Credincioşi adevărului sau necredincioşi?

25aIsaia 24:16b-23

*

Isaia 24:21a

„În ziua aceea,

Domnul

va pedepsi.”

*

 

Cei necredincioşi vor fi judecaţi de Dumnezeu. Groaza, groapa şi laţul vin peste cei ce-L resping pe Dumnezeu. Nu există scăpare pentru nimeni, fie individ fie naţiune. Pământul se va rupe, se va crăpa, se va sfărâma, vor fi cutremure masive. În zilele din urmă Satan şi îngerii lui răi vor fi pedepsiţi. Puterile omeneşti şi cereşti nu se pot lupta cu Cel Atotputernic.

Dumnezeu va învinge. Va distruge răul, va distruge autorităţile pământeşti şi pe Satan. Puterea Lui va fi văzută. Domnul oştirilor va împărăţi la Ierusalim. Puterea şi gloria Lui nu pot fi comparate cu nimic. Ce poţi spune despre puterea şi gloria lui Dumnezeu?

Eşti sigură că Dumnezeu va învinge şi că moartea va fi nimicită?

Crezi că nimic nu te poate despărţi de Domnul? Romani 8:37-39 ne spune: „Totuşi, în toate aceste lucruri, suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpînirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru.”

Moartea nu are ultimul cuvânt. Este o separare momentană de cei dragi de pe pământ. Cred că vom descoperi că viaţa pe pământ a fost doar o fărâmă din eternitate.

În care domeniu din viaţa ta ai nevoie de prezenţa puterii şi a slavei lui Dumnezeu?

Unde ţi se descoperă Lumina?

Cu cine vei împărtăşi bucuria acestui adevăr că El va domni cu putere, va distruge răul pentru totdeauna şi noi Îl vom vedea?

Va veni judecata finală.

Ai luat în serios avertizările?

Eşti tu pregătită pentru ziua venirii Domnului?

Poate aceasta este ultima avertizare. Care este decizia ta?

Doamne, caut să rămân credincioasă Adevărului, până la sfârşit, ca să primesc cununa vieţii pe care Tu ai pregătit-o pentru toţi cei ce Te iubesc. Credincioşia este o mare valoare.

Mulţumesc că Tu mă ajuţi să caut valorile Tale nu succesul meu, căci îmi doresc să fiu o persoană plină de valorile Tale, nu o persoană care aleargă mereu după succes.

Doamne, inima mea este încrezătoare în Tine!

Strigăte de veselie

isaia 53Isaia 24:14-16a

Isaia 24:14

„Ceilalţi însă,

care vor mai rămâne,

îşi înalţă glasul,

scot strigăte de veselie;

de pe ţărmul mării laudă măreţia Domnului.”

Judecata lui Dumnezeu dovedeşte dragostea Lui dar şi credincioşia Lui faţă de cei credincioşi. Va fi bucurie, laudă şi cântare.  Cei răscumpăraţi vor glorifica pe Domnul. De ce crezi că Îl vor lăuda pe Domnul? Pentru că au fost salvaţi, mântuiţi. Pentru că Dumnezeu Şi-a împlinit planul şi profeţia. Pentru că ei au ales să asculte de El. Pentru că Îl vor vedea aşa cum este.

Vor recunoaşte că Dumnezeu este drept în judecata Lui asupra pământului.

Răspunsul la salvarea dată de Domnul Isus trebuie să fie cântarea de laudă pentru că ne-a salvat.

Cel mai bun răspuns pentru harul Domnului este recunoştinţa şi mulţumirea noastră.

Astăzi avem o nouă oportunitate să scăpăm de judecata finală, lăudându-L pe Domnul pentru mântuirea Lui. Cum Îl lauzi pe Domnul pentru mântuirea pe care ţi-a dat-o? Cu cine lauzi pe Domnul? Cu cine vei împărtăşi ceea ce ştii despre judecata lui Dumnezeu?

Ai dori să scrii o rugăciune de laudă după aceste versete?

Iată rugăciunea mea: Doamne, îmi înalţ glasul şi strig de veselie. Cânt măreţia Ta. Doamne, Dumnezeul lui Israel, laud Numele Tău, Te slăvesc şi Te înalt că m-ai mântuit. Planurile Tale se duc la îndeplinire pe întreg pământ. Tu eşti drept în tot ce faci pe pământ.

