O noapte furtunoasă

Ioan 6:16-21

„Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării. S-au suit într-o corabie şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase şi Isus tot nu venise la ei. Sufla un vânt puternic şi marea era întărâtată.

După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-se de corabie. Şi s-au înfricoşat. Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!“ Voiau, deci, să Îl ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.“

 

Orice furtună aduce noaptea în viaţa noastră. Noaptea este mai greu să faci orice lucru. Bătăliile cele mai grele se dau noaptea. Puterea celui rău se desfăşoară şi se dezlănţuie mai bine în întuneric.

Cred ca ai fost şi tu la mare şi ai văzut o furtună. Sau, cel puţin, ai văzut o furtună la televizor!? Sau poate că ai văzut o furtună în viaţa ta. Când vine furtuna, cerul se întunecă, vântul suflă cu putere şi ai nevoie de un adăpost sigur. Nu te poţi lupta cu furtuna! Poţi să vâsleşti bine, dar frica poate să te încurce. Ai nevoie de ajutor.

Când suflă un vânt puternic şi marea vieţii tale este întărâtată, cheamă-L pe Isus în barca vieţii tale. El vine şi potoleşte furtuna. Numai El poate porunci unei furtuni! Cu El ajungi la mal cu bine.

 

Domnul să conducă corabia ta ca să ajungă cu bine la liman!

 

A mulţumit lui Dumnezeu

Ioan 6:1-15

*

Ioan 6:11a

„Isus a luat

pâinile,

a mulţumit

lui Dumnezeu…“

 *

Domnul Isus a mulţumit pentru mâncare.

Învaţă să mulţumeşti pentru mâncare. În povestirea noastră, masa nu a fost întinsă şi nimeni nu s-a plâns de meniu sau de felul în care au fost serviţi. Nimeni n-a vorbit de rău pe cei ce au slujit ci doar atât: „au mâncat şi s-au săturat.“ Au fost la mâncare în jur de cinci mii de bărbaţi, adară de femei şi copii, şi au fost ordonaţi, aşezaţi şi disciplinaţi.

În unele case timpul la masă nu este un timp plăcut. Unul sare să ia primul, altul face figuri că nu-i place mâncarea, altul se ridică de la masă sau face alte lucruri.

Povestea noastră ne ajută să facem câţiva paşi.

Trebuie să plănuim. Băieţelul din povestire a venit pregătit, a adus mâncarea.

Trebuie să avem un loc (la masă, nu în pat, nu la televizor) pregătit (farfurii, şerveţele, tacâmuri, pahare).

Trebuie să stăm pe scaun (nu în picioare, într-un picior, nu culcat), fiecare la locul lui.

Trebuie să mulţumim Domnului pentru mâncare. Prin aceasta recunoaştem că toate lucrurile vin de la Dumnezeu şi El este Musafirul nostru nevăzut la masă.

Împărţirea mâncării se face în mod ordonat. Este bine să ne respectăm la masă. Dacă nu suntem serviţi şi avem ocazia ca noi să ne punem în farfurie, trebuie să avem grijă să nu umplem farfuriile cu mâncare pe care n-o putem consuma.

După mâncare trebuie strânsă masa şi făcut curăţenie. Dacă se poate, să ajute toată lumea sau pe rând.

Nimeni nu se ridică de la masă să facă altceva decât după terminarea mesei.

Timpul la masă trebuie să fie plăcut. Copiii trebuie să înveţe, ei nu ştiu cum să se poarte. Bunele maniere spun ceva despre Dumnezeul nostru.

Cum mulţumeşti tu pentru mâncare?

 

Domnul să fie la masa ta şi să binecuvânteze darurile de mâncare!

