Eu sunt roaba Ta

rainbow heartIsaia 41

Isaia 41:9b

„Tu

eşti

robul

Meu,

te aleg

şi nu te lepăd!”

 *

Dumnezeu a prezis succesul militar al unui conducător persan cu mult înainte de naşterea şi domnia lui (împăratul Cir). Ai nevoie de mai multe dovezi ca să crezi că Dumnezeu este real, plin de dragoste şi bunătate? Te închini înaintea Lui şi-L slujeşti cu bucurie?

Ai tu dumnezei falşi pe care îi consulţi din când în când? Ce anume îţi consumă gândurile, timpul, energia şi emoţiile? Este oare un idol care nu te lasă să ai timp pentru Dumnezeu?

Dumnezeu este făuritorul istoriei. El cunoaşte toate detaliile cu mult înainte de desfăşurarea lor. Scopul Lui cu privire la naţiuni şi indivizi se va împlini.

Ce ţi-a descoperit Domnul cu privire la scopul pe care îl are pentru viaţa ta?

Cum vei răspunde la chemarea Lui? Crezi că eşti aleasă şi nu lepădată de Domnul?

Să respingem şi să negăm autoritatea Lui în istorie înseamnă să trăim sub teroarea evenimentelor de fiecare zi.

Ce te face să te înfiori şi să te temi? Situaţia economiei globale? Moartea? Viaţa după moarte? Singurătatea? Lipsa semnificaţiei? Cum înfrunţi aceste temeri? Te temi de pedeapsa Domnului?

Poţi să-ţi mărturiseşti chiar acum păcatele care te apasă şi să recunoşti suveranitatea lui Dumnezeu, Cel ce are trecutul, prezentul şi viitorul în mâna Lui, Cel ce ţine şi viaţa ta în mâna Lui.

Ne încredem în Dumnezeu pentru că El a dovedit că putem să ne bazăm pe El.

Cum ţi-a dovedit Dumnezeu că este adevărat şi demn de încredere în trecut?

Cum ţi-a dovedit Dumnezeu că este adevărat şi demn de încredere săptămâna trecută?

Cum Îi mulţumeşti? Cum te bucuri că eşti aleasă ca să fii roaba Domnului?

În care domenii din viaţa ta încă îţi mai pui încrederea în alte lucruri sau persoane în loc să-ţi pui încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu? Cum vei schimba încrederea ta în bani, soţ, internet, tv., prieteni, cărţi, sine, etc. cu încrederea în Dumnezeul cel adevărat şi suveran?

Dumnezeu este în control întotdeauna şi în toate lucrurile!

 

Doamne, inima mea alege încrederea în Tine!

Mulţumesc că m-ai ales să fiu roaba Ta!

 

Cât de mare este Dumnezeul tău? (8)

4 bigIsaia 40:27-31

„Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?” Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.”

*

Cât de mare este Dumnezeul tău?

Ai spus vreodată că soarta ta este ascunsă dinaintea Domnului? Crezi că Domnul te-a uitat?

Ai spus vreodată că dreptul tău este trecut cu vederea? Crezi că drepturile tale sunt nebăgate în seamă? Eşti obosită? Eşti ostenită? Te clatini?

Am o veste bună pentru tine. Avem un Dumnezeu care nu oboseşte niciodată! El dă tărie celui obosit. El măreşte puterea celor slabi. El înnoieşte puterea celor ce aleargă. El nu vine şi pleacă, ci, rămâne veşnic. Este gata să ne ajute şi să ne dea odihnă.

Care este cerinţa din partea Domnului ca să primim promisiunea Lui (putere şi tărie)?

Este credinţa în acţiune. Evrei 11:1 şi Evrei 11:6

Trebuie să avem vorbele care să exprime credinţă, căci cuvintele sunt importante. Mărturiseşti credinţa ta? Vorbeşti şi citeşti cu voce tare Cuvântul care dă credinţă?

Noi obosim. Avem nevoie de odihnă. Dumnezeu nu are nevoie de odihnă. Dumnezeu lucrează tot timpul lucruri pe care noi nu le ştim. Când suntem slabi, ne împiedecăm şi cădem. Dumnezeu vine în ajutor şi ne întăreşte.

În care domeniu din viaţa ta ai obosit? Eşti obosită fizic, emoţional? În relaţii? În familie?

