Păcatul şi sfinţenia

17 fIsaia 6:3

*

„Sfânt,

Sfânt,

Sfânt

este

Domnul oştirilor.”

*

Învaţă pe copilul tău sau al altora, ce este păcatul, cum să recunoască şi să mărturisească păcatul. Inima lui Isaia a fost plină de bucurie când a fost iertat de păcat. Dumnezeu l-a ajutat să vadă că El este Sfânt. În prezenţa lui Dumnezeu (care este fără păcat), Isaia a putut să vadă păcatul lui. Dumnezeu este bun în toate timpurile şi iartă pe păcătoşi. Recunoaşterea păcatului nu este un lucru natural, uşor, normal. Răspunsul natural este negarea sau învinovăţirea altora. Învaţă pe copil să explice ce a făcut rău (am spart un geam), apoi să spună „îmi pare rău” şi „te rog iartă-mă”. Iartă şi disciplinează după gravitatea faptului. Evită reacţiile care pot aduce frica sau nemărturisirea răului în viitor. Nu fă să pară mai grav decât este, pentru că va urma o altă greşeală în curând. Nimeni nu are copii perfecţi. Tu vrei binele copilului tău şi doreşti ca el să recunoască că a păcătuit (greşit), că trebuie rezolvată problema (păcatul), că nu trebuie să mintă (păcat), nici să ascundă realitatea. Învaţă pe copilul tău să spună mai des (ori de câte ori e nevoie), „îmi pare rău că am greşit” şi „te rog, iartă-mă”. Odată cu încurajările tale vei descoperi că va spune „am fost nervos”, „am fost egoist”, urmate de recunoaşterea lucrurilor care ar putea fi îndreptate: „trebuia să fiu mai răbdător”, „trebuia să mă gândesc şi la alţii”. Această purtare va dezvolta în copil un model de ascultare de părinţi şi de Dumnezeu.

Acţiunile tale vor învăţa copilul. Dacă tu eviţi să recunoşti păcatul sau responsabilităţile tale, dacă te scuzi când întârzii, dacă eşti iritată, neprietenoasă, geloasă, copilul te observă. Cea mai bună învăţătură pentru copil este modelul părintelui.

Foloseşte exemple din Scriptură ca să explici ce este păcatul. De exemplu: Adam a aruncat vina pe Eva (Genesa 3:12), Moise a fost încăpăţânat (Exod 3:11-4:17), David nu a folosit puterea lui spre a face bine altuia şi a pierdut încrederea poporului (2 Samuel 11:2-5), Iona a fost nervos (Iona 1-4), Petru a făcut o promisiune şi a călcat-o (Marcu 14:29-30, 72), Pavel a recunoscut păcatul lui (Romani 7:15-24). Folosind Biblia îl ajuţi pe copil să vadă răspunsul Domnului la păcatul omului. Viaţa de fiecare zi ne ajută să vorbim despre păcat, mărturisire şi iertare. Când vorbeşti despre iertarea altora şi ceri altora iertare, copilul va înţelege că păcatul este serios, grav. Va ajunge să înţeleagă că are nevoie de Domnul mai mult decât de un prieten, va ajunge să înţeleagă că are nevoie de un Salvator din păcat şi din robia păcatului. Nu amâna rezolvarea problemei pe mâine.

Doamne, iartă-mi păcatele şi binecuvântează inima mea!

Succes sau credincioşie?

Isaia 6

Isaia 6:3b

„Sfânt,

sfânt,

sfânt

este

Domnul oştirilor!”

 

Recunoaşterea sfinţeniei lui Dumnezeu îl determină pe credincios să trăiască pentru Domnul nu pentru el.

Datoria noastră este să repetăm mesajul Domnului cu grijă şi credincioşie ca cei ce aud să poată răspunde. Ca şi profetul Isaia, trebuie să vorbim şi noi generaţiei noastre care are inima împietrită. Dumnezeu va judeca pe cei vinovaţi (violenţă, nedreptate, neascultarea de poruncile lui Dumnezeu). Judecata Domnului pentru păcatul nemărturisit este inevitabilă. Mânia lui Dumnezeu va cădea peste cei ce în mod repetat resping sfinţenia lui Dumnezeu, resping Cuvântul lui Dumnezeu şi resping pocăinţa. Dumnezeu împietreşte inima celor ce refuză să asculte.

