Adăpost

Isaia 3:1-4:6

*

Isaia 4:5

*

„Va fi

un

adăpost.”

 *

Răul descris în aceste capitole nu s-a întâmplat într-o naţiune păgână care nu L-a cunoscut pe Dumnezeu ci în naţiunea care a avut revelaţia lui Dumnezeu şi adevărul Lui. De fapt erau naţiunea aleasă de Dumnezeu, poporul lui Dumnezeu.

Atenţie la noi care credem azi că suntem poporul lui Dumnezeu!

Cât împlinim din ceea ce ştim despre Dumnezeu şi adevărul Lui?

Ei au ajuns căutători de plăceri. Dreptatea a fost călcată în picioare şi înlocuită cu păcatul. Acest lucru nu va fi trecut cu vederea de Dumnezeu.

Dumnezeu judecă răul dar dă speranţă celor ce vin la El să înveţe să umble în lumina Domnului.

Vestea bună din Biblie nu se sfârşeşte niciodată cu ziua judecăţii, ci cu promisiunea eliberării şi salvării lui Dumnezeu.

Suntem noi căutători de Dumnezeu sau căutători de plăceri?

Care sunt păcatele din viaţa ta pe care crezi că Dumnezeu le trece cu vederea pentru că este bun?

Doamne, mulţumesc pentru promisiunea venirii Domnului Isus, Odrasla plină de măreţie şi slavă care va da strălucire şi frumuseţe celor mântuiţi, celor numiţi sfinţi, după ce vor fi spălaţi şi curăţiţi de vinovăţie.

Doamne, Tu mă vei păzi ziua (printr-un nor de fum, ca să mă fereşti de căldura soarelui, de problemele zilei) şi noaptea (printr-un foc strălucitor, să văd pe unde umblu, să mă încălzească când mi-e frig, când problemele mă îngheaţă). Tu vei fi adăpostul meu. Tu vei fi Ocrotitorul meu. Vei fi pentru mine un loc de adăpost şi ocrotire împotriva furtunii şi ploii.

Doamne, fie inima mea căutătoare de Dumnezeu!

Doamne, Tu eşti adăpostul meu!

Speranţa ta

Isaia 4:2-6

*

Isaia 4:5b

*

„Va fi

un adăpost.”

 

Este încă speranţă pentru noi. Venirea Domnului Isus ca Salvator aduce iertare.

El va curăţa şi va spăla pe cei mântuiţi. (Isaia 4:2-6)

Este speranţă în inima ta? Crezi că Domnul Isus este Salvatorul? Cum ai primit iertarea de păcate? Cum te curăţă Domnul? Îţi speli ochii în Cuvântul Domnului, ca să vezi mai bine?

El va pregăti un loc de adăpost şi ocrotire pentru cei în furtună.

Unde alergi tu în furtuna vieţii? La prieteni, la sertarul cu medicamente etc.? Cum a fost Domnul un adăpost pentru tine în furtunile vieţii? Cum mulţumeşti pentru ocrotirea Lui?

El va pregăti o colibă ca umbrar împotriva căldurii zilei.

Unde te odihneşti tu în căldura zilei?

La televizor sau la picioarele Domnului?

Ce vrei să fie Domnul pentru tine în săptămâna aceasta?

Sper că vrei să fie pacea ta în mijlocul furtunilor vieţii.

Sper că prioritatea vieţii tale va deveni aşteptarea venirii Domnului.

Cei ce se uită la Cristos au speranţă acum şi în viitor.

Când lumea este în necaz Cristos să fie speranţa ta!

Doamne, ocroteşte inima mea prin furtunile vieţii!

La judecată

Isaia 3:1-4:1

*

Isaia 3:13a

„Domnul

Se înfăţişează

la judecată.”

Dumnezeu va judeca decăderea morală.

Domnul a luat din Ierusalim orice mijloc de trai, orice sprijin, orice izvor de apă şi pâine.

I-a dus în robie pe toţi conducătorii ţării (politicieni, preoţi, meştesugari pricepuţi). Numai oamenii săraci au rămas. Distrugerea a venit pentru că poporul L-a părăsit pe Domnul.

Domnul va judeca pe femeile care sunt preocupate cu ceea ce este senzual şi sexual, provocator pentru bărbaţi (alţii decât soţii lor).