În care domeniu din viaţa ta ai căzut? Cum te încurajează acest pasaj din Isaia?

Tată ceresc, cred că soarta mea nu este ascunsă dinaintea Ta şi dreptul meu nu este trecut cu vederea înaintea Ta. Tu mă cercetezi şi mă cunoşti, căci Tu m-ai creat. Doamne, mă uit la Tine când sunt obosită şi aştept ajutorul Tău. Tu eşti bucuria şi tăria mea. Tu mă reenergizezi ca să pot umbla cu Tine. Mă încred în Tine, îmi înoiesc puterea, alerg pe cărarea neprihănirii, umblu în ascultare de Tine şi nu obosesc în facerea binelui. Cred că Tu eşti Cel veşnic, care ai făcut marginile pământului şi poţi să ai grijă de mine. Măreţia Ta este nepătrunsă şi atotputernicia Ta mă păstrează în siguranţă. Stau liniştită la umbra aripilor Tale şi Te laud, căci  mari şi minunate sunt lucrările Tale.

 

Inima mea spune: Doamne cât de mare eşti!

 

Cât de mare este Dumnezeul tău? (2)

big 2Isaia 40:12-18

Isaia 40: 18

„Cu cine

voiţi

să asemănaţi pe Dumnezeu?

Şi cu ce asemănare

Îl veţi asemăna?”

*

Cât de mare este Dumnezeul tău?

Crezi că Dumnezeu poate rezolva orice situaţie, orice problemă? Crezi cu adevărat?

Imaginea noastră despre Dumnezeu ne schimbă vederea despre toate lucrurile vieţii.

Când înţelegem că Dumnezeu nu are egal şi nu poate fi măsurat, atunci perspectiva noastră despre viaţă este schimbată.

Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul nimănui. El creează din nimic. Noi creăm lucruri din ceva existent. Nimeni nu-I dă sfaturi. Când ne credem deştepţi, să ne amintim cine este Dumnezeu şi cine suntem noi.

Puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu sunt superioare oricărei creaţii văzute sau nevăzute.

Care este problema cea grea din viaţa ta?

Ce te copleşeşte acum? Ce anume îţi ţine îngrijorarea constantă?

Unde ai nevoie de puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu?

Dumnezeu nu are o minte finită; noi nu putem să-L limităm, nici nu putem să-I spunem ce să facă.

Dumnezeu poate să pună alegerile noastre şi circumstanţele din viaţa noastră într-o perspectivă corectă.

Cum vei căuta pe Dumnezeu în această săptămână ca să te ajute în problemele vieţii?

Cum ţi-a schimbat argumentul lui Isaia din aceste versete, înţelegerea ta despre Dumnezeul care nu are termeni de comparaţie?

Dumnezeu nu se poate compara cu nimic din creaţie, din lumea cunoscută sau din întregul univers.

Eu nu sunt decât o picătură, o fărâmă, un praf, nimic, dar în ochii lui Dumnezeu am mare preţ pentru că El m-a creat, şi vreau să fiu conştientă de scopul Lui în viaţa mea.

 

Inima mea spune: Doamne, cât de mare eşti!

 

Ce este veşnic?

11jIsaia 40:6-8

„Un glas zice: „Strigă!” Şi eu am răspuns: „Ce să strig?” ,,Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea.” În adevăr, poporul este ca iarba: iarba se usucă, floarea cade;

dar

Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac”.”

*

Ce înseamnă că oamenii sunt ca iarba? Cât timp ţine strălucirea în viaţa unui om? O secundă? Un minut? O zi? Un an? O veşnicie?

Florile şi iarba se usucă, cad şi le suflă vântul.

Dacă te simţi o floare care se ofileşte, o floare căzută sau o frunză purtată de vânt, să ştii că Dumnezeu are putere să dea viaţă din nou. Aşa cum în fiecare primăvară răsare viaţa din pământ, tot aşa în fiecare dimineaţă, Dumnezeu poate să dea viaţă tuturor celor ce o cer. Cuvântul Domnului dă viaţă, este un izvor de viaţă.

Cum explici tu contrastul dintre omul muritor şi Cuvântul cel veşnic al Domnului?

Oamenii pot avea soluţii temporale, scurte. Dumnezeu are veşnicia şi Cuvântul Lui este veşnic.

Care este adevărul din aceste versete care mângâie inima ta?

