Bunătatea Domnului

13Isaia 29

Isaia 29:19

„Cei nenorociţi

se vor bucura

tot mai mult în Domnul

şi

săracii se vor veseli

de Sfântul lui Israel.”

 

Dumnezeu este aşa de bun! Cei ce se smeresc se vor bucura, vor căpăta pricepere şi învăţătură.

Cum te mângâie bunătatea lui Dumnezeu?

Recunoşti binecuvântările smereniei în viaţa ta?

Cum a folosit Dumnezeu suferinţa în viaţa ta ca să te atragă la El?

Dacă te-a schimbat fără durere şi fără suferinţă, cum Îl lauzi?

Cunoaşterea adevărului din Scripturi ne ajută să cunoaştem voia lui Dumnezeu în toate lucrurile, deciziile şi planurile noastre. Ochii noştri sunt deschişi, urechile noastre aud şi suntem izbăviţi de negură şi întuneric (29:18). Ne vom bucura şi ne vom veseli de Sfântul lui Israel (29:19) căci El va nimici pe duşmani.

Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti Olarul iar eu sunt lutul. Tu m-ai creat şi Îţi mulţumesc.  Mulţumesc că m-ai păzit de cutremur, de vijelie, de furtună, de foc, de foame, de sete, de neputinţă, de neştiinţă, de necredinţă. Recunosc că este bunătatea Ta, nu meritul meu. Eu nu am nici un merit. De aceea vreau să trăiesc în umilinţă ca să Te văd cu ochii mei, să Te aud cu urechile mele şi să fiu izbăvită în ceasul încercării. Mulţumesc pentru bucuria mântuirii pe care Tu mi-ai dat-o şi pentru pacea Ta care întrece orice putere omenească de pricepere. Te laud pentru promisiunea că mă vei apăra de vrăjmaşi. Mă încred în Tine şi trăiesc în linişte. Recunosc lucrarea mâinilor Tale, sfinţesc Numele Tău, doresc să trăiesc o viaţă în teamă sfântă faţă de Tine, caut să capăt pricepere şi învăţătură de la Tine. Mulţumesc pentru Cuvântul Tău care îmi deschide ochii mei spirituali ca să văd adevărul.

 

Doamne, inima mea este recunoscătoare pentru bunătatea Ta!

 

Învăţătură peste învăţătură

a invataturaIsaia 28

Isaia 28:10

„Căci dă

învăţătură peste învăţătură,

învăţătură peste învăţătură,

poruncă peste poruncă,

poruncă peste poruncă,

puţin aici, puţin acolo.”

 

O simplă atenţionare „Stop” şi schimbarea direcţiei este iritantă, dacă trebuie să schimb direcţia maşinii sau direcţia vieţii mele. O asemenea schimbare poate salva vieţi. Isaia atenţionează mereu poporul pentru că Dumnezeu vrea să-l salveze şi să-l transforme. Isaia le atrage atenţia asupra vieţii lor trăite în falsitate, trăirea în nerecunoştinţă, necredinţă, rebeliune şi nesupunere faţă de Dumnezeu, în loc de a trăi în adevărul lui Dumnezeu,

Vai de cei ce-şi clădesc viaţa pe o altă fundaţie (temelie) decât Cristos. Vai de cei ce se bazează pe o învăţătură falsă, şi nu se bazează pe învăţătura Adevărului din Scripturi. „Vai” este un suspin adânc, o emoţie care exprimă regret, un strigăt de alarmă. Împărăţia de Nord n-a mai fost loială Domnului, ci a ales închinarea la idoli. Corupţia morală, judecătorească şi politică a mâncat rădăcinile civilizaţiei. Toată cultura şi oraşele, trecutul şi viitorul au ajuns călcate în picioare ca o smochină timpurie care se vede înainte de culesul roadelor şi pe care abia o iei în mână şi îndată o şi înghiţi (28:4). Furtuna vine şi va călca la pământ cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim. Mândria este beţie spirituală. Conducătorii Israelului în loc să fie plini de Duhul lui Dumnezeu au fost plini de alcool (28:7). Scena este dezgustătoare în versetul 8 (vărsături murdare, nici un loc curat). În aroganţa lor au refuzat să audă Cuvântul Domnului (28:9-10). Şi-au bătut joc de mesajul lui Dumnezeu transmis prin Isaia. Şi-au bătut joc de Isaia astupându-şi urechile, ca nişte copii, ca să nu audă mesajul. Pedeapsa lor va fi robia. Ironia este că ei, conducătorii spirituali, puteau să înţeleagă Cuvântul Domnului, dar nu au vrut şi acum urmează judecata asupra lor. S-au lăudat cu puterea şi cu alianţele lor omeneşti (Egiptul) făcând legământ cu moartea, învoială cu locuinţa morţilor, având ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost minciuna.