 

Aşteptări

Ioan 6:1-15

 „După aceea, Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei. O mare gloată mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. Isus S-a suit pe munte şi şedea acolo cu ucenicii Săi. Paştele, praznicul iudeilor, erau aproape. Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi i-a zis lui Filip: „De unde vom cumpăra pâini ca să mănânce oamenii aceştia?“ Spunea lucrul acesta ca să-i încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă. Filip I-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei nu ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele“. Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon  Petru, I-a zis: „Este aici un băieţel, care are cinci pâini de orz şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?“ Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos.“ În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii. Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos. De asemenea, le-a dat şi din peşte cât au voit. După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeţi fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.“ Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărâmiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi. Oamenii aceia când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este proorocul cel aşteptat în lume.“ Isus fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur.“

Dacă te duci după Isus, de ce te duci? Ce aşteptări ai de la Domnul? Aştepţi de la El să-ţi resolve toate lucrurile sau aştepţi de la El să te schimbe după inima Lui?

Domnul ne încearcă uneori ca să ne înveţe să gândim bine şi să acţionăm corect. El ştie că suntem fireşti dar suntem în şcoala Lui şi creştem în cunoştinţă şi înţelepciune.

Fillip s-a dovedit foarte firesc. „Noi nu avem!“ este lozinca multora.

Andrei vine cu o soluţie. „Avem“ spune el.

Cauţi tu soluţii spre rezolvarea cazului sau te plângi „că nu se poate“ sau „nu avem“?

Domnul să te facă o bună observatoare şi împlinitoare a nevoilor celor din jurul tău!

Domnul să-ţi dea cunoştinţa şi înţelepciunea Lui!

Slava este a lui Dumnezeu

Ioan 5

Ioan 5:41

„Eu nu umblu după

slava

care vine de la oameni.“

*

Doamne Isuse,

Tu eşti Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Deşi eşti Dumnezeu, ai arătat spre Tatăl nu spre Tine. Nu ai mărturisit despre Tine Însuţi, ci a mărturisit Tatăl şi Scripturile, şi au mărturisit faptele Tale şi alţi oameni. Tu nu ai căutat slava Ta, ci slava Tatălui care Te-a trimis. Ai lucrat în dependenţă totală de Tatăl.

Fă-mă ca Tine. Ajută-mă să Te pun pe Tine pe primul loc în viaţa mea, Cuvântul Tău, lucrarea Ta. Vreau să Te onorez cu credinţa mea şi să mă străduiesc, cu tot ce pot, să fii slăvit Tu prin viaţa mea.

Vin la Tine ca să primesc viaţă. Cercetez Scriptura ca să Te găsesc.

Nu contează ce spun eu despre mine, contează numai ceea ce spui Tu despre mine, contează ce mărturisesc alţii despre mine şi lucrările mele.

Schimbă-mi punctul de vedere, schimbă-mi interesele, schimbă-mi perspectiva.

Ajută-mă să mă opresc din păcătuire. Vindecă-mă, Doamne, pentru că nu am pe nimeni care să mă ajute! Toată speranţa mea este în Tine.

Domnul să te ajute prin tot ceea ce faci,

să arăţi înspre Tatăl şi Fiul, nu spre tine!

Căutători ai adevărului

Ioan 5:31-47

*

Ioan 5:41

„Eu nu umblu

după

slava care vine

de la

oameni.“

*

 

Căutatori de slavă (deşartă) sau căutători ai adevărului?

Este o slavă care vine de la oameni. Este foarte uşor să umblăm după slava oamenilor. Vrem să fim plăcuţi, admiraţi, apreciaţi, lăudaţi – chiar şi pe nedrept. Slava oamenilor poate deveni foarte periculoasă. Epistola către Romani ne spune în capitolul întâi despre pericolele care îi pasc pe cei ce „schimbă în minciună adevărul lui Dumnezeu şi slujesc făpturii în locul Făcătorului“. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor.“ Romani 1:18

Este o slavă care vine de la Dumnezeu. Cercetarea Scripturilor ne arată slava lui Dumnezeu. Slava Domnului este prezentată în Scripturi ca şi prezenţa Domnului.

Când prezenţa Domnului este într-un loc, nu mai încape nimic altceva. Singurul lucru de care avem nevoie şi pe care-l dorim este doar atât: prezenţa Domnului.

Când cineva îşi prezintă mărturia lui, eşti de partea lui sau de partea adevărului?

