Trecut, prezent şi viitor

trecut, prezent, viitorIsaia 9:1-7

Isaia 9:6

„Căci un Copil ni S-a născut,

un Fiu ni S-a dat

şi domnia va fi pe umărul Lui.

Îl vor numi:

Minunat sfetnic,

Dumnezeu tare,

Părintele veşniciilor,

Domn al păcii.”

*

Copilul Isus este un conducător veşnic şi drept (domnia Lui va creşte şi o pace fără de sfârşit va fi în Împărăţia Lui). Care crezi că este responsabilitatea ta? Să prezinţi Împărăţia Lui?

Este venirea acestui Copil o sărbătoare pentru tine? Cum te bucuri?

În centrul bucuriei noastre trebuie să fie Mesia care a alungat întunericul din inima noastră prin lumina Lui minunată. Astăzi El domneşte în inimile noastre. Avem încredere în viitor şi aşteptăm pacea perfectă în Împărăţia Lui care va veni aşa cum este scris.

Cum te ajută pe tine faptul că ştii că Isus este Lumina?

Ai păşit din întuneric la lumină, prin credinţă? Dacă nu ai păşit, de ce nu ai făcut-o încă?

Unde este lumină este viaţă!

Dacă ai păşit prin credinţă, cum ţi-a luminat Domnul viaţa? Cum te călăuzeşte El?

Domnul vrea să ne dea lumina Lui. Tot ce există are nevoie de lumină ca să trăiască. Lumina Domnului străluceşte şi întunericul nu o poate birui. Sursa luminii este Dumnezeu şi Cuvântul Lui. Când Cuvântul Domnului vorbeşte printr-un profet,  întunericul dispare. Dumnezeu ne învaţă să ne uităm în trecut, să-L vedem cum a lucrat, cum a eliberat poporul de sub atacurile străine, cum a fost credincios promisiunilor Lui.

Cunoşti tu cum a lucrat Domnul în poporul Lui?

Cum te-a eliberat Domnul pe tine din întuneric? Cum poţi prezenta credincioşia Lui faţă de tine?

Când Îl vedem pe Dumnezeu că a lucrat în trecut, avem speranţă că viitorul este în mâna Lui. Nu abilităţile umane nici tacticile militare ne aduc biruinţa, ci biruinţa este a Domnului. Crezi tu? Ştii povestea lui Ghedeon? Domnul S-a luptat pentru popor.

Doamne Isuse, Te laud

pentru că Tu ai alungat întunericul din inima mea!

Frământări…

Framântari…

*

șesc îngândurată pe drumu-ngust al vieții

Și-atâtea întrebări îmi vin în minte…

De ce, oare, din zorii dimineții,

Ispita se arată, bun Părinte … ?

*

De ce când, bucuroasă-mi deschid ochii

Și Te slăvesc pentru o nouă zi,

Deodată, bucuria dimineții,

Se întrerupe și… n-o pot opri…

*

Să fie, oare, grija de viața pământească ?

Să fie vorba care am spus-o, negândind ?

Să fie supărarea ce Ți-am produs aseară

Când fața Ta cea sfântă nu am căutat deplin ?

*

Sau, poate, adevărul, ce l-am lăsat nespus,

Mă face să mă simt, departe de Isus ?

Genunchiul în podeauă nu l-am plecat aseară ?

Cuvântul nu căutat-am să-mi stâmpere-a mea pară… ?

*

Gândindu-mă mai bine știu că sunt multe cele,

Ce pun un zid de strajă între pământ și cer,

De aceea, bun Părinte, privesc cu dor spre stele,

Dorind să știu mai bine ce pot să îți ofer…

*

Atunci, Duhul mi-ndreaptă privirea spre Cuvântu-Ți

Ce are-nvățătura purtărilor deplin,

Și înțeleg de-acolo că fața Ta căutându-Ți,

În zorii dimineții, mă voi scula senin.

*

O, dă-mi puterea aceasta ca să privesc spre Tine

Și orice vorbă spusă s-o controlez din plin

Și orice acțiune, decizie sau faptă,

S-o trec prin al Tău filtru : Cuvântul Tău divin !

