Părtăşia sfinţilor

Ioan 2:17b

*

„Râvna pentru

Casa Ta

mănâncă.“

Care este atitudinea ta în Casa Domnului?

Iată ce spune psalmistul despre închinarea lui în casa Domnului:

„Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea în tovărăşia oamenilor fără prihană şi în adunare. Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc.

Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui şi dreptatea Lui ţine în veci.

El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui. Domnul este îndurător şi milostiv.

El a dat hrană celor ce se tem de El. El îşi aduce pururea aminte de Legământul Lui. El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui căci le-a dat moştenirea neamurilor.

Lucrările mâinilor Lui sunt credincioşie şi dreptate, toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veşnicie, făcute cu credincioşie şi neprihănire. A trimis poporului Său izbăvirea, a aşezat Legământul Său în veci.

Numele Lui este sfânt şi înfricoşat. Frica Domnului este începutul înţelepciunii. Toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă şi slava Lui ţine în veci.“ Psalmul 111

Cum este lauda ta în Casa Domnului?

Cum Îl laudă pe Domnul credincioşii din biserica ta?

Iubeşte părtăşia cu sfinţii!

Pe cine sfătuieşti?

Ioan 21:15-17

 *

Ioan 21:16b 

*

,,Paşte

oiţele

Mele.“

*

Cum îi hrăneşti tu pe alţii?

Iată cum îl sfătuieşte Pavel pe Tit să-i hrănească pe alţii (Tit 2:1-10):

,,Vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.

Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare.

Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin, să înveţe pe alţii ce este bine, să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii, să fie cumpătate, cu viaţă curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.

Sfătuieşte-i de asemenea pe tineri să fie cumpătaţi şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune în toate privinţele. Iar în învăţătură dă dovadă de curăţie, de vrednicie, de vorbire sănătoasă şi fără cusur ca potrivnicul să rămână de ruşine şi să nu poată spune nimic rău de noi.

Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor; să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba, să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.“

Domnul să te ajute să fii cumpătată în toate lucrurile!

Ai o influenţă pozitivă în viaţa altora?

Ioan 18

Ioan 18:1b 

,,Era

o grădină

în care a intrat

El şi ucenicii Lui.“

Învaţă pe copilul tău sau al altora despre prietenie.

Domnul Isus a avut o influenţă pozitivă asupra prietenilor Lui (ucenicii).

Când un prieten are o influenţă pozitivă asupra copilului tău trebuie să vorbeşti despre acea calitate. Când copiii se joacă frumos, fără ceartă, când vorbesc frumos, când este bucurie, trebuie încurajare în dezvoltarea acestor relaţii. Poţi chiar planifica întâlniri mai dese. Nu uita să-i lauzi şi să le mulţumeşti că se joacă frumos.

Când copiii nu se joacă frumos este nevoie de mai multă supraveghere şi atenţie. Roagă-te cu copilul şi vorbeşte cu el. Întreabă-l de ce nu se joacă frumos cu copiii. Redu timpul de joacă, şi dacă vezi îmbunătăţiri, promite-i mai mult timp de joacă.

Învaţă-l pe copilul tău să fie bun prieten.

Pregăteşte un loc de joacă unde copilul să nu fie stresat că face mizerie sau deranj. Nu fi prea rigidă. Accidente se întâmplă. Copiii se bucură într-o casă unde este loc pentru creativitate, jucării, jocuri, voie bună, zgomot, fără ca cineva să-i atenţioneze tot timpul. Când crezi că s-au jucat de ajuns, spune-le frumos să mai vină şi altădată să continue jocul şi condu-i la uşă cu zâmbetul pe buze.

Domnul să te ajute să fii o prietenă bună, credincioasă şi evlavioasă!

Ce este prietenia?

Ioan 18

Ioan 18:1b 

,,Era

o grădină

în care a intrat

El

şi

ucenicii Lui.“

Domnul Isus a petrecut timp cu ucenicii şi deseori se întâlneau în grădină unde aveau un loc special pentru grupul lor. Domnul Isus i-a numit pe ucenici „prieteni“ (Ioan 15:14-15). Învaţă pe copilul tău sau al altora ce este prietenia şi loialitatea.
Petru a fost loial Domnului, chiar dacă a greşit.

Prietenia este un lucru foarte valoros în viaţă.

În relaţii învăţăm despre noi, despre alţii şi despre viaţă.
Să ai un prieten bun este o comoară, şi vei vrea pentru copilul tău prieteni buni.
Unii copii se împrietenesc uşor, alţii nu. Sunt copii care vor mulţi prieteni, sunt copii care se mulţumesc cu unul singur. Fiecare copil este diferit.
Numărul prietenilor nu este semnificativ ci calitatea relaţiilor contează. Prietenia constructivă este importantă. Tu vrei ca şi copilul tău să ştie să aleagă prietenii care au o influenţă bună asupra lui.
Ajută-l pe copil, şi chiar creează oportunităţi în care copilul să întâlnească şi să dezvolte prietenii sănătoase. În prietenie se vede personalitatea mai bine (punctele tari şi cele slabe). Vei vedea că unii îl ajută să-şi dezvolte defectele (răutatea), iar alţii îl ajută să-şi dezvolte calităţile (bunătatea).

