Te laud, Doamne!

natureIsaia 37:14-20

*

Isaia 37:17a

„Doamne,

pleacă-Ţi

urechea

şi

ascultă!”

*

 

Plângere sau laudă?

Tată, vreau să aleg rugăciunea de laudă, nu plângerea.

Doamne, recunosc că Tu eşti un Dumnezeu real, personal, aproape de mine. Mulţumesc că vrei să mă ajuţi în problemele vieţii mele. Tu ai compasiune pentru mine.

Mă bucur să ştiu că Tu eşti Izbăvitorul meu, Eliberatorul meu, Salvatorul meu, Cel ce Îşi ţine promisiunea făcută. Tu eşti Cel Sfânt. Nimeni nu este ca Tine: bogat în măreţie şi în fapte de laudă.

Vin la Tine cu problemele mele. Vreau să mă uit la Tine, nu la problemele mele. Mă uit la Tine pentru că ajutorul meu vine de la Tine.

Te laud că Tu eşti Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel!

Mulţumesc pentru jertfa Domnului Isus Cristos care a murit pentru mine, ca prin credinţa în El, să fiu iertată. Sunt recunoscătoare pentru iertarea ce mi-o dai zilnic. Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv şi doreşti restaurarea mea, nu căderea.

În umilinţă recunosc că Tu eşti Împărat peste întreg pământul. Tu cunoşti tot ce se întâmplă în viaţa fiecărui om. Nimic nu-Ţi este ascuns.

Cred că cel mai mare bine pe care pot să-l cer în rugăciune este ca Tu să fii onorat, lăudat şi glorificat prin viaţa mea, faptele mele, vorbele mele, gândurile mele.

Sunt responsabilă de rugăciunile mele şi mă rog ca planurile Tale să se împlinească.

Cred că scopul Tău este în acord cu necesităţile mele şi Tu vrei binele meu.

Doamne, vin la Tine cu rugăciunea mea pentru că Tu lucrezi când eu mă rog.

Mulţumesc pentru că mă înveţi să alerg la rugăciune când sunt ameninţată de duşmani.

Mă încred în Tine că vei transforma cele mai mari crize din viaţa mea în cântări de laudă.

Psalmi 28:7 ,,Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima şi sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima, şi-L laud prin cântările mele.”

Psalmi 71:6 ,,Pe Tine mă sprijinesc, din pântecele mamei mele. Tu eşti Binefăcătorul meu încă din pântecele mamei; pe Tine Te laud fără-ncetare.”

Psalmi 106:5  ,,Vreau ca să văd fericirea aleşilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău şi să mă laud cu moştenirea Ta!

Psalmi 118:19 ,,Deschideţi-mi porţile neprihănirii, ca să intru şi să laud pe Domnul.”

Psalmi 118:21 ,,Te laud, pentru că m-ai ascultat, pentru că m-ai mântuit.”

Psalmi 119:62 ,,Mă scol la miezul nopţii să Te laud pentru judecăţile Tale cele drepte.”

Psalmi 119:164 ,,De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.”

Psalmi 138:2 ,,Mă închin în Templul Tău cel Sfânt şi laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale.”

Psalmi 139:14 ,,Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”

Psalmi 142:7 ,,Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare, când îmi vei face bine.”

Isaia 12:1  În ziua aceea vei zice: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat!”

Isaia 25:1  „Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.”

*

Inima mea este plină de laudă pentru Împăratul!

Panică sau Rugăciune?

9 iunieIsaia 37:14-20

Isaia 37:17a

„Doamne,

pleacă-Ţi urechea

şi

ascultă!”

 

Panică sau rugăciune?

Rugăciunea lui Ezechia este un model de rugăciune pentru credincioşii care se simt copleşiţi de greutăţile vieţii. Ezechia recunoaşte că Dumnezeu este real, personal, aproape, că vrea să ajute şi are compasiune pentru poporul Lui. Ezechia Îl prezintă ca Izbăvitorul, Eliberatorul, Salvatorul, Cel care se ţine de promisiune, Cel ce este Sfânt.

Ezechia a pus scrisoarea înaintea Domnului.

Ce pui tu astăzi înaintea Domnului prin rugăciune?