Care este temelia vieţii tale? Pe ce clădeşti? Pe ce te bazezi? Cum crezi că va judeca Dumnezeu corupţia morală, politică, judecătorească? Este corupţie în viaţa ta?

Cum vezi viitorul civilizaţiei noastre? Cum te rogi pentru conducătorii noştri spirituali?

Cu cine faci tu alianţe? Pe cine te bazezi când ajungi în necaz? La cine alergi prima dată?

Pe puterea cui te bazezi la nevoie? Cauţi adevărul sau trăieşti în miniciună?

Doamne, inima mea caută

adevărul Tău,

învăţătura Ta,

porunca Ta!

Fiecare clipă

aaaIsaia 27:3

„Eu, Domnul,

sunt Păzitorul ei,

Eu o ud în fiecare clipă;

Eu o păzesc

zi şi noapte

ca să n-o vatăme

nimeni.”

 

Doamne, mulţumesc că Tu eşti Păzitorul meu! Tu ai grijă de mine. Tu mă păzeşti zi şi noapte ca nimic şi nimeni să nu mă vatăme.

Tu eşti adăpostul şi sprijinul meu, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu mă tem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor, chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.

Cred că este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, Sfîntul Locaş al locuinţelor Celui Preaînalt.  Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor. Neamurile se frământă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună şi pământul se topeşte de groază.

Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.

Doamne, privesc lucrările Tale, pustiirile pe care le-ai făcut pe pământ. Tu pui capăt războaielor până la marginile pământului.

Mă opresc să proclam stăpânirea Ta peste neamuri, peste tot pământul.

Tu eşti Domnul oştirilor! Tu eşti Dumnezeul lui Iacov!

Tu eşti turnul meu de scăpare! (Psalmul 46:1-11)

Mă bucur de ocrotirea puternică pe care mi-o dai Tu, Doamne! Tu m-ai binecuvântat! Mă încred în Tine şi bunătatea Ta mă ajută să nu mă clatin.

Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu (Psalm 19:14).

Ce a făcut Domnul ca să ne înveţe să alergăm la El după protecţie şi creştere spirituală?

Ce poţi să mărturiseşti despre protecţia şi paza Domnului în viaţa ta? Dar în familia ta?

 

Doamne, mulţumesc că îmi păzeşti inima mea!

 

Pace şi încredere

peaceIsaia 26:3-4

„Celui cu inima tare

Tu-i chezăşuieşti pacea;

da, pacea, căci se încrede în Tine.

Încredeţi-vă în Domnul pe vecie,

căci Domnul Dumnezeu este

Stânca veacurilor.”

*

Cum ai descrie tu cetatea lui Dumnezeu? Cum ai descrie tu o minte sănătoasă?

Ce înseamnă să ai o minte sănătoasă şi care sunt beneficiile ei?

O minte sănătoasă este o minte ancorată în Dumnezeu, o minte structurată prin cunoştinţa atributelor lui Dumnezeu, o minte care nu se mută dintr-un loc în altul, o minte fixată pe ţintă. Este o nouă reorientare de percepţie a lumii. Cheia este încrederea în Dumnezeu, trăirea într-o permanentă conştienţă a puterii Prinţului Păcii.

Beneficiile unei minţi sănătoase sunt pace şi încredere.

În Filipeni 4:6-8 vedem o minte sănătoasă: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus. Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.”