Este vreun domeniu în viaţa ta unde ai refuzat mereu învăţătura Domnului?

Care este pericolul pentru o inimă impietrită?

Cum vei cere Duhului Sfânt ajutor astăzi? Nu-ţi împietri inima! Nu întoarce spatele harului minunat al lui Dumnezeu! Crezi că această avertizare e serioasă?

 

Acest capitol se termină cu o promisiune care aduce nădejde. Va fi o sămânţă sfântă. Vor fi oameni care vor sta în prezenţa Celui Sfânt şi se vor pocăi. Distrugerea celor răi va face posibilă o nouă viaţă. Isaia în mijlocul dezastrului L-a văzut pe Domnul pe tron. Cei ce vin în prezenţa Celui Sfânt sunt iertaţi (curăţiţi) şi pot să audă chemarea Domnului.

Crezi că pe Dumnezeu îl interesează succesul tău sau credincioşia ta?

Crezi că te califici pentru chemarea Domnului?

Spui tu „da” la chemarea Lui, oricare ar fi ea?

Crezi că tu (sau alţii) trebuie să alegi ce să faci pentru Domnul?

El are o lucrare unică pentru tine. Care este răspunsul tău? Iată-mă, trimite-mă?

Cea mai mare transformare în viaţa unui om este cea care se petrece în prezenţa Celui Sfânt!

Cum te va ajuta acest adevăr ca să trăieşti astăzi? Vei căuta prezenţa Celui Sfânt?

 

Mesagerii Domnului trebuie să fie credincioşi adevărului chiar şi când mesajul este respins.

Ce ai învăţat despre sfinţenia lui Dumnezeu şi care este răspunsul tău la sfinţenia Lui?

 

Doamne, păzeşte inima mea de împietrire!

 

Am auzit

Isaia 6:8-13

„Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: „Într-una veţi auzi şi nu veţi înţelege, într-una veţi vedea şi nu veţi pricepe!” Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să nu audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit.” Şi eu am întrebat: „Până când Doamne?” El a răspuns: „Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori, până când nu va mai fi nimeni în case şi ţara va fi pustiită de tot, până va îndepărta Domnul pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie. Şi chiar a zecea parte de va mai rămâne din locuitori, vor fi nimiciţi şi ei la rândul lor. Dar, după cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină când sunt tăiaţi, tot aşa o sămânţă sfântă se va naşte iarăşi din poporul acesta.”

 

Când ţi-a pus Domnul ultima întrebare? Ce te-a întrebat?

Domnul a pus o întrebare lui Isaia. Răspunsul lui a fost lucrarea lui.

Care a fost chemarea lui Isaia? Cum ai descrie-o?

Care este chemarea ta?

Este o onoare sau o povară pentru tine lucrarea la care te-a chemat Domnul?

Când auzim Cuvântul Domnului, inima noastră poate fi deschisă sau împietrită. Cu cât este mai împietrită inima cu atât este mai greu să-L auzim pe Dumnezeu.

Îl auzi tu pe Dumnezeu? Auzi chemarea Lui? Cum este inima ta?

Isaia a răspuns „da” Domnului înainte de a şti la ce este chemat. Domnul l-a trimis cu un mesaj greu la popor. Întrebarea lui a fost: „Până când?” Tot restul vieţii lui (patruzeci de  ani) a fost mesagerul Domnului (vestind judecata Domnului), având perspectiva şi priorităţile Domnului înaintea ochilor lui.

 

Doamne, vreau să aud glasul Tău şi întrebările Tale pentru mine. Vreau să înţeleg chemarea Ta cu mintea, cu inima şi să spun: „Da, Doamne, iată-mă, trimite-mă.”

 

Doamne, ajută-mă să Te aud şi cu inima!