Cum este îmbrăcămintea ta şi a fetelor tale? Dar a nepoatelor tale?

Trăim într-o lume în care păcatul a ajuns la culme (Sodoma şi Gomora).

Ştii tu ce este acceptabil sau nu? Cât poţi să expui din trupul tău?

Cât timp petreceţi (la coafor, manichiură, pedichiură, tratamente de înfrumuseţare, săli de sport) pentru frumuseţea trupului, în comparaţie cu timpul petrecut pentru frumuseţea sufletului?

Care crezi că sunt aşteptările lui Dumnezeu de la tine şi cum vrei să le pui în practică?

Vai de sodomiţi (Isaia 3:9). Vai de sufletul lor căci îşi pregătesc rele.

Domnul cunoaşte inima noastră, ştie valorile noastre şi judecă totul (Isaia 3:16-26).

Cei ce se înalţă vor fi smeriţi de Domnul.

Cum te înalţi tu? Care este suferinţa ta acum din cauza păcatului tău?

Doamne, binecuvântează-mă cu bun simţ şi măsură în toate lucrurile.

Doamne, pune în inima mea valorile Tale!

Rugăciune pentru păstorul meu

Filipeni 1:3-7  ,,Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea.”

Doamne, mulţumesc pentru păstorul meu. El este darul Tău pentru mine şi pentru biserica mea. Dorinţa inimii mele este să-i fac bine şi nu rău, în fiecare zi a vieţii lui (Proverbe 31:12). De aceea vreau să mă rog pentru el şi să-l încurajez ori de câte ori am ocazia. Învaţă-mă cum să-l respect şi să-l susţin, descopere-mi nevoile lui pentru care să mă rog, căci vreau să caut pacea şi să păstrez unitatea Duhului în biserica noastră. Aminteşte-mi să-l binecuvântez acasă şi în public.

Te rog să binecuvântezi relaţia lui cu Tine. Ea să fie cea mai mare prioritate în viaţa lui.

Tată, Te rog dă-i putere păstorului meu să-şi facă ,,mult, mult, mult timp” să citească Biblia şi să se roage, în fiecare zi. Crează în el o foame şi o sete după Tine căci Tu eşti Pâinea vieţii care satură şi apa vieţii care stâmpără setea sufletească (Ioan 6:35).

Mulţumesc pentru relaţia lui cu toţi credincioşii. Descopere-i Tu nevoile celor credincioşi ca să-i slujească şi să fie model în ceea ce priveşte umblarea lui în ascultare de Tine. Ajută-l să ţină echilibru între dragoste, îndurare, judecată şi disciplină în biserica noastră.

Doamne, binecuvântează slujirea lui în biserică! Ajută-l să se pregătească serios (Cuvânt, post şi rugăciune) şi să trăiască ce spune sau cântă. Învaţă-l să trăiască în pace şi unitate cu toţi credincioşii, iubind şi iertând cu uşurinţă, clădind relaţii sănătoase cu toţi cei cu care colaborează în lucrare. Îmbracă-l Tu cu o inimă plină de îndurare, bunătate, smerenie,  blândeţe, îndelungă răbdare, dragoste şi pace (Coloseni 4:12-15).

Tată, binecuvântează mintea lui. Doamne, păzeşte-i mintea de minciunile celui rău. Dă-i discernământ spiritual ca să recunoască uşor ce nu vine de la Tine. Fereşte-l de confuzie, de îngrijorare, de gânduri negative care nu vin de la Tine (Filipeni 4:6-8). Fie ca el să aducă toate temerile lui înaintea Ta. Mă rog în Numele lui Isus ca frica să nu stăpânească peste păstorul meu. Binecuvântează-l cu un duh de putere, de dragoste şi de chibzuinţă (2 Timotei 1:7). Ajută-l să umble în adevăr şi să se încreadă în Tine. Binecuvântează-l cu un duh de pricepere şi înţelepciune, duh de sfat şi de  tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul (Isaia 11:2).

Mă rog ca păstorul meu să aibă un scop clar în viaţă. Doamne, mă rog să audă chemarea Ta, să ştie cine este el şi la ce l-ai chemat Tu să facă (Efeseni 1:18). Ajută-l să aibă o umblare vrednică de chemarea pe care i-ai făcut-o. Fereşte-l de descurajare, dă-i răbdare, dorinţele lui să fie dorinţele Tale, să caute sfaturi de la Tine şi să Te audă când îi vorbeşti.