Este anxietate în viaţa ta? Este îngrijorare în inima ta?

Pune totul înaintea Domnului prin rugăciune.

Rugăciunea lui Ezechia începe cu laudă: „Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul!”(37:16)

El recunoaşte suveranitatea şi atotputernicia Lui.

Ce înseamnă că şade între heruvimi?

Ne amintim de chivotul Domnului pe care erau doi heruvimi. Prezenţa lui Dumnezeu între cei doi heruvimi prezintă iertarea acordată în baza jertfei aduse. Ezechia recunoaşte că Dumnezeu iartă păcatele, că Dumnezeu este îndurător şi milostiv şi vrea să restaureze, nu să distrugă. În umilinţă, Ezechia recunoaşte că Dumnezeu este Împărat peste tot pământul şi cunoaşte toate problemele omenirii. El recunoaşte devastarea pe care a adus-o păgânismul. Ezechia înţelege că cel mai mare bine este ca Dumnezeu să fie revelat şi onorat. Ezechia s-a rugat, chiar dacă Domnul a promis lui Isaia că va elibera poporul. Scopul lui Dumnezeu este în acord cu necesităţile şi responsabilităţile împăratului care s-a rugat ca planul lui Dumnezeu să se împlinească.

Dumnezeu Îşi împlineşte planurile când poporul Lui se roagă.

Doamne, aleg să mă rog prin greutăţile vieţii. Cred că Tu eşti un Dumnezeu personal, aproape de mine, plin de compasiune şi dragoste faţă de mine. Tu eşti Izbăvitorul meu.

 

Doamne, inima mea Îţi mulţumeşte pentru iertare!

 

Calea cea Sfântă

caleaIsaia 34-35

Isaia 34:8a

„Acolo

se va croi

o cale,

un drum,

care se va numi

Calea cea Sfântă.”

 *

Cum ai descrie tu Calea cea Sfântă? Cum i-ai descrie pe cei ce umblă pe Calea cea Sfântă?

Pe Calea cea Sfântă umblă oameni curaţi, sfinţi, sănătoşi duhovniceşte, izbăviţi de Domnul, plini de bucurie şi cântare.

Cum te motivează la acţiune descrierea zilei judecăţii în comparaţie cu prezentarea promisiunii răscumpărării?

Este Domnul Isus Răscumpărătorul tău?

Dacă Domnul Isus este Răscumpărătorul tău, cum Îi mulţumeşti?

Dacă eşti pe Calea cea Sfântă cum umbli pe ea?

Cum te rogi? Cum lauzi pe Domnul?

Este inima ta plină de bucurie şi cântare?

Cum te rogi pentru cei ce nu sunt pe Calea cea Sfântă?

Dacă Domnul Isus nu este Răscumpărătorul tău, de ce nu este? Vino la El astăzi. Vino pe Calea cea Sfântă. Caută o biserică. Roagă-te Domnului pentru ajutor. Tu poţi fi unul dintre cei izbăviţi de El. Alege astăzi! Astăzi este har. Mâine nu ştim ce va fi.

Dumnezeu este îndelung răbdător, plin de îndurare şi iertare, dragoste şi dreptate.

El răsplăteşte binele şi pedepseşte răul.

Cum Îl vezi pe Dumnezeu în viaţa ta?

Cum explici acest mister că Dumnezeu este un Judecător drept dar şi un Salvator plin de compasiune?

Judecata este lucrarea lui Dumnezeu şi sfârşeşte într-un foc veşnic pentru cei ce nu s-au pocăit.

Răscumpărarea este lucrarea lui Dumnezeu care duce la o cântare a bucuriei.

Este în inima ta o cântare a bucuriei?

Încotro merge viaţa ta: către experimentarea pedepsei sau spre bucuria răscumpărării?

Credinţa este alegerea ta. Consecinţele necredinţei nu sunt alegerea ta.

Cum vezi viitorul tău?