Când necazul cel mare va veni peste lumea întreagă va fi totuşi o protecţie pentru cei credincioşi. Cântarea celor răi va fi oprită iar cântarea celor răscumpăraţi se va auzi pe tot globul pământesc. Împăratul nemuritor şi veşnic va domni pentru totdeauna. De pe tot pământul se vor auzi strigătele de bucurie ale celor mântuiţi. Cei ce se încred în Domnul vor cânta slavă Celui neprihănit.

Chiar dacă astăzi este necaz în lume, ca şi copii ai Domnului avem bucurie în inimă şi laudă pe buze, pentru Cel ce domneşte veşnic, pentru Salvatorul care ne păzeşte şi ne călăuzeşte prin toate.

 

Inima mea cântă de bucurie

pentru că Domnul m-a mântuit!

Cine tolerează păcatul?

Isaia 5:1-30

Isaia 5:25a

„De aceea

Se şi aprinde Domnul

de mânie.”

 

Noi alegem să fim credincioşi Domnului sau să nu Îl ascultăm.

Dacă alegem să-L ascultăm, nu vom trăi plini de frica mâniei lui Dumnezeu. Frica ne ţine robi. Romani 8:15 ne spune: „Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm „Ava” adică „Tată”.

Te urmăreşte frica uneori? Aminteşte-ţi acest verset.

Dumnezeu va judeca pe cei ce au luat decizii să nu asculte de El şi L-au ignorat pe Dumnezeu.

Mânia lui Dumnezeu trebuie satisfăcută. El este Conducătorul şi foloseşte duşmanii Lui şi ai noştri ca să ne pedepsească.

Respingerea (ignorarea) lui Dumnezeu atrage judecata asupra omului.

Dumnezeu este sfânt şi nu poate să tolereze păcatul. El judecă astăzi păcatul din viaţa mea. Mă disciplinează ca să nu fiu pedepsită odată cu cei necredincioşi.

Păcatele celor credincioşi au fost judecate la cruce, de aceea nu simţim întreaga mânie a lui Dumnezeu asupra noastră.

Avertizările lui Dumnezeu sunt har pentru mine astăzi. Mâine? Nu se ştie.

Ce ştii despre ziua judecăţii finale?

Unde vei fi tu în ziua judecăţii? Între cei credincioşi? Dacă nu, de ce nu?

Vrei să scapi de judecata din urmă?

Astăzi este ziua mântuirii. Primeşte-L pe Isus Cristos în inima ta. Crede astăzi tu şi toată casa ta. Apoi aşteaptă venirea Domnului umblând în lumina Lui.

Doamne, umple inima mea

de credincioşie şi ascultare de Tine!

Veniţi

Isaia 2

*

Isaia 2:5

*

„Veniţi

să umblăm

în lumina Domnului.”

*

 

Da, Doamne, cred că muntele Casei Domnului se va înălţa deasupra tuturor şi toate neamurile se vor duce la el cu grămada ca să înveţe căile Domnului, să înveţe cum să umble pe cărările Lui. Cred că va veni o zi când El, Domnul, va fi Judecătorul neamurilor şi cei credincioşi vor umbla în lumina Domnului.

Doamne, Tu ai pedepsit pe cei ce s-au închinat la idoli. Te rog să-mi descoperi idolii din viaţa mea şi să-mi dai harul să mă schimb. Ajută-mă să mă feresc de vrăjitorie, de alianţe cu străinii care sunt idolatri, de iubirea de aur şi argint, de încrederea în puterea militară, de încredere în înţelepciunea şi puterea celor mari.

Caut smerenia şi iertarea Ta. Vreau să-mi plec în jos privirea semeaţă şi îngâmfarea. Recunosc că numai Domnul trebuie să fie înălţat. Păzeşte-mă de mândrie şi trufie ca să nu pier. Nu vreau să fiu furată de lucrurile plăcute la vedere. Caut frica de Domnul care mă păzeşte de groază. Mă încred în Tine, nu în oameni, căci ei nu sunt decât o suflare.

Vreau să fiu aducătoare de veşti bune. Caut să umblu fără teamă şi să nu apuc pe cărări strâmbe. Fie cărarea mea netedă şi căile mele hotărâte fără să mă abat la drepta sau la stânga, ci să mă feresc de rău.