De ce crezi că formarea şi dezvoltarea unei minţi sănătoase care se încrede în Domnul este necesară şi de ajutor? Ce vei face tu ca să dezvolţi o minte sănătoasă? Te vei ruga? Va fi atenţia ta la Dumnezeu? Vei căuta să păstrezi în minte adevărul? Vei citi Biblia cu voce tare, proclamând puterea Cuvântului peste tine? Te vei înconjura cu oameni credincioşi care te ajută să rămâi pe cale? Vei cânta laudă şi mulţumire?

Ai tu această pace descrisă mai sus? Este multă agitaţie în viaţa ta? L-ai marginalizat pe Prinţul Păcii în viaţa ta? Unde ai nevoie de pace în viaţa ta? În toate domeniile vieţii? În toate relaţiile? În toate locurile?

Pacea vine de la Dumnezeu. Nu este lipsa conflictelor sau a problemelor.  Nu are nimic de a face cu circumstanţele vieţii, ci numai cu relaţia cu Dumnezeu. El este sursa stabilităţii şi securităţii pentru cei credincioşi care aleg să se împace cu El.

Cum primim pace? Când atenţia noastră e la El? Când inima noastră bate pentru El? Când El este în centrul atenţiei noastre? Astăzi?

Dumnezeu ne dă putere ca să avem o viziune corectă despre lume şi circumstanţele vieţii.

Să ne încredem în El, Stânca veacurilor. El netezeşte calea Lui sub paşii noştri.

Doamne, inima mea este plină de pace şi încredere în Tine!

Toiagul şi nuiaua

5aIsaia 14: 1-23

Isaia 14:5

„Domnul

a frânt

toiagul

celor răi,

nuiaua stăpânitorilor.”

*

 

Dumnezeu va aduce umilire în viaţa celor mândri.

Babilonul va cădea, va fi umilit pentru că Domnul va elibera poporul Său din robie şi îl va face stăpân, nu rob.

Dumnezeu are un plan pentru mine. Are un plan pentru poporul Lui. Poporul Lui se va bucura. Asuprirea va înceta. Dumnezeu ne va izbăvi de sub asuprire şi vom fi stăpâni, nu robi. Va fi odihnă şi pace cu adevărat. Va fi cântare de veselie şi de izbăvire.

Dar pentru împăratul Babilonului, se vesteşte moartea şi cea mai tristă predică de înmormântare. Destinaţia lui finală este locuinţa morţilor. Isaia 14:9-15

Viaţa după moarte este o realitate clară. Există o locuinţă a morţilor.

Moartea nu este ultimul capitol pentru nimeni.

Unde voi petrece veşnicia? Aceasta este marea întrebare!

Care este destinaţia eternităţii tale? Depinde de relaţia ta cu Dumnezeu. Cerul sau iadul? Astăzi mai poţi alege. Astăzi mai este har.

Cei ce se cred mai presus de Dumnezeu, cei ce fură gloria lui Dumnezeu, conducătorii mândri şi aroganţi, vor fi umiliţi de Dumnezeu şi pedepsiţi în locuinţa morţilor.

Dumnezeu smereşte pe cei mândri, dar dă har celor smeriţi.

În care domeniu din viaţa ta este mândrie? De câte ori trebuie să auzi chemarea Domnului la pocăinţă? Mândria şi aroganţa sunt păcate grave. Dumnezeu nu tolerează mândria individului sau a unei naţiuni.

Ce ai putea face tu pentru ca în familia ta să fie înălţat Domnul, nu omul?

Ce ai putea face tu pentru ca în biserica ta să fie înălţat Domnul, nu omul?

Ce ai putea face tu pentru ca în societate să fie înălţat Domnul, nu omul?

Trebuie să schimbi ceva în atitudinea sau vorbirea ta?

Ce crezi că ar trebui făcut ca umilinţa să se vadă în viaţa ta?

 

Doamne, păzeşte inima mea de mândrie!

 

Bucurie în închinare

8 floriIsaia 12

*

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

Oamenii îşi exprimă bucuria în cântare. Cântarea noastră trebuie să-L laude pe Dumnezeu!

Îl laud pentru că El este Salvatorul meu!

Îl laud pentru că El este Izbăvitorul meu!

Îl laud pe Domnul pentru lucrările Lui minunate!