Te grăbeşti să vorbeşti (pentru că tu ştii) şi nu mai cauţi adevărul?

Ce este mai important pentru tine, prezenţa ta sau prezenţa Domnului?

„Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul!“ Psalm 3:3

Vreau să fiu o căutătoare a slavei Tale!

Vreau să fiu o căutătoare a adevărului Tău!

 

Tu caută prezenţa Domnului!

 

Cercetaţi Scripturile

Ioan 5:39-47

„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică.  Dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă. Eu nu umblu după slava care vine de la oameni. Dar ştiu că nu aveţi în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi. Dacă va veni un altul în numele lui însuşi pe acela îl veţi primi. Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu? Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui, este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea. Căci, dacă l-aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?“

 

Oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu şi nu cercetează Scripturile. Pentru mulţi credincioşi Biblia este pe raft. Poporul piere din lipsă de cunoaştere a lui Dumnezeu. Mulţi umblă după slava lor şi îşi pun nădejdea în lucrurile trecătoare.

Mă rog pentru tine şi pentru mine să fim serioase cu citirea Bibliei şi cu rugăciunea ca să putem avea în noi dragoste de la Dumnezeu şi să nu umblăm după slava care vine de la oameni. Trebuie să cunoaştem Cuvântul ca să-l credem.

Cum te apropii tu de Domnul?

Eşti tu bucuroasă să cercetezi Scripturile?

Crezi tu ce citeşti?

Vrei să te rogi Domnului ca să ai timp de citire a Cuvântului şi timp de rugăciune în fiecare zi din anul acesta?

Fie aceasta ruga ta: „Cât despre mine, fericirea mea este să mă apropii de Domnul. Pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Lui.“ Psalmul 73:28

 

Tu cercetează Scripturile!

 

Mărturia şi mărturisirea

Ioan 5:31-38

„Dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Este un Altul, care mărturiseşte despre Mine şi ştiu că mărturisirea pe care o face El despre Mine este adevărată. Voi aţi trimis la Ioan şi el a mărturisit pentru adevăr. Nu că mărturia pe care o primesc Eu vine de la un om, dar spun lucrurile acestea ca să fiţi mântuiţi. Ioan era lumina care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă veseliţi câtăva vreme la lumina lui. Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre mine că Tatăl M-a trimis. Şi Tatăl care M-a trimis, a mărturisit El Însuşi despre Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa. Şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în Acela pe care L-a trimis El.“

Domnul Isus a vorbit despre autoritatea Lui să dea viaţă şi să judece. Oamenii nu au crezut în autoritatea Domnului pentru că au căutat slava lor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Unii oameni refuză să vină la Domnul şi nu vor să aibă viaţă.

Moise a scris despre Domnul, dar oamenii nu au vrut să cerceteze Scripturile. Ioan Botezătorul a mărturisit despre Domnul Isus, dar oamenii nu au primit mărturia Lui.

Cercetezi tu Scripturile? Crezi tu ce citeşti? Eşti mulţumită să ştii adevărul sau vii la Domnul după ajutor ca să trăieşti ceea ce citeşti şi să trăieşti în dependenţă de El?

Doamne, vin la Tine, ca să Te caut. Îmi însetează sufletul după Tine. Vreau să-Ţi văd puterea şi slava. Vreau să Te binecuvântez toată viaţa mea şi în Numele Tău să îmi  ridic mâinile pentru că Tu eşti ajutorul meu. Eu sunt plină de veselie la umbra aripilor Tale. Vreau să vestesc bunătatea şi mântuirea Ta. Ajută-mă să trăiesc adevărul pe care îl citesc în Sfintele Scripturi.

Tu eşti nădejdea mea, în Tine mă încred.

 

Domnul să te ajute să depui mărturie pentru adevăr!

Învierea morţilor

Ioan 5:16-30

Ioan 5:29

„Cei ce au făcut

binele

vor învia pentru viaţă

iar

cei ce au făcut

răul

vor învia pentru judecată.“

Crezi în învierea morţilor?