Doamne, mulţumesc pentru Calea cea Sfântă pe care Tu ai pregătit-o şi pentru mine. Mă bucur să merg pe ea. Mulţumesc pentru toţi cei dragi şi pentru toţi cei credincioşi care împreună cu mine mergem cu bucurie pe Calea cea Sfântă. Tu ne-ai răscumpărat cu preţul sângelui Domnului nostru Isus Cristos. Mulţumim că ai plătit acest mare preţ pentru noi.

Mulţumim că Tu ne ajuţi să alegem credinţa în fiecare zi şi să trăim prin credinţă. Noi avem un viitor şi o nădejde prin credinţă. Prin puterea Ta vom căuta curăţia, vom cânta şi ne vom bucura.

 

În inima mea este o cântare de bucurie

 pentru că sunt pe Calea cea Sfântă!

 

Planuri şi hotărâri

divineIsaia 30

Isaia 30:1a

„Vai,

zice Domnul,

de copiii răzvrătiţi.”

 

Vai de cei ce fac planuri fără să întrebe pe Domnul. Tu faci planuri fără să întrebi pe Domnul? Plănuieşti, şi apoi ceri binecuvântare peste planurile Tale? Îi spui Domnului ce are de făcut?

Ce plănuieşti chiar acum să faci fără să-L întrebi pe Domnul?

Când a fost ultima dată când ai experimentat călăuzirea lui Dumnezeu?

Opreşte-te din schemele tale şi cere ajutor Domnului în orice decizie şi plan.

Ori de câte ori fac ce vreau eu, ajung în necaz, ruşine şi strâmtorare. Planurile mele duc la distrugere. Când Îl întreb pe Domnul şi-L ascult, El îmi răspunde.

Planurile lui Dumnezeu sunt planurile cele mai bune!

Dumnezeu aşteaptă (tânjeşte) să ne descopere planurile şi harul Lui. Este plin de compasiune şi îndurare.

 

Vai de cei răzvrătiţi care iau hotărâri fără Domnul. Iei hotărâri fără Domnul?

Vai de cei ce fac legăminte care nu vin din Duhul Meu. Faci legăminte care nu vin din Duhul Domnului?

Vai de cei ce îngrămădesc păcat peste păcat. Îngrămădeşti păcat peste păcat?

 

Doamne, Te rog să mă ierţi că plănuiesc fără să Te consult, iau hotărâri fără Tine, fac legăminte care nu vin din Duhul Tău şi îngrămădesc păcat peste păcat.

Mă întorc la Tine cu căinţă şi pocăinţă. Ai milă de mine! Ajută-mă! Ridică-mă! Iartă-mă!

Iartă-mi răzvrătirea, minciuna, neascultarea, rătăcirea, încrederea în silnicie, vicleşugurile, nelegiuirea, încăpăţânarea. Iartă-mă pentru că gândesc ca lumea şi am iluziile ei.

Iartă-mă că fug după avere şi valorile lumii. Iartă-mă ori de câte ori nu am o influenţă bună în familie, biserică, societate.

Doamne, descopere-mi unde sunt greşită, arată-mi adevărul Tău şi dă-mi putere să trăiesc cum Tu mă înveţi, pentru că vreau să trăiesc în linişte şi odihnă, în seninătate şi încredere.

 

Doamne, inima mea caută planurile şi hotărârile Tale pentru viaţa mea!

Cu cine eşti conectat?

viitorIsaia 24:1-13

Isaia 24:3b

„Domnul

a

hotărât aşa.”

Care este nesiguranţa în care te zbaţi astăzi? Tânjeşti după un simţământ de stabilitate în familia ta sau la locul tău de muncă?

Cum Îl vezi pe Dumnezeu în mijlocul schimbărilor globale? Cum vezi viitorul lumii? Cum vezi ziua de mâine, anul viitor, eternitatea? Ce este sigur?

Veştile bune sunt mai bine primite decât avertizările. Trăim într-o lume periculoasă. Oamenii de-a lungul istoriei s-au întrebat dacă va veni dreptatea şi judecata lumii. Da, Dumnezeu va pedepsi răul. Dumnezeu deţine autoritatea finală. El este Judecătorul pământului. Ne spune cum va fi sfârşitul.