Eu sunt foarte limitată, sunt trecătoare, dar Dumnezeul meu este fără limită, este veşnic.

Omul este slab şi nesigur, dar Cuvântul Domnului este puternic, sigur şi adevărat.

Omul este schimbător, dar Cuvântul Domnului nu se schimbă.

Ce schimbări crezi că ar trebui să faci în priorităţile tale ca să reflecte învăţătura şi adevărul din aceste versete? Crezi că ar trebui să cunoşti mai mult ceea ce este veşnic, Cuvântul lui Dumnezeu? Iubeşti tu Cuvântul?

Crezi că ar trebui să nu fii aşa de ocupată cu ceea ce este trecător în defavoarea a ceea ce este veşnic?

Ceri tu Domnului să-ţi descopere ce ai de făcut?

Te rogi? Îţi doreşti tu să ai o viaţă de rugăciune sau doar un timp de rugăciune?

Doamne, inima mea caută ceea ce este veşnic (Cuvântul)!

What if…?

from my heart1 Samuel 16:7b

,,Domnul

nu se uită

la ce se uită omul;

omul

se uită

la ceea ce

izbeşte ochii,

dar

Domnul

se uită

la inimă.”

*

Săptămâna trecută a venit cineva la noi în vizită pentru câteva zile. L-am slujt cum am ştiut eu mai bine, pregătind totul cu dragoste, ca să se simtă ca acasă.

Înainte de a pleca mi-a pus câteva întrebări la care nu încetez să meditez: ,,What will you do, if your husband would not provide for you anymore? How will you pay the mortgage and your bills?”

Ce ai face, dacă soţul tău nu ar mai avea grijă de tine, nu ar mai aduce bani în casă? Cum ai plăti rata la casă şi cheltuielile tale? Cu alte cuvinte, eşti tu înstare să ai grijă de tine?

Oare de ce mă deranjează aceste întrebări? Oare de ce mă dor aceste întrebări? La cine trebuie să dovedesc eu cât sunt de capabilă să mă descurc în viaţă? Oare nu Dumnezeu mă ajută pe mine să am grijă de mine şi de alţii? Cine ce pretenţii are de la mine? Ce ar trebui să fac şi nu fac? Iau lucrurile de apucat? Cred că mi se cuvine ca soţul meu să aibă grijă de mine fără condiţii? Este corect să aştept şi să mă bazez pe grija lui? Sunt eu o povară pentru soţul meu? Oare bărbaţii nu vor să aibă grijă de nevestele lor?

Oare ce poate să fie în mintea unui bărbat credincios, ca să pună asemenea întrebări?

Uneori mă simt pusă în colţ fără să înţeleg de ce.

Mi-am luat puţin curaj ca să mă apăr ca şi cum aş fi încolţită din toate părţile.

Eu am încercat să-i răspund că m-aş descurca singură cu ajutorul lui Dumnezeu, trăind mai simplu şi m-aş ruga să am inima mulţumită cu tot ceea ce El mi-ar da sau nu mi-ar da (loc de muncă, casă, bani, sănătate, lipsuri etc.). Şi m-aş ruga lui Dumnezeu să mă ajute să fiu bună cu soţul meu chiar dacă el este rău cu mine.

Prima mea observaţie este că unii bărbaţi nu mai vor să aibă grijă de nevestele lor, dar au pretenţia ca ele să aibă grijă de ei. Unii ştiu foarte bine care este datoria femeilor, dar niciodată nu sunt preocupaţi de datoriile bărbaţilor.

Aş avea şi eu câteva întrebări pentru astfel de bărbaţi:

Ce ar face el, dacă ea nu ar mai avea grijă de el?

Ce ar face el, dacă El nu ar mai avea grijă de el?

Sunt mult întrebări în vieţile noastre. Unele încurajează, altele descurajează. Eu m-am simţit foarte descurajată, şi m-am gândit că purtarea mea de grijă, munca mea nu este băgată în seamă, nu este apreciată. Oare de ce nu a văzut acest bărbat că şi eu am grijă de soţul meu, şi eu lucrez, nu numai el? De ce nu l-a întrebat şi pe soţul meu ce ar face el dacă eu nu aş mai avea grijă de el? Oare de ce unii bărbaţi nu văd munca femeii? Evită ei să citească în Biblie pasajele care îi învaţă cum să se poarte cu soţiile lor?

