune de la Dumnezeul tău.

Teama şi îngrijorarea să nu-ţi fie niciodată tovarăşi,
Încrederea ta să fie nestrămutată în bunătatea şi dragostea Domnului pentru tine.

Nici o armă ridicată împotriva ta să nu aibă putere,
Orice limbă care te va judeca să fie osândită,
Căile tale să fie totdeauna drepte şi netede.
Dacă păşeşte pe ele cel ce şchiopătează, să nu se abată de la ele, ci mai degrabă să fie vindecat.

Privirea ta să fie totdeauna aţintită spre Cel care poate totul,
Care te-a iubit atât de mult încât a plătit preţul suprem pentru a te răscumpăra. În El toate lucrurile sunt posibile.

Pacea, bucuria, nădejdea şi dragostea
să nu te părăsească niciodată!

Binecuvântare scrisă de Titi Moga

În lumina Domnului

Isaia 2:1-5

*

Isaia 2:5

*

„Veniţi să umblăm

în lumina Domnului.”

*

 

Ce înseamnă să umblăm în lumina Domnului? Cauţi lumina? Cum umbli tu în lumina Domnului?

Ce a văzut Isaia? A văzut un viitor strălucit! Pentru cine?

Ce văd eu? Un viitor strălucit?! Pentru cine?

Care este lucrul pe care îl visezi sau îl aştepţi? O vacanţă? Să scapi de datorii? Să îţi cumperi o maşină sau o casă? Să ai timp pentru „plăcerile tale”? Să te odihneşti?

Viaţa este plină de evenimente pe care le aşteptăm.

Cu cât înaintez mai mult în vârstă îmi doresc (şi mă gândesc) tot mai mult revenirea Domnului Isus. Revenirea Domnului Isus este o certitudine. Domnul Isus va reveni cu siguranţă. Crezi tu? Revenirea Domnului Isus îmi dă speranţă pentru ziua de astăzi. Aşteptarea Domnului Isus creşte speranţa mea de zi cu zi.

Isaia 2:5 este o chemare la lumina Domnului pentru cei ce sunt sub ameninţarea judecăţii. Lumina descoperă calea, obstacolele, murdăria şi mizeria. Când razele soarelui pătrund pe fereastră în casă pot vedea praful de peste tot cu uşurinţă. Cum crezi că vede Domnul totul în viaţa mea la lumina Lui?

Doamne, doresc să umblu în lumina Ta ca să văd clar cum să păşesc, cum să umblu, ca să nu mă împiedec şi să cad. Nu vreau să rămân sub judecată.

„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.”

Psalmul 119:105

„Prin lumina Ta vedem lumina.” Psalmul 36:9b

 

Doamne, vreau ca inima mea să caute lumina Ta

şi să aştepte venirea Ta!

 

Inima, gura, ochii şi mâinile

Isaia 1

*

Isaia 1:10a

*

„Ascultaţi

*

Cuvântul Domnului.”

*

 

Doamne, vreau să ascult şi să iau aminte când îmi vorbeşti. Mulţumesc că mă hrăneşti şi mă creşti prin Cuvântul Tău. Nu vreau să mă răzvrătesc împotriva Ta. Tu eşti Stăpânul meu şi vreau să Te recunosc în toate căile mele.

Ştiu că fac parte dintr-un neam păcătos, încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi care au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel şi I-au întors spatele. Răzvrătirea noastră a atras pedeapsa Ta peste noi şi inima noastră suferă de moarte. Numai Tu poţi da viaţă inimilor noastre. Viaţa noastră este o pustie de multe ori şi străinii noştri ne nimicesc. Păcatul ne-a făcut să ajungem ca o cetate împresurată.

Doamne, caut ce este plăcut înaintea Ta. Când vin la închinare, învaţă-mă să mă înfăţişez cu lucrurile care nu-Ţi spurcă Templul Tău, să aduc daruri care nu sunt o scârbă pentru Tine. Fereşte-mă de orbire spirituală care mi-ar ascunde nelegiuirea unită cu sărbătoarea. Nu vreau ca darurile mele să fie o povară pe care Tu nu o poţi suferi. Nu-Ţi întoarce ochii când îmi întind mâinile spre Tine. Curăţeşte-mi inima şi mâinile. Ajută-mă să iau dinaintea ochilor Tăi faptele mele rele şi să încetez să mai fac răul.

Învaţă-mă să fac binele, să caut dreptatea, să ocrotesc pe cel asuprit, să fac dreptate orfanului, să apăr pe văduvă. Vreau să ascult de Tine ca să fiu binecuvântată.

Ajută-mă să mă feresc de necredincioşie şi ucidere cu limba sau cu fapta. Hoţia şi mita să nu se lege de mine.