Cu toţii alergăm şi ne purtăm ca şi cum nimic nu se va sfârşi. Ne grăbim de fapt să ajungem la sfârşit, la timpul judecăţii. Pământul va fi în tăcere. Poate pentru că oamenii vor fi puţini din cauza nenorocirilor, poate că Domnul va distruge tehnologia care astăzi ne ţine conectaţi aşa încât ne dă iluzia de independenţă faţă de Dumnezeu şi nu suntem conectaţi cu Cel ce este veşnic.

Pentru că Dumnezeu este plin de compasiune pentru creaţia Lui, ne spune dinainte ce va face.

Cu toate că va fi mare dezastru, harul lui Dumnezeu va dovedi că vor fi supravieţuitori (24:6b).

Când oamenii cunosc ce va face Dumnezeu în viitor, au încredere, se bizuiesc pe El şi au pace în mijlocul evenimentelor vieţii.

Destinul veşnic cu Dumnezeu dă linişte celui ce crede.

Crede astăzi vestea cea bună că este un Salvator. Tu ai un viitor şi o nădejde prin credinţă.

 

Doamne, inima mea este plină de încredere

în ce priveşte viitorul!

 

Domnul a hotărât

20aIsaia 24:1-13

*

Isaia 24:3b

*

„Domnul

a

hotărât

aşa.”

 *

Domnul a hotărât să ne avertizeze, să ne facă de cunoscut pericolele care pot afecta viaţa noastră. De ce avem semnele de circulaţie? Ne ajută dacă le vedem? Ce se întâmplă dacă nu ne oprim la stop? Sau la semnul căii ferate? Sau nu luăm curba?

Suntem în pericol. Dacă neglijăm semnele de circulaţie, ajungem în accidente.

Orice semn este o avertizare, o pregătire pentru ceea ce urmează.

Orice semn de avertizare a unei posibile primejdii este un semn al compasiunii. A fi avertizat înseamnă a ţi se arăta compasiune.

Toate avertizările lui Dumnezeu sunt un semn de compasiune din partea Lui pentru noi.

El vrea ca noi să fim pregătiţi pentru ceea ce urmează. El ne dă sfaturi cu mult înainte, ca să fim pregătiţi pentru ceea ce urmează. Acest capitol ne vorbeşte despre judecata finală. Ce ştii tu despre judecata finală a lui Dumnezeu?

Dumnezeu ne spune că pământul va fi distrus. Să ne amintim că oamenii merită judecata lui Dumnezeu. El stabileşte regulile. El are standardul Lui. El spune „NU” păcatului. Nu are favoriţi. Nu se uită la apartenenţa religioasă, la condiţia socială, nici la cea economică. Se poartă cu dreptate faţă de toţi. Ceea ce spune El, se va întâmpla. El nu minte, nici nu se schimbă. Judecata va veni din cauza păcatului. Noi merităm mânia şi pedeapsa Lui.

Păcatul este condiţia naturală a omului. Omul este păcătos din fire. Cine zice că omul este bun în natura lui, este greşit.

Cum ai explica tu că orice om este păcătos?

Dumnezeu este Sfânt. El ne-a creat şi are dreptul să ne spună cum să trăim.

Crezi că Cel ce ne-a creat are tot dreptul să ne spună (ceară) cum să trăim?

Doamne, pune în inima mea

dorinţa de a trăi aşa cum ceri Tu!

 

Coerenţa inimii

frecvenţa inimii 1Coerenţa inimii

*

Institutul american HearthMath a descoperit ca inima emite un camp electromagnetic de cinci mii de ori mai puternic decât câmpul pe care-l emite creierul.

Este important sa notam aceasta diferenta de putere între câmpul electromagnetic al inimii si acela al capului, pentru a întelege importanta sentimentelor noastre, a iubirii, a recunostintei, a aprecierii si a oricarei trairi pozitive !

Tot ce simtim si traim ca sentiment frumos, pozitiv, înaltator (compasiunea, dragostea, blândetea, bunatatea, bucuria) creeaza ceea ce specialistii au numit “coerenta inimii”, pe când trairile negative, ca si gândirea corespunzatoare acestora creeaza “incoerenta inimii”, generând emisii vibrationale în câmpul electromagnetic al inimii si al creierului nostru. Aceste câmpuri electromagnetice influenteaza deopotriva corpurile noastre, ca si realitatile pe care le întâlnim în viata de zi cu zi.