Mulțumirea, o stare de care trebuie să ne deprindem!

    “căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întăreşte.

 ……………………  FILIPENI, 4: 9-13

.

Odată cineva  a fost rugat să-și prezinte o zi din viața sa de creștin. Dar nu toate zilele noastre sunt roz și încurajatoare. Dar persoana la care mă refer a răspuns cum nu se putea mai “bine”,  cu clipe fericite de dimineața până seara târziu, deși a avut de muncă, pe alocuri din greu, la bucătărie, în casă, la câmp și la animale, dar și la jobul unde mergea în mod regulat, însă parfumul care l-a extras în mărturisire a fost presărat  de cântări și de rugăciuni de mulțumire înaintea Domnului  pentru toate lucrurile prin care a trecut.

Dar se știe că atunci când nu ne place ceva, sarcinile care ne stau în față, mâncarea, forfota sau ambientul, munca sau oamenii de care avem parte, cel mai probabil, suntem animați de sentimente de nemulțumire și disconfort. E adevărat că la încheierea zilei, înainte de culcare, e posibil să putem mulțumi sincer Domnului pentru toate lucrurile din acea zi, la global.

Read more…

Happy Thanksgiving

Știați că…

Mulțumirea,

asociată cu o stare de

bună dispoziție și optimism,

reprezintă unul din factorii importanți

pentru realizarea

sănătății și longevității ?

*

de Dr. Ligia Miclea

În decursul vremii, oamenii de știință au fost interesați și preocupați să descopere factorii care au contribuit și determinat sănătatea și longevitatea speciei umane. Cercetători din SUA au întreprins un studiu complet asupra unui grup de oameni în vârstă de 100 de ani și peste, constatând că aceștia au avut în comun mai mulți factori care au contribuit la sănătatea și longevitatea lor, factori care au fost analizați fiecare, în detaliu, pentru a li se stabili importanța. Dintre ei, enumerăm în cele ce urmează:

Alimentația sănătoasă, alcătuită din: zarzavaturi, legume și fructe, provenite din grădina proprie, produse lactate obținute în majoritate din lapte fermentat și consumul zilnic de iaurt.

Mișcarea, efectuată în grădinărit, muncile agricole, mersul pe jos, vâslitul, înotul etc.

Stilul de viață, cuprinzând igiena locuinței, igiena fizică, psiho-emoțională personală, relațiile armonioase de familie și cele sociale, odihna zilnică, săptămânală, anuală.

Starea spirituală, în care se includ: educația copiilor, viața ordonată în familie și societate, moralitatea, obiceiuri sănătoase transmise din generație în generație, apartenența religioasă și mersul regulat la biserică, atmosfera de bună înțelegere, colaborare, într-ajutorare, pace, liniște și bună dispoziție.

Starea de mulțumire și acceptare, prezentă chiar și în împrejurări total nefavorabile: lipsa de confort, probleme de serviciu, probleme de existență, sărăcie, necazuri, greutăți, calamități naturale, epidemii și alte adversități. Continue reading

Mii de multumiri

Mii de mulţumiri Ţi-aducem
O, Isuse, bunătate
Pentru Duhul ce rodeşte
În noi roade îmbelşugate:
*
Bucuria şi răbdarea,
dragostea, credincioşia,
înfrânarea şi blândeţea,
pacea Ta şi armonia!
*
Jertfa inimilor noastre
n-o să poată niciodată,
îndeajuns să-Ţi mulţumească
pentru Jertfa Ta curată!
*
Noi suntem doar picătura
Dragostea Ta e oceanul,
Noi scânteia, Tu vulcanul …
Noi un spic, Tu eşti tot lanul!
*
Bogăţii fără măsură…
Tot ce-avem – sunt de la Tine!
Harul vieţii, darul păcii,
Bucuriile depline!
*
Tu,-nceputul tuturora,
Tu, izvorul fericirii,
Tu eşti stânca mântuirii,
Eşti făclia nemuririi!

Anonim?

Crezi că dragostea exclude dreptatea?

Isaia 5:8-30

Isaia 5:25a

„De aceea

Se şi aprinde

Domnul

de mânie.”