„La Tine, Doamne îmi înalţ sufletul. În Tine, Dumnezeule, mă încred: ca să nu fiu dată de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine. Arată-mi, Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!” Psalmul 25:1,2,4,5

Doamne, vreau să umblu în lumina Ta!

 

Doamne, descopere-mi idolii din inima mea

şi dă-mi harul să renunţ la ei!

 

Mesajul Domnului

Isaia 1:10a

*

„Ascultaţi

*

Cuvântul

Domnului.”

*

*

La Domnul este salvarea!

Isaia, prin puterea lui Dumnezeu, a rămas în picioare în toate situaţiile. El s-a întâlnit cu adevărat cu Dumnezeu, şi a vrut să spună poporului cât de sfânt e Dumnezeu. Poporul era aşa de departe de Domnul că nici nu putea să audă sau să asculte pe Dumnezeu. Dacă nu se vor pocăi, Dumnezeu îi va pedepsi. Poporul a primit o avertizare că Domnul va pedepsi idolatria şi aroganţa lor. În orice mesaj de avertizare este şi un mesaj de speranţă. Va fi totuşi o rămăşiţă care va fi salvată de Domnul. Cu cât Domnul îi chema mai aproape de El, cu atât ei se depărtau mai mult. Nu a fost nici un regret din partea lor, ci numai mândrie. Acest popor nici nu a realizat că este bolnav. Erau aproape de moarte din lipsă de cunoştinţă. Totuşi, Dumnezeu continuă să le vorbească despre pocăinţă şi întoarcere spre El. Dumnezeu vrea ca poporul să ajungă din nou la închinarea adevărată, iar cei cu inima zdrobită şi cu sufletul întristat să vină la El.

Îţi doreşti să rămâi în picioare în orice situaţie prin care treci?

Care este mesajul Domnului pentru tine?

Recunoşti mândria în viaţa ta?

Cum arată adevărata închinare?

Doamne, numai puterea Ta mă ajută să rămân în picioare în fiecare zi. Mulţumesc pentru toţi oamenii credincioşi din jurul meu care mă încurajează să rămân pe calea Ta. Nu mă pedepsi pentru idolatria şi mândria din viaţa mea, ci ajută-mă să văd clar cum să mă depărtez de ele şi să ajung la o închinare adevărată. Inima mi-e zdrobită şi sufletul mi-e întristat de multe ori pentru că sunt departe de Tine. Caut pocăinţa.

Doamne, păzeşte-mi inima de idolatrie şi mândrie!

Cercetaţi Scripturile

Ioan 5:39-47

„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică.  Dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă. Eu nu umblu după slava care vine de la oameni. Dar ştiu că nu aveţi în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi. Dacă va veni un altul în numele lui însuşi pe acela îl veţi primi. Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu? Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui, este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea. Căci, dacă l-aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?“

 

Oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu şi nu cercetează Scripturile. Pentru mulţi credincioşi Biblia este pe raft. Poporul piere din lipsă de cunoaştere a lui Dumnezeu. Mulţi umblă după slava lor şi îşi pun nădejdea în lucrurile trecătoare.

Mă rog pentru tine şi pentru mine să fim serioase cu citirea Bibliei şi cu rugăciunea ca să putem avea în noi dragoste de la Dumnezeu şi să nu umblăm după slava care vine de la oameni. Trebuie să cunoaştem Cuvântul ca să-l credem.

Cum te apropii tu de Domnul?

Eşti tu bucuroasă să cercetezi Scripturile?

Crezi tu ce citeşti?

Vrei să te rogi Domnului ca să ai timp de citire a Cuvântului şi timp de rugăciune în fiecare zi din anul acesta?

Fie aceasta ruga ta: „Cât despre mine, fericirea mea este să mă apropii de Domnul. Pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Lui.“ Psalmul 73:28

 

Tu cercetează Scripturile!

 

Semănat sau secerat?

Unul seamănă iar altul seceră

Ioan 4:31-42

„În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce şi ziceau: „Învăţătorule, mănâncă!“ dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.“  Ucenicii au început să-şi zică, deci, unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?“ Isus   le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş. Cine seceră, primeşte o plată şi strânge roadă pentru viaţa veşnică, pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure în acelaşi timp. Căci în această privinţă, este adevărată zicerea: „Unul seamănă, iar altul seceră.“  Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit. Alţii s-au ostenit şi voi aţi intrat în osteneala lor.“ Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.“  Când au venit samaritenii la El L-au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas acolo două zile. Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că am auzit noi înşine şi ştim că acesta este într-adevăr Cristosul, Mântuitorul lumii.“

 

Care este mâncarea ta preferată?