Moartea este o certitudine. Crezi tu că şi învierea morţilor este o certitudine?

Când moare cineva drag, dacă suntem credincioşi ne gândim că în viitor îl vom întâlni, în Împărăţia Domnului şi ne gândim la învierea morţilor.

Acum, astăzi, Domnul Isus este Salvatorul, Mântuitorul tuturor celor ce aleg să creadă ceea ce este scris în Scripturi.

Va veni o zi (poate astăzi, poate mâine) când Domnul Isus va fi Judecătorul tuturor celor ce aleg să nu creadă ceea ce este scris în Scripturi.

Crezi tu că Isus este Fiul lui Dumnezeu?

Crezi tu că El şi Tatăl lucrează împreună şi sunt în unitate desăvârşită în tot ceea ce fac?

Este Domnul Isus Salvatorul tău?

Crezi tu că El a murit pe cruce pentru păcatele tale?

Domnul ne spune adevărul despre cei ce au murit. „Nu voim fraţilor să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit (murit), ca să nu vă întristaţi ca ceilalti oameni care nu au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreuna cu Isus pe cei ce au adormit în El. Căci Însuşi Domnul cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângăiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.“ 1 Tesaloniceni 4:13-18

Domnul să te mângâie pentru pierderile pe care le-ai avut în viaţă!

Tu fă binele!

Binele şi răul

Ioan 5:24-30

„Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta, vor învia. Căci după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi, judec după cum aud şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui care M-a trimis.“

 

Îţi este greu să asculţi cuvintele Domnului? Este o promisiune pentru cei ce ascultă: viaţa veşnică.

Dacă alegem să facem lucrarea Domnului avem pace, siguranţă, bucurie.

Cu cât depind mai mult de Domnul, Îl văd la lucru. Nu fac nimic de la mine, numai ce-L văd pe El, ca să înţeleg şi să văd mai clar planul Lui, puterea Lui. Bucuria Lui de a lucra cu Tatăl devine şi bucuria mea.

„Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.“ A face binele înseamnă a alege să vii la Cristos care este sursa vieţii şi să-L urmezi. A face răul înseamnă a alege să respingi lumina şi oferta Domnului.

Doamne, aleg astăzi binele. Aleg astăzi dependenţa totală de Tine!

 

Fie viaţa şi  lucrarea Ta în dependenţă totală de Domnul!

 

Lucrează împreună cu Dumnezeu

Ioan 5: 16-23

 

„Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului. Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl meu lucrează până acum şi Eu de asemenea lucrez“, tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu. Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine. El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul  întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi. În adevăr, după cum Tatăl înviază morţii şi le dă viaţa, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. Pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.“

 

Întotdeauna sunt oameni răi care ne urmăresc şi ne necăjesc. Noi nu trebuie să ne oprim şi să ne ocupăm de ei, ci ne contiuăm lucru. De fapt ei vor să ne oprească din lucru. Cel rău nu suportă să vadă lucrarea lui Dumnezeu progresând. Noi lucrăm împreună cu Dumnezeu de aceea să nu ne temem de nimeni. Ne uităm la Tatăl şi facem ce ne spune El. Domnul ne iubeşte şi ne arată ce avem de făcut.

Domnul Isus lucrează (chiar şi în ziua Sabatului) împreună cu Tatăl. Lucrarea Lui este restaurarea omenirii. Fiul este în dependenţă totală de Tatăl. Nu face nimic fără Tatăl.

Care este scopul tău în lucrare? Vrei să îţi exprimi personalitatea ta, originalitatea ta, să-ţi împlineşti dorinţele tale, să-ţi faci un nume în societate sau biserică? Urmezi ideile tale în lucrul tău, în familia ta şi apoi ceri Domnului să le binecuvânteze? Sau alegi să depinzi de Dumnezeu, să experimentezi emoţiile Lui, gândirea Lui, puterea Lui, voia Lui?

Domnul să te ajute să vezi lucruri mari şi minunate şi să experimentezi puterea Lui!

Lucrează împreună cu Tatăl, Dumnezeu!