Cântarea şi închinarea sunt realităţi de fiecare zi nu numai de duminica.

Curge bucurie din tine spre alţii? Este închinarea ta cu bucurie? Ştii cum să-L lauzi pe Domnul? Ştii cum să-L prezinţi pe Domnul?

Cum îţi propui să proclami Numele Domnului?

Vrei să compui o cântare izvorâtă din relaţia ta cu El?

Se vede bucuria Domnului în viaţa ta? Pe faţa ta? Cum te bucuri tu? Zic alţii despre tine că eşti o persoană plină de bucurie sau zic că ai o mutră acră?

Isus va reveni. Lumea noastră va fi transformată. Dar eu mă voi bucura încă de acum. Nu voi aştepta acea zi ca să mă bucur. Astăzi este ziua bucuriei!

În ziua aceea va fi o închinare cum nu s-a mai văzut şi nu s-a mai auzit. Eşti tu bucuroasă să auzi acest lucru? Începe bucuria de astăzi! Nu aştepta până mâine.

Poporul Domnului Îl laudă pe El şi-L face cunoscut lumii.

Cu cine vei împărtăşi aceste adevăruri?

Doamne, bucuria cea mai mare pentru mine este că Domnul Isus va reveni şi vreau ca atenţia mea să fie la revenirea Lui, să aştept şi să grăbesc venirea Lui printr-o purtare sfântă şi evlavioasă.

 

Inima mea se închină cu bucurie şi

aşteaptă pe Domnul!

Dumnezeu este cu noi!

28 fIsaia 8:10b

*

„Căci

Dumnezeu

este

cu

noi

(Emanuel).”

*

Vei alege tu să crezi Cuvântul? Sau te vei împiedeca în necredinţă?

Pentru cine este Domnul Isus o piatră de poticnire? Pentru cei necredincioşi? Când te poticneşti? Vrei tu să faci ce spune Domnul?

Pentru cine este Domnul un locaş sfânt? Este Domnul un locaş sfânt pentru tine? Eşti tu pusă de o parte pentru Domnul? Trăieşti tu înţelept? Cum este închinarea ta? Este El refugiul şi scăparea ta?

Pentru cine este Domnul o stâncă de păcătuire? Este Domnul o stâncă de păcătuire pentru tine? Stânca, care ar trebui să fie protecţie şi ajutor poate să devină o cursă, sau un laţ, sau un prilej de cădere?

Cine este Domnul pentru tine? Toate cele de mai sus? Care imagine reprezintă viaţa ta?

Cum ai putea ajuta pe alţii să-L vadă pe Cristos?

Ai un exemplu prin care poţi arăta cum oamenii se îndepărtează de Cristos? Ce-i de făcut? Cum renunţăm la exemplul rău? Unele circumstanţe sunt grele şi nu putem să arătăm spre Cristos pentru că suntem fireşti. Alteori cunoştinţa multă ne întunecă mintea şi nu mai suntem în stare să arătăm spre Domnul. De multe ori suntem mai spirituali în biserică decât acasă sau în viaţă.

Ce ţi-a spus Domnul despre viaţa ta?

În care domeniu al vieţii tale nu-L crezi pe Dumnezeu?

Ce schimbare îţi spune Domnul să faci în gândirea sau viaţa ta?

Cum te rogi ca să aplici aceste adevăruri la viaţa ta?

Eşti deschisă pentru lucrarea Duhului Sfânt în inima ta?

Umbli tu cu Domnul sau o iei înaintea Lui?

Te temi de Domnul sau de problemele vieţii?

Ce influienţă poţi avea tu în societate? Dacă vrei să fii crezută trebuie să crezi cuvintele Domnului, să fii atentă, să stai liniştită, să nu te temi, să nu-ţi pierzi inima şi să te încrezi în puterea şi planurile lui Dumnezeu care conduce istoria.

Stai drept în toate timpurile (criză sau linişte).

Toată puterea şi înţelepciunea oamnenilor se va pleca înaintea puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu. Ce mare bucurie să ştim că Dumnezeu este cu noi.

Doamne, linişteşte-mi inima în prezenţa Ta!