*

Îți mulțumesc că pacea ce vine de la Tine,

Întrece așteptarea sau gândul omenesc,

Și-n zorii dimineții, cu bucurii depline,

Îți spune-un suflet sincer : ”Isuse, Te iubesc !”

*

Și-n dragostea aceasta cuprinsă-i și iertarea

Ce-o simt în al meu suflet, cuprins de pacea Ta,

Și-această bucurie, mi-acoperă durerea

Și sunt cuprins de pacea ce doar Tu o poți da.

*

Ce dulce e simțirea că Duhul Sfânt mă-nvață,

Să umblu pe-a Ta cale, pe drumul Tău divin,

Și-n sfântă adorare, să-mi duc a mea viață,

În liniște deplină, lipsită de suspin.

*

Aurelia Gabor, Vancouver, WA martie 2012

Lumina Ta

Isaia 2

*

Isaia 2:5

*

„Veniţi

să umblăm

în lumina Domnului.”

*

 

Ce se întâmplă cu noi acum? Dacă suntem ucenicii Lui avem pace în inima noastră de la El.

Îl cunoşti tu pe Cel ce este sursa păcii?

Îl cunoşti tu pe Salvatorul?

În care domenii din viaţa ta nu ai pace?

În relaţii, în durere, la lucru, la biserică, financiar etc? Vei cere tu pacea Lui?

În timp ce aştepţi pacea Lui, umblă în lumina Lui, urmează căile Lui, încrede-te în El. Omul nu te poate ajuta (Isaia 2:22).

Te simţi vinovată că ai părăsit pe Domnul şi ai intrat în alianţe nesănătoase?

Te bazezi tu mai mult pe ajutorul omului decât pe ajutorul Domnului?

Pe ce se bazează lumea? Pe armată? Pe prietenii? Într-o zi totul va cădea.

Încrede-te în Domnul, El nu te va lăsa, nu te va părăsi niciodată.

Domnul va judeca lumea din cauza păcatului, din cauza vorbelor rele şi a faptelor rele. Cum sunt vorbele şi faptele tale? Care păcate sunt nemărturisite şi neiertate?

Este speranţă pentru credincioşi. Nu te teme de condamnare căci vei mânca din rodul faptelor tale. Isaia 3:10 ne spune: „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui.”

Vai de cel rău! Domnul va judeca pe conducătorii care duc poporul în rătăcire, calcă în picioare, apasă şi pradă pe cel sărac.

Doamne, aleg să umblu în lumina Ta ca să mă bucur de rodul faptelor mele făcute în ascultare de Tine. Mă încred în Tine, nu în oameni. Mă bazez pe ajutorul Tău.

 

Doamne, inima mea caută lumina Ta!

 

Dar pentru voi

“Dar pentru voi,
care vă temeţi de
Numele Meu,
va răsări
Soarele neprihănirii,
şi tămăduirea va fi
sub aripile Lui.”
*
Maleahi 4:2

*

Să fii binecuvântat în casa ta şi la locul tău de muncă,

Domnul să te facă învingător în toate clipele tale grele!
Tot ce faci să fie binecuvântat şi pe orice vei pune mâna să prospere!
Tot ce începi să duci la bun sfârşit, şi să-ţi aducă o bună răsplată şi-o mare bucurie!

Oriunde vei merge şi de oriunde vei veni, binecuvântarea să fie cu tine!
Să ai mereu biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi, oricare ar fi ei:
boala, lipsa, îngrijorarea, tristeţea, teama, durerea, răutatea, singurătatea…
Domnul ţi-a dat odihnă din toate părţile.
Pacea Lui, care întrece orice închipuire, îţi păzeşte mintea şi inima în Isus Cristos.

Din toate bunătăţile să ai la vremea potrivită, din belşug,
Să poţi da cu mână largă şi cu bucurie şi celor care duc lipsă,

Să dai cu împrumut, dar să nu iei niciodată.