 

Înţelegi mânia şi harul lui Dumnezeu?

Mânia şi harul lui Dumnezeu sunt subiecte greu de înţeles.

Pe vremea lui Isaia poporul Israel nu era interesat de Dumnezeu. Eu cred că Domnul a vrut să-i salveze de la distrugere totală (ei erau porniţi la beţie şi petreceri – lucruri care duc la distrugere).

Poate a vrut să-i înveţe dependenţa totală de El.

Când au pierdut totul, atenţia lor putea fi doar la Domnul. Au putut să vadă o altă închinare la popoarele din jur (închinare la idoli) şi să facă diferenţa între Dumnezeul lor şi alţi dumnezei. Puteau să examineze situaţia lor, păcatul lor şi să se întoarcă la Domnul.

Când te gândeşti la harul lui Dumnezeu şi la judecata lui Dumnezeu, cum te rogi?

Cum vezi echilibru între harul şi judecata (mânia) lui Dumnezeu?

Cum înţelegi dragostea şi dreptatea lui Dumnezeu?

Cum te-a ajutat acest text biblic să te gândeşti la harul şi judecata lui Dumnezeu?

Cum primim noi harul lui Dumnezeu şi cum ne pocăim pentru a scăpa de mânia lui Dumnezeu?

Ceea ce credem despre Dumnezeu determină ceea ce credem despre toate celelalte lucruri.

Doamne, mulţumesc că mai ai har pentru mine, ca să mă pocăiesc şi să scap de mânia Ta. Mulţumesc că doreşti să mă scapi de la distrugerea pe care o aduce păcatul şi mă înveţi să trăiesc în dependenţă totală faţă de Tine.

Cred că Tu mă iubeşti şi ai har pentru mine. Mulţumesc că mă iubeşti şi mă ierţi.

Doresc să am o viziune clară despre Tine şi lucrarea Ta, ca apoi să văd clar viaţa şi lucrarea la care m-ai chemat.

 

Doamne, mulţumesc pentru harul Tău

şi Te rog  umple inima mea de credinţă!

Cine tolerează păcatul?

Isaia 5:1-30

Isaia 5:25a

„De aceea

Se şi aprinde Domnul

de mânie.”

 

Noi alegem să fim credincioşi Domnului sau să nu Îl ascultăm.

Dacă alegem să-L ascultăm, nu vom trăi plini de frica mâniei lui Dumnezeu. Frica ne ţine robi. Romani 8:15 ne spune: „Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm „Ava” adică „Tată”.

Te urmăreşte frica uneori? Aminteşte-ţi acest verset.

Dumnezeu va judeca pe cei ce au luat decizii să nu asculte de El şi L-au ignorat pe Dumnezeu.

Mânia lui Dumnezeu trebuie satisfăcută. El este Conducătorul şi foloseşte duşmanii Lui şi ai noştri ca să ne pedepsească.

Respingerea (ignorarea) lui Dumnezeu atrage judecata asupra omului.

Dumnezeu este sfânt şi nu poate să tolereze păcatul. El judecă astăzi păcatul din viaţa mea. Mă disciplinează ca să nu fiu pedepsită odată cu cei necredincioşi.

Păcatele celor credincioşi au fost judecate la cruce, de aceea nu simţim întreaga mânie a lui Dumnezeu asupra noastră.

Avertizările lui Dumnezeu sunt har pentru mine astăzi. Mâine? Nu se ştie.

Ce ştii despre ziua judecăţii finale?

Unde vei fi tu în ziua judecăţii? Între cei credincioşi? Dacă nu, de ce nu?

Vrei să scapi de judecata din urmă?

Astăzi este ziua mântuirii. Primeşte-L pe Isus Cristos în inima ta. Crede astăzi tu şi toată casa ta. Apoi aşteaptă venirea Domnului umblând în lumina Lui.

Doamne, umple inima mea

de credincioşie şi ascultare de Tine!