Primii prieteni îţi vor da posibilitatea să-l înveţi pe copil despre caracter, valori şi relaţii în general.

Domnul să pună în viaţa ta prietene bune, credincioase şi evlavioase!

Psalmul 91

Ioan 17

Ioan 17:20a   

,,Şi mă rog…“

Doamne,
mă bucur să stau sub ocrotirea Celui Prea Înalt şi să mă odihnesc la umbra Celui Atotputernic. Zic despre Domnul: ,,El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!“

Da, El mă scapă de laţul vânătorului, de ciumă şi de pustiirile ei. El mă va acoperi cu penele Lui şi mă va ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui.

Nu trebuie să mă tem nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare, pentru că mă tem de Tine, Apărătorul meu. O mie să cadă alături de mine, şi zece mii la dreapta mea, eu sunt în grija Ta. Voi privi cu ochii şi voi vedea răsplătirea celor răi.

Vreau să zic: ,,Domnul este locul meu de adăpost!“ şi fac din Cel Prea Înalt turnul meu de scăpare. De aceea, nu vreau să mă tem că o nenorocire mă va ajunge, că o urgie se va apropia de cortul meu.

Doamne, Te iubesc şi-Ţi mulţumesc că mă vei izbăvi, mă vei ocroti, mă vei ajuta să cunosc Numele Tău. Când Te voi chema, îmi vei răspunde. Vei fi cu mine în strâmtorare. Mă vei izbăvi şi eu Te voi proslăvi. Mă vei sătura cu viaţă lungă şi-mi vei arăta mântuirea Ta (Psalmul 91).

Domnul este Izbăvitorul tău!

Obicei

Ai obiceiul să citeşti cu voce tare din cartea Psalmilor?

Ioan 17:21a   

,,Mă rog…“

Doamne,
Voi cânta totdeauna îndurările Tale. Voi spune cu gura mea despre credincioşia Ta.
Voi spune că îndurarea are temelii veşnice. Tare ca cerurile este credincioşia Ta.

Doamne, Tu eşti un Dumnezeu înfricoşat în adunarea cea mare a sfinţilor şi de temut pentru toţi cei ce stau în jurul Tău, căci cine se poate asemăna cu Tine? Cine este puternic ca Tine?

Tu, Doamne, îmblânzeşti mândria mării. Când se ridică valurile ei, Tu le potoleşti. Ale Tale sunt cerurile şi pământul. Tu ai întemeiat lumea şi tot ce cuprinde ea.
Tu ai făcut miazănoaptea şi miazăziua.

Braţul Tău este puternic, dreapta Ta este înălţată.

Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie.

Bunătatea şi credincioşia sunt înaintea feţei Tale.

Doamne vreau să Te cunosc! Vreau să fiu fericită că pot umbla în lumina feţei Tale!
Mă plec în faţa Ta, Doamne şi Te laud din toată inima. (Psalmul 89)

Domnul să te păzească cu braţul Lui atotputernic!

Cum te mângâie Psalmii când îi citeşti?

Ioan 17


Ioan 17: 21 ,,Mă rog…“

 

Roagă-te prin psalmi.

 

În Tine, Doamne, îmi caut scăparea ca să nu rămân de ruşine niciodată. Scapă-mă în dreptatea Ta, şi izbăveşte-mă. Pleacă-ţi urechea spre mine şi ajută-mi. Fii o stâncă de adăpost pentru mine unde să pot fugi totdeauna.

Mulţumesc că Tu ai hotărât să mă scapi, căci Tu eşti stânca şi cetăţuia mea.

Izbăveşte-mă din mâna celui rău, din mâna omului nelegiuit şi asupritor. Căci Tu eşti nădejdea mea, în Tine mă încred din tinereţea mea.

Tu eşti binefăcătorul meu.

Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii. Când mi se duc puterile nu mă părăsi.

Ajută-mă să vestesc cu gura mea, zi de zi, dreptatea şi mântuirea Ta, şi să spun despre  lucrările Tale cele puternice, căci Tu m-ai învăţat să vestesc minunile Tale.

Te voi lăuda şi voi cânta credincioşia Ta cu bucurie pe buze, cu bucurie în sufletul pe care Tu l-ai izbăvit. (Psalmul 71)

 

Domnul să fie o stâncă de scăpare pentru tine!

 

Pustia sau victoria?

Iosua 3: 14

,,Poporul a ieşit din corturi,

ca să treacă Iordanul

şi preoţii care duceau

chivotul legământului

au pornit

înaintea poporului.”