Mă gândesc la femeile care au asemenea soţi care nu dau doi bani pe munca lor. Poate sunt descurajate şi obosite. Poate sunt bolnave de durere.

Dragele mele soţii şi mame: Cineva vede tot, Cineva ştie tot şi va răsplăti. Să nu fiţi descurajate, ci transformaţi durerea voastră în rugăciune pentru cei care vă rănesc. Numai prin iubire, bunătate şi iertare veţi birui. Cereţi înţelepciune şi rugaţi-vă.

Numai Dumnezeu poate transforma o inimă! Nu încetaţi să vă rugaţi pentru soţii voştri, chiar în ciuda tuturor neascultărilor lor de Domnul şi a căderilor lor. Numai Dumnezeu vă poate ajuta. Prin toate greutăţile, Dumnezeu va transforma inima femeii. Doamne, dă-ne o inimă ca inima Ta.

A doua mea observaţie este că soţiile trebuie să se roage mult ca să înţeleagă ce înseamnă să-şi respecte soţii şi să aprecieze purtarea lor de grijă. Femeile care au soţi care au grijă de ele, sunt foarte binecuvântate şi cred că cel mai mare bine pe care ar putea să-l facă pentru cele care nu au această binecuvântare, ar fi să se roage zilnic pentru ele.

În ultimul timp Dumnezeu mi-a pus pe inimă să mă rog pentru soţiile neiubite şi neapreciate de soţii lor, pentru soţiile care au soţi necredincioşi şi răi, pentru mamele cu copii mulţi, mamele cu copii bolnavi sau handicapaţi, pentru mamele bolnave, pentru mamele care plâng pentru copiii lor neascultători, pentru mamele însărcinate şi pentru fetele necăsătorite, pentru femeile singure, femeile divorţate, văduvele şi orfanii, pentru păstori şi familiile lor. Dacă inima voastră bate cu inima mea, haideţi să ne unim în rugăciune, ca Dumnezeu să lucreze. El face minuni şi astăzi. El schimbă oameni şi astăzi. Să nu descurajăm niciodată, căci Domnul se uită la inimă, vede dorinţele şi aude rugăciunile.

Doamne, binecuvântează familia!!! Doamne, dă biruinţă în familie!!!

Doamne, binecuvântează femeia!!! Doamne, dă biruinţă femeii!

Doamne, ascultă rugăciunile! Doamne, dă izbândă! Doamne, dă lumină şi călăuzire! Doamne, dă ajutor în Numele lui Isus Cristos!!!

Doamne, ajută-ne să biruim rău prin bine!

Mângâiaţi, mângâiaţi

comfort 1

Isaia 40:1a „Mângâiaţi, mângâiaţi.”

*

Imaginează-ţi cuvintele şoptite de o mamă care ţine în braţe pe pruncul ei nou născut. Imaginează-ţi tăcerea sau atingerea unui prieten la nevoie. Imaginează-ţi prezenţa unui medic la patul tău când eşti bolnavă. Gândeşte-te la experienţele din viaţa ta când ai trăit mângâierea altora. Poate îţi aminteşti de mângâierea pe care ai avut-o când pentru prima dată ai înţeles că Dumnezeu ţi-a iertat păcatele.

Care este prima imagine care vine înaintea ochilor tăi când auzi cuvântul „mângâiere”?

Cuvântul „mângâiere” înseamnă „cu tărie, cu putere”. Mângâierea lui Dumnezeu dă tărie, dă putere poporului Său.

Dumnezeu Şi-a împlinit profeţiile cu privire la Asiria în timpul lui Isaia. Noua putere care a început să se ridice era Babilonul. Totul era aşa cum Domnul a prevestit. Cartea lui Isaia a rămas ca o încurajare pentru popor când va ajunge din nou în robie (babiloniană). Cum se vor întoarce acasă? Ce vor găsi în robie? Domnul le spune mereu „Nu vă temeţi!”. Dumnezeu le spune că va fi cu ei şi vor primi iertarea când se vor întoarce la El. Poporul va găsi mângâiere în scrierea lui Isaia. Îl vor descoperi pe Dumnezeu ca Suveran, Sfântul lui Israel, Cel ce iartă, Cel ce poartă de grijă.