Care a fost mâncarea Domnului?

Unii credincioşi seamănă sămânţa Cuvântului. Alţii culeg roadele. Este o osteneală în amândouă.

Ca şi credincioşi trebuie să lucrăm în echipă. Domnul nu ne cere să lucrăm de unul singur. Care sunt oamenii din echipa ta? Ce faceţi voi? Semănaţi sau seceraţi? În urma lucrului se arată roada (oamenii vin la credinţă şi recunosc că Isus Cristos este Mântuitotul lumii). Vin oameni la Cristos în urma lucrului tău? Cred oamenii că au nevoie de Mântuitorul?

Domnul să te ajute să rămâi în voia Lui şi să împlineşti lucrarea Lui!

Cauţi pacea şi unitatea?

Ioan 17

Ioan 17:22 

,,Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una.“

 

Misiunea credinciosului pe pământ este să-L prezinte pe Dumnezeu lumii pierdute, care trebuie să cunoască adevărul. Biblia este sursa de cunoaştere a adevărului despre Dumnezeu.

Când cunoaştem adevărul, putem experimenta unitatea cu Cristos.

Când experimentăm unitatea cu Cristos, putem experimenta unitatea cu toţi cei ce sunt ai lui Cristos. Lumea îi cunoaşte pe cei ce sunt ai lui Cristos dacă trăiesc în unitate. Credincioşii trebuie să caute pacea şi unitatea.

Este pacea şi unitatea o valoare prioritară în casa ta?

Este pacea şi unitatea o valoare prioritară în biserica ta?

Este inima ta liniştită, odihnită, cu Cristos?

Experimentezi tu unitatea în relaţii cu alţi credincioşi?

Ai auzit vreodată pe cineva că spune: ,,L-am văzut pe Cristos în viaţa ta“?

Domnul Isus S-a rugat pentru ucenici să ajungă în împărăţia Tatălui, ca să vadă slava Fiului. Ce viitor minunt! Ce viitor minunat cu Tatăl şi cu Fiul!

Ce viitor îţi doreşti?

Ce ai vrea să ajungi? Unde ai vrea să ajungi?

,,Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.“ Ioan 17:24

 

Domnul să-ţi dea putere să cauţi pacea şi unitatea!

 

Ce este viaţa veşnică?

 

Ioan 17

 Ioan 17:3

,,Şi viaţa veşnică

este aceasta:

să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat

şi pe Isus Cristos

pe care L-ai trimis Tu.“

 

Ce este viaţa veşnică?

Viaţa veşnică este cunoaşterea Tatălui şi a Fiului. Este un cadou. Este mai mult decât o decizie, o membralitate, o informaţie despre El. Este o relaţie profundă cu Domnul, o comunicare corectă cu Domnul, o acceptare cu bucurie a valorilor Lui.

Domnul Isus dă viaţa veşnică. El dă descoperirea lui Dumnezeu în problemele vieţii. El dă cuvântul vieţii, bucurie, protecţie, dragoste, curăţire de păcat.

Domnul Isus S-a rugat pentru credincioşii din viitor, cei care vor crede prin mărturia ucenicilor. El vrea ca ei să trăiască în unitate. Cei ce vor vedea unitatea între credincioşi vor recunoaşte prezenţa lui Dumnezeu, vor crede şi vor aduce glorie lui Dumnezeu.

Caracterul unui credincios se vede în suferinţa de la cruce, în victoria de la înviere asupra morţii (lepădare de sine), şi în puterea înălţării (domnia bucuriei).

Ai tu dorinţa să-L cunoşti pe Tatăl şi pe Fiul? Ce ştii despre Tatăl? Dar despre Fiul?

Ai încercat să scrii vreodată o pagină despre Dumnezeu sau despre Fiul?

Vrei să scrii astăzi o pagină despre Dumnezeul tău?

Te rogi pentru credincioşii din viitor? (cei nemântuiţi din familia ta, oameni cunoscuţi sau necunoscuţi de tine)

Cum experimentezi tu unitatea cu cei credincioşi?

Care este scopul unităţii între credincioşi?

 

Domnul să asculte ruga ta pentru cei nemântuiţi din casa (familia) ta!