Tată, Te rog să binecuvântezi alegerile lui. Doamne, dă-i înţelepciune în fiecare decizie pe care o ia. Deschide-i ochii să vadă consecinţele alegerilor lui înainte de a le face. Pune sfătuitori buni în jurul lui. Sfătuieşte-l în timpul nopţii şi dă-i îndemnuri bune în inimă (Psalmul 16:7).

Tată, binecuvântează pe păstorul meu cu sănătate spirituală. Doamne, binecuvântează pe păstorul meu cu sănătate fizică. Fereşte-l de boală, infirmitate, accidente, cădere, slăbiciune. Dă-i un somn odihnitor (Psalmul 4:8). Dă-i o inimă tare care să nu cedeze. Dacă va ajunge bolnav, fii Medicul lui. Fă să răsară peste el lumina faţei Tale şi dă-i bucurie în inima lui (Psalmul 4:6-7) căci Tu eşti scutul lui, slava lui şi Tu îi înalţi capul (Psalmul 3:3).

Doamne, Te rog să pui protecţia Ta asupra păstorului meu. În călătorie fii alături de el. Tată, Te rog să-l păzeşti de cel rău prin puterea Numelui Tău (Ioan 17:12,15) şi să-l sfinţeşti prin adevărul Tău.

Doamne, Te rog să binecuvântezi pe păstorul meu în toate luptele lui. Tată, dă-i har să aştepte ajutorul Tău, să nu meargă singur (Isaia 40:31).

Tată, fie păstorul meu un om integru după standardul Tău! Ajută-l să stea drept într-o lume strâmbă, fără să cedeze la presiunile din jur. Fie dorinţa lui să asculte de vocea înţelepciunii, să trăiască în adevăr, să fie călăuzit de Duhul Sfânt. Păzeşte-l de înşelăciune şi minciună. Înconjoară-l cu bunătate şi credincioşie (Proverbe 3:3-4).

Doamne, mă rog ca păstorul meu să aibă o reputaţie bună şi să fie respectat în oraşul unde locuim. Păzeşte-l de cei ce se ridică împotriva lui. Păzeşte-l de proceduri legale, de hoţi şi tâlhari. Nu-l lăsa de ruşine niciodată (Psalm 71:1). Mă rog să fie cunoscut ca un om de bine, cinstit, de încredere şi smerit. Ascunde-l de sfaturile celui rău. Astupă gura bârfitorilor.

Doamne, mă rog ca păstorul meu să aibă priorităţi clare în viaţă. Tată, Te rog să-l ajuţi pe păstorul meu să Te aibă pe Tine ca prima prioritate în viaţă (Matei 6:33) şi să se încreadă în Tine pentru toate nevoile lui, crezând promisiunile Tale care sunt ,,DA şi AMIN”.

Doamne, binecuvântează-l pe păstorul meu în toate relaţiile lui. Tată, mă rog să-i dai prieteni înţelepţi care au o influenţă bună asupra lui. Te rog să-l ajuţi să aibă relaţii bune cu toţi credincioşii, cu vecinii şi toţi ceilalţi din jur. Învaţă-l să trăiască în pace cu toţi oamenii şi să ierte cu uşurinţă.

Doamne, eliberează-l pe păstorul meu de toate poverile trecutului. Tată, eliberează-l de amintirile rele sau dureroase ale trecutului (din viaţa lui sau din viaţa credincioşilor). Descoperă-i lucruri noi. Opreşte vocile trecutului. Vindecă rănile lui (Psalm 147:3). Înviorează-i sufletul (Psalmul 23:3).

Doamne, binecuvântează atitudinile lui. Tată, binecuvântează pe păstorul meu cu dragoste, bucurie, linişte şi pace. Fereşte-l de egoism şi ajută-l să accepte ce trimiţi Tu în viaţa lui cu respect. Ajută-l să-şi poarte poverile cu demnitate. Eliberează-l de îngrijorare, anxietate, tulburare, presiune. Pune mulţumirea pe buzele lui (Filipeni 4:11). Pune zâmbetul pe buzele lui. Unge-l cu untdelemnul bucuriei (Isaia 61:3). Ajută-l să rămână sub controlul Duhului Sfânt nu controlat de emoţiile lui.