Când viaţa este grea, putem să găsim mângâiere în Cuvântul lui Dumnezeu, în cartea lui Isaia. Putem să descoperim că Dumnezeu este Suveran, este Sfânt, ne iartă, are grijă de noi, ne mângâie în suferinţele noastre.

Vei căuta tu mângâierea lui Dumnezeu pe paginile Scripturilor?

Vei avea tu timp să-L descoperi pe Dumnezeu ca Cel ce are grijă de tine, Cel care te mângâie, Cel care te iartă şi te ajută?

Cum vei mângâia tu pe alţii după ce ai primit mângâierea lui Dumnezeu?

 

Inima mea spune: Doamne, Tu eşti mângâierea mea!

Mângâiaţi

comfortIsaia 40:1-2  

„Mângâiaţi,

mângâiaţi pe poporul Meu,

zice Dumnezeul vostru.

Vorbiţi bine Ierusalimului,

şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit,

că nelegiuirea lui este ispăşită;

căci a primit din mâna Domnului

de două ori cât toate păcatele lui.”

*

Care este nevoia ta acum? Ai nevoie de mângâiere, speranţă, confort, dragoste, răbdare, bucurie, pace, iertare, restaurare, încurajare?

Ce înseamnă a mângâia pe cineva? Cine te mângâie pe tine? Pe cine mângâi tu?

A mângâia înseamnă a consola, a uşura durerea, a ajuta pe cineva să simtă pace şi uşurare.

De ce aveau israeliţii nevoie de mângâiere? Erau în suferinţă din cauza păcatelor lor.

Când eşti în suferinţă te gândeşti unde este Dumnezeu? Te gândeşti că te-a abandonat?

Domnul niciodată nu întoarce spatele poporului Lui, chiar dacă a păcătuit. Noi toţi păcătuim în multe feluri şi uităm de Dumnezeu, dar El nu este ca noi, şi nu ne uită, chiar dacă suntem vinovaţi, chiar dacă ne pedepseşte.  În fiecare dimineaţă avem o nouă şansă să o luăm de la început.

Dumnezeu are toată puterea ca să îngrijească de nevoile noastre.

Care sunt promisiunile lui Dumnezeu şi ce înseamnă ele?

Robia s-a sfârşit, nelegiuirea este ispăşită, ei au fost pedepsiţi pentru păcatele lor.

Libertatea este foarte importantă pentru noi! Domnul ne eliberează din robia păcatului.

Iertarea este foarte importantă pentru noi! Domnul a plătit pentru noi. Este har în fiecare zi pentru cei credincioşi. Eu nu merit harul Lui, nu l-am câştigat, ci este dragostea desăvârşită a lui Dumnezeu pentru mine. Am suferit pentru păcatele mele. Este o consecinţă care nu poate fi evitată. Dar după suferinţă, vine mângâierea lui Dumnezeu.

Iertarea lui Dumnezeu îmi dă mângâiere şi puterea să o iau de la început.

Pentru care păcate ai nevoie de iertarea lui Dumnezeu? Îţi vei cere iertare? Când? Pentru care păcat trebuie să te ierţi pe tine însuţi? Dacă Domnul te-a iertat, de ce tu nu poţi să te ierţi pe tine însuţi? Ai spus vreodată: Dacă eu nu pot să mă iert pe mine, cum poate Dumnezeu să mă ierte? Este ca şi cum am spune că ştim mai bine decât Dumnezeu. Să ştii că aceasă expresie este mândrie! Este păcat! Dumnezeu poate ierta orice păcat mărturisit! Mărturiseşte mândria ta.

Cum Îl vei lăsa pe Dumnezeu să aducă mângâiere în situaţia ta?

 

Doamne, Îţi cer iertare din toată inima pentru păcatele mele!

Te rog să mă mângâi

şi să mă ajuţi să fiu şi eu o mângâiere pentru cei din jurul meu!

La crucea Lui

19 juneIsaia 36-39

Isaia 37:20

„Acum,

Doamne,

Dumnezeul

nostru,

izbăveşte-ne!”

 *

Care sunt insultele pe care le auzi în societatea noastră împotriva principiilor şi autorităţii lui Dumnezeu?

Cum te mângâie Dumnezeu în suferinţele zilnice?

Cum răspunzi la insultele lumii? Cum te porţi cu cei care te insultă?