Domnul să te facă să fii cap, şi nu coadă, totdeauna sus, şi niciodată jos.
În fiecare seară să pui capul liniştit pe pernă şi să adormi mulţumind Domnului pentru ziua care s-a isprăvit.
Să aştepţi doar lucruri bune de la Dumnezeul tău.

Teama şi îngrijorarea să nu-ţi fie niciodată tovarăşi,
Încrederea ta să fie nestrămutată în bunătatea şi dragostea Domnului pentru tine.

Nici o armă ridicată împotriva ta să nu aibă putere,
Orice limbă care te va judeca să fie osândită,
Căile tale să fie totdeauna drepte şi netede.
Dacă păşeşte pe ele cel ce şchiopătează, să nu se abată de la ele, ci mai degrabă să fie vindecat.

Privirea ta să fie totdeauna aţintită spre Cel care poate totul,
Care te-a iubit atât de mult încât a plătit preţul suprem pentru a te răscumpăra. În El toate lucrurile sunt posibile.

Pacea, bucuria, nădejdea şi dragostea
să nu te părăsească niciodată!

Binecuvântare scrisă de Titi Moga

Ce pahar vei bea?

Ioan 18

Ioan 18:11b

,,Nu voi bea paharul?“

I-ai mulţumit tu Domnului pentru preţul pe care l-a plătit ca să te elibereze de sub robia, puterea şi povara păcatului? Cum? Cum bate inima ta când stai înaintea Domnului? Aştepţi cu nerăbdare să stai de vorbă numai cu El? Ai tu un timp special pe zi numai pentru Domnul?

Alegi tu astăzi recunoştinţa şi mulţumirea pentru ceea ce El ţi-a dat până acum?
Alegi tu mereu şi mereu voia Domnului, renunţând la voia ta, chiar când alţii te umilesc, te necăjesc, te judecă sau te condamnă?

Accepţi tu suferinţa ca să rămâi loială Domnului, în vremurile cele mai grele din viaţa ta?
Te încrezi în Domnul pentru scopul Lui în viaţa ta sau te lupţi în confuzie pentru ceea ce vrei tu?

Alegi tu de bunăvoie să te supui Domnului în toate circumstanţele pe care Domnul le trimite în viaţa ta?
Vei bea tu paharul suferinţei şi vei triumfa înaintea Tatălui aşa cum Isus a băut paharul suferinţei şi a triumfat înaintea Tatălui?

,,El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, … El a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.“ Isaia 53:4a-5

Domnul să te ajute să rămâi loială Lui prin orice greutăţi ai trece!

Ce-i de făcut?

Matei 6:14

„Dacă iertaţi oamenilor

greşelile lor

şi Tatăl vostru cel ceresc

vă va ierta

greşelile voastre.”

 

Îţi este uşor să ierţi pe alţii?

Îţi doreşti să dai iertare tuturor?

De ce trebuie să dăm iertare?

Nu primim iertare dacă nu acordăm iertare?

Este condiţionată primirea iertării (de la Tatăl) de darea iertării (către alţii)?

 

Doamne, vreau să fiu iertată de Tine de aceea Te rog să mă ajuţi să iert pe cei ce mi-au greşit, tot şi complet. Vreau vindecare de la Tine în toate relaţiile mele. Nu mă lăsa să umblu cu uşurătate în acest domeniu. Vreau să iert, să dau har altora căci şi Tu mi-ai dat mie. Voi trece cu vederea greşelile altora, le voi pune la crucea Ta pentru că nu le pot duce, sunt prea grele pentru mine, nu mă voi împovora cu păcatele altora. Voi căuta pacea şi unitatea în relaţii prin iubire şi iertare. Voi accepta slăbiciunile altora. Nu mă voi supăra ci voi zâmbi şi voi tăcea. Voi fi înţelegătoare pentru că oricine poate greşi. Nu vreau ca să am dureri de inimă. Mă voi proteja, mă voi apăra, mă voi îmbrăca în Cuvântul Tău. El va fi izbânda mea în toate relaţiile mele. Doamne ajută-mă.

Domnul să te ajute să ierţi tot ce trebuie iertat!

Este pacea o valoare pentru tine?

Cauţi Pacea?