 

Este timpul să mergem mai departe.

Unii dintre noi au stat prea mult în pustie.

Trebuie să trecem Iordanul.

Ca să trecem Iordanul trebuie să căutam sfnţirea.

Să nu fugim de probleme. Noi suntem copiii lui Dumnezeu. Cu credinţă şi încredere să înfruntăm tot ce vine în viaţa noastră.

Vino cu îndrazneală la tronul harului.

Vrăjmaşul pândeşte. El ştie ce poate să facă Dumnezeu.

Ştii tu ce poate să facă Dumnezeu în viaţa ta?

Tu du-te pe cealaltă parte a Iordanului căci acolo este victoria. Nu sta în pustie în faţa Iordanului. Construieşte un monument pentru cei ce vor veni după tine ca să vadă minunile Domnului.

Ce-i înveţi pe copiii tăi? Ce spui altora? Minunile Domnului?

Vorbeşti despre Domnul sau despre politică, mâncare, modă, economie, etc.?

Să ne oprim să hrănim plăcerile trupeşti căci carnea (plăcerile ei) ucide spiritul (Luca 8:23).

Domnul ne cheamă să fim credincioşi nu plini de succese. Cauţi îmbunătăţirea naturii omeneşti? Ce citeşti? Ce cauţi? Cauţi sfinţirea?

Tu du-te mai departe ca să ajungi la victorie!

Cum te rogi pentru căsătoria ta?

„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

 

Sfinte Tată care eşti în ceruri,

mulţumesc pentru căsătoria noastră. Ajută-mă să fiu o soţie bună. Lucrează în inima mea dragostea, bucuria şi pacea. Ajută-mă să pun aşteptările mele la crucea Ta şi să-i dau libertate soţului meu, acceptându-l aşa cum este, fără a avea tendinţa să-l schimb. Arată-mi cum să-l iubesc necondiţionat şi cum să comunic ca să fiu înţeleasă. Ajută-ne să fim ca o echipă care trage în aceeaşi direcţie căutând pacea şi edificarea noastră.

Doamne, pune în noi dragostea Ta, dragostea care este îndelung răbdătoare, plină de bunătate, care nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire ci se bucură de adevăr, care acopere, iartă, crede, nădăjduieşte, suferă (1 Corinteni 13:4-7). Uneşte-ne într-un gând şi o simţire (1 Corinteni 1:10) având acelaşi fel de vorbire, fără dezbinări pentru că o casă dezbinată nu poate dăinui (Matei 12:25). Pune Duhul Sfânt stăpân peste noi nu un duh de divorţ. Ajută-ne să rămânem credincioşi unul altuia, să fim plini de compasiune, sensibili faţă de nevoile celuilalt, plini de respect, de consideraţie, grijă şi dragoste în toate zilele vieţii noastre.

Doamne, binecuvântează căsătoria noastră cu protecţia şi prezenţa Ta! Fă-ne una! Aşa cum ai adunat sute de culori într-un apus de soare, mii de copaci într-o  pădure şi nenumărate stele într-o galaxie, fă din inimile noastre una (Ioan 17:21-23), ca Tu să fii onorat, Tată, pentru totdeauna.

 

Domnul să binecuvânteze familia ta!

Aduci multă roadă?

Orice mlădiţă aduce roadă?

Ioan 15:1-11

 Ioan 15:2b 

,,Pe orice mlădiţă

care aduce roadă,

o curăţă

ca să aducă şi mai multă roadă.”

 

Care este atitudinea ta când te curăţă Domnul?

Roada acceptată de Domnul este cea care vine din viţă, din Domnul Isus.

Domnul taie mlădiţele neroditoare, adică pe cei ce pretind că sunt ai Lui. Domnul îi cunoaşte, chiar dacă noi nu îi cunoaştem.

Domnul ne curăţă de natura veche (gândirea, vorbirea, simţămintele etc.) dându-ne o natură nouă lucrată de prezenţa Duhului Sfânt în noi.

Credinţa în Cuvântul Domnului aduce atât curăţirea cât şi viaţa veşnică. Prin Cuvântul Domnului ne recunoaştem păcatul.

Lipsa roadei dovedeşte că nu am rămas în Cristos.

Domnul vrea să ne elibereze de strădaniile noastre în natura veche pentru că ele nu produc viaţă sau roadă.

Cu cât mai mult creşte dependenţa noastră de Domnul, cu atât El produce mai multă roadă.

Unirea intimă cu Cristos garantează rodirea.

Care roadă este acceptată de Domnul?

Cum ştim că rămânem în El?

Eşti tu credincioasă în ce priveşte rămânerea în Cristos?

,,Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele,

cereţi orice veţi vrea şi vi se va da”.

 

Fie ca unirea ta cu Cristos să aducă o roadă bogată!