Inima noastră trebuie să-L laude pe Domnul pentru credincioşia Lui şi pentru răspunsul la rugăciuni. Lauda trebuie să fie un mod de viaţă, nu doar o alegere sau o opţiune din când în când. Când lumea ne respinge, ne întoarcem la Dumnezeu care are milă şi îndurare, har şi binecuvântare.

Ce presiune ai chiar acum în viaţa ta care te împinge la frică şi îndoială? Nu uita că Dumnezeu este dragoste, şi El a promis că este cu tine. Găseşte în Cuvântul Lui versete pe care să te bazezi.

Noi trebuie să punem poverile noastre la crucea Lui prin rugăciune. Orice îngrijorare, orice conflict, adus în prezenţa Domnului prin laudă şi închinare poate fi schimbat.

Recunoaşte caracterul lui Dumnezeu. Nimic nu este imposibil cu Dumnezeu.

Trebuie să scriem răspunsurile lui Dumnezeu la rugăciunile noastre ca o aducere aminte a bunătăţilor Lui, pentru că noi uităm repede lucrurile bune.

Care necazuri îţi aduc durere şi suferinţă? Cine sau ce îţi fură curajul şi bucuria?

Vrei să-i spui Domnului şi să ceri vindecare?

Vei aştepta cu răbdare răspunsul Lui?

Noi suntem într-o continuă dependenţă de Domnul. Avem nevoie de călăuzirea Lui.

Ce anume îţi distrage atenţia de la Domnul?

Ce dorinţe, ce ambiţii te depărtează de înţelepciunea şi căile lui Dumnezeu?

Cum vei aduce corectare prin Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa ta?

Cum vei mulţumi pentru harul salvării?

Doamne, Dumnezeul meu, izbăveşte-mă de cel rău prin puterea Numelui Tău şi sfinţeşte-mă prin Adevărul Tău. Mulţumesc pentru harul Tău prin suferinţă, pentru curajul pe care mi-l dai să mă lupt lupta cea bună a credinţei şi pentru bucuria pe care o am în prezenţa Ta. Tu îmi asculţi rugăciunile şi mă vindeci. Tu îmi dai înţelepciune şi mă ajuţi să aştept în tăcere ajutorul Tău.

Doamne, inima mea se roagă şi aşteaptă!

Te laud, Doamne!

natureIsaia 37:14-20

*

Isaia 37:17a

„Doamne,

pleacă-Ţi

urechea

şi

ascultă!”

*

 

Plângere sau laudă?

Tată, vreau să aleg rugăciunea de laudă, nu plângerea.

Doamne, recunosc că Tu eşti un Dumnezeu real, personal, aproape de mine. Mulţumesc că vrei să mă ajuţi în problemele vieţii mele. Tu ai compasiune pentru mine.

Mă bucur să ştiu că Tu eşti Izbăvitorul meu, Eliberatorul meu, Salvatorul meu, Cel ce Îşi ţine promisiunea făcută. Tu eşti Cel Sfânt. Nimeni nu este ca Tine: bogat în măreţie şi în fapte de laudă.

Vin la Tine cu problemele mele. Vreau să mă uit la Tine, nu la problemele mele. Mă uit la Tine pentru că ajutorul meu vine de la Tine.

Te laud că Tu eşti Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel!

Mulţumesc pentru jertfa Domnului Isus Cristos care a murit pentru mine, ca prin credinţa în El, să fiu iertată. Sunt recunoscătoare pentru iertarea ce mi-o dai zilnic. Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv şi doreşti restaurarea mea, nu căderea.

În umilinţă recunosc că Tu eşti Împărat peste întreg pământul. Tu cunoşti tot ce se întâmplă în viaţa fiecărui om. Nimic nu-Ţi este ascuns.

Cred că cel mai mare bine pe care pot să-l cer în rugăciune este ca Tu să fii onorat, lăudat şi glorificat prin viaţa mea, faptele mele, vorbele mele, gândurile mele.

Sunt responsabilă de rugăciunile mele şi mă rog ca planurile Tale să se împlinească.

Cred că scopul Tău este în acord cu necesităţile mele şi Tu vrei binele meu.

Doamne, vin la Tine cu rugăciunea mea pentru că Tu lucrezi când eu mă rog.

Mulţumesc pentru că mă înveţi să alerg la rugăciune când sunt ameninţată de duşmani.