Acelasi institut a constatat ca :

– Daca suntem furiosi timp de cinci minute, sistemul imunitar are nevoie de sase ore pentru a recupera puterea pierduta ;

Dar,

– Daca traim cinci minute de compasiune si apreciere, imunitatea ni se va îmbunatati cu 41 la suta.

Am notat toate acestea pentru ca fiecare dintre noi sa înteleaga puterea de vindecare a inimii blânde si iubitoare, precum si puterea trairilor negative de a ne îmbolnavi chiar corpurile noastre fizice. În mod practic, putem întelege în fiecare moment al existentei noastre daca ceea ce facem este spre folosul sau în detrimentul nostru. De aceea, ori de câte ori simtim si gândim negativ, ne înfuriem, ne suparam, urâm, dezapreciem sau judecam în mod agresiv (pentru ca exista si optiunea de a observa realitatea imediata, fara a o judeca !) este un semn ca inima noastra se distanteaza de echilibrul pe care îl doreste Dumnezeu de la noi si, în mod automat, ne vom crea singuri o stare de rau atât pentru starea noastra spirituala cât si pentru organismul nostru fizic. Orice am gândi, am simti, am trai ca stare negativa, ne va da de stire ca am intrat în domeniul Eului sau al “judecatii lumii”.

Mintea omeneasca este conditionata de realitatea prezenta sau trecuta, de frica de viitor, de frica de a pierde pe cineva sau ceva, sau de durere, asa încât ea va genera întotdeauna emotiii negative când va fi în fata unui eveniment de viata neplacut.

Simplul fapt de a ne da seama de aceasta auto negativitate si a alege spontan sa ne întoarcem la o stare pozitiva printr-o rugaciune, o amintire frumoasa, apelul la gânduri bune, de speranta, de bucurie, de bine pentru tot ce ne înconjoara, ne ridica vibrational încetul cu încetul pâna acolo unde vom simti ca suntem din nou în armonie cu inima noastra.

Daca vom gândi binele cel mai înalt al tuturora vom crea starea de “coerenta între inima si minte”, de armonie între inima si minte, ceea ce ne va aduce o placuta surpriza coplesitoare.

Mai întâi, se vor vindeca multe dintre afectiunile fizice pe care le avem in corpul nostru. Dar, mai presus de orice, ne vom simti vindecati în suflete si nu vom mai face eforturi asa de mari pentru a gândi bine despre cineva, pentru a aprecia, pentru a darui, pentru a ne simti iubitori sau generosi.

 

Articol preluat din revista ,,Debora”.

 

Veniţi

Isaia 1:10-18

*

Isaia 1:18a

„Veniţi totuşi

să ne judecăm,

zice Domnul.”

*

 

Care sunt cerinţele lui Dumnezeu de la mine?

Oare spune Domnul despre mine ce a spus despre poporul Israel?

1:11 „Ce-mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre?”

1:12 „Cine vă cere astfel de lucruri?”

1:13 „Nu mai aduceţi…mi-e scârbă…nu vreau nelegiuirea unită cu sărbătoarea!”

1:14 „Urăsc…mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.”

1:15 „Oricât v-aţi ruga, nu ascult.”

 

Cum ţi-ar fi inima dacă Domnul ţi-ar spune aceste lucruri?

Păcatul este întoarcerea spatelui către Dumnezeu şi trăirea după dorinţa omului.

 

Ai întors tu spatele lui Dumnezeu? Cum? Care sunt domeniile din viaţa ta unde ai fost rebelă? Poate ai un spirit critic, aduci multă nemulţumire în jurul tău. Poate bârfa este în gura ta, distrugi reputaţia, bunul nume al altora. Poate iei în deşert Numele Domnului prin nerăbdarea ta etc.

Ce vei face tu? Vei striga la Domnul după ajutor? Vei asculta Cuvântul? Vei recunoaşte păcatul tău? Vei renunţa la el? Ce vei alege: rebeliunea (răzvrătirea) sau pocăinţa?