Tată, mă rog ca păstorul meu să umble în adevăr. Doamne, condu paşii lui ca să umble în prezenţa Ta. Zideşte în el o inimă curată, pune în el un duh nou şi statornic şi nu lua de la el Duhul Tău cel Sfânt (Psalmul 51:10-11).

Doamne, binecuvântează vorbirea păstorului meu. Tată, cer protecţia Ta asupra gurii lui. Binecuvântează-l cu o vorbire care aduce zidire sufletească, pace, încurajare şi viaţă. Dă-i o inimă smerită (Proverbe 15:33). Fă-l să iubească închinarea care aduce transformare şi putere. Dă-i o inimă care tânjeşte după Tine (Psalmul 119:81). Învaţă-l Tu cum să vestească şi să proclame Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Umple-l de puterea Duhului Sfânt ori de câte ori îşi deschide gura să vestească Împărăţia Celui ce ne-a scos din întuneric la lumina Sa cea minunată. Dă-i ungerea divină ca să facă lucrarea Ta cu puterea Ta care aduce schimbare în vieţile celor ce cred şi  înviorare tuturor celor ce aud mesajul răscumpărării sufletelor care-L caută pe Domnul.

Tată, păstrează-l pe păstorul meu în credinţa cea adevărată. Mă rog pentru credinţa lui ca să fie bazată pe Cuvântul Tău nu pe cuvântul oamenilor. Vorbeşte-i prin Cuvânt şi prin Duhul Sfânt descopere-i adevărul şi credinţa curată. Doamne, măreşte credinţa lui. Ajută-l să trăiască prin credinţă (Romani 1:17) nu prin vedere.

Doamne, binecuvântează viitorul lui. Tată, dă păstorului meu o viziune clară în ceea ce priveşte viitorul. Ajută-l să-Ţi înţeleagă planurile. Umple-l de înţelepciune şi pricepere în orice cunoştinţă şi lucru bun. Învaţă-l cum să investească în viitor. Ajută-l să aducă roadă şi la bătrâneţe (Psalmul 92:14) şi să-şi sfârşească cu bucurie lucrarea pe care Tu i-ai dat-o aici pe pământ, ca într-o zi să poată spune:  „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Timotei 4:7-8). Până atunci Te rog să îl umpli de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa ca prin puterea Duhului Sfânt să fie tare în nădejde (Romani 15:13).

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit!” Iacov 5:14b

Rugăciune pentru soţia păstorului meu

Filipeni 1:3-7  ,,Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea.”

*

Doamne, mulţumesc pentru soţia păstorului meu. Vin cu supunere înaintea Ta şi recunosc că misiunea de soţie de păstor este deasupra abilităţilor omeneşti. Ştiu că ea are nevoie de ajutorul Tău. Are nevoie de înţelepciune, discernământ, descoperire, călăuzire, putere, răbdare şi o doză mare din dragostea Ta care să curgă prin ea spre alţii. Ajut-o să umble în dreptate şi integritate înaintea Ta. Învaţ-o poruncile Tale şi întăreşt-o ca să le trăiască. Dezvoltă capacitatea ei de comunicare şi pune pe inima ei rugăciunea pentru fiecare detaliu din viaţa ei.

Doamne, mulţumesc că pot să mă rog pentru soţia păstorului meu. Mă gândesc la ea şi o port în inima mea. O pun în mâinile Tale căci este în cea mai mare siguranţă acolo. Tu ştii ce-i mai bine pentru ea de aceea nu vreau să Te limitez cu privire la lucrarea pe care o faci în viaţa ei. Tu ştii mai bine nevoile ei şi poţi să o păzeşti. Ocroteşte-o la umbra aripilor Tale (Psalmul 17:8). Porunceşte îngerilor Tăi să o păzească (Psalmul 91:11-12) de accidente, de boală, de cădere, de influienţe rele, de violenţă, de oameni răi.