Mă încred în Tine că vei transforma cele mai mari crize din viaţa mea în cântări de laudă.

Psalmi 28:7 ,,Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima şi sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima, şi-L laud prin cântările mele.”

Psalmi 71:6 ,,Pe Tine mă sprijinesc, din pântecele mamei mele. Tu eşti Binefăcătorul meu încă din pântecele mamei; pe Tine Te laud fără-ncetare.”

Psalmi 106:5  ,,Vreau ca să văd fericirea aleşilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău şi să mă laud cu moştenirea Ta!

Psalmi 118:19 ,,Deschideţi-mi porţile neprihănirii, ca să intru şi să laud pe Domnul.”

Psalmi 118:21 ,,Te laud, pentru că m-ai ascultat, pentru că m-ai mântuit.”

Psalmi 119:62 ,,Mă scol la miezul nopţii să Te laud pentru judecăţile Tale cele drepte.”

Psalmi 119:164 ,,De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.”

Psalmi 138:2 ,,Mă închin în Templul Tău cel Sfânt şi laud Numele Tău, pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi s-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale.”

Psalmi 139:14 ,,Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”

Psalmi 142:7 ,,Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare, când îmi vei face bine.”

Isaia 12:1  În ziua aceea vei zice: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat!”

Isaia 25:1  „Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.”

*

Inima mea este plină de laudă pentru Împăratul!

Ce este încrederea aceasta pe care te bizui?

8 iunieIsaia 36

Isaia 36:4b

„Ce este

încrederea aceasta

pe care

te bizui?”

 

Cine a fost Ezechia?

Ezechia a fost împăratul la Ierusalim. El s-a încrezut în Domnul şi a avut succes în lucrul lui. Sanherib, împăratul Asiriei, a cucerit cetăţile întărite ale lui Iuda şi voia să cucerească şi Ierusalimul. A încercat să înşele pe Ezechia spunând că nu are de ales decât să se predea. În vorbirea lui, Sanherib părea înţelept, dar nu era. Pe cine a atacat el de fapt? Pe Ezechia? Nu, ci pe Dumnezeu. A zis poporului: Nu vă încredeţi în Dumnezeu pentru ajutor, căci Dumnezeu mi-a zis să vin împotriva voastră şi să vă nimicesc. Acest lucru nu era adevărat. A mai zis: nu vă încredeţi în Ezechia, ci încredeţi-vă în mine căci vă ofer pacea; nu vă încredeţi în vorbele lui Ezechia care zice că Domnul va aduce izbăvire. Sanherib a vorbit despre Dumnezeu fără să aibă respect faţă de El. Vai de cei ce iau în deşert  (fără respect) Numele lui Dumnezeu!

Poporul a tăcut şi nu a răspuns trimişilor împăratului Sanherib.

Cum reuşeşte lumea astăzi, ca să ne întoarcă ochii de la încrederea noastră în promisiunile lui Dumnezeu, spre încrederea în promisiunile oamenilor?

Aşa se întâmplă şi astăzi, ca în trecut. Oamenii încep să creadă că ei au soluţii şi răspunsuri la problemele vieţii. Vrem şi noi uneori ca să fim importanţi, bogaţi, populari etc., ca şi alţii pe care îi vedem în lume. Alegem uneori ca să nu ne încredem în Domnul şi în planul Lui pentru viaţa noastră.

Cine te ameninţă pe tine? Te învinuieşte cineva? Învinuieşti tu pe cineva?

Cum te amăgeşte cineva cu vorbirea lui? Are propuneri de pace, dar o inimă rea?

Cine vorbeşte folosind Numele lui Dumnezeu fără respect?

Cunoşti oameni care batjocoresc Numele lui Dumnezeu?

Ai auzit vreodată pe cineva spunând: Încredeţi-vă în mine, nu în Dumnezeu?

Vrei ca oamenii să se încreadă în tine sau în Dumnezeu? Crezi că tu ai soluţiile cele mai bune? Îi chemi pe oameni la credinţa ta sau la credinţa în Dumnezeu?

Care este răspunsul tău când alţii te batjocoresc?

Doamne, ajută-mă să mă încred în Tine când sunt ameninţată de duşman. Nu mă lăsa să stau de vorbă cu duşmanul. Pune pe inima mea rugăciunea.

 

Doamne, fereşte-mi inima de confuzie

când sunt ameninţată de duşman!