Mulţumesc că mă aperi de duşmani. Tu Îţi vei întinde mâna asupra lor şi îi vei depărta de mine. Cred că vei aduce vremuri bune. Vei aduce mântuirea Ta peste mine şi peste casa mea. Ajută-ne să ne întoarcem cu toţii la Tine ca să fim mântuiţi. Nu ne lăsa să Te părăsim prin răzvrătirea şi păcatele noastre ca nu cumva să ajungem la pieire, să nu ajungem la ofilire sau ca un câlţ care arde, piere şi se stinge.

 

Doamne, curăţeşte inima, gura, ochii şi mâinile mele!

 

Gura Domnului a vorbit

Isaia 1:16-20

*

Isaia 1:20b

*

„Gura Domnului

a vorbit.”

*

*

Care sunt cerinţele Domnului? Spălaţi-vă, curăţiţi-vă, luaţi dinaintea Mea faptele rele, încetaţi să mai faceţi răul, învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă.

Care este promisiunea pentru cei ce ascultă? Vor mânca cele mai bune roade.

Care este promisiunea pentru cei ce nu ascultă? De sabie vor fi înghiţiţi.

Mărturiseşte-ţi păcatele, opreşte-te de la rău, nu trăi în trecut, începe să faci binele, caută dreptatea, ai grijă de alţii (ocroteşte pe cel asuprit, fă dreptate orfanului, apără pe văduvă). Domnul vrea ca noi să avem grijă de văduve şi orfani aşa cum El este purtător de grijă.

În familia lui Dumnezeu avem responsabilitatea de a ajuta pe alţii.

 

Eşti tu o persoană care încurajează şi ajută pe alţii?

Este în mintea ta claritate în ce priveşte binele şi răul?

Întoarce spatele păcatului şi faţa către Domnul. Stabileşte alte activităţi, alte priorităţi.

Care ar fi noul set de priorităţi în viaţa ta? Eşti gata să ajuţi pe alţii?

Domnul ştie păcatul nostru. Totuşi El ne cheamă să discutăm (veniţi să ne judecăm 1:18).

Dacă ne pocăim, păcatele noastre (cum e cârmâzul sau roşii ca purpura) se vor face albe ca zăpada sau ca lâna(vom fi iertaţi).

Dacă nu ne pocăim vom fi distruşi.

Pocăinţa este primul pas către Dumnezeu.

Ce vei face tu? Ce alegi: pocăinţa sau răzvrătirea?

Doamne, vreau să ascult ceea ce gura Ta a vorbit.

Doamne, dă-mi o inimă sensibilă faţă de nevoile fraţilor mei în Cristos!

Ţara ta, inima ta

Isaia 1:7-9

„Ţara vă este pustiită, cetăţile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc ca nişte sălbatici.

Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într-un câmp de castraveţi, ca o cetate împresurată.

De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca şi Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.”

 *

Dacă ţara ta ar fi pustiită, cetăţile arse de foc, dacă străinii ţi-ar mânca toată averea sub ochii tăi, ar pustii şi nimici tot ce ai, ca nişte sălbatici şi ai rămâne ca o colibă în vie, ca o covercă într-un câmp de castraveţi, ca o cetate împresurată, cum ţi-ar fi inima?

Cum ţi-ar fi relaţia ta cu Dumnezeu?

Oare realizăm pericolul care ne paşte?

Ce crezi că va aduce viitorul?

Totuşi, mai este har. Astăzi, Domnul oştirilor este Salvatorul care întinde mâna oricui acceptă salvarea Lui.

Doamne, Tu eşti un Tată perfect şi bun cu mine. Tu vrei să ai o relaţie bună cu mine, păcătoasa. Recunosc că de multe ori sunt rebelă şi Ţi-am întors spatele dar îmi mai dai şanse să refac relaţia mea cu Tine. Ştiu că Te doare tare neascultarea mea, dar vreau să vin în umilinţă la Tine şi să-mi recunosc păcatul.

 

Doamne, vindecă inima mea!

 

După inima Ta

Isaia 1:10a

*

„Ascultaţi

Cuvântul Domnului.”

*

La Domnul este salvarea!

Isaia a fost omul lui Dumnezeu cu o viziune de la Dumnezeu.

Vrei tu să fii o femeie după inima lui Dumnezeu cu o viziune clară asupra vieţii şi activităţilor (lucrării) tale?

Eu vreau să fiu o femeie după inima lui Dumnezeu şi să am o viziune clară de la Dumnezeu în toate lucrurile (ce am de făcut, care este lucrarea mea).

Domnul are o lucrare unică pentru fiecare. Vrei să cunoşti ce lucrare are El pentru tine?

Noi trăim vremuri grele. Este multă nesiguranţă la locul de muncă, în relaţii cu oamenii, sau acasă cu averile noastre care le putem pierde într-o clipă. Isaia a trăit într-o lume nesigură, dar L-a cunoscut pe Dumnezeu. L-a văzut pe Dumnezeu şi a primit o viziune (un mesaj) de la El. Mesajul lui este foarte real şi astăzi. Este pentru mine, şi pentru tine.