Doamne, Te rog ajută-o să se simtă iubită, apreciată şi acceptată în biserica noastră.  Binecuvântează privirile ei, vorbele ei, acţiunile ei şi dă-i puterea de a comunica dragoste în toate relaţiile ei. Păzeşte-o de neînţelegeri şi rupturi în relaţii. Mă rog pentru unitate şi umilinţă în biserica noastră (Romani 12:16). Aminteşte-ne să căutăm pacea (Matei 5:9) şi zidirea noastră (Romani 14:19). Pune compasiune şi iertare în toţi cei credincioşi din biserica noastră. Învaţă-ne cum să rezolvăm neînţelegerile după Cuvântul Tău şi în relaţii rupte Te rog să aduci Tu vindecare. Păzeşte-ne de ceartă şi ajută-ne să căutăm împăcarea şi iertarea.

Doamne, binecuvântează  pe soţia păstorului meu cu puterea de a recunoaşte darurile şi talentele pe care Tu i le-ai dat, să le dezvolte şi să-Ţi aducă Ţie glorie. Descopere-i darurile şi nu o lăsa în incertitudine. Lumineaz-o şi ajut-o să fie curajoasă. Doamne, păzeşte-o de frică. Ajută-o să se roage, să cânte şi să citească Biblia ori de câte ori se teme. Izbăveşte-o de frică (Psalmul 34:4). Mulţumesc că Tu nu ne-ai dat un duh de frică ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă (minte sănătoasă) (2 Timotei 1:7). Dă la o parte orice îndoială, copleşeşte-ne cu dragostea Ta şi cu prezenţa Ta şi ajută-ne să ne bazăm pe puterea Ta care ne întăreşte încrederea în Tine.

Doamne, binecuvântează-ne pe toţi credincioşii din biserică, cu o minte sănătoasă. Ajută-ne să avem gândirea lui Cristos (Filipeni 2:5), ca să putem învinge gândirea lumii şi să ne reînnoim mintea aducând zilnic toate gândurile în ascultare de Cristos. De aceea Te rog să ne ajuţi să ne hrănim mintea noastră cu Cuvântul Tău care aduce sănătate, claritate şi pacea minţii.

Doamne, măreşte credinţa (Luca 17:5) noastră bazată pe adevărul scris în Scripturi ca să avem o viziune clară asupra lucrurilor şi a viitorului.

Doamne, mulţumesc pentru păstorul nostru, pentru soţia lui şi pentru biserica noastră. Păzeşte-ne de cel rău şi sfinţeşte-ne prin adevărul Tău! Ajută-ne să fim însufleţiţi de  tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, de orice faptă bună şi de orice laudă (Filipeni 4:8).

Te rog să ne aminteşti să păstrăm în rugăciune pe păstorul nostru şi pe familia lui. Fie ca întâlnirile noastre să fie o bucurie şi o sărbătoare în cinstea Numelui Tău! Şi Tu să fii onorat în vieţile noastre căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi mărirea în veci. Amin!

Veniţi

Isaia 2

*

Isaia 2:5

*

„Veniţi

să umblăm

în lumina Domnului.”

*

 

Da, Doamne, cred că muntele Casei Domnului se va înălţa deasupra tuturor şi toate neamurile se vor duce la el cu grămada ca să înveţe căile Domnului, să înveţe cum să umble pe cărările Lui. Cred că va veni o zi când El, Domnul, va fi Judecătorul neamurilor şi cei credincioşi vor umbla în lumina Domnului.

Doamne, Tu ai pedepsit pe cei ce s-au închinat la idoli. Te rog să-mi descoperi idolii din viaţa mea şi să-mi dai harul să mă schimb. Ajută-mă să mă feresc de vrăjitorie, de alianţe cu străinii care sunt idolatri, de iubirea de aur şi argint, de încrederea în puterea militară, de încredere în înţelepciunea şi puterea celor mari.

Caut smerenia şi iertarea Ta. Vreau să-mi plec în jos privirea semeaţă şi îngâmfarea. Recunosc că numai Domnul trebuie să fie înălţat. Păzeşte-mă de mândrie şi trufie ca să nu pier. Nu vreau să fiu furată de lucrurile plăcute la vedere. Caut frica de Domnul care mă păzeşte de groază. Mă încred în Tine, nu în oameni, căci ei nu sunt decât o suflare.

Vreau să fiu aducătoare de veşti bune. Caut să umblu fără teamă şi să nu apuc pe cărări strâmbe. Fie cărarea mea netedă şi căile mele hotărâte fără să mă abat la drepta sau la stânga, ci să mă feresc de rău.