Domnul este bun şi are compasiune pentru mine şi pentru tine. Ne iartă. De ce nu aş avea şi eu compasiune pentru cei ce mi-au greşit? Când iertăm pe alţii suntem liberi.

Noi ca şi poporul Domnului suntem un popor ales prin har. Nu tot poporul (întregul) va fi salvat ci numai o rămăşiţă (o parte din întreg), cei care aleg să nu se asemene cu Sodoma şi Gomora, cei care nu merg pe drumul care duce la distrugere. Suntem în pericol când activităţile sunt (devin) mai importante decât scopul. Dacă nu suntem curaţi, El nu ne ascultă.

 

Doamne, dă-mi harul să-mi văd inima şi să mă schimb!

 

Sănătatea şi păcatul

Ioan 5:1-15

Vindecarea slăbănogului

 *

Ioan 5:14 

*

„Isus l-a găsit în Templu

şi i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos.

De acum să nu mai păcătuieşti,

ca să nu ţi se întâmple

ceva mai rău.“

*

După ce omul cel bolnav a fost vindecat de Domnul Isus, iudeii s-au ridicat împotriva lui.

Pentru orice creştin activ, opoziţia este inevitabilă. Trebuie să ne aşteptăm la încercări care testează credinţa noastră, pentru a experimenta puterea Domnului şi mângâierea Lui.

Domnul l-a găsit pe acest om vindecat în Templu. Numai în Casa Domnului, în părtăşia cu alţii, putem creşte în cunoaşterea Domnului şi în relaţiile cu alţi credincioşi.

Te găseşte Domnul pe tine în biserică lângă alţi credincioşi, lăudându-L pe El?

Domnul i-a zis să nu mai păcătuiască, pentru că păcatul are consecinţe grave. Noi suntem chemaţi să fugim de păcat şi de obiceiuri păcătoase. Păcatul ucide sufletul nostru. Păcatul are consecinţe şi asupra trupului nostru.

Cei ce au fost vindecaţi de Domnul vor să spună şi altora.

Ai experimentat vreodată puterea lui Dumnezeu care te-a împuternicit să vorbeşti despre El altora? Sau te-a eliberat Domnul de obiceiuri rele?

Ai în inima ta compasiune pentru cei neajutoraţi, singuri, suferinzi?

Domnul să-ţi dea mângâierea Lui şi la rândul tău să mângâi pe alţii!

Cum te rogi pentru căsătoria ta?

„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

 

Sfinte Tată care eşti în ceruri,

mulţumesc pentru căsătoria noastră. Ajută-mă să fiu o soţie bună. Lucrează în inima mea dragostea, bucuria şi pacea. Ajută-mă să pun aşteptările mele la crucea Ta şi să-i dau libertate soţului meu, acceptându-l aşa cum este, fără a avea tendinţa să-l schimb. Arată-mi cum să-l iubesc necondiţionat şi cum să comunic ca să fiu înţeleasă. Ajută-ne să fim ca o echipă care trage în aceeaşi direcţie căutând pacea şi edificarea noastră.

Doamne, pune în noi dragostea Ta, dragostea care este îndelung răbdătoare, plină de bunătate, care nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire ci se bucură de adevăr, care acopere, iartă, crede, nădăjduieşte, suferă (1 Corinteni 13:4-7). Uneşte-ne într-un gând şi o simţire (1 Corinteni 1:10) având acelaşi fel de vorbire, fără dezbinări pentru că o casă dezbinată nu poate dăinui (Matei 12:25). Pune Duhul Sfânt stăpân peste noi nu un duh de divorţ. Ajută-ne să rămânem credincioşi unul altuia, să fim plini de compasiune, sensibili faţă de nevoile celuilalt, plini de respect, de consideraţie, grijă şi dragoste în toate zilele vieţii noastre.

Doamne, binecuvântează căsătoria noastră cu protecţia şi prezenţa Ta! Fă-ne una! Aşa cum ai adunat sute de culori într-un apus de soare, mii de copaci într-o  pădure şi nenumărate stele într-o galaxie, fă din inimile noastre una (Ioan 17:21-23), ca Tu să fii onorat, Tată, pentru totdeauna.

 

Domnul să binecuvânteze familia ta!