Îl cunoşti tu pe Dumnezeu sau ştii doar despre El? Mă rog să-L cunoşti intim. Mă rog să-L cauţi în Biblie.

 

Isaia a recunoscut că este un păcătos. În prezenţa Domnului ne vedem păcatul.

Isaia a ştiut care este chemarea lui. Fiecare are o chemare de la Domnul. Ştii tu care e chemarea ta? Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a chemării Lui dă scop vieţii! Te întrebi vreodată ce rost are viaţa? Cercetează Biblia, caută-L pe Domnul ca să dea scop vieţii tale. Petrece timp cu Domnul în fiecare zi să descoperi chemarea pe care o are Domnul pentru tine.

Când întoarcem spatele lui Dumnezeu urmează dezastrul. Judecata lui Dumnezeu este reală ca şi dragostea Lui. Care sunt domeniile din viaţa ta în care I-ai întors spatele lui Dumnezeu sau L-ai ignorat? Ce a făcut prosperitatea şi materialismul în viaţa ta? Te-a depărtat de Domnul? Vrei să înveţi mai mult despre Dumnezeu în anul acesta? Vrei să îţi iei un angajament?

 

Doamne, vreau să fiu o femeie după inima Ta!

 

La Domnul este Salvarea!!!

Isaia 1:10a

*

„Ascultaţi

*

Cuvântul

*

Domnului.”

*

La Domnul este salvarea!

Puterea şi acurateţea Cuvântului lui Dumnezeu este ilustrată în istoria poporului. Ei au refuzat toate avertizările. Bogăţia şi prosperitatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar oamenii nu recunosc cu umilinţă pe Dătătorul care dă cu mână largă din bogăţia Lui. Dacă nu suntem buni administratori ai bogăţiei, ea poate aduce multe necazuri. Sunt momente strategice în viaţă când un conducător sau o naţiune ia decizii care în viitor se dovedesc a fi un dezastru. Când Cuvântul lui Dumnezeu şi legile Lui sunt călcate în picioare şi moralitatea o ia pe drumul cel rău, atunci este timpul să ne aşteptăm la o trezire, sau la o revoluţie sub puterea răului, moarte şi disperare sub judecata lui Dumnezeu. Totuşi este o lumină în întuneric. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al harului şi în dragostea Lui are un plan de răscumpărare. El vrea să-şi formeze un popor al Lui.

Cine este Dumnezeu?

Ceea ce cred despre Dumnezeu determină ceea ce cred despre mine, despre lume şi despre scopul Lui cu noi toţi.

Dacă am o credinţă corectă despre Dumnezeu, toate lucrurile se aranjează la locul lor. Cum credem, aşa trăim. Câteodată gândurile noastre nu sunt după Biblie. Isaia 55:8-9 ne spune: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul. „Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.”

Noi avem multe alegeri de făcut. Îl voi crede pe Dumnezeu şi îmi voi schimba gândirea? Mă voi ruga Domnului să mi se descopere prin profetul Isaia?

Doamne, fie inima mea dornică după descoperirea Ta,

şi plină de recunoştinţă faţă de Tine!

 

Darul meu pentru Tine

Ioan 12

*

Ioan 12:2a

*

„Acolo I-au

pregătit

o cină.“

*

Doamne,

acasă la Maria, Marta şi Lazăr, Ţi-a fost pregătită o cină şi ai primit un dar frumos de la Maria.

Vreau să pregătesc o cină bună astăzi şi Tu să fii oaspetele meu de onoare.  În timpul cinei, vreau să stăm de vorbă şi să ne bucurăm împreună. Mă gândesc să pregătesc un dar special pentru tine.

Ce Te-ar bucura mult? Cred că inima mea.

Prin darul meu aş dori să Îţi arăt recunoştinţa mea pentru dragostea şi bunătatea Ta pentru mine.

Aş vrea să-ţi dau o inimă curată şi plină de bucurie.

Mulţumesc că primeşti darul meu şi este tare preţios înaintea Ta.

Mulţumesc că mă aperi de oamenii răi. Ai apărat-o şi pe Maria atunci când Iuda a supărat-o.

Strig şi eu „Osana“, binecuvântat eşti Tu, Doamne, căci ai cucerit inima mea pentru Tine şi pentru Împărăţia Ta. Nu mă tem de nimic pentru că Tu eşti Domnul şi Stăpânul meu cel bun.

Ştiu că Tu vrei să renunţ la voia mea şi să aleg să fac voia Ta, de aceea Te rog să mă ajuţi. Am nevoie de ajutorul Tău. Vreau să rămân în voia Ta pentru totdeauna.

Dorinţa mea este să Te slujesc şi să Te urmez ca să fiu cinstită de Tatăl. Mă bucur că mă numeşti o fiică a luminii. Te laud că îmi descoperi puterea braţului Tău.

Mulţumesc că primeşti toate darurile mele.

Domnul să primească toate darurile tale!