„La Tine, Doamne îmi înalţ sufletul. În Tine, Dumnezeule, mă încred: ca să nu fiu dată de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine. Arată-mi, Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!” Psalmul 25:1,2,4,5

Doamne, vreau să umblu în lumina Ta!

 

Doamne, descopere-mi idolii din inima mea

şi dă-mi harul să renunţ la ei!

 

Lumina Ta

Isaia 2

*

Isaia 2:5

*

„Veniţi

să umblăm

în lumina Domnului.”

*

 

Ce se întâmplă cu noi acum? Dacă suntem ucenicii Lui avem pace în inima noastră de la El.

Îl cunoşti tu pe Cel ce este sursa păcii?

Îl cunoşti tu pe Salvatorul?

În care domenii din viaţa ta nu ai pace?

În relaţii, în durere, la lucru, la biserică, financiar etc? Vei cere tu pacea Lui?

În timp ce aştepţi pacea Lui, umblă în lumina Lui, urmează căile Lui, încrede-te în El. Omul nu te poate ajuta (Isaia 2:22).

Te simţi vinovată că ai părăsit pe Domnul şi ai intrat în alianţe nesănătoase?

Te bazezi tu mai mult pe ajutorul omului decât pe ajutorul Domnului?

Pe ce se bazează lumea? Pe armată? Pe prietenii? Într-o zi totul va cădea.

Încrede-te în Domnul, El nu te va lăsa, nu te va părăsi niciodată.

Domnul va judeca lumea din cauza păcatului, din cauza vorbelor rele şi a faptelor rele. Cum sunt vorbele şi faptele tale? Care păcate sunt nemărturisite şi neiertate?

Este speranţă pentru credincioşi. Nu te teme de condamnare căci vei mânca din rodul faptelor tale. Isaia 3:10 ne spune: „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui.”

Vai de cel rău! Domnul va judeca pe conducătorii care duc poporul în rătăcire, calcă în picioare, apasă şi pradă pe cel sărac.

Doamne, aleg să umblu în lumina Ta ca să mă bucur de rodul faptelor mele făcute în ascultare de Tine. Mă încred în Tine, nu în oameni. Mă bazez pe ajutorul Tău.

 

Doamne, inima mea caută lumina Ta!

 

Ziua aceea

Isaia 2

*

Isaia 2:11b

*

„Numai

Domnul

va fi înălţat

în ziua aceea.”

*

 

Cum defineşti ziua Domnului?

Ioel 2:11, Zaharia 14:9, Maleahi 3:2-3, spun că ziua Domnului este o zi înfricoşată, o zi în care Domnul va fi Împărat înălţat peste tot pământul, o zi în care va fi o mare curăţire pe care o va face Domnul în viaţa celor aleşi, ca ei să aducă daruri neprihănite.

Zilele din urmă au început odată cu naşterea Domnului Isus. Noi trăim în zilele din urmă. Isaia vorbeşte despre zilele din urmă (încă în viitor) când în Ierusalim va fi tronul de domnie pentru o mie de ani (Isaia 2:2). Domnul Isus se va întoarce la Ierusalim unde va fi centrul mondial de guvernare şi de închinare a naţiunilor pământului. Naţiunile vor merge la Ierusalim pentru că El va învăţa pe poporul Lui legile Lui, ca să umble pe căile Lui, în ascultare de El.

Ce mare bucurie şi speranţă că va veni ziua când toate naţiunile vor fi învăţate de Domnul să umble în căile Lui! Nu va mai fi război şi toate resursele pământului vor fi folosite în scopul păcii.

De ce te duci tu la biserică? Care este motivul? Ca să înveţi căile Domnului? Ca să înveţi ascultarea de El?

Domnul este Învăţător pentru credincioşi şi Judecător pentru necredincioşi. Nu va fi pace pe pământ până nu va veni Domnul. Domnul Isus este sursa păcii. El este Prinţul păcii.

Doamne Isuse, mulţumesc pentru pacea pe care mi-o dai ori de câte ori ascult de învăţăturile Tale din Sfintele Scripturi. Vreau să cunosc căile Tale. Vreau să umblu în ascultare de Tine pentru ca în ziua aceea să recunosc domnia şi înălţarea Ta ca Stăpân şi Suveran peste întreg pământul.

Doamne, inima mea este bucuroasă când mă gândesc la ziua Domnului!

 Tu, Doamne, eşti înălţat!