 

 

Ioan 14:26   ,,Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

 

 

Duhul Sfânt rodeşte în noi. Roada Duhului este pacea.

Pacea vine de la Dumnezeu. Pacea este puterea lui Dumnezeu care păstrează echilibru credinciosului în vremuri bune sau în vremuri grele.

Pacea este puterea lui Dumnezeu care-l ajută pe credincios să-şi păstreze cumpătul când traversează prăpăstii, când trece prin dureri şi pericole.

Pacea vine în inimă când înţelegem că nu suntem singuri niciodată, căci Dumnezeu este cu noi şi în noi prin Duhul Sfânt, când credem că are grijă de noi şi ne încredem în El.

Pacea nu depinde de circumstanţe sau de abilităţile noastre în relaţii.

Pacea nu este absenţa problemelor ci prezenţa lui Dumnezeu.

Pacea nu este tulburată de aspectul evenimentelor mici sau mari.

Nimic şi nimeni nu ne poate smulge din mâna Lui. Nimic şi nimeni nu ne poate fura pacea Lui.

Vei alege astăzi să te odihneşti în mâna Lui?

Vei alege astăzi să te încrezi în înţelepciunea Lui?

Vei alege astăzi să-ţi aminteşti că El ţine totul în control?

Vei alege astăzi să accepţi căile Lui în problemele tale?

Este atenţia ta la Domnul sau la dificultăţi?

Ai pace în inima ta?

Experimentează astăzi pacea lui Cristos. El este Prinţul Păcii. Pacea Lui este aşa de superioară păcii omenişti, pentru că depăşeşte orice putere de pricepere omenească.

Prinţul Păcii să-ţi dea pacea Lui!

 

Cum defineşti dragostea?

Dragostea Agape

*

Ioan 14:26  

,,Dar Mângâitorul,

adică Duhul Sfânt,

pe care-L va trimite Tatăl

în Numele Meu,

vă va învăţa

toate lucrurile

şi vă va aduce aminte

de tot ce v-am spus Eu.”

*

Ce mi-aş dori cel mai mult?

Care este nevoia mea cea mai mare?

În viaţa mea am cea mai mare nevoie de Duhul Sfânt cu roada Lui: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor, smerenia etc.

Roada Duhului este semnul prezenţei lui Dumnezeu în credincios.

Roada Duhului este pecetea credinciosului.

Roada Duhului este ceea ce numai Dumnezeu poate produce.

Roada Duhului este dragostea.

Dragostea este răbdătoare, se poartă frumos, nu invidiază, nu este mândră, nu este obraznică, nu este egoistă, nu se mânie, nu ţine evidenţa lucrurilor rele, nu se bucură de rău, ci se bucură de adevăr, întotdeauna protejează, întotdeauna este încrezătoare, întotdeauna speră şi întotdeauna perseverează. 1 Corinteni 13:4-7

Umbli în dragoste? Iubeşti întâi pe cei din casa ta? Crezi că felul în care te porţi acasă, arată cum eşti de fapt? Eşti o persoană plină de dragoste acasă? Când vezi că nu mai ai dragoste, fugi la Dătătorul dragostei? Crezi că  El dă cu mână largă? Ceri mereu dragoste? Îţi umpli inima şi mintea cu dragoste? Îţi aminteşti că eşti slujitoare, nu stăpână? Îţi aminteşti că Isus a slujit dându-şi chiar viaţa ,,ca răscumpărare pentru mulţi”? Iubeşti cu privirea, cu cuvinte, cu fapte, cu atitudinea, cu tăcerea, cu ascultarea etc.?

 ,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e!” (Marin Preda)

Dumnezeu este dragoste! 1 Ioan 4:16b

Este astăzi ,,dragoste” în inima ta?

Duhul Sfânt să rodească dragostea în inima ta astăzi!

Domnul să umple inima ta cu dragoste în fiecare zi!

 

Cum te-ai îmbrăcat azi-dimineaţă?

Roada Duhului

este

îndelunga răbdare

 

Ce este Îndelunga răbdare?