Legea şi Cuvântul

Isaia 5:24-30

*

Isaia 5:24b

„Au nesocotit

Legea Domnului oştirilor

şi au dispreţuit

Cuvântul Sfântului lui Israel.”

Cum ai explica tu cuiva ce este mânia lui Dumnezeu?

Dumnezeu ne pedepseşte pentru că ne iubeşte. Un părinte îl pedepseşte pe copil pentru a-l disciplina, pentru a-l învăţa ce e bine şi ce e rău.

Mânia lui Dumnezeu este reală.

Care oameni crezi că ar trebui să se teamă de mânia lui Dumnezeu? Eu cred că cei ce nu-L ascultă, Îl nesocotesc, Îl dispreţuiesc şi Îl ignoră.

Ce crezi că trebuia să ştie poporul Israel despre mânia lui Dumnezeu?

Îţi aminteşti de potop?

Îţi aminteşti de Sodoma şi Gomora?

Îţi aminteşti de şarpele de aramă?

Îţi aminteşti de Core, Datan şi Abiram?

Îţi aminteşti de blestemele scrise în cartea lui Moise, Deuteronom? Crezi că judecata (mânia) lui Dumnezeu a fost dreaptă? De ce crezi sau de ce nu crezi?

Te mângâie sau te tulbură judecata lui Dumnezeu?

Ce crezi despre faptul că Dumnezeu l-a lăsat pe popor să fie dus în robie (asiriană şi mai târziu în robia babiloniană)? Crezi că a fost un lucru bun?

Ce crezi că a vrut să-i înveţe Domnul prin robie?

Doamne, mulţumesc pentru Legea Ta şi pentru Cuvântul Tău. Ajută-mă să nu nesocotesc Legea Domnului oştirilor şi să nu dispreţuiesc Cuvântul Sfântului lui Israel. Mă uit în cuvântul scris în Scripturi şi văd ce li s-a întâmplat celor care au nesocotit şi au dispreţuit Cuvântul şi mă tem de mânia Domnului în viaţa mea, căci sunt o păcătoasă. De aceea vin să-mi cer iertare mereu şi mereu, ca să nu cad sub judecată. Ai milă de mine.

 

Doamne, pune Cuvântul Tău şi Legea Ta în inima mea!

Drepturile omului

Isaia 5:22-23

„Vai de cei tari când este vorba de băut vin, şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari, cari scot cu faţa curată pe cei vinovaţi, pentru mită şi iau drepturile celor nevinovaţi.”

 

„Vai” este o exclamaţie a durerii.

Vai de cei ce iau drepturile celui nevinovat!

Vai de cei investiţi cu autoritatea să facă dreptate dar folosesc puterea pentru câştig mârşav. Fac legi în favoarea lor.

Vai de cei ce iau mită ca să nedreptăţească pe cel nevinovat şi să scoată cu faţa curată pe cel vinovat.

Cei ce sunt în poziţii de conducere îi influienţează pe alţii şi au o mai mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu.

Cunoşti tu scopul lui Dumnezeu pentru viaţa ta? Cauţi tu să trăieşti pentru binele altora? Sau totul este doar pentru tine?

Vai de cei ce se cred eroi la lucruri rele (băut vin şi amestecat băuturi).

Ce vei face tu ca să te păzeşti de o asemenea gândire şi purtare?

Domnul aşteaptă să facem dreptate celui nevinovat.

Nu avem nici o scuză ca să ignorăm aşteptările (cerinţele) Domnului.

Care din aşteptările Domnului le ignori?

Domnul vrea să aibă primul loc în inima mea. Este El primul în viaţa ta?

Domnul aşteaptă să petrec timp cu El. Petreci tu zilnic timp cu El?

Cum te supui sub autoritatea soţului tău?

Te concentrezi mai mult la fericirea ta sau la căutarea sfinţeniei?

Doamne, iartă-mă pentru scuzele mele că nu am timp pentru Tine. Numai Tu mă înveţi ce este drept. Numai Tu îmi dai o inimă care simte cu alţii.

Doamne, vreau ca Tu să ai primul loc în inima mea!

Doamne, ajută-mă să respect drepturile altora!