Numai Domnul

Isaia 2:6-22

*

Isaia 2:11b

*

„Numai Domnul

va fi înălţat.”

*

 

Care sunt cele şase motive pentru care Dumnezeu i-a abandonat? (dacă nu se pocăiesc)

-S-au obişnuiţi cu obiceiurile popoarelor păgâne.

-Au adoptat superstiţiile şi practicile ocultiste (vrăjitoria).

-Au făcut alianţe cu cei ce se închină la idoli.

-Şi-au umplut casele cu aur, argint şi comori.

-Au umplut ţara cu cai şi care de luptă.

-Au umplut ţara de idoli (Tot ce este mai presus decât Dumnezeu este un idol).

În loc să se bazeze pe Domnul au făcut compromisuri. S-au bazat pe alianţe străine, pe puterea militară, bogăţie, dumnezei străini.

Care dintre aceste compromisuri crezi că sunt adevărate pentru creştinii de azi?

Ce fel de preocupări sunt în mintea ta şi îţi consumă energia?

Mândria şi aroganţa sunt judecate de Domnul şi pedepsite. Privirea semeaţă şi îngâmfarea vor fi smerite, numai Domnul va fi înălţat. Realizările întelectuale fără cunoştinţa lui Dumnezeu nu au nici un folos.

Ce ai învăţat despre atitudinea lui Dumnezeu împotriva mândriei?

Care crezi că este scopul lui Dumnezeu când zice că toţi vor fi smeriţi numai Domnul înălţat?

Toată gloria este a Tatălui. El ne-a făcut pentru gloria Lui. Noi suntem împliniţi şi fericiţi când Îi dăm Lui toată gloria. Este spre binele nostru să-L glorificăm pe Dumnezeu (nu numai plăcerea lui Dumnezeu, ci şi a noastră).

Noi ne bucurăm în prezenţa Lui. Cei necredincioşi nu pot sta în prezenţa Domnului.

Doamne, dă-mi o inimă smerită în care numai Tu să fii înălţat!

Dar pentru voi

“Dar pentru voi,
care vă temeţi de
Numele Meu,
va răsări
Soarele neprihănirii,
şi tămăduirea va fi
sub aripile Lui.”
*
Maleahi 4:2

*

Să fii binecuvântat în casa ta şi la locul tău de muncă,

Domnul să te facă învingător în toate clipele tale grele!
Tot ce faci să fie binecuvântat şi pe orice vei pune mâna să prospere!
Tot ce începi să duci la bun sfârşit, şi să-ţi aducă o bună răsplată şi-o mare bucurie!

Oriunde vei merge şi de oriunde vei veni, binecuvântarea să fie cu tine!
Să ai mereu biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi, oricare ar fi ei:
boala, lipsa, îngrijorarea, tristeţea, teama, durerea, răutatea, singurătatea…
Domnul ţi-a dat odihnă din toate părţile.
Pacea Lui, care întrece orice închipuire, îţi păzeşte mintea şi inima în Isus Cristos.

Din toate bunătăţile să ai la vremea potrivită, din belşug,
Să poţi da cu mână largă şi cu bucurie şi celor care duc lipsă,

Să dai cu împrumut, dar să nu iei niciodată.

Domnul să te facă să fii cap, şi nu coadă, totdeauna sus, şi niciodată jos.
În fiecare seară să pui capul liniştit pe pernă şi să adormi mulţumind Domnului pentru ziua care s-a isprăvit.
Să aştepţi doar lucruri bune de la Dumnezeul tău.

Teama şi îngrijorarea să nu-ţi fie niciodată tovarăşi,
Încrederea ta să fie nestrămutată în bunătatea şi dragostea Domnului pentru tine.

Nici o armă ridicată împotriva ta să nu aibă putere,
Orice limbă care te va judeca să fie osândită,
Căile tale să fie totdeauna drepte şi netede.
Dacă păşeşte pe ele cel ce şchiopătează, să nu se abată de la ele, ci mai degrabă să fie vindecat.

Privirea ta să fie totdeauna aţintită spre Cel care poate totul,
Care te-a iubit atât de mult încât a plătit preţul suprem pentru a te răscumpăra. În El toate lucrurile sunt posibile.

Pacea, bucuria, nădejdea şi dragostea
să nu te părăsească niciodată!

Binecuvântare scrisă de Titi Moga