Ioan 14:26   ,,Dar Mângâitorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu,

vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

 *

,,Duhul Sfânt vă va învăţa.” Duhul Sfânt rodeşte. Roada Duhului este îndelunga răbdare.

Unde sunt oameni, sunt şi probleme.

Ce-i de făcut într-o relaţie dificilă? Cum pot ieşi victorioasă şi cum poate fi Dumnezeu glorificat?

Felul cum tratăm oamenii este un test real al lucrării Duhului Sfânt în noi.

Primele trei: dragostea, bucuria, pacea, ne ajută să mergem mai departe chiar şi în relaţii dificile cu oamenii şi să experimentăm îndelunga răbdare, bunătatea şi facerea de bine.

,,Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de indurare!” Coloseni 3:12 Aceasta este o poruncă.

Cum te îmbraci tu în fiecare dimineaţă? Cu îndurare?

Cum îţi pregăteşti tu inima ta în fiecare dimineaţă ca să poţi înfrunta o zi necunoscută?

Răbdarea înseamnă să nu sari în sus la greşelile altora, să nu comentezi vorbele altora, să nu critici pe alţii. Răbdarea nu se răzbună. Dumnezeu a zis: ,,Răzbunarea este a Mea.” Romani 12:19 şi Deuteronom 32:35

Răbdarea nu face nimic, ea aşteaptă să vină bunătatea în ajutor.

Nu uita, tu trebuie să ai relaţii bune cu toată lumea. Răbdarea este cheia armoniei în relaţii.

Du-te la Domnul în gândul tău în rugăciuni scurte şi cere ajutor, oriunde te-ai afla. Cere ajutor să taci. Practică răbdarea, renunţă la mânie, închide gura la vorbe rele.

Fie ruga ta: Doamne, mulţumesc că astăzi mă vei ajuta să tac

şi să nu spun nimic rău despre alţii,

aşteptând bunătatea să glorifice Numele Tău.

 

Care este roada Duhului Sfânt?

Duhul Sfânt rodeşte

Ioan 14:26  

,,Dar Mângâietorul,

adică Duhul Sfânt,

pe care-L va trimite Tatăl

în Numele Meu,

vă va învăţa toate lucrurile

şi

vă va aduce aminte de tot ce

v-am spus Eu.”

*

,,Duhul Sfânt vă va învăţa.” Duhul Sfânt rodeşte.

Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea.

Roada Duhului este îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine.

Roada Duhului este credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.

Care este lucrarea cea mai importantă pe care o face Duhul Sfânt în noi? Roada Lui. Dacă roada Duhului Sfânt este înlăuntrul nostru se va vedea în relaţiile noastre.

Domnul Isus a făcut binele, numai lucruri bune, tot ce i-a cerut Tatăl, voia Tatălui.

A învăţat pe alţii adevărul, a vindecat creaţia lui Dumnezeu, a hrănit poporul lui Dumnezeu, a adus lumina în întuneric, a predicat Evanghelia celor săraci, a vindecat pe cei cu inima zdrobită, a eliberat pe cei legaţi, a dat vedere orbilor, etc.

Domnul Isus nu a greşit niciodată în vorbire. Când a fost acuzat, nu a ameninţat.

Domnul Isus a fost fără păcat şi totuşi a suferit. A suferit pentru noi pentru că ne-a iubit cu o dragoste perfectă.

Domnul Isus este modelul nostru de viaţă.

Noi trebuie să fugim de păcat dar nu de suferinţă. Niciodată să nu-ţi fie frică de suferinţă dar întotdeauna să-ţi fie frică de păcat.

Duhul Sfânt, cu roada Lui, ne ajută să rămânem în adevărul lui Cristos şi să semănăm cu El. Eu nu am nici o şansă să trăiesc după voia lui Dumnezeu fără prezenţa Duhului Sfânt în inima mea. Mă rog ca trupul meu să fie Templul Duhului Sfânt care să rodească în mine spre Gloria Tatălui.

 

Fie ruga ta:

Doamne, ajută-mă să-mi amintesc ce mi-ai spus Tu

şi  dă-mi har ca să-mi aduc trupul meu ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută

înaintea Ta.